4,685 matches
-
nemuririi și ale voluptății morții erau dominante în poemele lui; în timpul declamării versurilor, Cotys se acompania din fluier sau din liră, improvizând melodii triste. Mi s-a părut o contradicție: tristețea muzicii aceleia se îmbina greu cu ideile lui despre nemurire. În elegiile mele scrise la Roma, nu apăruse niciodată o tristețe comparabilă nici pe departe cu aceea. Cred că am învățat câte ceva, frecventând școala de poezie a lui Cotys. Din zilele acelea, nu voi putea uita nici chipul unei grațioase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ei. Ca să mă îmbărbăteze, iese și ea la plimbare cu mine și-mi spune povești până dimineața, de parcă aș fi un copil... Eu ascult și mă mir de ce pe Făt Frumos, după cea reușit - cu atâtea eforturi - să găsească spațiul nemuririi, îl apucă așa un dor tâmpit să-și recapete condiția de muritor. Filtre magice Mergând pe pietriș, azi mă gândeam intens la Aia și mă tortura gândul ce-o să se-aleagă de noi, după ce ne vom părăsi trupurile. Îmi reveneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
călărețul trac. Zalmoxis/Pitagora Acum sunt convins că Zalmoxis l-a precedat pe Pitagora, așa cum afirmă Herodot, și că cel de al doilea i-a preluat doctrina și învățămintele celui dintâi. E ciudat cum grecii au putut să împrumute ideea nemuririi de la geți, fără să mai recunoască acest lucru. În Metamorfoze îl voi pune pe Zalmoxis în locul lui Pitagora. Alte frontiere Am depășit tiparele limbii latine. Vreau să găsesc alte frontiere lingvistice care să mă pună la probă. Simt nevoia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ar putea să-i dea lumii putința de a-și găsi un nou început. Teroare Sunt un om slab. Adesea, când rămân singur, mă apucă din nou groaza cumplită că va trebui să mor. Așa, deodată, uit toate doctrinele despre nemurire. Gândul la ceea ce li se va putea întâmpla trupului și sufletului meu, după moarte, mă obsedează continuu, oricât de mult m-aș instrui. Putrefacție Am gingiile tumefiate. Sub pielea învârtoșată a palatului gurii simt ceva care mă arde. Când îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
geților apare motivul dizolvării naturii; scopul e acela de a permite reîntoarcerea în sânul pământului. Cu această perspectivă, moartea nu e decât calea prin care acest lucru e cu putință. E salvarea supremă. Herodot vorbește despre această concepție și despre nemurirea sufletului. Și totuși informațiile lui, singure, n-au reușit să mă convingă. De aceea, am venit să trăiesc aici unde moartea este râvnită mai mult decât viața. Zeița Aia are ochii mari, de culoare verde-albăstruie; în centrul pupilelor ei se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
apărare... Mă chinuie gândul că ar putea să fie profanat de fiare exact ca hoitul acela pe care l-am văzut sfârtecat fără milă pe plajă. Nu știu de unde-mi vine grija obsesivă de ce o să i se întâmple trupului meu. Nemurire Ea îmi spusese, chiar din primele zile ale șederii mele aici, o parabolă în care eroul nu vrea să se nască decât după ce i se promite tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Un împărat, tatăl eroului, îi îngăduie fiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
două lumi. Tânărul ia de soție o zână, care e un fel de zeiță, când ajunge în locul atât de râvnit, și totuși, după ce gustă pentru un timp noua sa formă de existență, își dă seama că nu poate suporta condiția nemuririi. Sfârșește prin a se întoarce, grijuliu, pe urmele probelor traversate, grăbindu-se ca să nu piardă posibilitatea de a-și împlini ciclul existențial. Tot periplul ne sugerează, de fapt, că el e în căutarea propriei sale morți. Acel locus amoenus e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
loc pustiu, dat fiind că nimeni nu reușește să ajungă acolo: un loc în care, chiar neputând să mori prin condiția dată, poți „muri” de plictiseală. Nu e ușor să „trăiești” în veșnicia goală, unde totul e absolut neschimbat. Cucerirea nemuririi - a condiției arhetipale - nu generează, prin urmare, altceva decât dorința de a recupera limita condiției efemere. Eroul alege să trăiască în ciclul Marii Reîntoarceri și refuză nemurirea - iată un hybris surprinzător! Dar asta se-ntâmplă numai după ce a ajuns să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
