5,414 matches
-
Data nasterii: 31 decembrie 1962 Locul nasterii:Lupeni, judetul Hunedoara Domiciliul: Sopron, Ungaria Referinte: Premiul 1 la Concursul de poezie ”Prin colbul vremii” editia a 2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Oliver Twist mai cânt și acum înaintea caselor goale colindul celui născut în iesle sub stea se stinge încet focul iubirii pe pământ și nimeni nu vine să îl mai aprindă dar poate un duh curat de Dumnezeu își va ninge cândva peste noi tăcerea și răbdarea Alb hoinar, libertatea cutreieră în mine din clipa nașterii deși au încercat să-mi pună cătușe pe spirit înainte să mă fi împotrivit pe fragile încheieturi sub spaima dislocării în pulberi de clipe încă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
te iubesc și eu... Același înger ne îndeamnă, Un singur trup să fim, mereu! Așa cum într-o melodie Arcușul geme pe vioară, Vioară vreau să-mi fi tu mie Iar eu arcuș, ce te-nfioară... Vibrând în dulce armonie Minuni să ningă peste noi, În tril suav de ciocârlie, Ce scaldă roua din zăvoi. Șipână-n granițe de sânge Tangoul nopții să răsune, Vioară sub arcuș ce plânge Iubirea peste patru strune; Un imn al celor ce iubesc, Viori și-arcușuri, ce erup
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Fac cruce pâinii Din care ne vom hrăni Om și nori, Păsări și vânt Și moartea Cel din urmă cuvânt... Ca un condor... Mă sting pe umbra aripii tale poezie, rugăciunea mea Și risipit, mă dau uitării spre a mă ninge cu versuri de iubire... Mă aseamăn unui condor ajuns orb, ce nu mai poate îndura să nu vadă în zbor, răsăritul soarelui înaintea tuturor -celor fără aripi; Pană obosită de scris, de zbor și de dor... Anotimp alb Șuierat de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
el că doar așa se laudă, nu? Te iubește și va lupta cu toată lumea ca să te aibă. Ea plângea pe umărul meu, iar eu nu-i dădeam drumul din brațe de frică să nu mă vadă. Poate că începuse să ningă sau poate că îmi scăpase și mie o lacrimă din cauza plânsului ei. Eram sincer în tot ce-i spuneam și mă miram de unde îmi vin atâtea cuvinte deodată legate în fraze coerente. Eram prietenul ei, nu un iubit de fațadă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
stare să scriu o carte de înțelepciuni femeiești, de înțelepciuni împăcate cu vremurile fiecărei forme de femeitate. Am vorbit cu toată familia în weekend. Ei sunt bine, casa e frumoasă și afară e o zăpadă blândă. Azi e duminică și ninge nesfârșit, ca-n Esenin și-n poema rusă, cum ar zice poetul încocinit Păunescu. Se pune de o iarnă bloomingtoniană care ridică întrebarea: mai ajung eu la New York? Deocamdată, încerc să mai ajung la Kroger, căci, după cum se vede e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu ei în vechea noastră casă. Parcă era în alt secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul tradițional al apropierii revelionului. Eram acum în seara zilei de 30 decembrie, și postul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ani în urmă. - Ia castane, castane calde! Castanele! Femeia care-și striga marfa pe strada vag luminată tremura de umezeala intrată în trup. Când mă apropiai, mă privi cu ochii puțini speriați: E adevărat, domnule? - Adevărat. PARTEA A DOUA 1. „Ninge. Ți-am spus că voi veni acum, în iarnă, aici pe canapea, lângă șemineu, în camera aceasta dinspre stradă unde ai dormitorul, unde totul e cald și odihnitor, persanul imens și blana aceasta de urs, lățită, servind de covor, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce urmară (după ce servi șirul de meseni, își aduse un scaun și, forțând un mic deranjament, se așeză între mine și cel din dreapta, secretarul școlii, un bărbat tânăr și chipeș) o ridicare de mari cortine peste timpuri în adevăr uitate; ningea pe câmpuri albite și eu mă plimbam cu ea pe drumul comunal de acum patru decenii, ea alunecă, zăpada era pe alocuri întărită, și ca să nu cadă o prinsei în brațe, vrui s-o sărut, dar ceva mă opri. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
greu să-i uit prezența de-a lungul anilor. Ar fi și nedrept. Moartea, care era departe cândva, a început să-și facă arătată prezența. Primul a fost tata. Mormântul lui e sub zăpadă. Al lui Lung la fel, căci ninge întruna. Îmi trec timpul cu mama și cu soțul, dar el e mai toată ziua plecat cu treburile școlii, cu activitățile obștești; ne vedem în general serile târziu. De aceea rămân mai tot timpul numai cu mama. Povestim, eu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fost și nu mai suntem, căci a trecut timpul peste noi. Mama a albit de tot; se vaită de oase, de bătrânețe, vederea i-a scăzut. La televizor, privește totuși cu oboseală; uneori nu poate. Și iarna, cum e acum, ninge și îngroapă, știi bine, ulițele în zăpezi. Atunci totul e izolat, părăsit, aruncat la marginea lumii. Tu ai ajuns la oraș; s-a desființat judecătoria, dar oricum ajungeai într-o zi. Destinul tău. Eu am rămas aici. Tata s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spus că știa. Părinții știu tot. Au intuiția lor care nu dă greș. De atunci n-am mai vorbit niciodată. Te stimează, vorbește foarte frumos de tine. În clipele acelea mi-e ciudă. Pe tine. Nu știu exact de ce. Acum ninge. Se împlinește sub zăpadă grâul. La primăvară va răsări în lumină. Tu ești departe. Poate vei veni la mormintele lor să te închini. Te aștept. Odată cu primăvara! Ana”. • A doua zi pusei la poștă o scrisoare prin care îmi exprimam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
