6,220 matches
-
lui și recuperă ziarul din coșul de hîrtii. Își trecu ușor degetul peste fotografia lui Yvonne, buchisi textul literă cu literă, cum fac copiii cînd Învață să citească, descifră banderola care vorbea de cei doi bebeluși uciși și Începu să clatine din cap, cu ochii holbați... Gwen era gata să urce În mașină, cînd o camionetă de livrare, care arbora numele de Le Bihan scris cu litere mari pe cele două laturi, se așeză cu bună știință de-a curmezișul drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aproape. - Vrei să spui că mama e sora lui Pierre-Marie? Că... Nici el nu izbuti să articuleze inimaginabilul adevăr. Yvonne se desprinse cu un gest sec și o Înfruntă pe fiica ei. - Arthus de Kersaint este tatăl tău. Gwen se clătină sub șocul dezvăluirii. Yvonne și Arthus, cei mai mari dușmani din Lands’en, fuseseră amanți? Iar ea era fructul acestei legături? Încă de la naștere, maică-sa Îi inculcase ura pentru tot ce era Kersaint. Cum putea admite acum că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de dezgust și de furie, Yvonne Îl lovi cu atîta putere În obraz că Pierric se clătină și căzu pe spate cît era de greu. Izbindu-se În cădere de o piatră, capul lui scoase un zgomot oribil. Se agita ca un cărăbuș Întors cu burta În sus, neînstare să se ridice, dar continuînd să spună: - Spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ce se Întîmplă, altfel nu e cu putință... Zbirii noștri sînt tot acolo de pază... ora 7... ora 8.... Dumnezeule! Marie strigă odată cu el: sub ochii lor holbați de uimire, primul paznic căzu brusc În genunchi, dintr-odată, apoi se clătină Înainte și se prăbuși cu fața În jos. Imediat, cel de-al doilea făcu exact același lucru. - Nimeni nu i-a atins! - Privește acolo, sînge! Pe menhirul filmat din prim-plan, Începea să curgă o picătură de sînge izvorînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei o privire care cuprindea aceeași Întrebare: cine era Îngropat În cavoul familiei Kersaint? Procurorul autorizase deshumarea. Nu fără repulsie. Ultimul șurub sări, iar funcționarul de la pompe funebre ridică acum capacul. Lemnul suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să articuleze cuvintele. Le făcu semn să-l urmeze, iar ei se precipitară afară, De Îndată ce ajunseră În curte, tînărul ridică ochii Îngroziți și arătă, chiar deasupra ușii, spre blazonul de piatră al familiei Kersaint. Acesta șiroia de sînge. Armelle se clătină, Marie avu reflexul de a Întinde brațul pentru ca ea să nu se prăbușească la pămînt. Cu ajutorul grădinarului, o duseră Înăuntru și izbutiră s-o facă să-și revină În simțiri, În vreme ce Lucas urca la mansardă ca să examineze frontonul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare parte din clientelă folosind sânii de silicon ca produs promoțional.” În momentul acelei confesiuni, tatăl lui Bruno avea șaptezeci de ani și avea să moară În scurt timp de ciroză. „Istoria se repetă, adăuga el pe un ton sumbru, clătinându-și paharul și ascultând clinchetul cuburilor de gheață. Tâmpitul de Poncet (era vorba de tânărul chirurg plin de elan care, În urmă cu douăzeci de ani, fusese la originea ruinei sale), tâmpitul de Poncet nu vrea să investească În lungirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu bluzon din piele, cu părul lung și unsuros, cu mai mulți dinți lipsă, din față. Altul, un soi de hipiot, a explicat că la unele triburi primitive devorarea șefului mort este un ritual de comuniune foarte puternic. Știrbul a clătinat de cap și a Început să rânjească; David s-a apropiat de ceilalți doi și a Început să discute cu ei; era complet gol, iar În lumina flăcărilor trupul lui era cu adevărat superb - cred că făcea culturism. