KorAP: Find »[drukola/base=lampă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...549 >

13,725 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

curând aveam să râd singur de temerile mele și o să-mi mănânc cina. Mi-am adus aminte de locul unde țineam o lanternă electrică, pe un raft de pe ușa bucătăriei, și am revăzut în minte masa pe care se afla lampa, cu chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
care se afla lampa, cu chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în hol

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în hol. Nimic. M-am dus încetișor în camera din față, acolo unde văzusem „silueta“. Nu era nimeni. Am cercetat celelalte încăperi de la parter. Nimic. Am încercat ușa din față. Încuiată. Pe urmă am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
sus. În timp ce urcam ultimele câteva trepte, am auzit brusc țăcănituri prelungi. Perdeaua de mărgele fusese mișcată. M-am oprit locului. Pe urmă am înaintat mecanic, cu gura deschisă și ochii holbați. Oprindu-mă la marginea palierului, am înălțat din nou lampa, dar ultimele pâlpâiri ale asfințitului de afară, filtrându-se pe ușa deschisă a dormitorului, împreună cu lumina lămpii, alcătuiau un amalgam dens, pâclos. Am deslușit nisa umbrită, conturul arcadei, masa punctată a perdelei de mărgele. Și apoi, deodată, am văzut, lângă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am oprit locului. Pe urmă am înaintat mecanic, cu gura deschisă și ochii holbați. Oprindu-mă la marginea palierului, am înălțat din nou lampa, dar ultimele pâlpâiri ale asfințitului de afară, filtrându-se pe ușa deschisă a dormitorului, împreună cu lumina lămpii, alcătuiau un amalgam dens, pâclos. Am deslușit nisa umbrită, conturul arcadei, masa punctată a perdelei de mărgele. Și apoi, deodată, am văzut, lângă peretele din fund, între perdea și ușa camerei interioare, silueta întunecată, nemișcată, a unei femei. Primul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
femei. Primul meu gând limpede a fost că văd o stafie, strigoiul casei, în sfârșit! Am scos un sunet gâtuit de spaimă și am dat să alerg îndărăt pe scări în jos, dar nu mă puteam clinti. N-am scăpat lampa din mână. Silueta s-a mișcat, s-a întors cu fața spre mine. Era o femeie în carne și oase, nu o stafie. Apoi, dintr-o străfulgerare, mi s-a părut familiară. După care, în lumina lămpii, i-am văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
N-am scăpat lampa din mână. Silueta s-a mișcat, s-a întors cu fața spre mine. Era o femeie în carne și oase, nu o stafie. Apoi, dintr-o străfulgerare, mi s-a părut familiară. După care, în lumina lămpii, i-am văzut fața. Rosina Vamburgh. — Bună seara, Charles. Continuam să tremur, să-mi diger în grabă spaima. Mă simțeam cuprins de o imensă ușurare, amestecată cu furie crescândă. Aș fi vrut să înjur în gura mare, dar rămas tăcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și că mă urăște. — Ce cauți aici, de ce te afli în casa mea? — Doar ca să-ți fac o vizită, Charles. Atunci dă-mi voie să te conduc afară. Am coborât scările și am intrat în bucătărie, unde am aprins altă lampă. După care m-am dus în cămăruța roșie și am aprins focul. Foamea, temporar amuțită de spaimă, îmi revenise. M-am întors în bucătărie, am deschis soba de gaz ca să încălzească puțin încăperea, apoi mi-am așezat pe masă un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