purta de colo-colo cu sugacii în brațe, pe când copii nenumărați cu ochi frumoși și cu părul creț, cu obrazul plin de murdării, îmbrăcați în zdrențe, își pornesc traiul pe insulele mai uscate ale uliții. De-acolo pornesc cotiugarii cu straiele ninse de făină, cu lemnăria hodorogită pe cele patru roate. Și triștii cai schilozi abia înaintează în hamurile rupte și înodate cu capete de frânghie, se poticnesc, se opresc din când în când cu capetele plecate în pământ și privesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
hornuri casele negre, și rar câte-un cap de femeie ieșea între aburi, prin ușile scunde. Dudi Bulgarul, bărbatul Reizei de la dugheniță, pornea la ceasuri regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse de făină, albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
horn bubui vântul. — Are să vremuiască... zise Mihalache Prescurie. Tăcură iar. Apoi Sandu vătaful murmură cu glasu-i aspru: Hm! acuma unde-or fi boierii noștri?... Cine știe unde-s! Zice că țara ceea a talienilor e pe unde-i Marea caldă. Acolo nu ninge, și-i tot primăvară... Așa spunea odată boierul... Umblam noi călări la arat, ș-apoi îmi vorbea el despre toate. — Cine știe unde-a fi fiind și țara asta! zise Niță. Apoi dacă-i la Marea... grăi Mihalache Prescurie, atuncea-i tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă, s-ar putea îndupleca spre amăgirile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iau prânzul cu fetele de la Marie Claire a doua zi. Dar nu-mi luasem rețeta de la farmacie. Așa că el s-a trezit și s-a îmbrăcat și s-a dus să caute o farmacie non-stop. Și era în decembrie și ningea și era ger și el a fost așa drăguț și nu m-a lăsat să vin cu el pentru că nu voia să merg și eu prin frig... Deodată plângeam în hohote. Atât de tare încât a trebuit să mă sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
clipă își repetă în minte cuvântul acela, pe care rănitul îl rostise când deschisese ochii și îl văzuse. „Gladiator... Eu sunt medic“, își spuse. Adormi ținând-o în brațe pe Velunda. În noaptea următoare, norii acoperiră luna și se încălzi. Ningea în zori, când trei oameni ieșiră dintr-o colibă. Sprijinit de ceilalți doi, unul dintre ei mergea cu greutate, împleticindu-se. Un câine care semăna cu un lup mergea înaintea lor pe drumul ce ducea spre terenurile cultivate și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu folosesc arme. Nu știu să le țin în mână, nici să le mânuiesc. Și, mai ales, n-aș fi în stare să ucid. O să vezi că ești în stare, dacă trebuie să-ți salvezi viața. — Pleacă. Nu vezi cum ninge? Cu cât intrăm mai repede în pădure, cu atât mai bine. Bărbatul îi întinse pumnalul gladiatorului, care îl luă și îl vârî în haină. — Adio, zise bărbatul, însă gladiatorul nu răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Listarius luă cupa și o așeză la locul ei, în fața lui Vitellius. Și la nimic, dar la nimic nu țin mai mult decât la arta mea. Sunt tânăr, dar am învățat totul de la tatăl meu. — Șterge-o. 5 Încă mai ningea des când un grup de soldați călare intră în curtea micului palat ce se înălța între zidurile orașului Colonia Agrippinensium. Dădură ocol întregii curți, vrând parcă să atragă atenția asupra sosirii lor. Zgomotul copitelor ajunse până la bucătărie, făcându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom descoperi și în poeziile cu temă religioasă („Liniște! Privește norii,/ Care plâng în sărbătoare!”; „Și ninge, și iar ninge pe muntele-i ce-i fald/ Acoperit de neaua în albu-i de smarald./ Visarea este dulce și voalu-i de rubine,/ Mă poartă-n sărbătoare, mă cheamă iar la Tine!”) și în versurile ce redau stări interioare („Ne
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom descoperi și în poeziile cu temă religioasă („Liniște! Privește norii,/ Care plâng în sărbătoare!”; „Și ninge, și iar ninge pe muntele-i ce-i fald/ Acoperit de neaua în albu-i de smarald./ Visarea este dulce și voalu-i de rubine,/ Mă poartă-n sărbătoare, mă cheamă iar la Tine!”) și în versurile ce redau stări interioare („Ne pierdem crud adesea
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]