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Bruno se apropie, văzu trupul Christianei și simți cum cade pe spate; capul i se izbi violent de sol. Lucrătorii Îl ridicară cu grijă. „Plângeți! Trebuie să plângeți!...”, Îi spuse cel mai vârstnic dintre ei cu o voce insistentă. El clătină din cap; știa că nu va izbuti. Trupul Christianei nu va mai putea să se miște, să respire sau să vorbească. Trupul Christianei nu va mai putea să iubească, nici un destin nu mai era posibil pentru acest trup, iar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ca șobolanii. Am făcut și eu ancheta mea... Bruno coborî vocea. — Șmecheria e că-și spun neo-rurali, chiar dacă În realitate nu culeg un pai, se mulțumesc să Încaseze RMI-ul și o subvenție pe de-a moaca pentru agricultura montană. Clătină din cap cu un aer complice, Își goli paharul dintr-o Înghițitură, mai ceru unul. Își dăduse Întâlnire cu Michel la singura cafenea din sat, La Gilou. Cu ilustratele lui porcoase, cu pozele de scroafe Înrămate și cu afișul asociației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și brânza de oaie, naziștii! Iar socialiștii sunt complicii lor. Sunt Împotriva oilor pentru că oile sunt de dreapta, În timp ce lupii sunt de stânga; totuși, lupii seamănă cu ciobăneștii germani, care sunt de extremă dreaptă. În cine să te mai Încrezi? Clătină cu tristețe din cap. — La ce hotel ai stat la Nisa? Întrebă el deodată. — La Windsor. — De ce la Windsor? Bruno Începea să se enerveze din nou. Te-ai nărăvit la lux acum? Ce te-a apucat? Eu unul (Bruno Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui, la căpătâiul patului, Își aprinse o țigară. — Ai vrut să fii incinerată? continuă Bruno cu vervă. Perfect, o să fii incinerată. Am să-ți pun cenușa Într-un borcan, iar În fiecare dimineață, la trezire, o să mă piș pe ea. Clătină din cap cu satisfacție; Jane scose o hârâială din gât. În clipa aceea, Hipiotul-Negru apăru din nou. — Vreți să beți ceva? Întrebă el pe un ton glacial. — Te cred, bătrâne! urlă Bruno. Mai Întrebi? Scoate o sticloanță, Bulache! Tânărul ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
comă o lua, la fel de brusc, Înspre moarte. Annabelle avea doar patruzeci de ani, cel puțin puteau fi siguri că inima va rezista; era tot ce se putea spune pentru moment. Peste oraș se ridicau zorii. Așezat lângă Michel, fratele Annabellei clătina din cap mormăind. „Nu e posibil... Nu e posibil...”, repeta el Întruna, ca și cum aceste cuvinte ar fi avut vreo putere. Ba da, era posibil. Totul este posibil. O infirmieră trecu prin fața lor, Împingând un căruț metalic cu flacoane de ser
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
evoluase; stările de comă profundă puteau să fie foarte stabile, Îi repetă infirmiera cu răbdare, uneori treceau săptămâni fără a se putea da un pronostic. Bătrâna intră să-și vadă fiica, ieși plângând după un minut. „Nu Înțeleg..., spuse ea clătinând din cap. Nu Înțeleg cum e făcută viața. Era o fată bună, știi. Întotdeauna a fost drăguță, nu ne-a făcut greutăți. Nu se plângea, dar eu știam că nu e fericită. N-a avut viața pe care-o merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Walcott fuma un Craven; ploaia udase parbrizul. Cu o voce blândă, discretă (discreție ce nu părea deloc un semn de indiferență), Îl Întrebă: „Sunteți În doliu?...” Michel Îi povesti despre Annabelle, despre sfârșitul ei. Walcott asculta, din când În când clătina din cap sau ofta. Când Michel termină, rămase tăcut, aprinse iar o țigară, apoi o stinse și spuse: — Eu nu sunt de origine irlandeză. M-am născut la Cambridge și se pare că am rămas foarte englez. Se spune adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mari. Ca niște blocuri de beton, unul peste celălalt. Și că trebuie să le țin să nu cadă, indiferent de cât de epuizată sunt. Dar mă gândesc că probabil toată lumea se simte așa. E normal. — Ai pielea foarte deshidratată. Maya clatină din cap. Își trece mâna expertă peste obrazul meu și-și pune degetele sub bărbia mea, cu un aer îngrijorat. — Ai pulsul foarte accelerat. Nu e ceva sănătos. Te simți tensionată din vreun motiv în momentul ăsta ? — Sunt destul de aglomerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în față. — Foarte bine ! spune radioasă. Vrei să știi ce tratamente facem azi sau e ceva mai general ? — Aș putea trimite un e-mail rapid ? spun politicoasă. Mayei îi îngheață surâsul. Repede de tot, adaug. Maxim două se... — Samantha, Samantha... Maya clatină din cap. Ești aici pentru a te relaxa. Pentru a-ți oferi un moment doar pentru tine. Nu pentru a trimite e-mail-uri. Ești obsedată ! E o dependență