4,161 matches
-
M16 avea viteză mare la impact și producea șoc hidrostatic. Concomitent, avea tendința de a se rostogoli în țesutul uman după impact, producând astfel răni adânci. Inginerii sovietici au decis proiectarea unei muniții asemănătoare. Rezultatul a fost apariția cartușului de calibrul 5,45 mm în anul 1974. Pistoalele-mitralieră AKM au fost recalibrate și redenumite AK-74, având și unele elemente constructive noi. Noul pistol-mitralieră a fost introdus în dotarea armatei sovietice la sfârșitul anilor 1970. România, membră a Tratatului de la Varșovia, a
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
anul 1974. Pistoalele-mitralieră AKM au fost recalibrate și redenumite AK-74, având și unele elemente constructive noi. Noul pistol-mitralieră a fost introdus în dotarea armatei sovietice la sfârșitul anilor 1970. România, membră a Tratatului de la Varșovia, a decis trecerea la noul calibru la începutul anilor 1980. În loc să fabrice direct o copie a automatului AK-74, conducerea de la București a decis dezvoltarea unei arme independent de cea sovietică. Rezultatul, "Pușca Automată Model 1986", deși similară familiei AK-74, avea unele elemente constructive proprii. Prima versiune
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
compensator de recul la modelul de bază. Toate versiunile PA Md. 1986 puteau executa foc semiautomat, automat și rafale a câte 3 cartușe. În anul 1997 a apărut o nouă versiune a PA Md. 1986, denumită Model 1997. Aceasta folosește calibrul 5,56 mm și, cu excepția adaptărilor pentru calibrul diferit, este aproape identică cu originalul. Romarm oferă și o versiune cu țeavă scurtă a acestui model. Model 1997 a fost înlocuită în oferta de export a Romarm de Model 2000, o
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
versiunile PA Md. 1986 puteau executa foc semiautomat, automat și rafale a câte 3 cartușe. În anul 1997 a apărut o nouă versiune a PA Md. 1986, denumită Model 1997. Aceasta folosește calibrul 5,56 mm și, cu excepția adaptărilor pentru calibrul diferit, este aproape identică cu originalul. Romarm oferă și o versiune cu țeavă scurtă a acestui model. Model 1997 a fost înlocuită în oferta de export a Romarm de Model 2000, o versiune modernizată. PA Md. 1986 este arma standard
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
1986 este arma standard a infanteriei române în teatrele de operațiuni. Deși reprezintă succesoarea modelului PM Md. 1963/65, PA Md. 1986 nu a înlocuit complet acest model din dotare. Ambele vor fi înlocuite de noua armă de asalt de calibrul 5,56 mm, aflată în prezent în faza de testare.
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
cadavrelor au arătat că cel puțin douăzeci de soldați uciși prezentau, pe lângă rănile provocate de armele automate, și răni fatale în regiunea capului, provocate de focuri de aproape. Alți douăzeci prezentau și răni la cap provocate de arme de mic calibru, fără a se putea determina dacă s-a tras de aproape, întrucât nu s-au găsit reziduuri de praf de pușcă. În sfârșit, circa zece alții prezentau echimoze provocate, se pare, de loviturile cu patul puștii aplicate de germani. Un
Masacrul de la Malmedy () [Corola-website/Science/324527_a_325856]
-
bombardament, bombardamentelor nocturne de pe navele marinei britanice, nu a fost niciodată scos total din funcțiune. Stanley era apărat de un dispozitiv antiaerian compus din sisteme de lansatoare de rachete de fabricație franco-germană Roland, britanică Tigercat, și tunuri jumelate elvețiene Oerlikon, calibrul 35 mm. Avioanele Lockheed Hercules aduceau în timpul nopții muniție și provizii, și au transportat răniții pe toată durata conflictului, făcând un pod aerian între insule și continent. Singurul Hercules argentinian a fost pierdut pe 1 iunie, când un TC-63 a
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Mahomed a petrecut doi ani cu pregătirile pentru cucerirea capitalei bizantine. El a ordonat construirea unei flote, cu care să împiedice venirea ajutoarelor creștine pe mare. Cu ajutorul unui armurier maghiar, Orban, a construit un arsenal puternic de tunuri de mare calibru. Mai apoi, a construit o cetate puternică, Rumelihisarı, pe malul european al Bosforului, pentru ca să împiedice orice ajutor creștin care ar fi venit pe Marea Neagră. Pregătirile au fost desăvârșite prin concentrarea în Tracia a tuturor forțelor terestre disponibile. Ca să împiedice intevenția
