4,302 matches
-
consideră că nu mai are nimic de câștigat prin urmărirea locutorului etc.), vezi Cameron, 2006, p. 116. 58 Particularizând, în cadrul comunicării didactice/educaționale sunt reperabile (cf. Zelinschi, 2006, pp. 16-17): comportamente pozitive (de solidaritate; de destindere; de acord); negative (de dezacord; de tensiune; de antagonism); neutre (răspunsuri își spune părerea, informează, repetă, confirmă etc.; probleme cere o opinie, o evaluare, cere sugestii, direcționări etc.). 59 Subsumat tipului de ascultare activă sau, după Pânișoară, 2004, p. 124, "interactivă". 60 Vezi și T.K.
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
experiența de viață, aptitudinile etc. Față de aceste aspecte, se poate spune că normalitatea psihică este rezultatul acordului de adaptare a individului, în sensul de „acceptare”, la condițiile vieții trăite de acesta. În mod analog anormalitatea psihică este consecința conflictului, a dezacordului exprimat de individ prin slăbirea sau pierderea capacităților sale de adaptare, căreia se adaugă inadaptarea finală a acestuia la condițiile vieții 1 trăite. Din aceste considerente, atât normalitatea, cât și anormalitatea psihică semnificația unor atribute entologice ale persoanei umane. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
descifrate și necunoscute printr-un acord comun cu opinia mediei”. Pentru a admite sau a recunoaște existența bolii psihice și implicit a psihiatriei ca știință, este necesar ca „domeniul epistemic” să se înscrie în interiorul „spațiului mintal” al modelului socio-cultural respectiv. Dezacordul dintre „câmpul epistemic” și „spațiul mintal” va duce la conflicte, respingeri, nerecunoașterea sau chiar negarea nebuniei și în final la dizolvarea psihiatriei ca știință și la excluderea psihiatrului. Aceste aspecte nu privesc și patologia somatică care nu vizează valorile culturale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atmosferică comună apare ca un tip de rezonanță a raporturilor interumane, simultan din ambele direcții, de la o persoană la alta. În cazurile patologice, ambianța atmosferică este modificată. Cele două persoane înregistrează „tipuri” diferite de impresii. Psihiatrul trebuie să sesizeze acest dezacord să-l intuiască asemenea unui „sentiment” al prezenței, resimțită față de celălalt care este diferit, chiar în absența comunicării verbale. Surprinderea acestei „diferențe”, a acestei „schimbări” a atmosferei este esențială și ea precedă orice înțelegere a tulburărilor psihice, ca un prim
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspect important îl reprezintă „durerea” care apare la frontiera dintre Eu și trup (G. Marcel). Durerea, în cazul bolilor somatice, ne relevează raportul „trup/suflet”, sentimentul conștient de „a-avea-un-corp”. Ea este expresia unui conflict între trup și suflet, a unui dezacord. Se produce un clivaj, o „dedublare” a persoanei între „trup” și „suflet”, resimțită în sfera propriului Eu (A. Tatosian). Aceste aspecte capătă conotații specifice în sfera psihopatologiei. În cazul ipohondriei Eul își reflectă propriul său corp printr-o „poziționare excentrică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi „văzute” tulburări psihice acolo unde ele lipsesc. Aceste erori de înțelegere a fenomenului psihic morbid construiesc un „fals domeniu de cunoaștere”, favorizând disputele antipsihiatrice, care, în esența lor, privesc „confuziile” dintre limbajul bolnavului și limbajul psihiatrului. Aceste confuzii datorate „dezacordului” înțelegerii dintre cei doi interlocutori compromit sau chiar desființează „obiectul” psihopatologiei sau eșuează în discuții sterile. Din aceste considerente limbajul, atât în psihologie, cât și în psihopatologie, ni se pare a fi una dintre problemele cele mai importante, întrucât, dat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Din acest motiv o încercare de contact hermeneutic pe baza unei sfere comune nu se va putea realiza”. Ceea ce medicul psihiatru percepe la bolnavul psihic ca pe o „emanație schizofrenică”, apare ca ceva de neînțeles (Müller-Suur), ca o „nepotrivire, un dezacord comun al simțirii atmosferice, în sensul că simțul medicului nu mai reușește să se întâlnească și să se pună de acord cu simțul bolnavului. În acest caz de dezacord, simțul bolnavului devine expresia simțului alienării psihice sau al nebuniei”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schizofrenică”, apare ca ceva de neînțeles (Müller-Suur), ca o „nepotrivire, un dezacord comun al simțirii atmosferice, în sensul că simțul medicului nu mai reușește să se întâlnească și să se pună de acord cu simțul bolnavului. În acest caz de dezacord, simțul bolnavului devine expresia simțului alienării psihice sau al nebuniei”. Pentru H. Tellenbach ceea ce corespunde aici formal unui proces hermeneutic este de fapt interpretarea unui „atmosferic” specific personal al bolnavului, în interiorul unei sfere comune, lărgite cu cea aparținând prezenței persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al psihasteniei. Pentru M. Dide și P. Guiraud, obsesiile se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: a) o stare de anxietate asociată cu elemente mintale și organice; b) pătrunderea în sfera conștiinței a unui sentiment, idee sau tendință care este în dezacord cu personalitatea bolnavului și de care, cu toate încercările acestuia, nu se poate debarasa; c) bolnavul se simte asaltat de o „putere străină” exterioară și opusă voinței sale, de a cărei absurditate este conștient; d) orice obsesie presupune atât repulsie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delir atunci când ideile sale nu sunt în raport cu senzațiile sale, atunci când judecata și determinările acesteia nu sunt în raport cu ideile, sentimentele și determinările acestora independent de voința sa”. Din această definiție rezultă că starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: - un dezacord cu realitatea, - dezordinea vieții psihice care constituie substratul gândirii delirante (incoerență și automatism). Rezultă de aici faptul că delirul poate fi considerat în felul următor: - sub aspectul său superficial-formal (idei, convingeri, teme); - sub aspectul său profund, ca sens și ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihică a personalității; b) Grupa psihozelor delirante cronice, simple sau halucinatorii, fără dezorganizarea psihică a personalității. Așa cum spuneam, elementul psihopatologic comun, al tuturor formelor clinice care intră în acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin dezacordul ideilor, judecăților și sentimentelor unui individ, independent de voința acestuia, în raport cu realitatea logică (H. Ey). Starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte: dezacordul cu realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formelor clinice care intră în acest grup este delirul. Delirul este acea tulburare de gândire, caracterizată prin dezacordul ideilor, judecăților și sentimentelor unui individ, independent de voința acestuia, în raport cu realitatea logică (H. Ey). Starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte: dezacordul cu realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini privind modul de interpretare al delirului și anume: a) Delirul este un fenomen psihopatologic elementar, reductibil la o idee, o eroare, un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
carnavalului. De asemenea, urmărirea lui Rică și butoiul în care se ascunde fac parte din același lanț ca și pregătirile celor doi bătrâni. Totuși, creatorul clasicizant de tipuri subordonează mereu comicul de situație celui de caracter. Încurcăturile fac mai vizibil dezacordul dintre pretenție și realitate. Această a doua piesă a lui Caragiale începe, cum nu se poate altfel, cu o povestire. Așadar, în prima scenă a actului asistăm la expunerea făcută de conul Leonida asupra avantajelor sistemului republican, așa cum le înțelege
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
american două mari postulate: imposibil de a dovedi existența unei realități (în sensul de constrîngere exterioară); imposibil ca oamenii să nu presupună existența unei realități (M1 modul realist de a fi în lume este o necesitate vitală pentru ființele umane). Dezacordul e de găsit în două puncte esențiale. Searle nu este nici primul nici ultimul filosof care cere științelor umane să preia științele zise exacte, fizica în special, drept model epistemologic. Dar care este fizica la care el face referire? Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ea mi-a oferit un punct de referință pentru problemele și chestiunile metodologice existente în literatura teoretică contemporană. Pe lângă calitatea și rafinamentul dezbaterilor dintre autori, ceea ce m-a interesat la această lucrare a fost faptul că, deși între autori existau dezacorduri fundamentale, mă situam sub diferite aspecte de partea tuturor. În aceeași vară devenisem interesat de teoria politică a lui Kant, și mi-am dat seama că gândirea lui Kant ar putea reprezenta un cadru pentru sintetizarea contribuțiilor diferite la volumul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
mult superioare, America încurajează apariția unor conflicte grave de interese între SUA și state de rangul doi. În ultima lui lucrare celebră, Robert Kagan se referă la existența unei "diferențe de putere" între SUA și alte țări. El afirmă că dezacordurile dintre SUA și unele țări europene cu privire la administrarea crizei din Irak nu reflectă o lipsă de abilitate sau competență diplomatică a vreunei părți. În schimb, dezacordurile sunt simptomatice pentru diferențele de putere dintre SUA și alți actori majori din sistemul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la existența unei "diferențe de putere" între SUA și alte țări. El afirmă că dezacordurile dintre SUA și unele țări europene cu privire la administrarea crizei din Irak nu reflectă o lipsă de abilitate sau competență diplomatică a vreunei părți. În schimb, dezacordurile sunt simptomatice pentru diferențele de putere dintre SUA și alți actori majori din sistemul internațional. SUA definesc amenințările într-un mod foarte diferit de statele europene, parțial din cauza poziției lor vulnerabile unice, de hegemon al lumii, și parțial pentru că au
