4,268 matches
-
pe poziții total opuse. Mihaela Rădulescu, în emisiunile ei, este campioana lingușelii sans frontières. Invitatul ei este de fiecare dată cel mai și cel mai, Personalitatea prin excelență, în fața căreia ea simte nevoia să presare, cu multiple aplecări de spate, petale de roze. Nu contează că ziua următoare va veni un alt invitat, care uneori chiar i se opune primului. Același lucru îi va zice și lui: „Sunteți cel mai bun, nimeni nu se compară cu Domnia Voastră, ceilalți nu vă ajung
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
au ascultat numărătoarea și se chinuie să-și recapete forțele, Carlina se simțea epuizată fizic dar și psihic. Tot ce fusese frumos și bun între ei dispăruse. Floarea pe care o culesese nu mai mirosea. Era aproape strivită și fără petale. Trebuia să dărâme tot și să construiască tot. Dar cu ce preț? Omul acesta o scotea din minți iar ea nici măcar vocea nu obișnuia să o ridice la cineva și cu atât mai puțin la el. Odinioară îl iubise mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
multă plăcere când o văzu pe Carlina. Când îl invită să rămână la ea, el acceptă bucuros. Leon îi zâmbi politicos și se comportă la fel de deschis și prietenos ca prima oară când o văzuse. Ea își mușcă buzele roșii ca petalele unui mac, iar ochii îi trădau stânjeneala provocată de situația delicată în care se afla. Era anotimpul în care se găseau cele mai gustoase legume și cele mai mirositoare flori. Ori de câte ori simțea parfumul proaspăt din grădina plină cu flori, sufletul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu mai știa nimic de Oana, de ce făcea, unde era, dacă se măritase sau nu. Lumea vorbea mult despre frumusețea ei neobișnuită, dar în lumea plutitoare a frumuseții și a plăcerilor florilenfloresc, se-mpletesc în povești minunate și apoi cad petalele, rămânând fără cel dintâi miros. Își aminti noaptea cu zăpadă în care se cunoscuseră. Făcuse dragoste cu ea pentru prima oară. Era trecut de majorat. Acum se întreba când zburară atâția ani. Simțea că urcându-se în tren, încheie definitiv
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe umărul acestei femei și invers. Să admire lumina lunii, să se hrănească cu zorile fiecărei dimineți, să miroase cireșii în floare și să meargă de mână, umăr lângă umăr împreună în viață. Ea își mușcă buzele mai roșii decât petalele unui mac, iar ochii o trădau ușor că dorea același lucru ca și el. - Ești un tip șarmant și plin de politețe. - Așa m-au învățat mama, tata, bunicii. Nu este deajuns să spui unui copil „Te iubesc” dacă nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Deschise ochii mari, o privi profund și zise: Eu sunt mulțumit, sunt captivat de ea. Bețișoarele parfumate care ardeau într-o cameră împrăștiau o mireasmă plăcută în toată casa. Fumul lor blând nu irita ochii și semăna cu unduirea unor petale în bătaia vâtului cu sclipiri purpurii. Privindu-le cum se întrec în arderea lor, Julia făcu repede o comparație: la vremea tinereții suntem asemenea acestor bețișoare, apoi ne uscăm, ne transformăm în schelete uscate lipsite de mireasmă. Sau suntem ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întrec în arderea lor, Julia făcu repede o comparație: la vremea tinereții suntem asemenea acestor bețișoare, apoi ne uscăm, ne transformăm în schelete uscate lipsite de mireasmă. Sau suntem ca florile care înfloresc, apoi se scutură în vânt rămânând fără petale, fără viață. Nicky interveni, întrerupându-i aceste gânduri care conduceau spre tristețe. - Îmi doresc să rămâi aici pentru totdeauna, să nu mai pleci niciodată. Dar vreau să faci ceea ce simți și să nu te pripești. Te rog relaxează-te, te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
