4,922 matches
-
semnul nominalismului și formalismului 10. Criticul opunea acestor primejdii culturale o posibilă perspectivă "transmodernistă", ale cărei semne le identifica deja în revalorificarea poeziei lui Ion Barbu, iar la contemporani în lirica recuperatoare de sacru a lui Adrian Popescu sau în lirica recuperatoare de inocență din primele volume ale lui Mircea Dinescu (...) Din păcate, tentativa lui Radu Enescu a rămas fără urmări și nici el n-a mai insistat pe calea noului concept fiindcă nu-i sosise vremea" (p. 147). Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omului în forțele sale. Filosofia empiristă și iluministă au condus spre slăbirea credinței, ajungându-se la Nietsche care decretează moartea lui Dumnezeu. Omul începe să uzurpeze tronul divinității, națiile continuă să devină tot mai puternice, până pe la mijlocul secolului XX. Structura liricii moderne a fost foarte exact caracterizată de Hugo Friedrich prin: eul dictatorial, transcendența goală, fantezia neîngrădită, maladiv ostentativ. Concentrarea industrială în mari concerne internaționale, sprijinite de națiunile puternic dezvoltate economic și financiar care doresc transformarea restului lumii în piață de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ai viitoarei sinteze, cât pentru a fi înzestrate cu nimbul unei alte lumini, presimțite de multă vreme. Am citit, așadar, cu voluptuoasă luare aminte, o carte densă și fascinantă în adâncurile ei, dedicată lui Ion Barbu, poet care a problematizat lirica românească în măsura în care, cu o jumătate de veac în urmă, o problematizase înălțând-o Eminescu. E vorba de exegeza domnului Theodor Codreanu, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, Editura Curtea Veche, București, 2011. Exprimând justa receptivitate pentru Eminescu a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
modernă. Ermetismul canonic, Editura Curtea Veche, București, 2011. Exprimând justa receptivitate pentru Eminescu a românilor, copleșitoare și în trecut și astăzi, G. Călinescu, hotărându-l poet național, l-a fixat în ipostaza de canon, mai exact de normă axiologică în lirica românească. Felurimea expresiei lirice a multor veacuri s-a concentrat, la Eminescu, în una din expresiile absolutului. De aici senzația de aer tare de înălțimi, care arde plămânii sensibili ai gândirii, senzație pe care o descoperim și în poezia lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reprezentat de sortare atentă la Integritatea operei, singura pe care se rezema conștiința lui canonică. Or, Eminescu s-a trezit brusc în fața variantei reduse a unui edificiu chiar dacă nu dus până la capăt, în orice caz cu plaja redusă și rarefiată. Lirica lui Eminescu e asceză întru canon. Fără asceză nu ar fi avut detentă, fără canon nu ar fi ajuns la ideal. Asceza îi asigura fecunditatea, canonul reducția întru puritate și concentrare la un singur sens. Nu la niciunul, idee profesată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sens. Nu la niciunul, idee profesată de adepții poeziei pure, în limitele căreia nu se înscrie Ion Barbu, cu atât mai mult Eminescu. Ermetismul canonic barbian exclude ireverența față de structurile lirice consacrate și, în general, față de tradiție, inclusiv cea a liricii populare. În acest sens, el este un inovator frapant, nu un răzvrătit. Ion Barbu supune moștenirea poetică unei metamorfozări întru abstracția și concentrarea versului împinse până la impresia de enigmă. Eufoniile lui sunt cele din veac, însă ideile sunt cele de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
recent, opera barbiană, care a fost pe rând contestată, neînțeleasă sau ignorată. Astfel, în volumul recent apărut la Editura Curtea Veche din București și intitulat Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, criticul purcede spre limpezirea în apelor în ce privește lirica poetului matematician. Demersul criticului nu este unul simplu, el trebuind mai întâi să cunoască în profunzime lirica barbiană, să adune, să asimileze și să analizeze tot ceea ce s-a putut scrie sau spune despre poet, printr-o trecere în revistă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la Editura Curtea Veche din București și intitulat Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, criticul purcede spre limpezirea în apelor în ce privește lirica poetului matematician. Demersul criticului nu este unul simplu, el trebuind mai întâi să cunoască în profunzime lirica barbiană, să adune, să asimileze și să analizeze tot ceea ce s-a putut scrie sau spune despre poet, printr-o trecere în revistă extrem de minuțioasă a exegezei barbiene, urmată de decantarea firească a acestor informații, trecute prin filtrul gândirii și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
