4,107 matches
-
care ajunge mai sus pe deal dintre noi, acela nu mai trebuie să întoarcă vitele care se duceau spre grâul boierului, că așa ne învoiserăm, să o facem fiecare pe rând. Când i-a venit rândul lui Victor să se legene , el s-a agățat de o creangă mai lungă și s-a întors înapoi cu mai mult de un metru de unde pornise. M-am gândit ce-ar fi să încerc să mă agăț mai sus decât el, pe o creangă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
lungă și s-a întors înapoi cu mai mult de un metru de unde pornise. M-am gândit ce-ar fi să încerc să mă agăț mai sus decât el, pe o creangă mai lungă. Așa am făcut da’ când mă legănam prin aer am auzit cum s-a rupt creanga și m-am trezit, cu tot cu creangă, în grâul lui Bastache. Așa a fost, Maricico, acum mă crezi? întrebă, cu speranță în glas, Săndel; − Te cred, da’ să fie o lecție pentru
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
tras instinctiv spre unghiul făcut de cei doi pereți ai casei, unde se afla patul. Icoana aflată deasupra mea îmi cade ca un scut de apărare și rămân așa până încetează totul! Până la ieșire mi se părea că ceva mă leagănă încă. Alături, tata, mama și sora sunt blocați de soba căzută în dreptul ușii. Casa a rezistat bine, doar pereții crăpați și hornuri aruncate de cutremur. Ieșim afară și ascultăm câinii lătrând și urlând, boii și vaca răgând de spaimă. Fără
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
lapidar „Bună seara”, părăsesc încăperea slab luminată și cu nerăbdare tinerească ajung acasă, la ai mei. Aceeași primire caldă, din partea părinților. Nerăbdător, parcurg conținutul celor două misive, mănânc bunătăți oferite de mama, mai discutăm puțin și apoi un somn odihnitor, legănat de vise. În ziua următoare am scris o lungă scrisoare de răspuns, apoi iarăși la drum spre postul de suplinire din Băcani. Ulterior, pentru această inopinată prezență de 2-3 minute la o ședință legionară, mereu am fost șantajat că aș
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în Reserva Biologica da Praia do Sul, protejată integral de circulația auto. Călătoria de la Angra la Abraao, unica localitate-port de pe Ilha Grande, a fost de "7 stele", la aceasta contribuind cerul limpede, soarele prietenos și oceanul așișderea, care ne-a legănat și mângâiat ca un părinte, încântându-ne cu apele sale verzi-albastre, atât de limpezi că puteam vedea peștii fulgerând ici și colo. Zona Angra este un paradis pentru amatorii de plajă, înot, pescuit, pescuit submarin, surf și excursii, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe care-i râvneau de mult. Dacă, după cum se Întâmpla de obicei, solicitarea era satisfăcută pe loc, se auzea din nou acel zumzet și pe urmă, În semn de recunoștință, bunul barin era supus la chinul național de a fi legănat și azvârlit În sus, apoi prins bine de câteva perechi de brațe vânjoase. În sufragerie, fratelui meu și mie ni se spunea să ne vedem de mâncarea noastră. Mama, rămasă cu o delicatesă Între două degete, arunca o privire sub
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de umbre mișcându-se prudent prin jur, fără a ajunge nicăieri. Lemnăria scârțâia și trosnea ușor. Lângă ușa ce dădea spre toaletă, o haină Închisă la culoare pe un cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei, indescifrabilă. Adormeam prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai relaxat și mai sociabil decât vânătorul de mustangi de odinioară. Așezat pe o masă din scânduri de brad lipită de perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu nu se cuvenea să fac și nici nu știam cum) - cu un valet bătrân cu favoriți, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci și chicotind cu o fetișcană de la bucătărie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lipsa mea de poftă de mâncare. Eu ridicam capul ca să dau o explicație - dar masa dispăruse și eu ședeam singur pe o buturugă de la marginea drumului, desenând curbe după curbe pe nisipul maroniu cu bățul plasei de fluturi, care se legăna ca un metronom; curbele erau curcubee pământene ale căror culori diferite erau redate prin diversele adâncimi ale șanțurilor produse cu bățul. Când m-am angajat irevocabil să-mi termin poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu ne simțeam În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care-și legănau plantele agățătoare, gata să se transforme În vița cățărătoare a pergolelor cu coloane, dacă li s-ar fi oferit prilejul sau, În caz contrar, să dea la iveală cel mai bizar dintre ciudatele WC-uri publice, o drăcie oribilă ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tânguieli, pe românește, pe turcește... "Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți bogate, cu căciuli țuguiate, adună morții; pe moldoveni îi cară cu grijă, ușurel, de mâini și de