4,125 matches
-
seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații prin care sunt constituite fenomenele, fiecare în parte, precum și totalitatea lor ca natură. Dar este clar că timpul apare pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama de faptul că prin discuția despre postulatele gândirii empirice, al patrulea gen de principii ale intelectului, sunt formulate reguli de semnificație condiții de posibilitate ale fenomenului însuși. E drept, Kant precizează de la începutul discuției că nu ar mai fi vorba decât despre "explicitări" ale celor trei categorii ale modalității: posibilitate, existență, necesitate. Totuși, obiectul este presupus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu fenomenul și cunoștința veritabilă. Un principiu al analiticii nenumit astfel de Kant, dar evident dacă acceptăm considerarea judicativă a analiticii transcendentale este cel care invalidează constituirea fenomenală (chiar și a cunoștinței veritabile) prin absența timpului. Nici o categorie pură a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică; dar aceasta din urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât temporal. Absența timpului, așadar, are putere de constituire, am putea spune, fiindcă datorită ei apare o diferență între cele două sensuri ale categoriei intelectului pur. Deocamdată avem doar o diferență între prezența sau absența operațională a timpului; dar aceasta atrage și o diferență între prezența și absența obiectuală a timpului; pe aceasta, cred, se bazează distincția operată de Kant între fenomen și noumen. Fenomenul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura facultății noastre de cunoaștere, susține Kant, doar sensul negativ. Dar cum putem constata o absență în intuiția sensibilă? Există, desigur, multe fapte care ar putea susține o asemenea constatare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în primul rând o rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile din perspectiva unei atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile din perspectiva unei atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice și de a accepta limite de care el, totuși, nu este "conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice și de a accepta limite de care el, totuși, nu este "conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către obiectele ca atare, am putea spune, numai că el nu-și poate depăși domeniul de aplicație empirică, în actul de constituire fenomenală, datorită funcțiilor pe care le au categoriile, adică formele sale pure. El o poate face, însă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scapă, într-o oarecare măsură, unor predeterminări judicative. Totuși, chiar pe baza acestora el este și acceptat, în această formă de "concept problematic". Important ar fi acum, pentru a da o formă finală sensurilor sale: a) noumen-un este obiect al intelectului în măsura în care timpul este absent (adică lui nu îi corespunde un obiect dat empiric); b) el este un concept care scapă "dictaturii" judicativului, tocmai pentru că timpul nu-l afectează, nu timporizează în cazul său, având astfel un potențial non-judicativ. Kant îl
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
143 A nu rămâne acolo înseamnă a fi constrâns să ieși de sub autoritatea judicativă a normelor kantiene de constituire fenomenală, dar chiar pe baza a ceea ce înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu materialului sensibil, cuprinde o problemă de constituire fenomenală în sens judicativ care trebuie avută în vedere mai departe. Kant însuși, pregătindu-se să treacă la a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere, în privința sursei sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere (particulară). Cum știm deja, topica transcendentală conține cele patru "titluri" diferite de categorii: identitate și diversitate, concordanță și discordanță, intern și extern, naterie și formă.145 Topica este cu totul necesară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
145 Topica este cu totul necesară, susține Kant, dacă reflecția care operează în numele ei este însoțită de interesul de a determina și obiectul reprezentărilor comparate, nu doar raportul dintre ele și locul lor în facultatea de cunoaștere (dacă sunt ale intelectului sau ale sensibilității; sau ale imaginației, deși Kant nu o pune la socoteală și pe aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel fiind constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la bun început
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un gest de măreție filosofică foarte rar în istoria filosofiei. Probabil atracția filosofiei kantiene ține și de această atitudine a filosofului; și nu doar în această privință legată de problema deschisă acum. În fapt, este vorba despre instanțe operaționale (rațiunea, intelectul într-o anumită folosire, reflecția însăși etc.) cărora nu le corespund direct "obiecte". Totuși, acestea sunt; și atunci, ce reprezintă ele? Kant le oferă un statut prin constituirea lor în limite judicative, reașezând în sensuri noi o întreagă tradiție filosofică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stabilite până acum în lucrarea de față, nu a fost însoțită continuu de "absența" timpului. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva are un sens absența timpului în "formarea" intuițiilor prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului în "formarea" intuițiilor prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de Kant ca determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]