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
și corăbii în sprijinul regilor musulmani din Kenya și Aceh. De asemenea, flota otomană a luptat pentru apărarea comerțului turc cu mirodenii și sclavi. Otomanii au construit o fortăreață în Aceh, pe care au dotat-o cu tunuri de mare calibru. Protestanții olandezi au fost la început sprijiniți de otomani în lupta primilor cu spaniolii romano-catolici. Flota otomană a cucerit treptat o influență majoră în Marea Mediterană și comerțul a înflorit datorită siguranței liniilor maritime. După bătălia de la Çaldıran din răsăritul Anatoliei
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse fortificată de la Port Arthur. Aceasta a fost o noutate ca, până la acea dată, experții militari considerau că cele mai mari tunuri transportabile de asediu pot fi în jurul calibrului de 20 cm. Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene nu a reușit să tragă învățăminte din lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
și mai important eveniment naval de la Bătălia de la Trafalgar încoace." Decenii mai târziu, istoricul Edmund Morris a susținut că aceasta a rămas cea mai mare bătălie navală de la Trafalgar . Înainte de Războiul ruso-japonez, țările au construit cuirasate cu tunuri de diferite calibre, în principal de 152 mm (6 țoli), 203 mm (8 țoli), 254 mm (10 țoli) și 305 mm (12 țoli), cu intenția ca aceste cuirasate să lupte cu alte nave în acțiuni decisive ale flotei. Bătălia de la Tsushima a demonstrat
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
203 mm (8 țoli), 254 mm (10 țoli) și 305 mm (12 țoli), cu intenția ca aceste cuirasate să lupte cu alte nave în acțiuni decisive ale flotei. Bătălia de la Tsushima a demonstrat că viteza cuirasatelor și armele de mare calibru cu bătaie mai lungă sunt mult mai avantajoase în bătăliile navale decât un amestec de tunuri de diferite calibre. Telegrafia a fost inventată în ultima jumătate a anilor 1890 și la sfârșitul secolului toate forțele navale majore au adoptat de
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
lupte cu alte nave în acțiuni decisive ale flotei. Bătălia de la Tsushima a demonstrat că viteza cuirasatelor și armele de mare calibru cu bătaie mai lungă sunt mult mai avantajoase în bătăliile navale decât un amestec de tunuri de diferite calibre. Telegrafia a fost inventată în ultima jumătate a anilor 1890 și la sfârșitul secolului toate forțele navale majore au adoptat de acest mijloc de comunicare mult îmbunătățit. Deși Alexander Popov, Stepanovici de la Institutul de Lupte Navale a construit și a
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
devine prietenul și clientul artiștilor. Printre aceștia se numără și germanul Albrecht Dürer. În anul 1567, Ferdinand al II-lea aduce în castelul din Ambras, situate lîngă Innsbruck, o colecție bogată de armuri și de portrete realizate de maeștri de calibru: Cranach cel Tânăr, Bronzino și Clouet; arhiducele era un adept al umanismului, curent care l-a impresionat și pe Maximilian I. Aceste capodopere pot fi considerate o enciclopedie a suveranilor, a intelectualilor și a poeților. Identitatea castelului din Ambras este
Muzeul de Istorie a Artei din Viena () [Corola-website/Science/322576_a_323905]
-
fost un vânător de tancuri proiectat și folosit de Uniunea Sovietică spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O îmbunătățire a modelului ȘU-85, autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, fiind însă înarmat cu puternicul tun D-10S de calibrul 100 mm folosit mai târziu de tancurile din seria Ț-54/55. Din cauza armamentului puternic, ȘU-100 a avut o perioadă de exploatare îndelungată, în unele țări fiind în dotare și în 2010. La sfârșitul anului 1943, conducerea Armatei Roșii a
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
decis dezvoltarea unui nou vânător de tancuri, capabil să distrugă cele mai grele tancuri germane. Modelul ȘU-85, înarmat cu tunul D-5T de 85 mm, urma să-și piardă utilitatea atunci cand tancul Ț-34/85, înarmat tot cu un tun de calibrul 85 mm ZiS-S-53, ar fi intrat în producție. Inginerii ruși, sub conducerea lui Lev Izrailevici Gorlițki, au avut la dispoziție o perioadă foarte scurtă de timp la începutul anului 1944 pentru a realiza un prototip. Vânătorul de tancuri urma să