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
apărea drept un domeniu de supremă puritate, comparabil, din acest punct de vedere, cu zonele înalte ale muzicii. În prima perioadă a relațiilor sale cu Russell - perioada prieteniei lor intelectuale - asemenea convingeri se exprimau atât prin admirație, cât și prin dezacord vehement. În Principia mathematica, lucrarea lui Russell și Whitehead, pe care o numea „the big book“, Wittgenstein percepea o frumusețe de același gen cu cea a muzicii clasice. O frumusețe care s-ar pierde - spunea el - dacă lucrarea ar conține
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
arată“ prin ele sunt însușirile formale ale limbajului nostru și, prin urmare, ale lumii noastre. 7. Reforma filozofiei, sau „sfârșitul filozofiei“? Prefigurează Tractatus-ul programul unei reforme radicale a filozofiei, sau vestește el „sfârșitul filozofiei“? Au existat și persistă până astăzi dezacorduri în această privință. Dincolo de atenția care i s-a acordat în cercuri restrânse din universități engleze de elită, la Oxford sau la Cambridge, Tractatus-ul a fost discutat mai ales în întruniri ale Cercului de la Viena, un grup de discuții constituit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
reală, dacă el folosește cuvântul «real» ca opus lui «nonreal». Replica lui răspunde întrebării «Este real sau este o halucinație?», dar nu îl infirmă pe idealist, care nu este împiedicat de obiecția lui. Ei par să fie în continuare în dezacord. Deși solipsistul are dreptate atunci când tratează expresia «mă dor dinții» ca fiind pe un plan diferit față de expresia «Pe el îl dor dinții», enunțul său că are ceva pe care nu-l are nimeni altcineva, ca și cel al aceluia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Ibidem, pp. 183-184. Iată și un pasaj pe care îl găsim în lecțiile lui Wittgenstein din anii 1934-1935: „În nici una dintre problemele pe care le discutăm nu am vreo opinie; și dacă aș avea una, iar ea ar fi în dezacord cu una din opiniile voastre, aș renunța de îndată la ea de dragul argumentului, deoarece ea nu ar avea nici o importanță pentru discuția noastră. Noi ne mișcăm în mod constant într-un domeniu în care avem toți aceeași opinie. Tot ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a oferi explicații de mare anvergură, pe care adesea nu le poate oferi știința. Ei cred, de asemenea, ca și Wittgenstein, că principalul țel al activității filozofice este obținerea unor clarificări de ordin conceptual. Sub acest acord stă însă un dezacord fundamental cu privire la natura acestor clarificări și la căile pe care pot fi ele obținute. În tradiția analitică, clarificările conceptuale sunt rezultatul aplicării unor metode speciale cum sunt cele ale analizei logice. În acest sens, există probleme filozofice, iar soluțiile lor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
modul de a se exprima, de a rosti cuvintele, pentru a capta audiența auditoriului. Traian Băsescu, atunci când se exprimă, în limba engleză, ne aduce în situația de a pufni în râs, ori a comuta canalul televizorului. Fără accent englezesc, cu dezacorduri în limba respectivă, îl aduce într-o postură jenantă. Mai bine, s-ar gândi să vorbească în limba sa maternă, fiindcă există traducător specializat. Nicolae Ceaușescu avea bunul obicei de a nu încerca să vorbească niciodată într-o limbă străină
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
Maastricht privind caracterul obligatoriu al legilor europene, care formează așa numitul acquis communautaire. În cazul în care parlamentele naționale consideră că o inițiativă legislativă a Parlamentului European contravine în vreun fel principiului subsidiarității sau legislației naționale, ele își pot exprima dezacordul față de acest lucru. Fiecare parlament național are dreptul la două voturi (în cazul în care există două camere, câte un vot pentru fiecare cameră). Dacă există o opinie majoritară de dezacord a parlamentelor naționale (un sfert din numărul de voturi
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
principiului subsidiarității sau legislației naționale, ele își pot exprima dezacordul față de acest lucru. Fiecare parlament național are dreptul la două voturi (în cazul în care există două camere, câte un vot pentru fiecare cameră). Dacă există o opinie majoritară de dezacord a parlamentelor naționale (un sfert din numărul de voturi alocate lor dacă este vizată politica în domeniul libertății, securității și justiției, o treime din numărul de voturi în cazul invocării principiului subsidiarității, majoritate simplă în alte cazuri), este necesară revizuirea
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]