e ușor să „trăiești” în veșnicia goală, unde totul e absolut neschimbat. Cucerirea nemuririi - a condiției arhetipale - nu generează, prin urmare, altceva decât dorința de a recupera limita condiției efemere. Eroul alege să trăiască în ciclul Marii Reîntoarceri și refuză nemurirea - iată un hybris surprinzător! Dar asta se-ntâmplă numai după ce a ajuns să-și atingă ținta cognitivă. Geții acceptă cu mare seninătate realitatea morții. Potrivit preceptelor propovăduite de Zalmoxis, să trăiești înseamnă să mori. Să nu mori, înseamnă să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
demonstreze că era un zeu. Ce-ar trebui să fac eu ca să fiu coerent cu modul meu de a gândi? Să mă lepăd de mine însumi? Adică să renunț la orgoliul de a fi Ovidiu? Nu vreau nici un fel de nemurire... Simt doar nevoia să mă bucur de soare, de anotimpuri, de Aia, de zi și de noapte. Aș vrea, mai ales, să-mi pot continua călătoria interioară. Voi muri Aia afirmă că fiece om cu judecată reușește să fie mulțumit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la Sulmona și mă scotea afară din casă, înălțându-mă solemn spre soare ca pe o ofrandă. După Potrivit grecilor, după moarte umbra omului sfârșește-n Hades, sufletul lui zboară în cer și trupul devine pulbere. Numai Pitagora vorbește de nemurire după ce-a aflat asta de la „sclavul” Zalmoxis. Epifanie Astăzi, Aia m-a condus - fără să mă anunțe dinainte - într-un loc secret. În spatele unor stânci mari, am găsit o peșteră strâmtă, apropiată de mare, în care se păstrează relicvele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
părut că mă substitui lui. M-aș fi oprit acolo să aștept nimfele promise. Acest peisaj mă face să descopăr lumea din nou, ca și cum s-ar naște, în fața ochilor mei, la fiece pas, suspendată și descântată de sacralitatea ochiului divin. Nemurire Mă duc la Zalmoxis: acolo voi intra în contact cu sufletul meu, cu acea entitate abstractă ce aderă la originea ei sacră și se ștanțează pe nelimitat. În realitate nu voi muri, ci mă voi întoarce aici sub forma altei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sângeros, acest ritual nu mi se pare crud pentru că servește ca, prin practica magică, să nu se întrerupă o comunicare efectivă cu zeul. În orice caz, sacralitatea este menținută vie tocmai prin intermediul acestui sacrificiu „voluntar”, și oamenii par extaziați de nemurirea ce-i așteaptă... Cred și eu în ea într-un mod ferm și hotărât, deși, personal, ca și Socrate, nu mă prea încred în zei. Recunosc că, aflat la capăt, mi-ar plăcea, ca și lui Empedocle, să îndeplinesc această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
tu, ce treci pe-aicea, dac-ai iubit vreodată, Te roagă pentru el să-i fie somnul lin”). Acest epitaf nu lasă să transpară cauzele reale ale exilului meu. Cred că această ambiguitate va face să-mi sporească faima și nemurirea. Sunt convins că, până la urmă, jurnalul va fi descoperit de către cineva care, probabil, va voi să-l publice ca să facă cunoscut adevărul despre ultima mea călătorie. Astfel toți vor putea cunoaște ambiția mea de a-l întrece pe Ulise. Cântecul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cunoștea bine greaca și latina. Știa deja totul despre mine. Citise chiar unele dintre cărțile mele. N-a voit să-mi arate chipul său, și vocea lui era incredibil de abstractă. Am vorbit în greacă despre doctrina morții și a nemuririi sufletelor, iar el mi-a spus că, dacă nu mă simțeam încă pur pe dinăuntru, n-aș fi fost în stare să duc la bun sfârșit ceea ce voiam: „Nu ajunge voința, e nevoie să atingi o stare aparte a sufletului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
non-existența, situată în acel „nicăieri” în care Rilke își pasează îngerii săi, care sunt în fond niște androgini la puterea n, lucrul mă face să cred că această carte despre scriitură și despre moarte este în fond o carte despre nemurire, despre tinderea către absolutul „formei vide”. Prin inserție, ca un mic omagiu adus cărții anterioare a lui Mincu, Jurnalul lui Dracula, aș vrea să amintesc că mai există și un înger care nu mai suportă nemurirea, vampirul Nosferatu, care știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
fond o carte despre nemurire, despre tinderea către absolutul „formei vide”. Prin inserție, ca un mic omagiu adus cărții anterioare a lui Mincu, Jurnalul lui Dracula, aș vrea să amintesc că mai există și un înger care nu mai suportă nemurirea, vampirul Nosferatu, care știe că timpul fără moarte e un abis și e cuprins de o puternică nostalgie de ea. Revenind, pentru a încheia, la nemurirea ce pare să fie sfârșitul extrem al morții ca părăsire și ca metamorfoză, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