la fel de dăunătoare ca alcoolul. Sau cafeina. Pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-l înșfacă din mână exasperată. E-mail-urile pot să mai aștepte. Toate pot să mai aștepte. Pur și simplu nu știi cum să te relaxezi ! — Nu sunt workaholică ! răspund indignată. Sunt avocată ! E cu totul altceva ! — Ești în faza de negare. Clatină din cap. — Ba nu ! Uite ce e, avem niște contracte foarte urgente de parafat la firmă. Nu pot pur și simplu să dispar ! Mai ales nu acum. Tocmai... mă rog, tocmai sunt pe punctul de a fi acceptată ca parteneră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Farley a rămas tablou. — Chiar nu știi să coși un nasture ? Nu te-a învățat mama ta ? Îmi înăbuș un zâmbet la imaginea mamei mele cosând un nasture. — Ă, nu. Nu m-a învățat. — Pe vremea mea, spune doamna Farley, clătinând din cap, toate fetele bine educate erau învățate să coasă un nasture, să cârpească un ciorap și să întoarcă pe dos un guler. Nici una dintre aceste imagini nu îmi spune nimic. Să întoarcă pe dos un guler. Ce prostie. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
șterg sudoarea de pe față, chinuindu-mă să-mi găsesc curajul necesar pentru a pune următoarea întrebare. Și... cu mine cum rămâne ? Guy nu spune nimic. În clipa în care sensul tăcerii sale mă izbește în moalele capului, simt că mă clatin, că sunt la un pas să leșin. Iată răspunsul așteptat. Deschid ochii și văd doi băieței pe biciclete holbându-se la mine. — S-a terminat, nu ? Încerc să rămân calmă, dar glasul îmi tremură, fără să mi-l pot controla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
atât de pusă sub lupă. Sunt menajeră. Trebuie să mă comport ca o menajeră. — Bine ai venit, Samantha ! spune Eddie când ajung jos în hol. Ai dormit bine ? — Foarte bine, mulțumesc, domnule Geigger, răspund foarte demnă. — Mă bucur ! Eddie se clatină în față și-napoi pe tălpile pantofilor. Pare ușor stânjenit. Adevărul e că amândoi par ușor stingheriți. Sub tot fardul, sub bronz, sub hainele scumpe, cei doi soți par ușor nesiguri pe ei. Mă duc la o banchetă și îndrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru care am lucrat de când aveam doisprezece ani. S-au dus. Totul a fost distrus. În douăzeci-și-patru de ore. Într-un final, îmi dau seama că gata, Ketterman nu mai e pe fir. Mă ridic în picioare și mă duc clătinându-mă până la frigiderul strălucitor. Îmi văd reflexia gri-verzuie. Ochii îmi sunt imenși, două găuri care ard. Nu știu ce să fac. Nu știu de unde să încep. Mult timp, stau pur și simplu uitându-mă la propriul meu chip până când nu mai disting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Se așterne tăcerea. În cele din urmă, ridic privirea. Nathaniel stă rezemat de blatul de la bucătărie, cu brațele puternice încrucișate. Încruntarea i-a mai dispărut. Bagă mâna în rucsac și scoate o sticlă de bere. Mi-o întinde, însă eu clatin din cap. Și de ce anume fugeai ? zice, deschizând berea. Am un nod dureros în stomac. Nu pot să suport ideea de a-i povesti întreaga poveste oribilă. — A fost o... anume situație. Las privirea în pământ. El ia o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
despăgubi pentru toate ingredientele folosite - și sunt nevoită să vă rog să-mi acceptați demisia. Voi pleca mâine dimineață. Așa. Gata. Și fără victime. Nu pot rezista să nu arunc un ochi la Nathaniel, care stă în pragul ușii. Acesta clatină din cap cu un mic surâs și ridică degetul mare, felicitându-mă. — Demisia ? Trish mă privește consternată, cu ochii albaștri efectiv scoși din orbite. Dar nu poți să pleci ! Ești cea mai bună menajeră pe care am avut-o vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
uitându-se la oglinda mânjită. — Cu oțet ai încercat ? — Cu oțet ? Mă holbez la el suspicioasă. — Atacă grăsimea, adaugă. E bun pentru geamuri. — A. Bine. Îmi pun cârpa jos, încercând să-mi regăsesc calmul. Da, știam și eu asta. Nathaniel clatină din cap. — Ba nu știai. Mă uit la chipul lui hotărât. N-are nici un rost să mă mai prefac. Știe că n-am făcut curat în nici o casă în viața mea. Ai dreptate, recunosc în cele din urmă. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]