5,311 matches
-
odihnă, se adresează mamei lor: Când 1-au ucis pe Apsu, soțul tău, tu nu 1-ai ajutat, ci te-ai ținut deoparte fără să spui un cuvânt" (1,113-114). De astă dată Tiamat se decide să reacționeze. Ea făuri monștri, șerpi, "marele leu", "demoni furioși", precum și alții, "purtători de arme necruțătoare, neîngroziți de luptă" (144). Și "dintre zei, primii ei născuți [.] ea îl înălță pe Kingu" (147 sq.) Tiamat legă de pieptul lui Kingu tăblița Destinelor, care îi conferea puterea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
scoate în evidență valoarea tânărului luptător Marduk, zeii epocii primordiale, în primul rând Tiamat, sunt încărcați de valori "demonice". Tiamat nu înfățișează doar totalitatea haotică primitivă care precede orice cosmogonie; ea sfârșește prin a se revela ca făuritor al unor monștri fără număr; "creativitatea" sa este în întregime negativă. Așa cum îl prezintă Enuma eliș, procesul creației este foarte devreme pus în pericol de dorința lui Apsu de a-i anihila pe zeii tineri, adică, în fond, de a opri în germene
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a-1 sluji pe zei), în special versiunea care explică originea pornind de la cei doi zei Lagma, sacrificați. Dar se adaugă acest element agravant: Kingu, în pofida faptului că a fost unul dintre primii zei, a devenit arhidemon, șeful cetei de monștri și demoni creați de Tiamat. Omul este, deci, constituit dintr-o materie demonică: sângele lui Kingu. Diferența față de versiunile sumeriene este semnificativă. Se poate vorbi de un pesimism tragic, deoarece omul pare condamnat de pe acum de propria sa geneză. Singura
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o blană de urs, dar Hermes și Egipan izbutiră să le fure. Zeus și-a redobândit puterea și 1-a zdrobit pe gigant 10. Motivul furtului unui organ vital este destul de cunoscut. Dar, în versiunea hittită, Dragonul nu mai este monstrul terifiant care se întâlnește la numeroase mituri cosmogonice sau lupte pentru suveranitatea lumii (cf. Tiamat, Leviathan, Typhon etc.). EI reprezintă de pe acum anumite trăsături care-i caracterizează pe dragonii poveștilor folclorice: lui Illuyanka îi lipsește inteligența și este lacom 1
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai multe puncte de vedere, în primul rând, pentru anumite elemente arhaice pe care le conține: autofecundarea lui Kumarbi înghițind organul sexual al zeului pe care-1 detronase; unirea sexuală a unui zeu cu o stâncă, având drept rezultat nașterea unui monstru antropomorf mineral; raporturile dintre acest diorit gigant și Atlasul hurrit, Upelluri. Primul episod poate fi interpretat ca o aluzie la bisexualitatea lui Kumarbi, trăsătură caracteristică a divinităților primordiale (cf., de exemplu, Tiamat, Zurvan). În acest caz, Teșub, care obține irevocabil
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
irevocabil suveranitatea, este fiul unui zeu celest (Anu) și al unei divinități androgine 15, în ce privește fecundarea unei stânci de către o ființă supraumană, un mit analog se regăsește în Frigia: Papas (= Zeus) fertilizează o piatră numită Agdos, și aceasta naște un monstru hermafrodit, Agditis. Dar zeii îl castrează pe Agditis, transformându-1 astfel în zeița Cybele (Pausanias, VII, 17: 10-12). Mult mai răspândite sunt miturile care relatează nașterea oamenilor de piatră; le întâlnești din Asia Mică până în Extremul Orient și în Polinezia. E
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să-i împrăștie cadavrul 32. Yam este prezentat în același timp ca "zeu" și ca "demon". Este fiul "iubit al lui El" și, în calitate de zeu, primește sacrificii ca și ceilalți membri ai panteonului. Pe de altă parte, el este un monstru acvatic, un dragon cu șapte capete, "Prințul Mării", principe și epifanie a Apelor subterane. Semnificația mitologică a luptei e multiplă. Pe de o parte, pe planul imageriei sezoniere și agricole, victoria lui Baal desemnează triumful "ploii" asupra "Mării" și a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
face deci aluzie la o primă victorie a lui Yam împotriva Iu i Baal, urmată de înfrângerea sa (în acest caz, grație lui 'Anat), ceea ce corespunde unei teme mitologice bine cunoscute: înfrângerea și revanșa triumfală a unui zeu asupra unui monstru ofidian. ? 2 Cyrus H. Cordon, Ugaritic Manual, § 68: 28-31, traducere de A. Caquot și M. S/nycer. Leș relij>ions da Proche-Orient antique, p. 389. Religiile hittiților și ale canaaneenilor panteonului, în fine, se poate descifra în acest episod răzbunarea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zeilor este atestat în alte tradiții; nu numai în teologia egipteană, ci și la polinezieni. Cf. M. Eliade, Aspects du mythe, pp. 44 sq. |în trad. Românească, pp. 29 sq.]. 4 Dar există alte texte care evocă victoria împotriva unui monstru ofidian numit dragon (tannin), sau Rahab sau Leviathan, și care amintesc tradițiile mesopotamiană și canaaneană (cf., de ex., Psalmul 74: 13 sq.; Iov, 26: 12 sq.) 5 E vorba de o trăsătură specifică ontologiilor arhaice: animalele și plantele încep să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