altfel, volumul este structurat în două părți, fiecare urmărind cele două etape enunțate mai sus. În prima parte, intitulată sugestiv Înfruntând critica, autorul trasează într-o manieră obiectivă și strălucit documentată, toate direcțiile exegezei barbiene de la apariția poetului în peisajul liricii românești și până la cele mai recente studii consacrate acestuia. Așa cum însuși criticul mărturisește în Argument, această primă parte a eseului despre Ion Barbu îl vizează atât pe poet care, nu de puține ori s-a arătat dezamăgit de felul în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a arătat dezamăgit de felul în care a fost perceput de contemporani, reușind totuși să se impună definitiv posterității, cât și pe autor care își pregătește terenul pentru a doua parte a studiului unde își va expune propria viziune asupra liricii barbiene. Să le luăm așadar pe rând. Folosind ca instrument de lucru metoda transdisciplinară, criticul nu se limitează în prima parte a studiului la simpla trecere în revistă a modelelor de percepție a operei barbiene, ci aduce, de asemenea, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
revistă a modelelor de percepție a operei barbiene, ci aduce, de asemenea, în atenția cititorului numeroase aspecte care țin atât de contextul politic intern și de societatea românească contemporană poetului, cât și de contextul extern, prin raportarea la direcțiile din lirica occidentală la care se adaugă, bineînțeles, o bună cunoaștere a sistemelor filosofice, a ezoteriei și a miturilor care se regăsesc în poezia lui Ion Barbu. Toate acestea sunt pigmentate, atunci când este cazul, de detaliul biografic, de multe ori surprinzător și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
corelat cu activitatea și preocupările literare ale poetului și care aduce un plus de lumină în înțelegerea creației acestuia. Rând pe rând, sunt analizate pertinent și bazându-se pe o documentație vastă, principalele direcții de interpretare (dacă nu toate!) ale liricii barbiene, începând cu teoria lovinesciană a sincronismului care propunea adaptarea la modelele culturale occidentale și care vedea în Ion Barbu un balcanic inadaptat, ignorând canonismul de factură modernă a poetului, continuând cu viziunea critică a lui Tudor Vianu care îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a aluneca însă pe panta didacticistă, ci cu scopul de a scoate la iveală controversele numeroase și îndelungate stârnite în jurul poetului comparat în mod eronat cu nume din poezia franceză și germană. E drept că, și pentru criticul hușean, receptarea liricii barbiene devine de neconceput în lipsa raportării acesteia la nume precum Mallarmé, Rimbaud sau Rilke, dar numai în măsura în care aceste apropieri sunt menite a scoate în evidență unicitatea poetului român care, departe de a fi un epigon al acestora, devine un vizionar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poetul francez cu care este în mod eronat comparat, un împătimit al ritmului perceput ca esență a existenței și prin urmare a poeziei acest "joc secund mai pur" (unul dintre capitolele studiului oferă o interesantă analiză a structurilor ritmice în lirica barbiană) și al dogmei înțeleasă în sensul pozitiv de reunire a contrariilor, ca fiind "cea mai înaltă formă de Poezie". Fiecăror acestor aspecte, criticul Theodor Codreanu le rezervă câte un capitol amplu documentat și mai ales argumentat prin metoda transdisciplinarității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care se zămislește misterul ermetismului poetului. Dar criticul nu se arată preocupat de creație doar în sensul de doctrină poetică, ci abordează și latura ontologică a acesteia, prin aducerea în prim plan a unei suprateme căreia i se subordonează lirica barbiană. Increatul devine o prezență constantă a poeziei lui Ion Barbu, ușor decelabilă de altfel în Oul dogmatic, în aparent ludicul După melci sau în ciclul Uvedenrode. Văzut ca o mișcare regresivă către unitatea primordială, increatul barbian este expresia nostalgiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tot de increat, afirmă criticul, căci mișcarea legionară cu care poetul întreținea afinități de ordin sentimental, era percepută de către acesta ca o întoarcere la puritatea socială și politică. Fără a avea pretenția de a fi lămurit controversele de interpretare a liricii barbiene, studiul-eseu al criticului hușean este, fără îndoială, o contribuție de seamă la exegeza operei poetului îndrăgostit de formele pure, dar și un fel de act justițiar față de poezia lui Ion Barbu, semnalând cu argumente valabile greșelile de percepție a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Ion Barbu, semnalând cu argumente valabile greșelile de percepție a acesteia și care, de-a lungul timpului, s-au aflat în conflict cu intenția poetică a autorului. Lucrarea de față este în același timp o dovadă a faptului