KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

asta nu licărește nici o stea și, dacă începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici. Ar trebui să ajungem acolo curând, chiar dacă plouă. Auzind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spus. Înțelegând exact ce însemna expresia din ochii lui Mitsuhide, continuă să-l dăscălească: Ceea ce am observat din momentul când v-am întâlnit a fost culoarea pielii. Păreți să fiți foarte speriat sau foarte îngrijorat de ceva anume. Vă reprimați furia din ochi, dar îmi dau seama că sunt plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe câmpul de luptă. Acolo, urmează să aștepți instrucțiunile lui Hideyoshi. Această scrisoare, care circulase pe la toți generalii și vasalii clanului Oda, fusese redactată, în mod clar, sub îndrumările lui Nobunaga, astfel că, atunci când ajunse la războinicii din clanul Akechi, furia acestora se preschimbă din lacrimi, în turbare. În mod normal, clanul Akechi era considerat superior clanurilor Ikeda și Hori, situându-se astfel la același nivel cu Hashiba al lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele stăpânului lor fusese consemnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să ajungeți înaintea celorlalți. Luați-vă ca semn de reper salcâmul din dumbrava Templului Honno! Țintiți marele pâlc de bambuși dintre norii de ceață. Acolo e! Ăla e copacul de plătică al Templului Honno! Galopând înainte și agitându-și, cu furie, mâinile în timp ce dădea instrucțiuni, Toshimitsu părea să-și fi pus chezășie în dimineața aceea glasul de războinic în schimbul vieții. A doua armată, condusă de Akechi Mitsutada, era și ea în mișcare. Acele forțe inundară cartierul din jurul Străzii a Treia, trecură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a templului, s-ar fi părut că oamenii care pătrunseseră deja prin poarta din spate începuseră să dea foc bucătăriei. Armata principală care se înghesuia la poarta din față nu avea chef să se lase întrecută de ceilalți. Turbați de furie, militari de toate gradele urlau spre un grup de ofițeri șovăitori, care păreau să nu facă mai mult decât să piardă vremea în apropierea podului: — Spargeți poarta! Intrați cu forța! Ce-așteptați? Unul dintre ofițeri se întoarse spre paznicul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
chiar și de o dorință de a râde. „Deci, am alunecat și eu în sus.“ Chiar și când își imagină chelia lucitoare a lui Mitsuhide, nu simți nici un strop de dușmănie. Și el era om și făcuse ceea ce făcuse din furie, presupunea Nobunaga. Propria lui neglijență era cea mai mare gafă pe care o făcuse și-i părea rău că mânia lui Mitsuhide se transformase în nimic mai mult decât violență prostească. „Ah, Mitsuhide, n-ai să mă urmezi și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mama lui, așa că bănuiau că fie se îmbolnăvise grav, fie murise. În sfârșit, Hideyoshi își șterse lacrimile și se îndreptă puțin de spate. În acel timp, luă o expresie gravă, iar intensa lui durere păru să fie străpunsă de o furie acută. De obicei, la moartea unei rude nu se făcea simțită o mânie atât de intensă. — Nu am putere să v-o spun în cuvinte. Veniți toți trei și uitați-vă aici. Le dădu scrisoarea și-și mută privirea, ascunzându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mult mai cuprinzătoare - depășind nivelul micilor bătălii locale. Dar, în momentul de față, ne aflăm într-o situație critică. Ar trebui să plecăm imediat. Toshimitsu așteptă ca Fujita Dengo să se întoarcă din misiunea sa în Koriyama. Dengo sosi cu furia întipărită pe toată fața. — N-am făcut nimic, îi spuse el lui Toshimitsu. Ticălosul ăla de Junkei ne-a trădat și el. A găsit o scuză ca să nu vină aici, dar, la întoarcere, am descoperit că ține legătura cu Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ar fi început să înalțe un stăvilar abia după ce auziseră tumultul valurilor. Poate că singurul lucru pe care Mitsuhide nu-l regreta, în acel moment, era faptul că un număr de generali și soldați îi rămăseseră credincioși și luptau cu furie, demonstrându-și pe deplin loialitatea. Într-un