înainte de ora șase. Acum o aud prin bucătărie. Răzbate pînă la mine o frîntură din simfonia domestică a ibricului pregătit pentru cafea, și ce poate fi mai plăcut decît să știi că o mînă ca un lujer de floare, cu petale lungi și albe în loc de degete, pregătește pentru tine ceașca aburindă?! Cafeaua va fierbe, va fi turnată în cești, Livia va picura în fiecare ceașcă esență de rom, apoi va străbate sufrageria ca să se oprească în dormitor, lîngă pat, să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Merge la masa din capătul serei, ia o cutie și mi-o întinde. Doamne!... exclam eu, fără să mă pot abține la vederea cutiei. Țin în palmă o cutie de celofan transparent, în care stau așezate trei flori mari, cu petalele adunate spre vîrf, încă nedeschise, de o culoare roz aprinsă; trei flori ca trei diamante, iradiind culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o fericire simplă, omenească, fericirea noastră cea de toate zilele -, a cărei bogăție mi-a umplut acum sufletul, că-mi vine să desfac brațele să cuprind în ele lumea întreagă, asemeni florilor de magnolie văzute dimineață la seră, ale căror petale se desfăceau încet, să adune în cupa lor de diamant lumină și căldură, ca apoi să metamorfozeze aceste elemente primare în fericire, iar fericirea s-o reverse în sufletul oamenilor... PARTEA A DOUA " Pentru că mă simt eu însămi ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
m-aș fi simțit purtat în ea; am fi fost ca doi trandafiri ce-și unesc crengile și pe care, dacă vrei să-i desparți, pentru că unul s-a uscat, e imposibil să nu-l rănești pe cel sănătos, scuturîndu-i petalele. Nu trebuia, Mihai, să-mi vorbești așa, îmi spune Tamara. Voiam totuși să te ajut, s-o temperez pe Brîndușa, că-i tare pornită împotriva ta. Ajut-o pe ea, Tamara, eu n-am nevoie de proptele, du-te și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pătat deja, semn că începe să se ofilească. Sub crengile vînjoase, ca niște brațe de atlet, jos, pe pămînt, stau cîteva flori zdrobite în cădere. Într-o cutie de carton, sub banca de lîngă ușă, sînt aruncate multe flori cu petalele rupte; pe puțin două-trei găleți de flori; se cunoaște cum au fost adunate cu mătura și aruncate în ladă. Încremenirea mea e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și ridic privirea: de sus, de pe una din crengi, s-a desprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și ridic privirea: de sus, de pe una din crengi, s-a desprins o magnolie. O urmăresc cu privirea cum se rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma florii, care se lovește de pămînt, pocnind înfundat. Mă uit speriat spre moș Toader. Bătrînul strînge din umeri: Asta-i, murmură el. Căscatul acela de băiat, Tomiță, a făcut aerisirea prin obloane. E băiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bucure foarte mult. Ehe !... Mihai-Mihai, clatină el din cap. În tinerețe am fost inginer horticol și-am avut în subordine cîteva hectare de seră. Cînd mergeam la cîte-o fată, uite-așa buchete de flori îi duceam! Eram tare pretențios: "fiecare petală o sărutare!" Și-mi dădeau, să nu crezi că ziceau nu, rîde bătrînul. Știi cu ce le luam eu ochii și le rupeam inima? mă întreabă el grav. Cu liliac alb, în ianuarie. Nici o floare nu-i prea rară ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai... Știu! Poți așterne patul și sufla-n cămin, / Eu și fără tine sînt de viscol plin." Versurile sînt ale unuia care a simțit dimensiunea reală a dragostei. La vîrsta noastră, floarea sufletului său se stingea deja, dar lăsa lumii petalele veșnic proaspete, plantase în Eternitate o piatră kilometrică... Dacă ai avut curiozitatea să vezi cum stau, trebuia să cercetezi și cu cine stau. Păcat că din toate cărțile mele ți-a sărit în ochi doar una probabil pentru că-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de pe marginea trotuarului: bag fisa, formez numărul și spun: "Haideți, Don Șef, să bem, fir-ar ea de viață! Lăsați lădițele pentru flori. Sîntem și noi flori la urma urmei. Haideți să ne udăm cu vin... Să ni se scuture petalele arse de viscol. Mîine vom înflori din nou..." Imaginea cabinei telefonice se