4,147 matches
-
până nu pierd de tot controlul situației. — Ziceai adineauri că se sfârșește lumea, nu? Cum adică se sfârșește? De ce? În ce fel? — Nu știu. Așa a zis bunicul. Și dac-a zis bunicul, înseamnă că treaba-i serioasă. El nu glumește cu asemenea lucruri. Dacă el spune că se sfârșește lumea, să știi că așa va fi. Crede-mă! Se va sfârși. — Nu pricep nimic. Ce înseamnă că se sfârșește lumea? Adică bunicul tău n-a vrut cumva să spună că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pricep eu la arme, dar nu mă îndoiam că era vorba de un Browning sau de un Beretta. Văzusem destule filme. Avea și un cartuș de rezervă, și o cutie cu gloanțe. Presupun că știi să manevrezi așa ceva, zise fata. — Glumești! am exclamat eu uimit. N-am pus în viața mea mâna pe un pistol. — Eu mă pricep binișor. Am exersat ani de zile. Mai ales când mergeam la vila noastră din Hokkaido, mă retrăgeam printre dealuri și a mea era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sau o sută patruzeci de yeni. — Cum se poate să nu vă amintiți? — Eram cu mintea aiurea. — Sigur ați urcat la stația Shibuya? — Zău că nu vă păcălim! Nu de la Shibuya se ajunge pe peronul ăsta? am încercat eu să glumesc. Puteați foarte bine să ajungeți aici și prin pasajul inferior de nivel. Linia Ginza este foarte lungă. Din câte-mi dau eu seama, ați fi putut să o luați pe linia Tōzai de la Tsudanuma până la Nihonbashi și acolo ați schimbat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Aceștia sunt de obicei murdari, dar nu mă sinchisesc din pricina asta. Vă place formația Police? — Bineînțeles. — Șefii îmi tot spun că n-am voie să pun asemenea muzică pasagerilor. Să-i las să asculte doar cântecele populare de la radio. Nu glumesc! Astea-s pretențiile lor, dar mie nu-mi pasă. Nu-i pot suferi pe Matchi sau pe Seiko Matsuda. Police sunt cei mai grozavi. Nu mă satur de ei niciodată. Îmi place și reggae. Vouă vă place? — Da. După ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bine. — Da, e micuț și nesemnificativ. Am tăcut amândoi o vreme. Am deschis două cutii de bere și am privit cerul. — De ce-ai divorțat? întrebă fata. — Pentru că nu mă lăsa niciodată să stau la fereastră când mergeam în excursii. — Glumești, nu? Era o scenă asemănătoare într-un roman de J. D. Salinger. L-am citit în liceu. — Care-i adevărul, de fapt? — Simplu. Acum cinci sau șase ani, a plecat într-o dimineață de vară și nu s-a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmi doream ca acesta să fie ultimul lucru făcut în viață. Îmi imaginam foarte clar cum sună telefonul în gol. Contrar așteptărilor mele, fata în roz a răspuns la al treilea apel. — Mai ești acolo? am întrebat surprins. — Cred că glumești! Am plecat și m-am și întors. N-aveam de ce pierde prea mult timp. Voiam să termin de citit. — Balzac? — Da. E foarte interesantă cartea. Am impresia că mi-a fost destinată. — Ți-ai salvat bunicul? — Da, bineînțeles. A fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
citind la 4 mai 1888, la una dintre întrunirile Junimii din Iași, pe care uneori le onora cu prezența sa, partea a patra a Amintirilor din copilărie, tipărită postum. Își petrece puținul timp rămas punând „rânduială în cele însemnări” și glumind cu vizitatorii, tineri intelectuali ieșeni. Nici urmă de râs și veselie însă într-o scrisoare din 2 iulie 1889 adresată părintelui Gheorghe Creangă. Ultima lui zi de viață a fost foarte sugestiv evocată de profesorul pensionar Ștefan Drăghici, într-o
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
că soțul o înșală și nici Ștefan a Petrei când se gândește la grijile sale, nu râde Irinuca atunci când își vede casa dărâmată și nici fata ei când pleacă, în fiecare luni, pentru o săptămână, în pădure, nu râde, nu glumește „cinstita holeră de la ’48”, nu râd încă mulți și multe în cele patru părți ale Amintirilor...). Desigur, C. nu e un autor posac, care scrie o operă sumbră. Sunt în același timp total inacceptabile clișeul jovialității perpetue și imaginea cam
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
crunte de răzbunare. Nic’a lui Costache nu numai că avea pică pe Nic’a lui Ștefan a Petrei, dar tocmai fusese sfidat în autoritatea lui de acesta, care îndrăznise să nu se supună „cuvenitei” pedepse. Cei „doi hojmalăi” nu glumesc și dacă ar pune mâna pe fugar ar fi vai de el. „Dușmanul” eroului-narator se comportă ca un dușman adevărat și furia urmăririi îi dublează forțele dedublându-l: Toader a Catincăi e dublul său credincios în respectivul episod. Această urmărire
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
