17,484 matches
-
o invită pe copilă să-l urmeze: — Vino, Go-Bindan: în seara asta ești oaspetele meu. Dădu să pornească din loc, dar, văzând că ea ezita, se întoarse s-o încurajeze. — N-o să-mi spui că te-ai săturat deja cu coasta de miel, nu? o îndemnă, dând din mână. Haide, nu-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai văzuse deloc și chiar uitase de ea. Acum, însă, iat-o aici, strângându-se în el, în beznă, ca un cățel cuibărit în blana mamei, ca într-un adăpost cald. Cu o încăpățânare inconștientă, aranjându-se mai bine pe o coastă, copila îl îmbrățișă și se strânse și mai mult în el. Balamber făcu o mișcare ca să-i îndepărteze brutal brațul, însă când simți între degete încheietura ei delicată, pe care luna o lumina într-o lucire azurie, renunță să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-l apere, fu curând ucis cu o lovitură de suliță. în cădere, Balamber se agăță de valtrapul calului unui războinic got ocupat să se apere cu sulița de alți războinici hiung-nu. Trăgându-și pumnalul din cizmă, îl înfipse în coasta bărbatului, spărgând împletitura inelelor de fier, după care, cu mare iuțeală, îl apucă de o margine a mantalei, îl răsturnă din șa și încălecă în locul său. Puse mâna imediat pe sabia pe care acela o avea agățată la oblânc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant al colinei. Cercetașii pe care-i trimise în avangardă și care se distingeau limpede pe coasta acoperită de iarbă nu ajunseseră încă pe culme și, deci, nu puteau să transmită nici o informație. Pe de altă parte, nu era timp de pierdut. într-adevăr, era ciudat că Atila, ajuns primul în zona aceea cu o seară înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și doi trâmbițași, în vreme ce Vitalius, atent la cel mai mic semn al său, se așezase în stânga sa, alături de cel care purta însemnul cu draco al Celei de-a Cincisprezecea Ilirica. Curând, după ce traversase un drumeag bătătorit, unitatea sa începu urcușul coastei, care, din fericire, se arăta lung și nu avea să supună caii la mari eforturi, singura neplăcere fiind terenul oarecum dificil, încă îmbibat de ploaia din seara precedentă. Cercetașii dispăruseră după culme, însă unul dintre ei apăru curând pe fundalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
caii pe acel teren neprielnic, nu erau capabili să răspundă cu arcurile și se găseau, practic, la cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că acela era momentul. — Javelinele! strigă, iar salva ucigătoare abia fusese lansată, când, el trăgând sabia se avântă pe coastă în jos. — A Cincisprezecea înainte! Toți după mine! La sunetul trâmbițelor, cavalerii romani se năpustiră asupra hunilor, îi ajunseră din urmă în câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea mâncând pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și ștafete galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul său panonic, ca să-l ușureze măcar în parte de armură. Nu se simți prea vinovat, de vreme ce Atila, după câte putea vedea, făcuse la fel. Sosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aflau în poziția aceea înaintată, obiect al atacurilor continue ale dușmanilor. Acolo sus, își spuneau unul altuia, trebuie să fie foarte, foarte greu, cel puțin judecând după mișcarea permanentă a oamenilor care, părăsind pozițiile de rezervă, se îndreptau către coastă, o urcau și apoi dispăreau dincolo de creastă. Metronius își îndrepta și el în repetate rânduri privirea în direcția aceea; nu putea să nu se întrebe dacă nu cumva Aulus Sebastianus nu era printre vitejii luptători care apărau acea poziție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deschise drum prin mijlocul războinicilor, lovindu-i fără să mai stea pe gânduri atunci când nu se dădeau la o parte. Apropiindu-se de scutierul său sub un torent de săgeți și javeline, putu chiar să arunce o privire neliniștită către coastă, unde mingan-ul lui Atila continua să înainteze lent printr-o puzderie de dușmani. Era cumplit: păreau la un pas de a străpunge liniile dușmane, dar această străpungere, în loc să le aducă victoria, ar fi dus la înfrângerea cea mai dezastruoasă. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna către lemnul stindardului. — Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându-și calul în coaste, părăsi linia de luptă și, împreună cu Mandzuk, porni în fruntea războinicilor hiung-nu pe care îi avea împrejurul său, retrăgându-se puțin și îndreptându-se spre dreapta, acolo unde terenul devenea mai înclinat. Se opri după o sută de pași și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
