4,183 matches
-
Este geneză, viață și amintire. Amintire indiferent de vârsta celui care le deapănă. Amintiri nu numai de poeți și scriitori evocate, ci de orice muritor care a simțit dragostea față de cea care l‐a purtat în pântece, l‐a legănat, i‐a vegheat și călăuzit gânguritul, călcatul primilor pași, primele cuvinte, primele litere sau cifre puse în operă, legătura și descifratul cuvintelor, a rugăciunii, drumul în viață. Cu urcușurile și coborâșurile lui. Bucurii când se întrevăd piscurile, îngrijorările și lacrimile
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
de manifestare a realității organice în firile receptive ale bunului -simț. Poeții merg cu gândul și graiul lor în virtutea naturii, ei gândesc în continuarea naturii, nu în contradicție sau scandal cu ea, ei îngână natura, o cântă și descântă, o leagănă ca pe un prunc să se liniștească, nu o brutalizează nici violentează, ci o înfiază, o hrănesc și o cresc în scutecele ei și o împodobesc cum îi cere starea și frumusețea. Faptele omenești au astfel în text o patină
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
de mamă cu aceea față de țară și realizau o educație complementară și durabilă cum nu se mai face astăzi. Cartea de citire pentru clasa II‐a în 1942, alături de alte bucăți, cuprindea și poezia „Mama mea”: Cu brațul ei mă legăna Cu „nani nani”! m‐adormea Să‐mi fie somnul mai ușor, Mama mea! Stând lângă leagăn, mă privea și‐n toată lumea nu avea Mai drag și mai dorit odor, Mama mea! Iar când vreo boală mă‐ncerca, Ea nopți întregi
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
mici. Are o grămadă de cabluri la calculator, de pildă, dar nu mă lasă să mă joc cu nici unul dintre ele. Vă dați seama câtă învățătură pierd eu pentru că nu mă lasă?! În povestea cu draperia (știți ce frumos se leagănă, acolo la fereastră, când sari pe ea, de jos sau direct de pe fotoliu?) s-a purtat urât cu mine. Tocmai când voiam să-i demonstrez că eu pot să dau și singur draperia jos, pe podea, ea a strigat: „Nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ajunseseși să te simți diferit, dar superior. Așa ai ajuns să fii considerat. Nu aveai de făcut decît să-ți afirmi sus și tare diferențele și să accepți consecințele. Rhona te-a făcut puternic. Era atît de mîndră cînd se legăna de colo-colo cu cu mersul ei săltat și șerpuitor, ținîndu-și capul sus cu o seninătate sfidătoare. Erau unii oameni care se simțeau la fundul structurii sociale și economice, care nu se mai așteptau la nimic bun, ci doar la și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Roxana-Maria Cărăbuș După furtuna care părea că unește cerul cu marea, se ivi, bucuros, soarele. Valurile, ce mai devreme, se spărgeau nervoase de stâncile singuratice, acum se leagănă parcă adormind. În aer încă se mai simte zbuciumul mării care insuflă teamă... teamă față de forțele naturii. Dar răsărirea soarelui este asemenea ivirii unui ghiocel în timpul iernii. Culorile vii se îmbină plăcut, iar cerul roșiatic parcă arde în cele mai
ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_665]
-
de colecțiile de fluturi, care-i plăceau în mod deosebit. Era singur, se încuiase pe dinăuntru pentru a nu fi deranjat, când simți o zguduitură puternică. Vasele cu reptile mici în formol, planșele atârnate de stative și pe pereți, se legănau, iar scheletul îi provocă o stare ciudată, de confuzie. Maxilarele, mobile din cauza știfturilor și arcurilor, clănțăneau sumbru. Spaima provocată de cutremur, cumulată cu agitația inexplicabilă a scheletului de lângă singura cale de ieșire, ușa, îl făcură să nimerească cu greu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din când În când. Înaintea lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag la dreapta și s-a oprit. La câțiva pași În urmă, țăranul vizitiu a tras
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
4.30 dimineața și să-i se mănânce pomana. Pomană, cel avertizat, îi strigă „pușchea pe limbă”, dă bice boilor care cunoșteau bine drumul pe care-l făceau zilnic, se lungește în căruță alături de soție - gravidă în 7-8 luni și legănat de micile zdruncinături adoarme buștean. La nici un kilometru distanță căruța trebuia să treacă peste linia ferată. Aici, rampa de închidere a barierei era defectă. Un braț al rampei a rămas ridicat, permițând căruței cu boi să intre pe linie, în timp ce
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de cantitatea de alcool îngurgitată până atunci. Era convins de asta. Se așeză în balansoarul pe care îl cumpărase cu ani în urmă - un verde închis, tulburător - și lăsă privirea să alunece prin curtea lovită de stropii mari. În timp ce se legăna, lua câte o gură din pahar, apoi înghițea lichidul și vedea cum coboară de-a lungul gâtului pentru a exploda - da, acesta era termenul cel mai potrivit - în stomac. Acea fierbințeală pe care o simțea din când în când îi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
prin apă cu un zâmbet de satisfacție maximă întipărit pe chip. Întoarse capul către casă, poate pentru a-l invita alături de el și pe Magician. Dar acesta îi făcu semn că nu agreează astfel de momente. Ocupase balansoarul și se legăna cu ochii pe jumătate închiși. Nu se întrebă la ce putea mediata un Magician într-o zi cu ploaie torențială, în schimb îi veni în minte un alt gând. Și știu chiar în acel moment că pe pagina albă a
