5,650 matches
-
le naște regimul politic, încearcă să-și împlinească menirea indiferent de adversitățile de orice natură. "Revista Nouă", X, nr. 1, ianuarie 2014 EMINESCU DIALECTICA STILULUI, BUCUREȘTI, EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1984, COLECȚIA "ESEURI" Al. DOBRESCU Eminescologie După un debut nu tocmai convingător în proză și o activitate publicistică sporadică în revistele Convorbiri literare și Ateneu, profesorul hușean Theodor Codreanu publică un lung și incitant studiu, Eminescu Dialectica stilului, ce-l așază în primele rânduri ale cercetărilor eminescologice. Să amintim, mai întâi, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prisositoare, simple paranteze ori popasuri pentru împrospătarea forțelor în anevoiosul drum al exegezei, își vădesc ulterior un rost precis. Meritul principal al autorului este că-l scoate definitiv pe Eminescu dintr-o tradiție culturală, aceea a romantismului, ca să-l așeze convingător la originile alteia, cu care ne simțim solidari. Este o mutație radicală, cu urmări încă greu de prevăzut pentru modul în care ne-am deprins a gândi evoluția literaturii noastre moderne. Oricât de bine nutrit ne-ar fi scepticismul, elementele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
confunda planurile. Demonstrația este riguroasă, documentată și tulburătoare. Ceea ce în articole putea părea scandalos și paradoxal capătă în carte o cu totul altă greutate specifică, o altă semnificație integrându-se unui sistem de argumentație critică nu numai coerent dar și convingător. Carte de înaltă probitate științifică, Eminescu Dialectica stilului evită sistematic judecata aleatorie sau "după ureche" invocând opinia de autoritate ori de câte ori argumentația exegetică riscă să se pulverizeze. Cine a citit acest amplu studiu și a traversat notele și trimiterile bibliografice de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
următorul pasaj semnificativ: "Marin Preda nu se dezminte nici de astă dată și nu creează un roman cu teză. Instinctul creator a învins și teza a fost strivită singura ei șansă de a supraviețui stilistic și, deci, de a deveni convingătoare! Biruința ne trimite și aici la "oglinda întoarsă", care lasă în urmă un mister al personajelor și al epocii. Cheia înțelegerii noii "oglinzi întoarse" o găsim, de astă dată, în parabola păsării demente: "Ornitologii români au descoperit în Delta Dunării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
converg spre ideea din urmă, dar Theodor Codreanu stabilește toate conexiunile între fapte, le perspectivează în timp până în anii din urmă, când detractările poetului au recidivat în forme la fel de oculte și contondente. Nu spun că teza d-lui Codreanu este convingătoare, dar, desigur, este incitantă, problematică și credibilă. Prea sunt multe elemente concordante ce s-au cumulat în sprijinul ei! Cea mai mare parte a travaliului ziaristic eminescian a fost de opoziție, întrucât a coincis cu lunga guvernare liberală, pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cartea lui Theodor Codreanu nu este o simplă răfuială cu detractorii lui Eminescu. ci o nouă, pertinentă și energică demonstrație a tezei din Eminescu Dialectica stilului: modernitatea poetului despre "deconstrucția conceptului de adevăr", altfel spus despre adevărul Ființei. Demonstrația, absolut convingătoare dă la iveală contribuția lui Eminescu la redimensionarea gândirii poetice moderne. Această posibilitate s-a produs prin coroborarea cuvântului poetic cu adevărul. În cuvântul poetic "lumea cea gândită pentru noi avea ființă". Heidegger redescoperea temeiul ființei în alétheia grecilor și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
teoria relativității a lui Einstein și perspectiva crono-spațială a lui Eminescu, care e altceva decât apriorismul kantian. Poezia avu întâietate în adeverirea viziunii ontologice și a celei cosmologice. Theodor Codreanu le dă o replica pe cât de dârză pe atât de convingătoare, celor care contestă modernitatea lui Eminescu fixându-l în schema tradiționalistă. Hotărât lucru, poetul scrie modern: chiar și când apelează la formele folclorice ("folclor savant", zice G. Călinescu), și când recurge la "metrul antic". Împrospătarea formelor trebuie să vină din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
toate aceste lucruri din pricina amintirilor stârnite în mine de lectura cărții recente a lui Theodor Codreanu, distinsul eminescolog, intitulată Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte plină de patos, de polemică amar îndurerată, dar și de erudiție istoricși critic literară, profund convingătoare. Mărturisesc că până la această lectură (deși mă ocup de opera poetului în viziune comparatistă de peste 30 de ani) am acceptat și eu varianta călinesciană despre anii 1883-89, dându-i însă coloritul acela de amurg trist și blând al ultimilor ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că "Eminescu-i Dumnezeu/ iar eu mi-s Profetul său!" Așa se explică asprimea sancțiunii criticului". Admirator necondiționat al lui Eminescu cu care Cezar Ivănescu se înrudește prin strădania de a fructifica în permanență sugestiile izvoarelor -, Theodor Codreanu lămurește absolut convingător legătura de viziune artistică dintre cei doi poeți, prin trimiterea la ideea de "despărțire sporitoare de Eminescu" și a "întoarcerii la eminescianism". Concluzie: "Cezar Ivănescu redescoperă fericirea Treimică a creștinismului printr-o fecundă experiență spirituală orientală, infuzându-i acesteia strigătul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