iraniană (pairi-daeza), este mai tardiv. Imagini paralele, familiare mai cu seamă în Orientul Apropiat și-n lumea egeeană, prezintă o Mare Zeiță lângă un Arbore al Vieții și un izvor dătător de viață, sau un Arbore al Vieții păzit de monștri și de grifoni; cf. M. Eliade, Trăite, § § 104-108. justificată: neascultarea trăda orgoliul său luciferic, dorința de a fi asemeni lui Dumnezeu. Era cel mai mare păcat pe care creatura putea să-1 comită împotriva Creatorului. Era "păcatul originar", noțiune plină de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Georges Dumezil a pus în lumină un anumit număr de corespondențe între India (aparținând de acum indo-europenilor), Roma și lumea germanică. Astfel, proba inițiatică prin excelență consta, foarte probabil, din lupta tânărului războinic împotriva a trei adversari sau a unui monstru tricefal (reprezentat de un manechin?), într-adevăr, un scenariu asemănător se lasă descifrat în povestea luptei victorioase a eroului irlandez Cuchulainn împotriva celor trei frați, și în lupta celui de al treilea, Horațiu, împotriva celor trei Curiați; de asemenea, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
descifrat în povestea luptei victorioase a eroului irlandez Cuchulainn împotriva celor trei frați, și în lupta celui de al treilea, Horațiu, împotriva celor trei Curiați; de asemenea, în mitul lui Indra și cel al eroului iranian Thraetaona, ucigând, fiecare, un monstru cu trei capete. Victoria stârnește la Cuchulainn și Horațiu o "furie" (furor, celticul fer g) periculoasă pentru societate și care trebuie exorcizată ritualic, în plus, tema mitică a celor "trei păcate" ale lui Indra găsește asemănări, în Scandinavia, în gesta
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
adâncul muntelui", întărit de soma, Indra doboară șarpele cu temutul său vajra ("fulger"), armă făurită de Tvaștr, îi crapă țeasta și eliberează apele care se îndreaptă spre mare "asemeni unor vaci mugind" (RV, I, 32). Bătălia unui zeu împotriva unui monstru ofidian sau marin constituie, se știe, o temă mitică destul de răspândită. Ne amintim lupta dintre Ra și Apophis, dintre zeul sumerian Ninurta și Asag, dintre Marduk și Tiamat, dintre zeul hittit al furtunii și șarpele Illuyankas, dintre Zeus și Typhon
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dragonul cu trei capete, Azhi-dahăka. În unele cazuri (Marduk-Tiamat, de pildă), victoria zeului constituie condiția prealabilă a cosmogonici, în alte cazuri, miza este inaugurarea unei ere noi sau stabilirea unei noi suveranități (cf. Zeus-Typhon, BaaJ-Yam). Pe scurt, prin uciderea unui monstru ofidian - simbol al virtualului, al "haosului", dar și al "autohtonului" - o nouă "situație" cosmică sau instituțională se instaurează în lume. O trăsătură caracteristică și comună tuturor acestor mituri este teama, sau o primă înfrângere a luptătorului. Marduk și Ra șovăie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în totalitatea sa: cf. Gonda, p. 349. Ceremonia este atestată în Atharva Veda (XI, 5, 6); brahmacarinul este numit dlksită, cel care practică dlksă. 8 Toate aceste rituri inițiatice au, firește, un model mitic: zeul Indra, ca să evite nașterea unui monstru terifiant, ca urmare a împreunării Cuvântului (Văc) cu Jertfa (Yajna), s-a transformat în făt și a pătruns în matricea lui Văc (Sat. Br., III, 2, 1,18 sq.). 9 Cf., de asemenea, textele citate de J. Gonda, op. Cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
împreunări între un zeu fecundator al furtunii și Mama-Pământ. Pe deasupra, Hera era adorată la Argos ca "zeiță a jugului" și "bogată în boi", (în Iliada, Homer o descrie "cu ochi de bou".) în sfârșit, ea era considerată drept mama unor monștri fioroși precum Hydra din Lerna. Or, zămislirea de monștri le caracterizează pe zeițele telurice, într-adevăr, așa cum am văzut (§ 83), după Hesiod, mama lui Typhon era Geea (Pământul). Dar toate aceste atribute și prestigii chtoniene au fost progresiv uitate, și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Pe deasupra, Hera era adorată la Argos ca "zeiță a jugului" și "bogată în boi", (în Iliada, Homer o descrie "cu ochi de bou".) în sfârșit, ea era considerată drept mama unor monștri fioroși precum Hydra din Lerna. Or, zămislirea de monștri le caracterizează pe zeițele telurice, într-adevăr, așa cum am văzut (§ 83), după Hesiod, mama lui Typhon era Geea (Pământul). Dar toate aceste atribute și prestigii chtoniene au fost progresiv uitate, și de la Homer încoace, Hera a fost ceea ce va rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de fapt, confruntări inițiatice: astfel, scufundarea sa rituală în mare, încercare inițiatică echivalând cu o călătorie în lumea cealaltă, în palatul de sub mare al Nereidelor, zâne prin excelență courotrophoi; la fel, pătrunderea lui Teseu în labirint și lupta sa cu monstrul (Minotaurul), temă exemplară a inițierilor eroice; tot așa, în sfârșit, răpirea Ariadnei, una din multiplele epifanii 39 G/i eroi greci, p. 313. Paginile care urmea/ă datorează mult analizelor lui Brelich. 40 Paris este hrănit de o ursoaică, Aegysthos