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Îl ajută să se ridice și îl spijini în timp ce mergeau către verandă. Ploaia îi lovea pe amândoi cu furie, iar greutatea bărbatului o făcu să icnească. După ce îl depuse în balansoar, alergă pe alee și își recuperă geanta. În spatele ei, legănându-se, scriitorul împunse aerul cu degetul arătător:Te-ai ascuns, Magicianule? Fricosule! Află de la mine că nu ești decât un sal... timbanc. Și mai află, nebunule, că sunt un iepure curajos începând din acest moment, n-am să-ți mai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Detectivul, nu își putea da seama de asta - și o cămașă înflorată, poate prea înflorată pentru o asemenea noapte în care, fără săși facă vreun reproș, Moartea se pregătea să mai invite pe cineva la plimbare. Când trecu pe lângă el, legănându-și șoldurile (fierbinți, dar nu reuși să își dea seama cât de fierbinți puteau să fie, iar această necunoscută avea să îl chinuie multă vreme), femeia trase după ea și o cortină invizibilă, iar atmosfera redeveni dureros de naturală (atunci când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora de stele Candela inimii pâlpâie trează În suflet simt pacea cum se așază Adorm în sfârșit, când zorii se-adună Mă legăn în vis sub clarul de lună
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
emisiile pulsatile trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]
-
toată lumea e urmărită. Și-a trecut cardul prin cititorul de la ușa groasă de sticlă, care s-a deschis cu un declic. — Urmărită? Ce anume Înseamnă „urmărită“? Pășea cu iuțeală pe coridorul care ducea spre biroul nostru, iar șoldurile i se legănau dintr-o parte În alta În pantalonii reiați maro, foarte mulați, pe care Îi purta. Îmi spusese În ajun că ar trebui să mă gândesc serios să-mi cumpăr și eu o pereche, poate chiar zece, acesta fiind unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din josul scărilor. — Andy, mai dormi? a zbierat ea În direcția aproximativă a camerei mele. Am Întredeschis un ochi și m‑am uitat la ceas. Opt și un sfert dimineața. Doamne sfinte, ce‑și Închipuiau oamenii ăștia? M‑am mai legănat de pe o parte pe alta câteva clipe Înainte de a găsi puterea să mă ridic În capul oaselor și, când am reușit să o fac, Întreg trupul meu s‑a rugat să mai aibă parte de Încă puțin, numai puțin somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dreapta, la stânga, Înainte, Înapoi. „Bravo“, Îi spun, „bravo, ești de meserie!“ și mă prefac că mă opresc În loc, ca să pot s-o admir. Ochesc un colț apropiat ce taie strada la dreapta și o cotesc scurt, englezește. S-a Îndepărtat legănându-se fericită spre viitorul ei de... (joi) Mi se spune și Martin. Am povestit atât de pasionat, În prima zi de facultate, episodul Încăierării de pe pod dintre cei doi adolescenți din romanul lui London. M-a fascinat violența de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Uniunii Scriitorilor, te-aș bate!“. Îi surâd sumbru: „Dacă ești așa de viteaz, mergem Într-o sală goală, ne batem elegant și domnul profesor R. va decide care pe care...“. Mi-a Întors brusc spatele și s-a dus dracului, legănându-și șoldurile lui grase de vacă zimenthal. „L-ai făcut knockout!“, comentează lectorul R., râzând, „și dacă și alții i-ar servi mai multe lecții de acest fel, poate c-ar deveni un om de treabă“. Îl dezaprob: „Vă Înșelați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă las atins de veșmintele celorlalți, mă Înghesui unde e lume mai multă, Întind nara să prind mireasma părului sărat al unei adolescente Încă adormite sau pe acela iute, senzual, ce vine dinspre o doamnă trecută de treizeci, ce-și leagănă corpul copt În văzul lupilor tineri, ai căror ochi sclipesc de foame sexuală. Țigănci, țărani, florărese, borfași, vânzătoare de semințe, studente, eleve, doamne, curve cu respect, mă simt În elementul meu, fluturându-mi pulpanele mantalei Închipuite și amușinând aerul precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei și s-ar fi apucat să meargă. Era pentru prima dată atunci că-mi simțeam inima, eu aveam revelația a ceva mistic, cu totul străin și cu totul nou. Eram invadat de sentimente infinite, de o mare tandrețe; eram legănat de imagini vaporoase, nedeslușite; eram cel mai generos și cel mai trufaș una după alta. Iubeam. După ce a descoperit acest nou sentiment al iubirii, adolescentul Flaubert, cu o precocitate bolnăvicioasă, nu se fixează prea mult la prima etapă a educației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl privi o clipă și pe urmă spuse întorcînd capul: ― Țăranii! 4 ― Dă-te jos de acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Într-un târziu se dezmetici. Titu ședea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul: ― Îți pare rău, Tănța?... Nu vreau să-ți pară rău! Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Își legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceață noua în voce: ― Nu... Iar după un răstimp ea întrebă: ― Acuma mă mai iubești ? Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă întrebare: ― Acum crezi că te iubesc? ― Nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și s-au întors pe la casele lor. Și atunci țarul a început să taie din moșiile boierilor și să le dea oamenilor ca să aibă și ei... Se făcuse o tăcere grea în vagonul în care luminile galbene, aprinse singure, se legănau mereu și aruncau umbre ciudate când încoace, când încolo. Pe urmă, câțiva țărani oftară. Petre Petre, care nu deschisese gura toată vremea, mormăi cu o flacără în ochi: ― Apoi, până n-om pune mâna pe topoare, nici noi n-om
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]