KorAP: Find »[drukola/base=eroic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...162 >

4,044 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

diversele redactări. Poemul povestește că Ghilgameșxe "Ghilgameș", rege În Uruk, probabil o figură istorică divinizată după moarte (erou), ajunge pradă disperării după moartea lui Enkiduxe "Enkidu", marele său prieten, asemenea lui În putere fizică și valoare, tovarășul său În aventuri eroice și glorioase: dacă a murit Enkidu, care nu Îi era cu nimic inferior, atunci el Însuși va trebui să moară! Tulburat de această profundă criză existențială, Ghilgameșxe "Ghilgameș" Își amintește că a existat un om care a scăpat de moarte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ghilgameș se agață de aceasta pentru a o Înfățișa ca atare, prezentându-l pe eroul epopeii ca pe un om dedicat În Întregime „căutării nemuririi”, În numele unei Întreprinderi Înălțătoare, dar, În realitate, de neatins. Ghilgameșxe "Ghilgameș" decide să Înfrunte călătoria eroică spre insula unde trăiește Utnapiștimxe "Utnapiștim", cu intenția de a Învăța de la el secretul nemuririi. Dar scopul călătoriei este o iluzie, după cum Îl avertizează zeul Șamaș și, mai ales, hangița Sidurixe "Siduri", pe care o Întâlnește În timpul călătoriei (tab. X

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
istorice. Dintre aceștia se evidențiază figura lui Ghilgameș, cel care, potrivit tab. XII din poemul akkadian omonim (care, de altfel, reia un text sumerian) a devenit judecător divin În infern. După cum se vede, ne aflăm În mod clar În zona „eroicului”. Și regele Ur-Nammuxe "Nammu" (2112-2095 Î.Hr.) - fondatorul celei de-a treia dinastii Ur și, se pare, autor al primului codex de legi care ne-a parvenit, așadar o persoană cu certitudine istorică - a fost divinizat după moarte. Aici Însă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Îngroparea Într-un mormânt; nu erau rare nici jocurile pentru onorarea unui defunct de rang, ca În cazul lui Patrocle. b) Aranjarea panteonului și ordinea cosmică Peste lumea umană descrisă În poemele homerice, o lume care are Încă trăsăturile eroice și În care, câteodată, omului i se Întâmplă să se găsească față În față cu una dintre divinități, se Întinde acțiunea zeilor, care capătă un rol normativ pentru comportamentul uman. Așa cum se Întrezărește În Iliada și Odiseea, acest univers divin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
obține oamenilor nemurirea. Apare astfel un soi de lume răsturnată În care eroii furnizează modele negative, al cărei scop pare să fie o supraevaluare a prezentului În care trăiește omul grec (subcapitolul 1.4). În cea mai mare parte, faptele eroice ocupă spațiul geografic al unei Grecii arhaice și interesează cetățile care aparțin istoriei civilizației miceniene, În care poate fi recunoscut și nucleul istoric al acestei mitologii. De altminteri, cronografia elaborată de greci situa vârsta eroică Între secolele al XVI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cea mai mare parte, faptele eroice ocupă spațiul geografic al unei Grecii arhaice și interesează cetățile care aparțin istoriei civilizației miceniene, În care poate fi recunoscut și nucleul istoric al acestei mitologii. De altminteri, cronografia elaborată de greci situa vârsta eroică Între secolele al XVI-lea și al XIII-lea Î.Hr., o perioadă ce coincide cu Înflorirea micenienilor, În timp ce arheologia a arătat În ce fel, În jurul veacului al VIII-lea, unele morminte din epoca miceniană deveniseră locuri ale cultului eroic

