6,098 matches
-
Ferdinand Friedrich Georg Ludwig Baron von Wrangell (, "Ferdinand Petrovici Vranghel") (n. 29 decembrie 1797, Pskov - d. 9 ianuarie 1870, Dorpat) a fost un ofițer rus de origine balto-germană. Wrangel a fost cercetător, geograf și ofițer în flota rusă. Intre anii 1828 - 1834 a fost guvernator general al Americii ruse(azi Alaska). In anul 1847 este avansat în postul de viceamiral rus. După el sunt denumite vulcanul Mount Wrangell, masivul Wrangell Mountains ca și insula Wrangell din Oceanul Arctic
Ferdinand von Wrangel () [Corola-website/Science/314330_a_315659]
-
mării, enumerate ca : "Pelset, Sherden,Denyen, Weshwesh și Tjekker" au atacat Egiptul venind pe mare dar și pe uscat. Faraonul a reușit să-i înfrîngă în două mari bătălii, una navală, cealaltă terestră. Ramses al III-lea își construise o flotă ținută ascunsă în Deltă cu care a atacat vasele invadatorilor după ce arcași aliniați pe maluri au răspuns cu o ploaie de săgeți la tentativele de debarcare. Le-au abordat corăbiile cu cîrlige și în crâncena luptă corp la corp care
Popoarele mării () [Corola-website/Science/314391_a_315720]
-
refuzat deoarece mai avea la dispoziție doar 25 de escadrile și a considerat că bătălia decisivă de va da în spațiul aerian britanic, (vedeți și: Bătălia Angliei). Amiralul François Darlan i-a promis lui Churchill că nu va lăsa ca flota franceză să cadă în mâinile germanilor. Pe 10 iunie, Italia Fascistă a declarat război Franței și Regatului Unit. Pe 21 iunie, trupele italiene au atacat Franța, traversând frontiera prin trei locuri. Cele 32 de divizii italiene au atacat cele patru
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Regimului de la Vechy. Italia a ocupat o regiune restrânsă în departamentul Alpes-Maritimes și insula Corsica. Britanicii au început să se îndoiască că amiralul Darlan își va ține promisiunea făcută lui Churchill să nu permită ca germanii să obțină controlul asupra flotei franceze de la Toulon și au atacat și distrus forțele navale franceze din Africa și din Europa, ceea ce a dus la creșterea animozității dintre foștii aliați francezi și englezi. (Vedeți și: Atacul de la Mers-el-Kebir). General Charles de Gaulle a fost membru
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
7.000 de voluntari se înrolaseră în Forțele Franceze Libere. Forțele navale franceze libere aveau cam 50 de nave și aproximativ 3.700 de marinari, care operau ca forță auxiliară a Marinei Regale Britanice. Guvernul britanic s-a temut ca flota franceză să nu cadă în mâninile germanilor și italienilor. Pentru a îndepărta un asemenea pericol, premierul britanic Winston Churchill a cerut ca vasele militare franceze să fie trecute sub controlul Aliaților, să fie transportate într-un port neutru sau să
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
un asemenea pericol, premierul britanic Winston Churchill a cerut ca vasele militare franceze să fie trecute sub controlul Aliaților, să fie transportate într-un port neutru sau să fie distruse de un atac britanic. Royal Navy a încercat să convingă flota franceză să se supună termenilor concepuți de strategii britanici, dar nu au reușit și au hotărât să atace navele franceze din porturile Mers El Kébir și Dakar pe 3 iulie 1940. Acest atac a produs o mare dezamăgire în Franță
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
soldați la bord. Ei ar fi trebuit mai întâi să negocieze cu guvernatorul vichyist și, în caz de nereușită, să ia cu asalt portul. Forțele franceze din Dakar erau conduse de cuirasatul „Richelieu”, unul dintre cele mai moderne vase ale flotei franceze. Acest cuirasat părăsise portul Brest pe 18 iunie, mai înainte ca orașul să fie cucerit de germani. În acel moment, „Richelieu” era finalizat doar în porporție de 95%. Mai înainte de formarea guvernului colaboraționist francez, în portul Dakar opera și
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
nord-est de Dakar, dar vasele de debarcare au fost întâmpinate cu un foc puternic din fortificațiile de coastă care apărau țărmul. În această situație, de Gaulle dorește să continue o luptă fraticidă și a anulat atacul. În următoarele două zile, flota aliată a atacat paza de coastă din regiunea Dakarului. Două submarine vichyiste au fost scufundate și un distrugător a fost avariat. În același timp, și flota aliată a suferit pierderi importante, ambele cuirasate și două crucișătoare fiind avariate. Aliații au
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