sens, era paradoxal că, în clanul Akechi - clanul care-și ucisese propriul stăpân - mai existau oameni care nici acum nu rupeau legătura dintre senior și vasal. Negreșit, Mitsuhide era un om virtuos, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să fi fost ofensat de comportamentul lui Hideyoshi. Își drese glasul destul de tare, încât să se facă auzit. Hideyoshi aruncă o privire din palanchin și trecu mai departe, cu o remarcă fugară: — Bună treabă, Sebei. Sebei bătu din picior cu furie. — Până și Seniorul Nobutaka a fost destul amabil ca să coboare în fața noastră, dar omul ăsta e atât de arogant încât trece cu palanchinul mai departe. Poate Maimuțoiul și-o fi închipuind că deja conduce țara, spuse el, destul de tare pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avea mulți soldați în așteptare la reședința sa din cetate. Populația orașului se înmulțise enorm, ceea ce, pe fondul arșiței din toiul verii și al mărimii reduse a localității, crea o atmosferă teribil de confuză și zgomotoasă. În timp ce caii alergau cu furie pe străzi, vasalii se luau la bătaie și peste tot izbucneau incendii, nimeni nu mai avea timp să se plictisească. Spre sfârșitul lunii, sosiră cei doi fii rămași în viață ai lui Nobunaga, Nobutaka și Nobuo, odată cu foștii săi generali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ceașca și privi în jur spre ceilalți. — Genba, ce înseamnă să vorbești așa despre altcineva? Nu, Senior Hideyoshi, nepotul meu nu vorbește așa din răutate. Fă bine și nu-i da atenție, adăugă el, râzând. Hideyoshi nu-și putea manifesta furia și nu putea nici să râdă. Fusese pus într-o poziție dificilă, în care nu putea decât să-și forțeze un zâmbet subtil, dar propria lui înfățișare aparte era foarte potrivită pentru asemenea situații. — Senior Katsuie, nu te supăra din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
putea să nu se simtă vexat de motivele ascunse ale lui Hideyoshi de a-i fi trimis un războinic atât de senil și surd ca sol oficial. Oricât de mult îl brusca pe bătrân, nu se-alegea cu nimic. Cu furia sporită de iritare, îl mai întebă pe Kumohachi un singur lucru, pentru a pune capăt conversației: — Trimisule, câți ani ai, la urma urmei? — Întocmai... da, într-adevăr. — Te întreb despre vârsta ta... Câți ani ai? — Da, întocmai precum spuneți. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
al inamicului. „Și Kazumasu e un veteran,“ își spunea Katsuie, „dar ocuparea micilor castele de la Kameyama și Mine a fost o manevră nesocotită a soldaților, fără să țină prea mult seama de alegerea momentului.“ Fusese o neghiobie. Katsuie fierbea de furie. Deși propria lui strategie era plină de greșeli, critica acțiunile lui Takigawa Kazumasu, care atacase prea devreme. Însă chiar și dacă Takigawa ar fi respectat planurile lui Katsuie, așteptând topirea zăpezilor, Hideyoshi - care înțelesese deja intențiile inamicului - nu le-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
distruge trupele lui Hideyoshi cu atât mai ușor, fiind obosite după lunga călătorie. Din acest motiv, își declarase hotărârea de a rămâne pe Muntele Oiwa și nu părea dispus să se răzgândească sub nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă-l imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso primi ordinul lui Katsuie și-și goni calul spre Muntele Oiwa. Lunga zi se întuneca în sfârșit, iar focurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Forțele de nestăvilit ale lui Hideyoshi călcaseră peste propriile lor victime, asupra liniei defensive a pușcașilor, și pătrundeau deja adânc, în armata clanurilor Sakuma și Maeda. Și, la fel de ușor pe cât semănaseră haosul în armata centrală, acum veneau cu o asemenea furie, încât nimic nu le mai putea opri. Observând luptele violente, Inuchiyo evită drumul, își uni forțele cu fiul său, Toshinaga, și începu, rapid, să se retragă. Unii dintre ofițerii săi erau atât furioși, cât și bănuitori, dar pentru Inuchiyo nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