picioare, îi culcă unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți bogate, cu căciuli țuguiate, adună morții; pe moldoveni îi cară cu grijă, ușurel, de mâini și de picioare, îi culcă unul lângă altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iubitorul, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn a toată Țara Moldovei, Învingătorul de la Podul Înalt, glăsuiește boier Stanciu din jilțul său de "Mare și prim sfetnic de taină" și, ridicându-se bătrânește, lungan, de parcă nu se mai termina -, legănându-se ca un plop, fluturându-și barba albă, închină solemn ulcica ridicată: Trăiască! Boierii, curtenii, cu ulcelele înălțate către Domnul, cu glas mare: Să ne trăiești întru mulți ani, Măria ta!! răcnesc ei și, de prea mult foc, zidurile cetății
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prinț, frumos, cu ochi de tăciune și plete negre fluturând pe spate; costumul negru, mulat pe trup, cu pelerină scurtă după moda italiană îi pune în valoare elegantul trup: înalt, zvelt, musculos; la gât, într-un colan de aur, se leagănă un medalion cu același obsedant vultur bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scaun gata să-l fărâme în pumni. Nu vom îngădui!! Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i să nu se adeverească, îi domolește Țamblac avântul eroic. În palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se pierd în largul Mării Marmara legănat în vise de mărire, urzind planuri nebunești de cucerire, triumful Islamului asupra Europei. Dacă visele furtunosului Padișah se vor împlini, dacă popoarele Europei vor cădea sub călcâiul de fier al Fatihului, o întunecată epocă, ca un zăbranic negru -, se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne-a dus de nas?! se oțărăște Alexa. Un mucos! Un băiețandru căruia abia-i mijise musteața!... Îmi vine să-mi dau palme! Și într-o zi de Sântă-Măria Mare țin minte -, se făcuse slujbă mare la biserica Mirăuților, am legănat și racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou să ne meargă bine. Măria sa ne-a pohtit la mare ospăț în Cetatea Sucevei. "De astăzi, în Țara Moldovei vor domni Cinstea, Pravila, Dreptatea! a răcnit Diavolul blond. De mâine chiar, încep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deal, așteaptă, cu urechea lipită de un vechi aparat de radio, vestea cea mare. Care însă nu vine... Nivelul apelor crește și într-o noapte eroul se trezește din somn simțind cum întreaga casă, smulsă de puhoaie din temelii, se leagănă ca o barcă (arcă). În smerenia insignifianței sale fusese ales să fie un al doilea Noe. * Ciudatul V.M. pretinde că a inventat o nouă specie de proză, „pentru mileniul trei”, cum se zice acum, pentru cetățeanul turmentat de audio-vizual și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
frumos. Parcă ai opri autocarul să te saturi de privit, că prea repede merge. Cât vezi cu ochii, cât cuprind ei, numai apă liniștită. Culoarea e un albastru frumos, cum e cerul însorit. Iar marea cu mici valuri parcă se leagănă răspândind stropi că perlele. Doamne, ce frumos peisaj, ce plăcut e s-o privești! îți dă sănătate și te hrănește psihic. Așa zic eu. Am văzut sate modeste, cu căsuțe mici și câte o capră și un măgăruș în grădina
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
un vals românesc : „...pretutindeni adie cu vântul, se așterne cu ploaia, unduie în razele de soare și de lună, se oglindă în privirile sastisite ale locuitorilor nepăsători, lipsiți de avânt și de pornire, se trădează în mișcări, în vorbă, se leagănă în tărăgănarea vechilor cântece de mahala, în amețeala dulceagă și resemnată a valsurilor lui Ioanovici. Cine nu i-a prins deosebitul farmec nu a înțeles Bucureștii” (M.I.C., ibid., p. 322). În continuarea pasajului citat, Matei ̀ și mărturisește nostalgia mahalalei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cinci frați care o protejau. A fost răsfățată și de frații și de părinții ei. Cei mai legați sufletește de ea au fost frații Ștefan și Constantin. Când am fost mic m-a purtat mult în brațe și m-a legănat. Mi s-a povestit că pe când erau copii cei mai mici, tanti Florica și unchiul Constantin de 5-6 ani, în gospodăria părinților lor era un câine mare, ciobănesc, fioros pentru copii, dar nu era legat și nu ieșea în stradă
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
să le redea strălucirea și valoarea care le-au fost strivite de tata lor. FRATELE T I T I Un copil mic și apoi un om mic de statură, cu ochi strălucitori. Mi-l amintesc: avea trei ani și-l legăna în albie pe fratele lui mai mic, Ionel, când am venit de la seminar în vacanța de Crăciun în 1940. Sta culcat pe marginea albiei, își făcea vânt cu picioarele și cânta: „mamă dragă astă noapte am avut un vis frumos
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]