dintre vaccinurile administrate de literatura contemporană cititorilor săi. Pagina 51, de pildă, descrie rece, tehnic, descompunerea cadavrului omenesc, În cele trei etape ale sale, până la reziduurile uscate. Cât despre reprezentarea contemporană a lui Dumnezeu, Sorin Gherguț ar fi desigur invidios (glumesc) pe următorul poem al lui Bruno scris de acesta În cadrul unuia dintre nenumăratele cursuri axate pe spiritualismul New Age, la modă În taberele de vacanță libertine născute din corola flower-power-ului american (despre modul de viață New Age aflați cu condescendență
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
totdeauna În pielea de nebun al regelui). Dar În nici un alt fel n-ar putea deveni Houellebecq revelatorul unei epoci, astăzi, cînd singurele adevăruri acceptate sînt cele survenite prin vehiculul umorului negru. Dacă Daniel 1 este un comic, Houellebecq nu glumește deloc literatura sa este declarat maximalistă. Patetismul lui deranjează uneori, dar el nu face altceva decît să confirme importanța mesajului. Revin la ceea ce spuneam la Început: literatura lui Houelebecq rupe cu ideea modernă de Literatură, dotată cu autonomie ontologică În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și cu publicul fictiv ale cărui voci se aud din Întuneric, În regie ionesciană, amintind de Scaunele: naratorul vorbește, dansează, se Încruntă, vituperează, glumește, brodează etc. de unul singur, Într-un one man show “Înălțat la cer”, grijuliu mereu de a nu fi ajuns din urmă de sine Însuși, speriat la gândul că, Întîlnindu-se cu sine, dublul său l-ar obliga să se oprească
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mărgelușe, destinate lecturilor școlare. Mai ad’una (1904), În mijlocul horelor (1910), Datini strămoșești (1939) sunt, ca și comedioara Două surde (1911), texte de teatru sătesc, în care C. caută a șugui ca la șezătoare. Oricum, îi stă mai bine când glumește, fiindcă, de pildă, piesa Fata căpitanului de mazili (1943), cu patetismul ei naiv, e o compunere stângace. Două povestiri duioase conține cărticica intitulată Chirchirel și puiul de rândunică (1910). Vrând să miște candidul auditoriu, pentru a-i afâna receptivitatea, povestitorul
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
oportunitate bună să intre în discuție cu cei care au o situație stabilă. Un chioșc itinerant cu produse ieftine, în special bere și cafea, se află în centrul parcării. În jurul lui, se strâng grupuri, vorbesc despre ultimele noutăți din Borșa, glumind pe seama unor cunoscuți sau discutând diferite oportunități de afaceri. Din toate zonele din Milano vin pe rând mașini cu pachete pentru rudele de acasă și se duc către microbuzele sau mașinile care pleacă spre Maramureș. Se aduce palincă și mâncare
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Așa se face că aceste reprezentări animaliere, cele mai bogate în iconografia creștină, nu au o funcție decorativă, ci de revelare a prezenței active a lui Dumnezeu în lume. Cu astfel de lucruri gândirea religioasă medievală nu avea cum să glumească. Pertinența "naturalistică" a unor astfel de imagini pălea subit în fața importanței lor în ecuația religioasă a raportului dintre credincios și Dumnezeu. Când Mântuitorul este prezent în catedrală sub forma unui miel sau a unui leu sau a unui unicorn, prea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
în favoarea operelor mai didactice și fundamental politice. Aldous Huxley (1894-1963) este nepotul lui Thomas Huxley, contemporanul și înfocatul apărător al lui Darwin. În primele scrieri, se erijează în observator critic al uzanțelor și ideologiilor, după cum o demonstrează Jesting Pilat / Pilat glumește (1926). Publică în 1932 cel mai cunoscut text al său, distopia intitulată Minunata lume nouă. Descrie acolo revolta, apoi sinuciderea unui intelectual, "sălbaticul", în fața unei lumi noi, postfordiene. O societate condusă de biologie, care condiționează nașterea copiilor în funcție de viitorul loc
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
pasiunilor interschimbabile, care aparțin în aceeași măsură a lui Alecsandri, "haiducului" din poezie și sieși, ca cititor. În acest sens, e grăitoare mica punere în scenă, cu evocarea unor secvențe de viață cotidiană: mergând pe stradă în Paris, conversând relaxat, glumind, râzând... Înainte chiar de a invoca iubirea și caracterul universal al unei asemenea experiențe, Rosetti amenajează un mic decor al trăirilor accesibile; preferă să filtreze viața țăranului abstract prin viața lui Alecsandri pentru că pe aceasta din urmă și-o poate
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Iași. C. I.: De ce fusese arestat? S. Ț.: A fost la Chișinău într-o excursie și a avut o întâlnire cu artiștii de la Opera din Chișinău. Acolo s-au făcut niște glume. Nu Ștefan Vasile a fost cel care a glumit, dar au făcut glume cei din grup. El trebuia, conform legilor, să se ducă la Securitate să spună că X a zis și toată lumea a râs. N-a denunțat. El a fost condamnat pentru omisiune de denunț: 8 ani! C.