puternică precum lovitura unui singur pumn. Dacă mica noastră forță se împrăștie, efectele ei vor fi slăbite. Rămâneți sub drapel, fie că înaintăm sau ne retragem. Primind acest sfat, se repeziră din nou. Răsucindu-se într-o parte, tăiară, cu furie, în rândurile inamicilor; întorcându-se în cealaltă, împunseră cu lăncile. Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel, ieșiră înainte la luptă de șase sau de șapte ori. Atacatorii pierduseră deja peste două sute de oameni. Era aproape ora amiezei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
peretele de scânduri din spatele lui, abia ținându-se să nu cadă. Pălind la față, avu prezența de spirit de a nu rămâne în picioare, dar nici să se întindă complet pe podea. Privindu-l crunt, Inuchiyo îi vorbi cu o furie nedisimulată: — E scandalos să-i șoptești seniorului tău la ureche un plan imoral și laș, pe care oricărui om ar trebui să-i fie rușine să-l rostească. Te consideri samurai, dar habar n-ai de Calea Samurailor! Ce fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a spus, cu mult calm, că înghițise rușinea de a fi prins de viu și trimis în temință pentru ca, dacă gardienii îi dădeau prilejul, să evadeze, să vă pândească și să vă ia viața. Astfel, ar fi putut să astâmpere furia lui Katsuie și să-și ceară iertare pentru greșeala făcută când a străpuns liniile inamice la Shizugatake. — O, ce păcat, se umplură ochii lui Hideyoshi cu lacrimi de compasiune. Să folosească greșit un asemenea om și să-l trimită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
poezie ale templului și plictisindu-se de moarte la vorbăria interminabilă a bătrânilor preoți. Când se înseră, în sfârșit, cei patru vasali superiori apărură în camera lui. — V-ați odihnit bine, stăpâne? întrebă unul dintre ei. Idioții! Nobuo fierbea de furie. Îi venea să urle că se plictisea și că n-avea nimic de făcut, dar, în schimb, replică: — Da, vă mulțumesc. V-ați făcut cu toții comozi, în locuințele voastre? N-am avut timp să ne facem comozi. — De ce? — Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ishikawa Kazumasa, răspunse un vasal. — Secretar! răcni Hideyoshi, privind peste umăr. Pune să se înalțe peste tot pancarte cu următorul mesaj: „Omul care ia capul lui Ishikawa Kazumasa va primi răsplată zece mii de banițe.“ Însă chiar și cu acest ordin, furia lui Hideyoshi nu se potoli și, chemându-i pe generalii care, întâmplător, erau prezenți, dădu el însuși o comandă de ieșire. — Deci, așa se poată blestematul ăla de Kazumasa! tuna și fulgera Hideyoshi. Vreau să luați un corp de rezervă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a pierit curajul. — Azi, Hori Kyutaro și-a dat arama pe față. Dacă se mai întoarce viu, va fi demn de disprețul nostru. Se întoarseră spre propria lor unitate izolată, condusă de Shonyu, dând pinteni cailor într-un acces de furie. Într-adevăr, cele două batalioane de sub comanda lui Shonyu și a lui Nagayoshi nu erau decât carne de tun pentru Ieyasu. Cei doi oameni erau la fel de diferiți ca și capacitățile lor. Bătălia dintre Hideyoshi și Ieyasu, ajunsese, în acea perioadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ne-o fi luat înainte cam cu o oră. Dintre cei trei sute de soldați ai clanului Tokugawa pe care-i uciseseră, nici unul nu era vreun general iportant. Am ajuns prea târziu. Hideyoshi nu avea nici o cale de a-și revărsa furia, care îi ardea aprinsă în culoarea feței. Rapoartele iscoadelor spuneau același lucru: Castelul Obata își închisese porțile și se arăta liniștit, dovadă că Ieyasu se retrăsese deja înăuntru și savura calm victoria militară a zilei, în timp ce se odihnea. În toiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Seniorului Nuobo. De asemenea, tot din vina mea au murit atât de mulți vasali buni, la Muntele Komaki și Nagakute. Din nou, faptul că Seniorul Nobuo și-a dat mâna, în secret, cu Hideyoshi, făcând ca îndreptățita voastră indignare și furie loială să nu mai aibă nici un sens, nu s-a întâmplat în nici un caz din vina lui. Mai degrabă, a fost din cauza propriilor mele scăpări și a lipsei mele de înțelepciune. Cu toții ați fost de o sinceritate desăvârșită și altruistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]