dorește să continue o luptă fraticidă și a anulat atacul. În următoarele două zile, flota aliată a atacat paza de coastă din regiunea Dakarului. Două submarine vichyiste au fost scufundate și un distrugător a fost avariat. În același timp, și flota aliată a suferit pierderi importante, ambele cuirasate și două crucișătoare fiind avariate. Aliații au abandonat operațiunea militară, lăsând Dakarul și Africa Occidentală Franceză în mâinile autorităților de la Vichy. Efectele eșecului de la Dakar au fost în primul rând de ordin politic
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
ani. În aprilie 2015, aproximativ 32 tone de pește mort au fost îndepărtate din laguna Rodrigo de Freitas, unde se află baza olimpică de canotaj. Pe lângă echipe formate din zeci de angajați ai departamentului de salubritate, s-au folosit și flote speciale de ambarcațiuni pentru curățarea golfului. O altă tehnică a fost folosirea bacterilor care se hrănesc cu materii organice din apă și reduc concentrația de reziduuri fecale și de microorganisme dăunătoare, fiind inofensive pentru om. Cu un an înainte de începerea
Jocurile Olimpice de vară din 2016 () [Corola-website/Science/314401_a_315730]
-
Flavia Moesica. Poziția geografică oferea cetății posibilitatea de supraveghere și control a întregului hotar (limes) de nord al Dunării. Această importanță strategică avea să determine și funcția administrativ-economică a orașului ce se va dezvolta în jurul castrului militar. Principal sediu al flotei romane de pe Dunăre (Classis Flavia Moesica), la Noviodunum au staționat unități militare din legiuni importante: a V-a Macedonica, Prima Italica, Prima Jovia Scythica. Pe aici a fost și drumul unor mari invazii: sarmații, costobocii, goții, herulii etc. În 1340
Castrul roman Noviodunum () [Corola-website/Science/314422_a_315751]
-
a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 - 1918. Nava fost numită după prima regină a României, Elisabeta. Cu acest crucișător, Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în 1893, la o expediție științifică internațională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la
Crucișătorul Elisabeta () [Corola-website/Science/313325_a_314654]
-
în neorânduială: armata, finanțele, administrația. Turcii pe care îi chemase Melissenos răpiseră aproape întreaga Asie Mică, împreună cu orașele Brussa și Niceea, și ajunseră la Propontida. Dinspre nord, Imperiul era amenințat de hoardele pecenege, iar în Italia își ridicase deja pânzele flota lui Robert Guiscard, îndreptată asupra Dalmației. Cu Nikephor Melissenos, noul autocrator, a aranjat lucrurile ca între rude și acesta depuse armele, primind în schimb, nu jumătatea de Bizanț, propusă de Comnen mai înainte, ci titlul de cezar și Thessalonicul ca
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
el a organizat detașamente de țintasi, înarmați cu arcuri puternice cu bătaie lungă. Pe lângă aceasta, Alexie, fiind un diplomat de excepție, i-a încurajat cu plăcere pe adversarii politici ai lui Robert din Italia și a angajat contingente militare turcești. Flota dogelui venețian Domenico Selvo le provoca normanzilor înfrângere după înfrângere. Între timp, Robert Guiscard se împotmolise de-a binelea în Italia: mai întâi, salvându-l pe papa Grigore VII (Papa le ceruse normanzilor, care erau vasalii Romei, ajutor împotriva împăratului
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
III), apoi înăbușind răscoalele din propriile sale posesiuni. Alexie i-a provocat o înfrângere fiului lui Guiscard, Bohemund, în Thessalia, în apropiere de Larissa (prin 1082). Abia peste doi ani, Robert s-a întors în Dalmația și a preluat comanda flotei. Escadra unită greco-venețiană a fost zdrobită, însă, în iulie 1085, Guiscard a murit, iar, peste câtva timp, basileul i-a alungat pe normanzi din Balcani. Însă situația din Europa nu era deloc îmbucurătoare, căci incursiunile pecenegilor în Tracia erau din ce în ce mai
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
un cântecel: "De la Dristra până la Goloe e o poștă bună, Comnene!" Către începutul anilor '90, lângă zidurile Constantinopolului se crease o situație disperată. Emirul de Smyrna, un oarecare Tzachas (un pirat, care se supunea mai puțin sultanului de Iconion) zdrobind flota romee, puse stăpânire pe Clazomenai, Foceea și amenința capitala Imperiului. Pecenegii, ajunși până la Bosfor, inițiaseră tratative cu turcii, privind un atac comun asupra Bizanțului. Împăratul a expediat un mesaj statelor occidentale, implorându-le sa salveze străvechiul avanpost al creștinătății de la
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
doilea grupa pe feudalii din Vermandois, conducerea find încredințată fratelui regelui Filip I, contele Hugo, căruia i s-a alăturat Robert Courte Heuse, duce de Normandia, fiul mai mare al regelui Angliei, Wilhelm Cuceritorul, și care venea cu o mică flotă formată din multe vase de război; a treia armată era alcătuită din nobili flamanzi și frisoni sub conducerea conților de Flandra, Robert și Balduin (acesta din urmă era fratele lui Godefroy de Bouillon) și, în sfârșit a patra oaste unea