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
eroică Între secolele al XVI-lea și al XIII-lea Î.Hr., o perioadă ce coincide cu Înflorirea micenienilor, În timp ce arheologia a arătat În ce fel, În jurul veacului al VIII-lea, unele morminte din epoca miceniană deveniseră locuri ale cultului eroic 1. Dar pentru grecii care le povesteau, acele fapte aparțineau unui trecut Îndepărtat, În decursul căruia viața actuală Își primise fundamentul, ordinea și stabilitatea. „Vremea eroilor” este un timp deformat și transfigurat, care precedă istoria prezentă, În care fiecare cetate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regală poate să ne trimită Încă o dată la epoca miceniană, dacă heròon, mormântul eroului, este un vechi mormânt princiar. De altfel, la eroi apelau familiile aristocratice pentru a-șxe "Zeus"i legitima supremația politică, ultim vestigiu al regalității antice. Dar miturile eroice exprimă deja o pulverizare a ideii de suveranitate concentrată În figura lui Zeusxe "Zeus", Înmulțind-o În diferitele regate și afirmând totodată principiul egalitarist al demnității de același rang Între suverani. Cu afirmarea cetăților, poleis, și declinul acelor gene2 aristocratice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
situează mormântul În centrul ei, eroul apare ca un corp străin, funcțional, dar, În orice caz, ieșit din comun, greu de redus la egalitatea democratică a cetății fără o serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În orice caz, ieșit din comun, greu de redus la egalitatea democratică a cetății fără o serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631), ca Tezeuxe "Tezeu", Iasonxe "Iason" sau Herakles, și eroii ciclului troian. Numai cei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au supraviețuit, ca sirenele sau ciclopul, locuiesc dincolo de hotarele lumii omenești. Ahilexe "Ahile", Odiseuxe "Odiseu", Agamemnonxe "Agamemnon", Menelauxe "Menelau" și cei de vârsta lor sunt bărbați adulți, chiar dacă În unele culte locale s-au păstrat și urme ale unei morfologii eroice. Odată cu ei, În imaginarul grec se Încheie timpul mitului, În care „bărbații eroi” se Întâlneau cu zeii, și Începe prezentul oamenilor, fără alte contacte, cu zeitățile În afară de cele rituale. 4. Formele mitului și „vremea dinainte”tc "4. Formele mitului și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de iconografie, rod ale unor versiuni originare imposibil de găsit, miturile reprezentau limbajul comun al Întregii Grecii, element al coeziunii culturale și religioase În fragmentarea politică a cetăților. Dacă povestirile cosmogonice și teogonice propuneau sistematizarea lumii, marea și multiforma mitologie eroică avea drept referent universul variat și compozit al cetăților. Coordonatele lumii mitice erau constituite de centrele geografiei politice și religioase grecești. În interiorul acestui scenariu cu trăsături arhaice se desfășurau faptele eroilor, iar faptele, praxeis, erau adevăratele protagoniste formale ale mitului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
apropia de ritualul inaugurat de zeița Demetraxe "Demetra" (subcapitolul 3.4a). Neunificată niciodată Într-un text canonic unitar, liberă de condiționările unei ortodoxii, condiționări care să nu se identifica cu alegerile ideologice și politice ale fiecărei cetăți În parte, mitologia eroică În special a reprezentat fundamentul societății aristocratice În epoca arhaică. Cu toate acestea, odată cu afirmarea polisurilor și a democrațiilor, ea pare să sufere o deviere de orientare antinobiliară, devenind, prin intermediul reprezentării tragice (subcapitolul 2.3e), un fel de exorcism pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Într-un timp foarte diferite, a eventualelor crize de ordin socio-politic. Odată cu democrațiile, mitul devine instrumentul pentru exorcizarea spectrului tiraniei, născută dintr-un dezechilibru economic ce atinsese familiile aristocratice În cursul epocii arhaice, și pentru Îndepărtarea tocmai a modelelor eroice propuse de aceasta, Într-o vădită contradicție cu modelul pe care eroul și-l asuma În cetate. 2. EPOCA POLISULUITC "2. EPOCA POLISULUI" 1. Critica mitului și nașterea logosuluitc "1. Critica mitului și nașterea logosului" În legătură cu afirmarea cetăților și cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de cele mai multe ori străini sau cerșetori, care erau goniți, loviți sau uciși pentru purificarea cetății. În acest fel, cultul se arată a fi un instrument pentru controlarea prezentului și a echilibrului său și În această perspectivă se situează și cultul eroic. Celebrat În jurul mormântului, heròon, el se Întemeiază pe memoria unui trecut cu neputință de repetat, din care a izvorât realitatea actuală. Acel trecut este timpul mitului, al originilor ambigue dominate de dezordine, pe care cultul, prin repetarea periodică a actelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
crizele soluționate definitiv În vremea când lumea era Încă locuită de eroi, În timp ce spațiul scenic era locul În care se mărginea criza introdusă provizoriu și periodic În centrul cetății. Pe scenă, În fața cetățenilor atenieni, erau reprezentate crizele și dramele familiilor eroice din trecut, poate o proiecție În planul povestirii mitice, dar și pe scena tragică, a acelor gene aristocratice pe care Atenaxe "Atena" democratică le distrusese, Însă fără să le elimine niciodată cu totul și Împotriva cărora se desfășura acțiunea dionisiacă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
161 sqq.) sau, din nou, - cum este, de pildă, cazul orașului Tarent (Scoglio del Tonno) - o serie de obiecte de proveniență miceniană sigură și imitațiile lor locale, printre care unii idoli, ar putea fi În mod paradigmatic de o tradiție eroică antică (Dunbabin, 1948, p. 33). Făcând abstracție de anumite fragmente miceniene incerte, ceramica aparținând civilizației apenine, găsită În Forum Boarium, ne asigură că Roma a avut o istorie proprie deja În epoca bronzului. (Mie mi) se pare destul de evident că