aș vrea să amintesc că mai există și un înger care nu mai suportă nemurirea, vampirul Nosferatu, care știe că timpul fără moarte e un abis și e cuprins de o puternică nostalgie de ea. Revenind, pentru a încheia, la nemurirea ce pare să fie sfârșitul extrem al morții ca părăsire și ca metamorfoză, ca extază înscrisă pe cifrul simbolic al androginului, îmi permit să mă refer, dincolo de canalele obișnuite, la spusele unui magician ocultist, wagnerian de strictă observanță, pentru mulți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și necivilizat, mai întâi a căutat și apoi a și cucerit gloria. Apoi, în fața cadavrului tovarășului său, înțelege dintr-o dată că nimic nu valorează nimic, atâta vreme cât moartea ne va ajunge pe toți într-o zi. Atunci Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi. Dar, când aproape își atinsese ținta, eșuează... Ediția "originală" cea mai cunoscută și mai completă (aproape două treimi) a acestei capodopere este cea a regelui asirian Assurbanipal (668-627), adăpostită de palatul său din Ninive (12 tăblițe de 200-300 de versuri
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
echilibru; - rubin= patimă, puteri magice; - topaz= miracole, generozitate, frumusețe sufletească; - ametist= dragoste față de Dumnezeu, credință;magnetit= atrage sufletele; - cristal de stâncă= castitatea sufletului, perfecțiune, răbdare;crisolit= profunzime; - rodonit, rodocrozit= tandrețe, dragoste, fericire și onoare; - safir= perfecțiune, valori spirituale Înalte și nemurire. Pentru magie și vrăjitorie din tradițiile primitive ale rromilor sunt utilizate mineralele: chihlimbar, magnetit, opal, agat, pirop (granat de Bohemia), obsidiană, azurit, malachit, cristal de stâncă. În zilele noastre unele minerale sunt utilizate În parapsihologie cum sunt: cristalul de stâncă
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
în cadrul lecțiilor de literatură, Revista Perspective, nr. 1/2004, [Cluj], p.32-35. [27] DOBRE, ANA, Despre manuale și responsabilități. în: Luceafărul, 2004 n. 10, nr. 41, p. 24. [28] DRĂGUTOIU, PETRE, L., Nichita Stănescu de la o geana de copil la nemurire, Târgoviște, Editura Macarie, 2004, 59 p. [29] DRUJIN, VICTOR (coord.); CORNĂȘEANU, LAVINIA; OLARU, CĂTĂLINA, Literatura română pentru elevii de liceu. [proza, poezie, dramaturgie]. București, Mondocart, Regis Group, 2004, 527 p. Conține bibliografie. (Tezaur. Biblioteca de limba și literatura română în
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
doar de cea a lecturii unora din autorii frecventați. Ceea ce ar sugera, pe anumite zone, coincidența sine-lui cu altul; ori bucuria de a găsi o formă tare a lui noi. A scrie este o formă de moarte asumată (chiar dacă țintește "nemurirea istorică"): înseamnă a te sedimenta în straturi succesive calchiind forme temporale (și temporare) ale existenței tale. Măsura frumuseții unor peisaje este dată și de gradul pregătirii pentru ele. Asta nu înseamnă că frumusețea se află în receptor, ci că receptarea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Urletul omului care își vede viața ratată ia în timpurile noastre chipul fugii față de moarte; un chip al speranței deșarte, de altfel. * Puținele imagini despre moarte și modul impersonal în care aceasta este tratată au condus la ivirea sentimentului de nemurire. Ca urmare, toți mai mulți oameni mor neîmpăcați. N-am văzut morți (pe stradă) în Italia, ca de altfel nici în restul Occidentului, semn că ceva din fericirea acestor societăți (poate și din hărnicia lor) depinde de o bună camuflare
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
din plin și la ratarea existențe lor. * O prea mare socializare poate să ascundă dorința de a găsi sensul propriei existențe în ochii celorlalți, încercând salvarea în și prin ei. Este o variantă slabă a modului contemporan de a căuta nemurirea, respectiv pe calea memoriei Istoriei. * Marea provocare a acestor rânduri: încercarea de desprindere de sine ca descoperire de sine, izvorâtă din speranța că abia renunțarea la egoism mă va livra mie însumi întreg (l-aș numi paradoxul sinelui). Începând cu
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
esență a umanului). * Modernitatea face trecerea de la suflet la spirit. Dacă sufletul poate fi mântuit prin credință (și cu ajutorul Divinității), spiritul poate fi salvat prin creație (cu sprijinul Istoriei). Semn că renunțarea la credință este o fugă a omenirii din nemurire în timp, dar o temporalitate ce frizează nemurirea prin medierea Istoriei. Atât varianta credinței cât și cea a științei ascund o spaimă de curgerea timpului; doar căile pe care apucă fiecare sunt diferite. * Dorința de sistem dă seama de vecinătatea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]