pierde încet, pe măsură ce eu mă cufund tot mai mult în somn. O amorțeală plăcută mă cuprinde, înfiorîndu-mă. Apoi, dintr-o dată, mă trezesc în combinat. Sînt singur în curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mor sufocat pentru că nu am masca de gaze. "Masca!..." Mă zbat din nou. Parfumul e mai puternic. "Ajungă-i zilei răutatea ei!..." Cercul de măști se desface încet. O mînă îmi atinge fruntea. O femeie vede la picioarele ei o petală căzută și începe să țipe. Lumea o arată cu degetul: e îmbrăcată cu pardesiul peste capot. Trei milițieni o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
desface încet. O mînă îmi atinge fruntea. O femeie vede la picioarele ei o petală căzută și începe să țipe. Lumea o arată cu degetul: e îmbrăcată cu pardesiul peste capot. Trei milițieni o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug, dar mă rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se desfacă..." De ce zîmbești, Mihai? Palmele Teonei se depărtează încet, ca la sfîrșitul unei rugăciuni și coboară pe lîngă corp. Își scutură capul cu mîndrie, surîzînd din privire și din mișcarea lentă a buzelor, care se deschid, umede, asemenea unor petale în zori. Vrea să spună ceva, dar vorbele i se opresc pe buze, făcîndu-le să tremure. Abia acum își dă seama că a ajuns într-adevăr la mine, că și-a aruncat pe masă toate cărțile... E emoționată și începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scăpat de ea. Dar nu mă simt deloc în siguranță. Acum Robyn are numărul de aici. Și ar putea să mă sune la orice oră. Zău, ce înseamnă urgență la organizarea unei nunți? Probabil că orice. Cum ar fi, o petală de trandafir pusă aiurea. Și nu trebuie decât ca ea să se scape cu nu știu ce chestie la mami, și amândouă își vor da seama pe loc despre ce e vorba. Mami va realiza imediat de ce-am venit acasă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Îți mulțumesc foarte mult pentru tot ce-ai... — Nu poți să pleci acum! N-o să observe nimeni! zic, uitându-mă în jur la petrecere. — Dar trebuie să te vadă toți când pleci! Ți-am planificat și ieșirea, nu-ți amintești? Petalele de trandafir! Muzica! — A... Nu-i nimic, poate uităm de ieșire... — Să uităm de ieșire? Robyn se uită la mine de parcă aș fi înjurat-o de mamă. Glumești? Orchestra! spune repede în cască. Băgați Some Day! Mă auziți? Some Day
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de ieșire... — Să uităm de ieșire? Robyn se uită la mine de parcă aș fi înjurat-o de mamă. Glumești? Orchestra! spune repede în cască. Băgați Some Day! Mă auziți? Some Day. Ridică walkie-talkie-ul. Echipa de la lumini, fiți pe recepție cu petalele de trandafiri. — Robyn, zic neajutorată. Serios, am prefera să ieșim fără tamtam... Nici o mireasă de-a mea nu iese fără tamtam! Să dea tonul fanfara, murmură în cască. Echipa de la lumini, pregătiți reflectorul pentru ieșire. În secunda imediat următoare încep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și cu mine schimbăm priviri între noi și străbatem ringul de dans, unde lumea se dă la o parte, pentru a ne face loc. Muzica și spotul de lumină ne urmează pașii și, deodată, din tavan încep să cadă încet petale de trandafiri. Adevărul e că nu-mi displace deloc ce se întâmplă. Toată lumea ne zâmbește cu bunăvoință și drumul ne e presărat cu „aaa“-uri de încântare. Scăldată în lumina rozalie, mă simt ca într-un curcubeu, iar petalele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încet petale de trandafiri. Adevărul e că nu-mi displace deloc ce se întâmplă. Toată lumea ne zâmbește cu bunăvoință și drumul ne e presărat cu „aaa“-uri de încântare. Scăldată în lumina rozalie, mă simt ca într-un curcubeu, iar petalele de trandafir care ne cad pe cap și pe brațe și pe jos împrăștie un parfum minunat. Luke și cu mine ne zâmbim unul altuia și văd o petală de trandafir în părul lui... — Stop! În clipa în care aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]