că lirica barbiană, în ciuda nenumăratelor studii critice, oferă direcții inepuizabile de interpretare, demonstrându-și prin aceasta puterea de seducție. Dar și mai important rămâne faptul că, dincolo de toate acestea, criticul se întâlnește cu poetul într-un act creator din care se ivește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de scriitor ce s-a impus profund în contemporaneitatea noastră imediată drept o conștiință puternică, un om cu vaste studii de filosofie și de teorie literară, un scriitor percutant și adesea novator de formule literare. Iată și o strofă din lirica pe care a scris-o Victor Teleucă: "E limba mea, pe care mama/ mi-a pus-o-n suflet pentru drum/ și-așa-i de nouă și bogată/ că n-o știu bine nici acum". Sunt versuri care prezintă drama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ciobanul nostru care-și lăsase oile pe Plaiul Lăiți și pleca la antipozi să culeagă aur. Situația era însă mult mai complexă, riscantă, obositoare, chinuitoare, dar mai ales uneori deosebit de tristă. Ne informează cercetătorul Eugen Lazăr în studiul său despre lirica ciobanilor români ajunși n America, publicat în volumul de «Studii și Comunicări» al Asiciației Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu-1981, la pagina 151 : «La cumpăna dintre secole (e vorba de secolele XIX-XX, n.n.) se dezlănțuise și în Transilvania o puternică
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
viziune sintetizatoare a celor susținute în capitolele anterioare. Întemeiat pe exemple cu valoare generalizatoare ce sunt analizate ca atare, parcursul interpretativ se direcționează de la real la sublimare, pătrunzând în magma vulcanică și încifrată a creației poetice. Analizând temele majore ale liricii eminesciene, exemplele alese sugerează corespendențele dintre topoii esențiali și sublimările acestora. Deși temele au în fluidul lor o altă ordine a tratării, acestea se împart în trei grupe principale. Prima categorie este reprezentată de locul și rolul creatorului, intensitatea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
topoilor și recompunerea acestora ca urmare a procesului sublimării poetice. Unul dintre elementele de coerență ale lucrării este tema iubirii. Erosul platonician din Banchetul are ecouri în opera eminesciană, iar dacă ar fi să gândim o apropiere între Phaidros și lirica eminesciană, am putea spune că "delirul" provocat de iubire poate fi înțeles, în ultimă instanță, ca o nebunie divină care dă aripi sufletului încorsetat de terestru 7. Purtând în sufletul său de copil amintirea insulei verzi din mijlocul lacului încărcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
copilărească și care-l face să încremenească la vederea îngerului blond sub formă de fată, în albastru-mbrăcată,/ Părul cel blond (s.n.) împletit într-o coadă îi cade pe spate 149. Sunt primele semne esențiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai și floarea albastră, care se pot confunda cu imaginea iubitei ideale sunt intuite de copilul poet încă de atunci. Izvorul lor a răsărit în mod natural, iar apele acestuia se vor răspândi în tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
e dusă din nou în grădina păsărilor din Rai, în care totul vibrează în aer și unde, de tânăr, poetul, din iarbă, florile-auzea crescând. Însăși fata dragă a tinereții sale apare ca prea mult înger și prea puțin femee 189. Lirica eminesciană a începuturilor atestă că Erosul este echivalentul Dorului și se-mplinește în vis, ca în legănarea primei copilării. Omul spațiului mioritic se simte parcă în permanentă, legănată înaintare, într-un infinit ondulat 190. Așadar, visul eminescian poate fi reprezentat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le75. Între topoii esențiali ipoteșteni, biserica și cimitirul dețin un loc aparte în lirica eminesciană. Amândouă sunt, în esență, simboluri ce-i declanșează poetului nu numai amintiri, ci mai ales meditații profund existențiale: Biserica-n ruină/ Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul 76. Biserica rămâne pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
articole, Ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Ecaterina Vaum, Iași, Editura Junimea, 1981. * Borella, Jean, Criza simbolismului religios, Traducere de Diana Morărașu, Iași, Institutul European, 1995. * Botez, Corneliu, Omagiu, București, 1909. * Bulgăr, Gh., De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Iași, Editura Junimea, 1975. * Cacoveanu, Ștefan, Amintiri despre Eminescu, Ediție îngrijită de Corneliu Remus Cacoveanu, Prefață de Ion Buzași, Ion Mărgineanu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000. * *** Caietele Mihai Eminescu I, Studii, articole, note, documente, iconografie și bibliografie prezentate de Marin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]