6,346 matches
-
de ce-mi veniți mie acum cu asta? — Mi se pare - continuă Mauricio, ca și cum n-ar fi auzit nimic - că nouă, celor disprețuiți, trebuie să ni se dea voie măcar să ne consolăm unii pe alții. — Da’ ce vreți să spuneți, dom’le, ce vreți să spuneți? - și Augusto se gândi dacă nu trebuia ca acolo, în locul care fusese scena ultimei lui aventuri cu Rosario, să-l strângă sau nu de gât pe bărbatul acela. — Nu vă aprindeți așa, don Augusto, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și povești trăite personal, despre excursiile din Alsacia și din Breisgau, despre tancuri avariate, rămase în câmp, despre găurile de glonț și schijele de grenade pe fațadele caselor, despre gropile în formă de pâlnie căscate pe străzi, despre ruinele din jurul domului din Freiburg și mai erau poveștile despre Hans Hass, despre ochelarii lui geniali de scufundător cu care făceam cercetări în bazinul special amenajat pe coasta Mării Sudului, o lume subacvatică pe care ne-o imaginam atât de fantastică în bazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se vadă strălucirea dinților, felul în care alerga spre plajă și intra în valuri trezeau în membrele mele o efervescență de bule mărunte și pișcătoare, din care țâșnea, din nou, un mișmaș de imagini, de ciuperci, ulițe înguste, umbroase, un dom, coline galbene și arse, peisaje peste care trecea o boare ușoară, o lumină moale alunecând împlinită - imagini ce mă tulburau iar și iar. Mă simțeam luat pe sus, stârnit de o bucurie febrilă, care nu mai lăsa loc nici unei alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
uimit în fața mea. Stăteam în pragul cafenelei. - Nu știu dacă-ți mai aduci aminte de mine, deși acum ne întâlnim pentru a treia oară, zise el, descoperindu-se. Întâia dată urmase dânsul surâzând, ne-am cunoscut la vitrina fotografului de lângă Dom. Priveam amândoi poza mărită a femeii grase, în costum de baie. Dacă-ți amintești, avea brațele scurte și groase, cu palmele împreunate ca pentru o săritură de pe o stâncă fictivă în valurile mării. Ținea însă capul prea țeapăn pe trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu toate casele din strada Garnizoanei albe, cu drumul asfaltat și umed de sudoare și cu o singură clădire vânătă, la capătul trotuarului din dreapta, unde laptele scurs din soarele potopit nu putuse să răzbească încă. Omul meu cotise tocmai dinspre dom, rămânând buimac, în plină baie de lumină. Îl recunoscui din depărtare după jachet, dar mai cu seamă după jobenul cu capacul oblic. Înalt și tânăr încă, avea totuși trupul adus din spinare, și un chip prelung și caricatural. Se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rând, fiecare susținea că Îi acordă „experimental“ atenție celuilalat pentru a uita de o dezamăgire În dragoste, când de fapt erau În realitate Îndrăgostiți unul de celălalt. În scena culminantă, care se desfășura, cu efectul cuvenit, În penumbra din interiorul Domului Într-o zi umedă de toamnă, Își mărturiseau adevăratele sentimente și puneau bazele unei legături stabile. Henry citi povestirea destul de alarmat, recunoscând nu doar fațete ale sale și ale lui Constance În personaje, ci fraze Întregi din conversațiile lor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry Însă, vizita se dovedi a fi o dezamăgire. Veneția, care Îi plăcuse atât de mult În vara și primăvara lui 1881, era mai rece anul acesta și mai umedă. Într-o zi chiar ninse, provocând schimbarea spectaculoasă a orașului - domul de la Salute cu tichie albă, provele negre ale gondolelor tăind ca niște coase prin vârtejurile de fulgi - dar pentru puțin timp. Pâcla cenușie reveni. Apartamentul său se găsea Într-o anexă din spatele Casei, cam Întunecat și cam umed, cu vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Fenimore, care Îi propuse cu generozitate să se Întoarcă la Florența, menționând că În Casa Brichieri erau apartamente libere. Îi urmă sfatul și imediat după aceea Începu să se simtă mai bine. Priveliștea de la ferestrele Casei, asupra acoperișurilor Îngrămădite, a domurilor și turlelor orașului, tăiate În două de apa cafenie a râului Arno, era ea Însăși ca un tonic, la fel ca și strălucirea soarelui toscan. Nici el, nici Fenimore nu mai pomeniră de Domnișoara Woolson. Își reluară camaraderia plăcută, scriitoricească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