plan stilistic", acesta este "o extraordinară sinteză între tipurile Dostoievski și Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală modernă ca veritabil arheu al românismului. Toți marii creatori români s-au proiectat în el, conștient sau nu, de la L. Blaga și T. Arghezi până la Constantin Noica și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
analiza acestor pendulări nu poate fi realizată decât de un specialist. Oricâte lecturi medicale ar proba, Theodor Codreanu nu se poate substitui totuși nici psihiatrului, nici psihanalistului, iar folosirea terminologiei vehiculate de specialiștii din cele două domenii nu este defel convingătoare. Aduc, spre exemplificare, chiar discuția despre narcisism, în care sunt invocate tratatele unor somități în materie. Dar nu-i putem așeza laolaltă pe Freud, Lacan, Bleuer, Kretschmer și pe alții, deoarece aparțin unor scoli psihanalitice complet diferite, chiar adversare. Lipsa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu "complexul lui Narcis", printr-o percepție tragic-spațială, labirintică; mai e permanenta paralelă Eminescu-Bacovia, care pune în evidență încă un "complex", de data asta generalizat la nivelul întregii culturi române "complexul Lear" și "complexul Bacovia", cu mobilizarea unei uriașe și convingătoare demonstrații, din care nu lipsesc "diferența ontologică", "eroarea existențială", "tragicul ființial"; și, ca o încununare aplicativă, chestiunea "negativului stilistic". Laitmotivul acestei atotcuprinzătoare cărți este mereu posibila șansă de îmbogățire a ideii de bacovianism, de unicitate a poetului, examinat la nivelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
are, de fapt, o biografie "palpitantă". Nici o incompatibilitate, se vede chiar de acum, între om și operă sau, dacă vreți, avem de-a face cu entități complementare. Cu o acribie arheologică ori detectivistică, excelentul biograf contrazice, în modul cel mai convingător, teza disjuncției dintre eul empiric și eul poetic, impersonal, și prin aceste "eseuri" demonstrează interdeterminările omului și epoca prin care a trecut. Mai mult decât atât, a reușit o certificare a posibilității unei biografii interesante și în cazul unei existențe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai autorizat biograf al lui Bacovia (1999), exemplara bibliografie a Marilenei Donea (2001) și, bineînțeles, studiul lui Theodor Codreanu cu al său Complex Bacovia (2002), un opus impunător prin obiective, proporțiile investigației, dar în primul rând prin rezultatele atât de convingătoare la toate nivelurile: caracteristicile imaginarului poetic, cronotopul acestui univers aflat sub semnul negativului stilistic, dubla descendență a bacovianismului (Eminescu și simbolismul), reprezentanții acestuia în timp și spațiu. Totul este făcut cu o suverană stăpânire a unui imens material, investigat fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aducând ca probe: "eșecul său existențial", "miracolul poeziei", calitățile sale de bun creștin (iertător, generos, lipsit de vanitate), confruntarea cu moartea inițiatică, în ideea că "Dumnezeu e mai prezent în întuneric decât în lumină" (Rudolf Otto), dar nu demonstrează prea convingător că a fost un poet religios, o dată ce observă exegetul "s-a lăsat copleșit de notele grele, blestemate", iar la sfârșitul vieții, în ultimele clipe de luciditate, întunericul l-a acoperit și nu lumina cerească. Sau iată ce afirmă în chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întinsă pe 38 de ani ilustrează cum nu se poate mai bine "culisele" cenzurii din epoca totalitară, vitregiile conjuncturale și micimea unor oameni, contrastantă în raport cu generozitatea altora. Faimosul dicton latin Habent sua fata libelli este confirmat cât se poate de convingător. După decenii de așteptare mărturisește cu resemnare autorul Fragmentele lui Lamparia au devenit, prin forța ineluctabilă a circumstanțelor istorice literatură de sertar. "Dintr-un capriciu, poate, le încredințez, abia astăzi, tiparului" (p. 10). Edgar Papu, a cărui prefață datează din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ceea ce este bine, drept, demnitate, obligație, libertate, onoare, prestigiu, raționalitate, opțiune, atitudine, responsabilitate, virtute, prudență e considerat de Theodor Codreanu din perspectiva experiențelor istorice tragice ale epocii noastre. Soluția creștină a acestor probleme este firească în scrisul lui Theodor Codreanu, convingător argumentată. Există azi o adevărată furie a "demolărilor", a bagatelizărilor, a minimalizării, a ostilității față de valorile morale, istorice, patrimoniale, tradiționale