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
intrat în producție. Inginerii ruși, sub conducerea lui Lev Izrailevici Gorlițki, au avut la dispoziție o perioadă foarte scurtă de timp la începutul anului 1944 pentru a realiza un prototip. Vânătorul de tancuri urma să fie înarmat cu un de calibrul 100 mm, bazat pe tunul naval B-34. Câteva variante ale tunului de 100 mm au fost testate, insă modelul D-10S realizat de F.F. Petrov s-a dovedit a fi cel mai potrivit. Primul prototip, denumit "Obiect 138", a fost realizat
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
a cerut să fie evaluată și o variantă înarmata cu tunul de 100 mm S-34. În urma testelor din luna iunie a anului 1944, s-a dovedit că varianta inițială, denumită ȘU-100 (abreviere de la "Samochodnaja Ustanovka": "afetul autopropulsat", numeralul era calibrul tunului) înarmata cu tunul D-10S era superioară varianței ȘU-100-2 înarmata cu tunul S-34. Producția în masă a început în luna septembrie a anului 1944 la fabrica Uralmaș din Sverdlovsk. Din cauza procesului de fabricație complex al tunului D-10 și
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
D-10S era superioară varianței ȘU-100-2 înarmata cu tunul S-34. Producția în masă a început în luna septembrie a anului 1944 la fabrica Uralmaș din Sverdlovsk. Din cauza procesului de fabricație complex al tunului D-10 și a muniției Br-412 de calibrul 100 mm, a fost demarată producția modelului ȘU-85M, până la remedierea problemelor. Din luna decembrie a anului 1944 însă, toate problemele legate de fabricație au fost rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
olandeze și belgiene. Germania a înlocuit autotunurile antiaeriene Gepard cu sistemul SysFla, în anul 2010. Vehiculul are la bază șasiul tancului Leopard 1, pe care este montată o turelă supradimensionată. Turela conține armamentul, care constă în două tunuri automate de calibrul 35 mm Oerlikon KDA, și cele două antene radar, unul de cercetare și unul de urmărire. Telemetrul laser se află în partea din față a turelei, între cele două tunuri. Fiecare tun are o cadență de 550 de lovituri pe
Gepard () [Corola-website/Science/322643_a_323972]
-
au luat ostatici călătorii unui autobuz de navetiști cu intenția de a fugi din țară. Cei trei teroriști aveau la ei un întreg arsenal sustras în noaptea de 22 august de la Postul de Miliție din comuna Pui: trei pistoale-mitralieră de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]
-
de a fugi din țară. Cei trei teroriști aveau la ei un întreg arsenal sustras în noaptea de 22 august de la Postul de Miliție din comuna Pui: trei pistoale-mitralieră de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7,65 mm și 570 cartușe de calibrul 7,62 mm
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]
-
de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7,65 mm și 570 cartușe de calibrul 7,62 mm. După ce au luat ca ostatici pasagerii unui autobuz, ei s-au deplasat spre Timișoara, încercând să treacă granița. Ajunși aproape de aeroportul din Timișoara, cei trei au cerut un elicopter
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]
-
trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7,65 mm și 570 cartușe de calibrul 7,62 mm. După ce au luat ca ostatici pasagerii unui autobuz, ei s-au deplasat spre Timișoara, încercând să treacă granița. Ajunși aproape de aeroportul din Timișoara, cei trei au cerut un elicopter de la Crucea Roșie și 30.000 de dolari
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]
-
armata sovietică. TABC-79 folosește unele componente ale transportorului blindat pentru trupe TAB-77. Turela este similară cu cea montată pe transportoarele TAB-71M, TAB-77 și mașina de luptă a vânătorilor de munte MLVM. Armamentul constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14,5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7,62 mm. TABC-79 este propulsat de un singur motor turbodiesel Saviem 798.05 N2 care dezvoltă 154 de cai putere. Vehiculul blindat de luptă are tracțiune integrală 4×4
TABC-79 () [Corola-website/Science/322866_a_324195]