despicături prin care-și scosese brațele goale. Degetele îi erau acoperite cu inele, încheieturile mâinilor încărcate de brățări, care scăpărau în timp ce-și ciocnea ușurel degetele, unele de altele. Părul aspru, de culoare închisă, părând aproape negru în lumina lămpii, era împletit într-un fel de cunună grecească. Fie că-l lăsase să-i crească lung, fie-și adăugase cozi false. Fața îi era puternic fardată, smălțuită cu rozuri și ro[uri și pete de albastru și chiar de verde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
privindu-mă cu intensitate. — Am să plec. Dar declară-mi că ești convins de tot ce ți-am spus. — Sunt convins în parte. — Spune-mi că ești absolut convins. Sunt convins. Acum, pentru numele lui Dumnezeu, pleacă! Am înaintat cu lampa până la ușa din față, iar ea m-a urmat. Am deschis ușa. Lumina lămpii a revelat o ceață care aștepta afară, ca o prezență vie. Era cu neputință să deslușești capătul digului. — Am să-ți luminez drumul, am spus, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tot ce ți-am spus. — Sunt convins în parte. — Spune-mi că ești absolut convins. Sunt convins. Acum, pentru numele lui Dumnezeu, pleacă! Am înaintat cu lampa până la ușa din față, iar ea m-a urmat. Am deschis ușa. Lumina lămpii a revelat o ceață care aștepta afară, ca o prezență vie. Era cu neputință să deslușești capătul digului. — Am să-ți luminez drumul, am spus, și m-am întors să iau lanterna electrică. Uite ce-i, ar fi mai bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o văzusem. Lumina puternică scotea în evidență urmele roților mașinii, iarba stilată, stânca galbenă ciupită de vărsat, ceața plutitoare. În cele din urmă, m-am întors pe dig înapoi acasă, mergând încet, ca un om care vine de la o înmormântare. Lămpile ardeau încă în bucătărie, focul trosnea încins în cămăruța roșie. Totul era la fel de calm cum fusese, când, într-o eră anterioară a istoriei omenirii, stătusem de vorbă cu Rosina. Tremuram tot. A mânca, a bea, erau lucruri cu neputință. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-i așa? Apoi adăugă: e casa visurilor noastre. — Aveți electricitate? întrebă Fitch care până atunci nu scosese o vorbă. Am socotit întrebarea drept o remarcă prietenoasă. Nu. Dumneavoastră aveți, desigur. E o adevărată binecuvântare. Eu trebuie să mă descurc cu lămpi cu gaz și cilindri de gaz caloric. — Aveți mașină? — Nu. Dumneavoastră aveți? — Nu. Ce v-a adus în această parte a lumii? — Mă rog, nici un fel de motiv special. O prietenă a mea mi-a descris locul, era de prin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
picioarelor, cu pași mari, de-a lungul digului și am ocolit casa, ieșind pe pajiștea din spate. Acum puteam privi în bucătărie. Da, era Rosina, între două lumânări aprinse pe masa din bucătărie, încercând, fără succes, să aprindă una din lămpile mele și, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea sașie, încordată, și zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l și coborându-l și îmbrâncindu-l cu un chibrit aprins. Flacăra lămpii se înălța