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
de pânză și pătrățelele le coloram cu zeamă de iarbă stoarsă, că de unde creion sau culori!? La Grind erau pictori, îți făceau tabloul în două secunde. Erau oameni talentați, grei, domnule! Mă uitam și eu și îi admiram. Și acum glumesc cu Dumitru Vacariu, spunându-i că-mi este dator vândut, pe viață, fiindcă și la penitenciarul din Iași, dar și prin coloniile de muncă i-am colorat, cu ce găseam (cu var de pe pereți, cu praf) tablele acelea de la pat
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
stradal. Oricum, mă apropii de final. Solo voi con mi pena, și gata cu viața de student clandestin. Înapoi la sapă. Sistemul și cardul mă așteaptă, cu brațele magnetice larg deschise pentru produs pe banda rulantă a capitalismului și globalizării. Glumeam. Pfiu, cred că iară mă apuc de citit pe ascuns povești motivaționale și de făcut mătănii ecologiste. Așa că, după un tur de mixuri auditive „German base“ prin Köln, bag terapie de resetare și revin la chipul smerit pentru coma de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
gară”230. După ce a Îndeplinit această faptă creștinească, preotul a plecat cu trăsura În centrul târgului, sunde s-a Întâlnit cu prietenul său Totoescu XE "Totoescu" , care avea ochii roșii din cauza mirosului cadavrelor În descompunere. Preotul a găsit momentul să glumească pe seama lui Totoescu: „Ce domnule primar plângi după neamuri?”, la care Totoescu XE "Totoescu" a răspuns, potrivit versiunii preotului Teodorescu: „Cum să nu plângi părinte mi-a răspuns d-lui, când vezi atâta jale și atâta barbarie? - Ei dar nu
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
metri, departe de noi, unde se găsea o mitralieră care a Început să tragă asupra acestor tineri, omorându-i. Focul mitralierei era atât de puternic Încât creerii tinerilor au sărit până peste noi. După aceasta au venit soldați care au glumit șdespre morțiț și au controlat dacă a rămas vreunul din cei 20 de tineri În viață, trăgând din nou asupra acestora. Noi, restul celor rămași În viață am fost obligați să ne Înșirăm În coloană de marș sub supravegherea câtorva
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
obligați, până în 1989, mă refer la film, să intre într-un șablon? De ce nu vedeam un actor excepțional făcând roluri diferite? Contra-argumentele sunt puține: George Constantin, Amza Pellea, Gheorghe Dinică... A. V. Păi, poate și din cauza asta a căzut regimul! Glumesc, dar e o glumă cu substanță. Noi confundăm de multe ori, chiar și în discuții teoretice, când dorim ca dicuția să aibă valoare, confundăm cariera cu profesia. Profesia o fac toți, cariera o fac numai unii. A face carieră înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Cine sunt eu? Nu sunt Andreea Astăzi vreau să vorbesc despre mine. De puține ori îmi permit să încep un gând de genul acesta, pentru mine chiar nebun și poate prea direct. Trei cuvinte clasice: eu sunt Andreea... Glumești cred! Eu nu sunt Andreea, nu sunt o fată și nici nu sunt confuză în privinta asta. Andreea este doar o tipă ce își pierde timpul privind oameni de pe stradă în timp ce merge la școală sau acasă, ea nu face nimic
A doua oară unu by Lungu Andreea-Loredana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92927]
-
și tremura tragic, ochii lui sărmani iradiau o asemenea deznădejde, că devenea penibil să-l privești... Atunci când eram singuri (nu invita pe nimeni la repetiții atâta timp cât lucrările nu erau gata), devenea un cu totul alt om: calm, concentrat, gata să glumească și să râdă și, dacă minutele de satisfacție artistică se pot asimila fericirii, un om fericit“. Același Șostakovici, și-l amintește Drujinin în 1966, citându-l, purta pe umerii săi întreaga povară a lumii în care trăise: „Se spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]