și naționale, susținută de cele mai ordinare deșeuri intelectuale și asociată cu laxismul moral și cu vidul axiologic. Societatea românească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amestecă nici măcar în treburile interne ale României...". O prejudecată, alimentată de ignoranța și de superficialitatea noastră, este aceea a unei literaturi basarabene sentimentale și minore, anacronice și debranșate de la marea cultură a secolului al XX-lea. Cartea de față demonstrează convingător că aici, în Basarabia, există și o literatură competitivă, opere puternice, reprezentative, ceea ce îi dă dreptul să-și ocupe locul firesc într-o onestă istorie a literaturii române care să înregistreze, fără a eluda criteriul valoric, creații ale românilor de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
panromânism, sau pentru moldovenism". Perfidia acestei logici a și fost intens exploatată de agrarieni, care au lansat sloganul că Republica Moldova nu trebuie să mai fie nici "gubernie rusească", nici "provincie românească". Autorul, în ultima instanță, conchide într-un mod absolut convingător, că "în pofida tuturor lozincilor de acest fel, Basarabia va continua să fie românească atâta vreme cât acolo se va vorbi românește, indiferent că va fi stat independent sau va reveni la patria-mamă (...). Asta o recunosc toți cei care ajung la conștiința națională
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
patologia de care se face vorbire, nu se aduce un adevăr specific unei realități clinice unde nu există boală, ci numai bolnav (psihic) unic și irepetabil. Relativ la moartea intelectuală a poetului în intervalul 1883-1889, Th. Codreanu desființează susținerile cu argumente convingătoare. Eminescu însuși a lăsat în scris suficiente dovezi: probe care contrazic pe cei care susțin nebunia. Aceste documente atestă luciditatea omului, capacitatea de inserție, aptitudinea pentru normale relații interpersonale. Și se mai poate adăuga aici faptul că poetul a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
singular prin istoria convertită în epică. El alcătuiește deopotrivă o fenomenologie istorică și una a spiritului, cum observă Theodor Codreanu, a spațiului și a timpului, încercând să probeze, fie și prin ficțiune, continuitate arhetipală a ontologiei românești. Și o face convingător prin câteva romane ample, scrise nu neapărat cronologic, dar completându-se în ansamblu. Începutul s-ar face prin Călătoria spre zei și Depărtarea și timpul, "romane dacoromâne", demonstrative în natura lor filozofică. Lumea medievală e retrăită în Adevărul retorului Lucaci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ființe infinite cu mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism, în lumina relativismului care însoțește orice schimbare de paradigmă culturală". Demonstrația lui Theodor Codreanu curge convingător, firesc, precum o curățire a grădinii de buruieni și plante uscate în vederea unei noi însămânțări. Autorul amendează fără complexe "un caz de inadecvare terminologică: postmodernismul premodern" în care este surprins Constantin Virgil Negoiță ("un remarcabil precursor al transmodernismului"), român din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
jeune") ne aruncă într-o lume care și-a pierdut transparența. Conspectându-l pe părintele Stăniloae, el vrea o lume ca "mediu transparent" (lumen) și deplânge decreștinarea Europei. Își leagă, așadar, toate speranțele de noua paradigmă culturală. Pentru a fi convingător convoacă și trebuitoarele exemple, nominalizând personalități care ar ilustra conștiința estetică transmodernă. Previzibil, cel care deschide lista e Nichita Stănescu, un poet "de răscruce", reprezentând prin poetica rupturii un transmodernism avant la lettre. Credem că Nichita merita o demonstrație mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inutilă discutarea figurilor de stil, "repetiții cu diferență ale metaforei", menite să pună în evidență "transcendentul care coboară", că lui Caragiale nu-i era străină profunzimea (dezagreabilă postmoderniștilor), condamnând indirect transferul nejustificat al miticismului de la personaj spre autor și demonstrând convingător că omul kitsch, de care vorbea Ștefan Cazimir, nu acoperă realitatea artistică a operei sale, pentru a ne transmite în final ideea, lipsită de orice echivoc, că problema-cheie a oricărei evaluări temeinice rămâne transcendența. Cu aproape trei ani în urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
totale. Astfel, Milan Kundera "iese din capcanele kitsch-ului postmodernist și atinge ethosul transmodernist" (p. 285). Spectaculoase sunt "descoperirile" literare ale lui Th. Codreanu, în dezacord cu ierarhiile oficiale, cu atât mai de luat în seamă cu cât sunt mai convingător argumentate. Primul ar fi C.D. Zeletin, a cărui operă poetică (originală) nu depășește 145 de pagini, dar care este un traducător de certă valoare, recunoscut ca atare, istoric literar, prozator, eseist, biofizician, muzicolog, ceea ce îi dă dreptul lui Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]