severele structuri sintactice ale limbii latine; era suficient să întrebi de acea Dorothea, sacră pentru el. Ce anume i-a compromis căsnicia cu făurarul de săbii. Ce minuni îi pot fi atribuite. De ce s-a lăsat zidită de vie în domul de la Marienwerder. Dacă, deși slăbise repede, rămăsese totuși frumoasă la chip și la trup. Toate astea, precum și gulerul lui în permanență strâns în jurul gâtului, le-am readus în memorie pentru a evoca un profesor de latină. Totuși, această odă târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tot ascundea, schimbându-și înfățișarea, chiar în preajma mea, pentru ca apoi să fie din nou ireală și care, în cărți, se numea când așa, când așa. Odată, pe la mijlocul anilor ‘60, mi s-a părut că o văd în fața portalului principal al Domului din Köln, cu pălăria întoarsă, așezată în fața ei, necăjită. Cerșea. Când am intrat în vorbă, o femeie aproape lipsită de dinți a mormăit ceva în dialectul local... Iar atunci când, spre sfârșitul anilor ‘90, noi am mai vizitat o dată Gdańskul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și morții - omul de lângă mine - au fost descărcați. Un medic de campanie, care ținea lista aici, i-a sortat pe cei răniți ușor și pe răniții grav. O privire era de ajuns. Cât de repede mergea! Meißen, străvechiul oraș cu dom rămas în chip miraculos în picioare zăcea în lumina matinală a unei dimineți de primăvară. La fel ca în cântec, toate păsările erau deja aici. Lacomi, unii dintre răniți, printre care și eu, au întins mâinile după paharele pline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trimis de acolo o vedere a cărei față lucioasă prezenta o imagine din oraș. Ceea ce era scris pe spatele ei putea fi citit ca semn de afecțiune copilărească: gândindu-se la supraviețuirea mea întâmplătoare, Nele și Franz aprinseseră lumânări în dom. În cetate am primit îngrijiri mai degrabă precare. Spitalul era supraaglomerat. Saltele pe toate coridoarele. Medici extenuați și surori irascibile. Nu erau, așa se spunea, de nici unele, mai cu seamă medicamente. Așa că n-au făcut decât să-mi schimbe bandajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
potrivească, scăpasem de școală și de rigorile ei, rațional ar fi fost să mă decid pentru matematică și latină, materiile mele deficitare și - completând cunoștințe artistice existente - pentru seria de conferințe pe tema „Sculpturile de ctitori din goticul timpuriu în domul din Naumburg“. Poate că mi-ar fi fost de ajutor și grupul de terapie care se formase în jurul „Tulburărilor de comportament în perioada pubertății“, care se răspândiseră în lagăr. Dar foamea m-a mânat la un curs de bucătari. Ispita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
propria sa persoană părea să-l îngrijoreze pe cel ce se plimba fără țintă printre ruine și mormane de dărâmături, căci de alte griji nu-mi aduc aminte; sau poate că, împreună cu suferința mea de nenumit, m-am refugiat în interiorul Domului din Köln? Deteriorat pe dinafară, colosul cu două turnuri rămăsese în picioare, atunci când orașul strâns în jurul măreției lui era o suprafață transformată-n în ruine. Sigur e numai faptul că primăvara, ajutat de sora lui Philipp, pentru care poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
parte, când de alta, ca să văd cum e. Așa se face că mina Siegfried I a firmei Kali mi-a dat pe gratis meditații care au avut efecte schimbătoare: pendulând precum jocul de lumini și umbre în galeriile cât un dom ale minei, mă hotăram când pentru, când împotriva a ceva, eram când de o parte, când de alta, dar rămâneam surd de îndată ce încă-naziștii încercau să mă îmbrobodească. Pe de o parte, vorbeam în subteran, atunci când avea din nou loc vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
împerecheat personaje profane, întemeietori ai economiei și politicii: aici cancelarul Adenauer alături de talentata demoscoapă, doamna Noelle-Neumann, acolo grasul de Ludwig Erhard cuplat cu starul de film Hildegard Knef, cea cu picioare lungi? Atunci tot mai bine reliefuri pentru uși de dom: prăbușirea în infern. Sau Adam și Eva sub copac, cum urmează ei harnici calea cunoașterii și reușesc să guste de fiecare dată din păcatul originar. E drept că aș fi fost, în primul rând, sătul, iar în al treilea rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care, bine răzuit și spălat temeinic, seamănă cu o bucată de frotir. Această mâncare am servit-o mai târziu tot mereu, cu roșii, usturoi și fasole, ca antreu pentru oaspeții pe care-i prețuiam: de pildă pentru meșterul pietrar al domului din Naumburg și modelele lui, cu toții din familii burgheze sau de țărani, care, după