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nu se știe de când și pentru cât timp. c) Intermediarii romani 1. Fondatorii literaturii latine (secolele III-II Î.Hr.) au strămutat la Roma din patria lor de origine, Grecia Magna, numeroase motive religioase și teologice. Livius Andronicus a adus epopeea eroică, mitul tragic și cântul coral liturgic. Quintus Ennius (239-169 Î.Hr.) din Rudiae, În Messapia, În al său Epicharmus, le face cunoscută romanilor cosmologia și antropologia gânditorului sicilian. El pare să Își fi luat doctrina despre elemente și puteri (Discordia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
inventatorul principalelor instituții umane, și totodată binefăcător (euergètes), amândouă atribute fie ale unor zei ca Dionysosxe "Dionysos", fie ale unor eroi ca Herakles, fie ale unor conducători și suverani care, tocmai În virtutea unor astfel de prerogative se ridică la rangul eroic și divin, devenind obiectul unui cult. Atestate epigrafic În mai multe localități din lumea greacă și În documente literare, aretalogiile isiace par să derive dintr-un model unic (Festugière, 1972, pp. 138-163; Grandjean, 1975). Deți partea concepțiilor egiptene oglindite În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
originilor și, după cum atunci se așezau temeliile realității, la fel, astăzi, faptele sale pot da naștere unei lumi noi, pot crea noi orânduiri sociale și religioase. O premisă importantă a fenomenului În cauză a fost identificată adecvat În transpunerea tematicii eroice În figura omului Înțelept, Înzestrat cu virtuți mai ales etice și civile, care În Pitagora Își găsește modelul cel mai complet și hotărâtor pentru următoarele dezvoltări a ceea ce se va defini ca tipologia „bărbatului divin” (thèios anèr). Cu toate acestea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai complet și hotărâtor pentru următoarele dezvoltări a ceea ce se va defini ca tipologia „bărbatului divin” (thèios anèr). Cu toate acestea, În timp ce adjectivul thèios exprimă o asemănare, dar, cu siguranță, nu o identitate de natură cu theos („zeu”), ambii parametri, eroic și sapiențial, se dovedesc În mare măsură departe de realitatea acoperită de cultul suveranilor. În această realitate, dacă, pe de o parte, intră În joc tema sacralității puterii, care, mai ales În cazul Împăratului roman, capătă o greutate importantă prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
literatura hermetică" Deși la Începuturile secolului al II-lea d.Hr. Plutarh deplânge, În unul dintre dialogurile delfice, „tăcerea” multor centre oraculare grecești (De defectu oraculorum), fenomenul divinatoriu - În toate formele lui și În special În dimensiunea oracolului, divin sau eroic - reprezintă una dintre componentele cele mai Însuflețite și caracteristice ale vieții religioase ale acestei perioade. În timp ce vechile sedii panelenice de la Delfi și Dodona, alături de atâtea alte oracole cu caracter local, continuă să fie ținta pelerinilor care așteaptă de la zeitățile lor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „Viață muritoare”, pare să fi apărut dintr-o concepție comună indo-iraniană după cum o demonstrează confruntarea cu vedicul M³rt³ñĂa „Sămânță muritoare” (Hoffmann, 1975). Trăsături comune evidente, deși prezente În contexte ce conțin diferențe relevante, Înfățișează mai multe figuri eroice, dintre care, cele mai multe aparțin, În Iran, dinastiei mitice Paradh³taxe "Paradha>ta" „cei creați primii”, anterioară dinastiei kayanizilor, căreia Îi aparținea Kavi Vișt³spaxe "Kavi Vișta>spa", protectorul lui Zoroastru. Dintre aceștia se desprind cei din familia *Âtpyas (Gershevitch, 1969, pp. 188

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îi aparținea Kavi Vișt³spaxe "Kavi Vișta>spa", protectorul lui Zoroastru. Dintre aceștia se desprind cei din familia *Âtpyas (Gershevitch, 1969, pp. 188 sq.): Thra¶taonaxe "Thrae>taona" (Firayd¿n de Firdawsș) și Thritaxe "Thrita" (Boyce, 1975a, pp. 97 sqq.). Lumii eroice prezoroastiene Îi aparține, printre altele, una dintre marile figuri ale imaginarului legendar iranian, eroul Keres³spaxe "Keresa>spa" (persanul Gerș³sp, căruia Îi este dedicat un poem de către Asadș de Ù¿s În secolul al IX-lea: Huart, 1926 și Massé, 1951

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reformă, ci mai de grabă despre o revoluție propriu-zisă) este respingerea unei divinități ca Indraxe "Indra" (cf., mai sus, subcapitolul 1.2), cel mai ilustru dintre devaxe "deva" panteonului vedic, căruia, În mod semnificativ, i se adăuga epitetul divin și eroic adhrigu, „puternic, ne-slab, non-dhrigu” (cf. avesticului drigu, În G³th³ sau drighu), și care se afla În centrul unui complex ritual și mitologic, În cadrul căruia jertfa animal și consumarea de soma (Gonda, 1962, pp. 70 sqq.) erau părți absolut esențiale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]