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
porți la Persepolis. Într-o zonă geografică întinsă, și începând de la un anume moment istoric, cosmogonia (ca, de altfel, toate celelalte forme de "creație" și de "întemeiere") comporta lupta victorioasă a unui zeu sau a unui erou mitic împotriva unui monstru marin sau a unui dragon (cf., de exemplu, Indra-Vrtra, Baal-Yam, Zeus-Typhon etc.). S-a putut demonstra că un scenariu analog exista la indienii vedici și în Iranul an tic j5, deși în acest din urmă caz izvoarele sunt târzii și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
răspândit și asupra căruia vom reveni. Să adăugăm că, în Iran ca și în alte părți, procesul de istoricizare a temelor și personajelor mitice este contrabalansat de un proces contrar; adversarii reali ai națiunii sau ai imperiului sunt imaginați ca monștri și în special ca dragoni 37. Important de reținut, pentru moment, e faptul că regele iranian era responsabil de conservarea și regenerarea Lumii, altfel spus, că, pe planul care-i era propriu, el combătea forțele Răului 32 R. Girshman, "Â
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Lumii prin repetiția anuală a cosmogonici, în zoroastrism, intenția eshatologică a sacrificiului este continuu întărită, fără ca valoarea cosmică prin aceasta să se șteargă. Se poate discerne un proces analog cu "istoricizarea" ritmurilor și fenomenelor cosmice în iahvism (§ 57). Lupta cu monștrii și alte teme eroice tradiționale sunt interpretate ca momente ale dramei eshatologice mazdeene, anume lupta împotriva demonilor daeva, așteptarea și pregătirea înnoirii universale (fraso-kereti). Întrucât Lumea era simbolic recreată și Timpul reînnoit prin ritul de Anul Nou, până la urmă a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
stă în iubirea dreptății; tu ai întemeiat legea, judecata și dreptatea" (98: l și 4). Dar ideea de regalitate divină nu depinde de instituția monarhiei. Concepția este arhaică: Dumnezeu este stăpânul lumii pentru că el a creat-o. Iahve a învins monstrul primordial (Rahab, Leviathan, Tannin Dragonul), simbol al Haosului, în calitate de Cosmocrator, Dumnezeu locuiește în Cer și își manifestă prezența ori voința în fenomene meteorologice - fulgere, tunete, ploaia. Am amintit deja atributele sale contradictorii (§ 59), formulă binecunoscută a "totalității". Iahve împarte binele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
2). În zadar încearcă Iov să se refugieze în tăcere: Am fost ușuratic, ce răspuns să-ți mai dau? Voi pune mâna pe gura mea" (40: 4). Într-un al doilea cuvânt, Iahve îi descrie pe larg fiara Behemot și monstrul Leviathan. Răspunzându-i, Iov arată că a înțeles sensul secret al lecției lui Iahve: însăși existența Universului este un miracol, modul de a fi al Creatorului desfide înțelegerea, țelul actelor sale rămâne de nepătruns. "Știu că poți să faci orice
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
evenimente doar „ecourile” lor. Firește, cîndva ele au fost „înscrise în inima [sa]”, însă, prin distanțarea în timp, acum, adică atunci cînd își compune poemul, sînt doar niște repere îndepărtate pentru reflecții în marginea unor situații analoage. „Eu sunt un monstru pentru voi” „Monstru” e unul dintre cele mai tari cuvinte folosite de Bacovia în opera sa. în mod obișnuit, el evocă o ființă teratologică, diformă, o aberație a naturii, care inspiră repulsie și teamă. Aci, în „Serenada muncitorului”1), „monstru
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lor. Firește, cîndva ele au fost „înscrise în inima [sa]”, însă, prin distanțarea în timp, acum, adică atunci cînd își compune poemul, sînt doar niște repere îndepărtate pentru reflecții în marginea unor situații analoage. „Eu sunt un monstru pentru voi” „Monstru” e unul dintre cele mai tari cuvinte folosite de Bacovia în opera sa. în mod obișnuit, el evocă o ființă teratologică, diformă, o aberație a naturii, care inspiră repulsie și teamă. Aci, în „Serenada muncitorului”1), „monstru” e însă cel
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]