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
una din lămpile mele și, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea sașie, încordată, și zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l și coborându-l și îmbrâncindu-l cu un chibrit aprins. Flacăra lămpii se înălța, apoi se stingea. Rosina purta ceva negru, cu o bluză albă, iar părul întunecat, care de astă dată i se revărsa liber pe umeri, aproape că intra în flacăra lumânării. M-am retras în tăcere, adunând din mers

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
e un fotoliu pe care stă un televizor (Slavă Domnului pentru imposibilitatea de a avea televizor la Capul Shruff). Dincolo de fotoliu, e o bibliotecă, cu fața la perete, prezentând un spate cenușiu, drapat cu pânze de păianjen și mâncat de carii. Tablouri, lămpi, cărți, obiecte ornamentale și covoare făcute sul acoperă podeaua, laolaltă cu grămezi de cioburi de sticlă și porțelan. I-am grăbit pe cărăuși, care și așa nu prea erau în formă. Lăzi cu obiecte de gătit, încă nedespachetate, umplu micuța

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un apartament spațios, dar neobișnuit de întunecat din cauza unor paravane pictate în culori crepusculare și așezate la întâmplare, precum și datorită deprinderii lui James de a ține, peste zi, draperiile pe jumătate trase și de a nu aprinde decât o singură lampă în fiecare cameră. Mi-a trebuit câtva timp până să pot aprecia comorile lui James, în parte pentru că era prea întuneric ca să le pot vedea. Apartamentul este, firește, ticsit de cărți, multe dintre ele în limbi pe care nu le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se poate... vreau să spun... Diverse speculații, nu foarte improbabile, asupra tinichelei care-l făcuse pe vărul meu să părăsească armata îmi învăluiau în minte și-mi luau piuitul. M-am uitat la fața întunecată a lui James. Stătea cu spatele la lampă. Amurgul, atât cât se putea strecura prin crăpătura dintre draperii, era încă de un albastru strălucitor. James zâmbea vag, așa cum zâmbise când eliberase musca, și am observat că se uita la o altă muscă, instalată pe degetul lui. Musca aceasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dintre stânci, acolo unde o lăsasem să cadă, în drumul meu spre turn. Nu se găsea decât un pătrat de covor uzat pe jos. Și mai era, ieșind acuma puternic în evidență și arătând destul de sinistră, consola de fier pentru lampă, zidită în perete, la mare înălțime. Covorul, când călcai pe el, emana efluvii de miros umed. — Mi-e atât de teamă de femeia asta, Charles, nu ai vreo legătură cu ea, nu-i așa? — Nu, nu, nu, mă persecută, asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fost întotdeauna. Te iubesc, Charles, [i-ți aparțin ție și din momentul ăsta sunt gata să fac orice-mi vei cere. Stăteam uitându-ne unul la celălalt și tremurând în cămăruța aceea cât o chilie, sub consola de fier pentru lampă, zidită în perete. — Lizzie, iartă-mă, a fost o greșeală. Dulce Lizzie, totul e zadarnic, nu vom mai putea fi niciodată împreună, nu te pot lua și păstra așa cum am crezut, nu mai pot fi regele tău. Îmi pare rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Nu. — Bine, vino aici și așază-te. Am tras-o în bucătărie și am împins-o pe un scaun lângă masă. Apoi m-am dus din nou la ușa din față și am zăvorât-o. Am încercat să aprind o lampă, dar mâinile îmi tremurau prea tare, și fitilul se aprindea [i se stingea întruna. Am aprins o luminare și am tras draperiile. Apoi mi-am luat și eu un scaun, m-am așezat lângă ea și am cuibărit-o în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fată-n-casă, dar bănuia, în mod just, că mie mi-ar fi displăcut total.) Alteori îmi ținea companie, tăcut ca un câine, și se uita la mine, rotindu-și pupilele în felul lui derutant. Câteodată, stăteam puțin de vorbă. În lumina lămpii, ajungea, din când în când, să semene ciudat cu Wilfred Dunning, o asemănare creată desigur de strădania inconștientă a lui Gilbert de a-și însuși ticurile faciale ale eroului său. Și totuși, pentru nervii mei vulnerabili, părea mult mai mult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
spus că, în mod ciudat, uitasem cât era de înaltă. Pe urmă mi-am spus că se urcase pe ceva, ce ciudat, probabil că se urcase pe scaun sau pe masă. Pe urmă am văzut că atârna de consola pentru lampă îngropată în zid. Se spânzurase. M-am deșteptat. Străfulgerarea de gând care îmi curmase visul m-a făcut să-mi dau seama, în același moment, că nu fusese decât un vis. Eram întins în pat. Nu fusesem în camera lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
m-a făcut să-mi dau seama, în același moment, că nu fusese decât un vis. Eram întins în pat. Nu fusesem în camera lui Hartley și n-o găsisem moartă, nu se spânzurase cu un ciorap de consola pentru lampă îngropată în zid, urcându-se pe masa pe care o zvârlise apoi cu piciorul. M-a năpădit un sentiment de intensă, fantastică ușurare. Și apoi gândul: „Dar dacă e adevărat?“. M-am dat jos din pat tremurând și cuprins de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]