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
Cruciații în Europa nu văzuseră nimic asemănător. Era prima dată când ei întâlneau un oraș cu adevărat fortificat, după sistemul bizantin, și poate nu ar fi putut fi cucerit dacă în portul Antiohiei (Suwajdia) nu ar fi ancorat tocmai atunci flota genoveză și cea engleză, care le-a furnizat materialele și meșterii necesari construirii mașinilor de război. Dar și cu acest ajutor, asediul a fost lung și greu, iar soarta bătăliei nu odată a înclinat de partea adversarului. Timp de șapte
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
nu a mai revendicat teritoriile din Palestina unde, de fapt, de patru secole încetase să-și mai exercite autoritatea, iar evenimentele de până acum nu-l îndreptățeau să spere că cruciații i-o vor recunoaște. Probabil că atacul genovez asupra flotei împăratului din Constantinopol, după ce Ierusalimul fusese cucerit, și incendierea mai multor vase bizantine au contribuit din plin la această renunțare. La moartea lui Godefroy, fratele său, Balduin, a părăsit Edessa, în locul lui lăsând la conducere pe Tancred de Sicilia, și
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
a fost ajutat de alți cruciați sosiți de pe continentul european, ei acum putând veni direct pe mare, fără a se teme de debarcare. Printre ei se aflau numeroși englezi, flamanzi, danezi; chiar și regele Norvegiei, Sigurd, a participat cu o flotă scandinavă în 1110 la cucerirea Sidonului. Genovezii, pizani, dar și venețienii și-au adus aportul, aceștia din urmă dând un ajutor substanțial la asediul Acrei din luna mai a anului 1104. Drumuri comerciale importante erau astfel curățate de trupele inamicului
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
Michael (Yomi) Barkaí ( — "Barkaí" se citește cu accentul pe „i”; născut Bursuc la 26 ianuarie 1935, București — d. 28 mai 1999, Israel) a fost un ofițer de marină militară israelian, cu gradul de contra-amiral. A fost comandant al flotei militare israeliene, decorat cu o distincție specială (medalia pentru serviciu exemplar — „Itur le'mofet”) pentru faptele sale de armă în calitatea de comandant al flotilei de vedete purtătoare de rachete în Războiul de Yom Kippur din octombrie 1973. S-a
Michael Barkai () [Corola-website/Science/313390_a_314719]
-
curier pe bicicletă, precum și la întreținerea bărcilor cu pânze. La Bat-Yam și-a descoperit Michael vocația pentru mare si sporturile maritime, în cadrul clubului „Ha'poel” Bat-Yam. Mulți din tovarășii săi de canotaj din adolescență vor deveni mai târziu ofițeri în flota comercială sau căpitani pe vapoarelor de pescuit. În copilăria sa la Bat-Yam a făcut cunoștință Michael și cu sculptorul Igal Tumarkin iar prietenia lor a dăinuit până la sfârșitul vieții. Școala elementară a făcut-o la „Tahkemoni” în Bat-Yam , iar studiile
Michael Barkai () [Corola-website/Science/313390_a_314719]
-
Barkaí, (aducând pe undeva cu numele de familie precedent și cu cuvântul românesc barcă, dar însemnând de fapt în ebraică "Luceafărul de dimineață" sau în contextul din tratatul talmudic Yoma - „strălucitor ca fulgerul”), s-a înrolat în anul 1955 în flota militară și după doi ani a terminat a cincea promoție israeliană de ofițeri de marină, servind în ultimul an de armată în baza navală de la Eilat. În 1958 s-a căsătorit cu Rahel, cu care va avea doi copii. În
Michael Barkai () [Corola-website/Science/313390_a_314719]
-
tragic sfârșit ,"Dakar". În perioada de așteptare de dinaintea izbucnirii Războiului de Șase Zile din 1967 Michael Barkaí se întoarse de la un curs de comandanți la academia militară si fu numit comandant al submarinului „Rahav”, deși acesta era deja uzat Comandamentul flotei intenționa să pună în funcțiune submarinul numai pentru a deruta serviciile de informații arabe și a da aparența că e vorba de un submarin activ. Barkaí a inițiat și realizat repunerea în funcție a submarinului Rahav pemtru lupta cu alte
Michael Barkai () [Corola-website/Science/313390_a_314719]
-
în acest scop i s-a atașat un sonar și o instalație de lansare de grenade antisubmarin In 1967 a fost trimis Michael Barkaí, împreună cu fratele sau Avraham (Bumi), care alesese aceeași carieră, la cursul de comandanți de submarine al flotei militare britanice pe care îl termină cu succes. Apoi a fost postat la Portsmouth cu misiunea de a fi adjunctul comandantului submarinului „Livyatan”. În decembrie 1967 l-a înlocuit pe maiorul Zeev Almog la comanda acestui din urmă submarin. A
Michael Barkai () [Corola-website/Science/313390_a_314719]