contemplând câmpul de luptă: un imens morman de cadavre, presărat cu sulițe înfipte în pământ, steaguri abandonate și arme frânte, printre care rătăceau cai fără călăreți și oameni ce păreau niște spectre. Până unde se putea duce cu privirea în josul coastei și apoi peste câmpie, nu vedea altceva decât trupuri întinse în mărăciniș, în unele locuri căzute unul peste altul, încât formau adevărate stive, din care se ridicau spre cer brațe și picioare înțepenite de moarte, copite de cai, arme încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
moarte ce se întindea înaintea ochilor lor ori discutau cu voce scăzută, părând că se simțeau ca în mijlocul unui imens cimitir și se temeau să-i tulbure pe cei morți, cu siguranță mult mai numeroși decât cei vii. Privind în josul coastei, Sebastianus îl văzu urcând spre el pe Maliban, negru la față. Simțindu-se judecat de privirea lui severă, căută în zadar să-i spună ceva. Mintea sa era goală, incapabilă să mai reacționeze, cufundată parcă într-o negură. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Maliban răspunse printr-un singur cuvânt: — Vitalius... O rană gravă. De îndată, Sebastianus fu în picioare. Nu. Vitalius nu! Nu el! Nu și el! — Unde? Fără să-i răspundă, Maliban se întoarse și, coborând cu pași mari, îl conduse pe coastă în jos, călcând mereu peste trupuri. Vitalius era sprijinit cu capul pe unul din ele. își apăsa cu ambele mâini o fâșie de pânză însângerată pe pântece, dar nimeni nu-i dădea ajutor. Când comandantul său se lăsă pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
admise apoi, aici ai dreptate. Mâine o să caut să pun lucrurile în ordine. Din nou zâmbitor, îl luă cordial de braț și îi deschise calea spre foc. — Dar acum, vino să bei ceva cu noi. Mai e de mâncare, știi? Coaste de miel, da. Și povestește-ne cum a fost cu voi, ceilalți? Și ce are de gând să facă Etius acum? Așezați în jurul focului, mâncară, băură și vorbiră până ce lumina soarelui începu să se stingă. Sebastianus află amănunte despre moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suflare, cu privirile sticloase și mațele împietrite. Folosea frecvent astfel de capcane culinare. Ascundea cu grijă în momeală bureți de mare comprimați, care se desfăceau apoi absorbind toate sucurile stomacului, arici de mare care perforau mațele jivinei sau câte o coastă tăioasă de delfin, meșteșugit arcuită cap la cap și legată cu vene de berbec, care exploda după o vreme, desfăcându-se fulgerător, aducând tăișul morții în hulpavele măruntaie. Când prindea de viu un pui de tigru și voia să scape
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mister infinit. Dar cea mai mare impresie am avut-o cu altă ocazie, când am simțit pentru întîia dată moartea, când am avut întîia oară senzația lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari și negri. Singurătatea locului, tristețea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale și cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dragostea și aștept cu nerăbdare să te văd când mă întorc, Boo Boo La două zile după primirea scrisorii de mai sus, am fost externat din spital sub supravegherea, ca să zic așa, a trei metri de bandă adezivă înfășurată în jurul coastelor. Apoi a urmat o campanie febrilă pentru obținerea unei permisii ca să pot participa la nuntă. În cele din urmă, am reușit s-o obțin, vârându-mă, treptat, sub pielea comandantului companiei, care, după cum mi-a mărturisit, era un iubitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