cuceriri războinice, se statoriniciseră, la începutul secolului XIII, pe malul râului Saale. Ei i-au fost de ajutor maestrului când acesta i-a întruchipat în calcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de vesela Reglindis a acestuia, pe scormonitorul conte Syzzo și pe melancolicul întemeietor Thimo von Küstritz, în sfârșit pe al doilea Ekkehard și pe soția fără de copii a acestuia, faimoasa în toată lumea Uta von Naumburg. Atunci când nava de vest a domului și-a dobândit statuile de întemeietori ce aveau să fie numite mai târziu gotice, nu existau încă roșii și fasole albă. Dar, pentru oaspeții mei adunați în jurul meșterului anonim, s-ar putea găti o mâncare din bob proaspăt și stomac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
RDG, când în sfârșit mi-au fost aprobate de către autoritățile acestui stat atât de penibil de închis o serie de lecturi la Magdeburg, Erfurt, Jena și Halle - era cu doi ani înainte de căderea Zidului -, Ute și cu mine am vizitat domul din Naumburg. În timp ce noi admiram statuile întemeietorilor amplasate mai sus, iar Ute își ridica privirea spre Uta, o femeie competentă ne explica nouă, grupului de vizitatori, substratul social real al personajelor dăltuite în piatră: „În mod conștient, meșterul a renunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și la timpul pe care-l petrecuse acolo ca soldat, mai târziu în Norvegia și pe frontul de la Oceanul Înghețat - unde „Ivan abia dacă putea fi văzut în ținuta albă de camuflaj“ -, iar la urmă, după o importantă trimitere la Domul din Naumburg cu statuile de ctitori, din nou despre Grecia, dar fără menționarea serviciului său militar pe cutare sau cutare insulă, mai curând celebra severitatea arhaică, forma ce și-a găsit liniștea și vioiciunea ei interioară care ne irită încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Saavedra, unde tomna pusese În luptă cocoșu cu pene plumburii și linii albe a lu părintele Argañaraz. II După opt zile, Tulio Savastano a dat buzna În celulă, agitat și fericit. Abia de-a putut bâigui: — V-am tras clapa, dom’le! Mi-am adus și bosu! În urma lui venea un domn oarecum astmatic, cu obrazul ras, plete cărunte și ochi ca azurul cerului. Veșmintele-i Îngrijite erau de culoare Închisă; purta fular de vigonie, și Parodi a observat că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
animate. — Vezi-ți de tine, Mickey Mouse, chițăi Ted. „Cled că am vădut o piticuță“, replică Norman. Râdeau amândoi la auzul propriilor voci. — Lăsați-o baltă, măi băieți, le transmise Barnes prin intercom. Treaba-i serioasă. Să trăiți, am Înțeles, dom' căpitan, spuse Ted, dar vocea Îi era acum atât de ascuțită, Încât devenise aproape neinteligibilă și iarîl apucă rîsul, glasurile lor subțiri ca ale unor școlărițe reverberând În interiorul cilindrului metalic. Pe lângă faptul că le făcea vocile Înalte și stridente, heliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
material plastic, În stilul rațiilor alimentare de la NASA. Ted luă o astfel de porție: — Hrană din viitor! exclamă el, plescăind din buze. — Ai de gând să mănânci chestia asta? Îl Întrebă Harry. — Bineînțeles! Știi, odată am avut o sticlă de Dom Perignon 1897, dar acum ar fi prima oară când aș mânca ceva din viitor, din anul 2043. — În același timp, are o vechime de trei sute de ani, observă Harry. — Poate vrei să mă filmezi În timp ce mănânc, o atenționă Ted pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Pare imposibil să mai fie În viață. Locuitorii capitalei aplaudă din toată inima. Fac semne de prețuire minerilor, care se suie Înapoi În camion. Un cetățean le Întinde două franzele. Mulțimea exultă. „Bravo, bine i-au făcut! Să-i omoare, dom’le! Să-i omoare! Să-i omoare! Să-i bată pînă s-or pișa pe ei, să-i calce În picioare. Jos legionarii! Cinste lor, cinste lor, minerilor!” România, 14 iunie 1990. Tăiat la: Președintele țării Își face cruci largi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fi plăcutul automatism de-a trăi fără scop și neliniștitoare pentru cineva privind acest bîlci de-afară, din ploaie, cel mai exact fiind surprinsă magica trăsătură care ne dă sens, lipsa de sens, absența ridicol inocentă a tragicului, naționalul lasă, dom’le, că n-o fi foc, chiar atunci cînd e, vezi scena cu incendierea caselor. Acum, nu că m-aș topi de dragul țiganilor, Însă linșajul presupușilor asasini ai unui român, Înjunghierea lor nefilmată, mi-a amintit de scena cu meșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]