accesele de tuse. Tot timpul cât m-am aflat în acea încăpere, am fost stăpânit de impresia clară, lașă, că sunt pe punctul de a izbucni într-o hemoragie sau, în cel mai bun caz, de a-mi fractura o coastă, în ciuda corsetului de benzi adezive care mă încătușa. La patru și douăzeci - sau, ca să vorbesc pe șleau, fără ocolișuri, după o oră și douăzeci de minute de renunțare la orice speranță - mireasa necununată, cu capul în piept, escortată, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe cineva din familia lui? a întrebat cu un glas moale, punând o urmă de accent - nu mai mult decât era perfect manierat - pe genitivul pronumelui. Răspunsul doamnei de onoare a răsunat cu o încărcătură toxică: — Nu. Sunt cu toții pe Coasta de Vest, undeva pe acolo. Aș vrea să-i fi văzut! Din nou chicotitul soțului: — Și ce-ai fi făcut dacă-i vedeai, puicuțo? a întrebat-o făcându-mi cu ochiul mie, în chip nediscriminatoriu. — Mă rog, nu știu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
scris despre fratele meu. Dar, dacă o să mă flatați puțin, cu amabilitate, s-ar putea să recunosc că nu știu să fi existat vreun moment în care n-am scris despre el și, dacă mi s-ar pune revolverul în coastă ca să scriu mâine o povestire despre un dinozaur, nu mă îndoiesc că, în mod inadvertent, i-aș atribui namilei câteva trăsături care amintesc de Seymour - un fel cu totul grațios de a mușca vârful unei cucute, să spunem, sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
fără o scuză. Întâmplător, fac parte dintr-o catedră de limba și literatura engleză care numără printre membrii ei cel puțin doi poeți moderni, a căror faimă tinde să devină statornică, și un critic literar de mare vogă aici pe Coasta academică de Est, o figură monumentală printre specialiștii în Melville. Aceștia trei (care, vă imaginați, au o mare slăbiciune pentru mine) organizează niște competiții sportive, pe care eu le socotesc prea publice, în toiul sezonului de baseball, pentru câștigarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu picioarele neobișnuit de subțiri, terminate cu copite roșii ca focul; botul calului era Întors amenințător spre gura fiarei cu mai multe aripi rămasă Împotmolită parcă pe vecie În mocirla purpurie a Gheenei, iar Sfântul Gheorghe, cu delicatețe, Îi Împungea coastele cu sulița sa ascuțită. Privindu-l pe Sfântul Gheorghe, Mașei Îi trecu prin minte că Extraterestrul s-ar putea să aibă niște origini nu tocmai curate, chiar faptul că suportă dezordinea și mizeria din casă Îi dădea de bănuit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
luară mai Întâi cu binișorul, Întrebând-o dacă știe să semneze și cum femeia dădu din cap că nu, Îi vârâră sfârcul stâng În călimară, strivindu-l de glosar... Învârtindu-se În cerc În jurul mesei, Increatul Își Înfipse pintenii În coastele fiarei Apocalipsului, cântând cucurigu de douăsprezece ori și intonând imnul imperial. Apoi, cotrobăind prin dulap, scoase sticluța de horilcă și o dădu pe gât, făcând semn Întregii cete s-o ia din loc. După plecare lor, babulea Își reteză degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
După câte Îmi amintesc se svonea la derută. Pentru a provoca confuzie se vehicula ipoteza debarcării trupelor aliate În Europa simultan din două direcții. Una În Grecia pentru a efectua Învăluirea armatei germane pe la spate, iar celaltă debarcare undeva pe coasta Franței. În ultima instanță, s’a optat pentru ultima variantă. În cele din urmă nemții au desconspirat strategia aliaților, trimițându-l pe mareșalul Romel În Normandia pentru a fortifica apărarea. După cum se știe, debarcarea a fost grandioasă dar, cu neînchipuit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
din nou era gâjâit și vorbea gâlgâit ca un curcan. Unchiule Sammler, eu sunt cu brațele. Dumneata ești cu rugăciuni? Scoase un râset plin, din burtă. Râdea și fornăia, bălăbănindu-și trunchiul Înainte și Înapoi, ținându-se cu mânile de coaste, orbește arătându-și amândouă nările. Cu toate astea nu-l lua În bătaie de joc pe Sammler. Nu tocmai. Trebuia să Înveți să faci o distincție. Distincție, distincție, distincție. Distincția conta, nu explicația. Explicațiile erau pentru masele demente. Educația pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]