KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

unde ne-am pornit, cum zice Vlad. Să cercetăm Peștera Liliecilor mai întîi, ca să ne luăm de-o grijă. Așa-i! întări Virgil. Numai haideți mai repede, că am pierdut o groază de timp tot ciondănindu-ne. De data asta porniră hotărîți să nu se mai oprească orice-o fi. Trecuseră aproape 3 ore de cînd plecaseră din sat și tot nu ajunseseră la destinație. Ba, mai mult, la un moment dat începură chiar să aibă impresia că s-au rătăcit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
din cotloanele stîncilor. Vreți să vă arăt cum? Nu acum Bărzăune... se opuse Ilinca cu glas stins și încărcat de regrete... Hai să lăsăm pe altă dată... cînd o să venim special pentru asta... Acum trebuie să mergem unde ne-am pornit... Vin și eu atunci la prins păstrăvi! îi asigură Virgil ciufulind prietenos părul Bărzăunului. Păi venim cu toții, ce naiba, se arătă de acord și Vlad, căruia nu-i convenea deloc întorsătura pe care o luau lucrurile. Hotărîm pentru altă dată, cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
altă dată, cînd să venim numai pentru păstrăvi și venim. Cine n-ar vrea să mănînce păstrăvi fripți? Vin ș-ș-și eu! sări Nuțu. Dar acum, continuă Vlad, hai să mergem la peșteră, că ne apucă noaptea pe drum! Și iar porniră... Creierul fiecăruia însă devenise o vatră de jeratic unde se frigeau păstrăvi mulți și mari, iar zgomotul neîncetat al apei îi făcea să întoarcă mereu capul spre bulboana unde se zbenguia atîta ispită. Și parcă nici țancurile munților, nici cascadele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de caldă: Te rog foarte mult să nu-ți fie frică! Doar sîntem atîția! Ce-o f-f-ffi oare acolo? întrebă Nuțu. Forța de atracție a acelui loc straniu era mai puternică decît orice cuvînt. Fără să mai spună nimeni nimic, porniră în grup compact. Cu fiecare pas tavanul se ridica formînd o boltă uriașă și, după scurtă vreme, li se înfățișă ochilor o priveliște cum nu mai văzuseră niciodată și cum nu crezuseră că poate exista. De sus, din vîrful unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
al lui Răstoacă e tare trăsnit!... Auzi tu la el, dom'le, ce s-a apucat să facă! Dar ce-a făcut? m-am arătat eu curios. Eh! se strîmbă Vlad și mai tare, zi-i lume și pace. Și porni de lîngă mine lăsîndu-mă total nedumerit. Urmărindu-i statura înaltă și slabă cum se depărta indiferentă, mi-a venit să-l asemui cu un cocostîrc. Și n-a intrat nici acasă la Bărzăun, așa cum m-a făcut să cred la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Și n-ar fi fost nimic dacă lucrurile s-ar fi înmormîntat aici. Dar ți-ai găsit! Cîteva zile mai tîrziu, o echipă formată din: arheologul Iancu Răgălie, doctorul Pompiliu Stănescu, Inocențiu Nicanor, secretarul primăriei, condusă de Nuțu lui Răstoacă, porni să exploreze în mod științific Peștera Liliecilor. Dealtfel, o asemenea hotărîre se impunea luată, fără doar și poate, de niște persoane atît de competente cum erau cele menționate anterior. Numai că, dacă ar fi după dreptate, trebuia să fie invitați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
i-a putut ierta niciodată divulgarea secretului peșterii și adeziunea lui totală la călăuzirea unei echipe străine. Dar acum nu interesează pe nimeni părerile Bărzăunului, că nu-i el buricul pămîntului, ci cum s-au petrecut lucrurile cu noua echipă pornită spre peșteră. Plecarea s-a făcut fără nici o vîlvă, pentru a nu stîrni și alți curioși din sat. În apropierea cantonului părăsit, deci înainte de-a ajunge la marginea satului, unde-și are casa moș Lazăr Brusture, echipa s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
adevărat ceea ce se spune că există. Și, în cîteva cuvinte, Matei fu pus în gardă cu tot rostul expediției. Cum era și el extrem de interesat să vadă o asemenea minune, deveni cît ai bate din palme membru al grupului și porniră cu toții, nu înainte de a-l trimite pe Nuțu la bufetul din centru, să-i ceară patronului Știrbu cinci pahare de plastic, două pîini, 1 kg de telemea de oi, ceapă verde și sare. Te-așteptăm la marginea pădurii, motanule, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
toate sarcinile repartizate în mod echitabil, tot Nicanor a fost cela care a trasat sarcina fiecărui membru al expediției să poarte canistra cîte o postată bună, că nu-i obligat Matei să-și rupă mîinile pentru nimeni. Zis și făcut. Porniră deci cît mai veseli spre marginea pădurii, unde trebuiau să-l aștepte pe Nuțu. Nimeni n-a observat însă că de undeva, din apropierea cantonului părăsit, mai precis din umbra unei uriașe tufe de liliac, doi ochi urmăriseră toate mișcările și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
mai repede decît și-ar închipui cineva, în cea mai înaltă răchită, fu doctorul. Domnul Nicanor îi urmă imediat exemplul folosind aceeași răchită, care oferea posibilități de cățărare mult mai ușoare. Dar între ramuri nu încăpeau decît ei doi. Nuțu porni să se cațere într-un arin mai subțire, care începu să se cam îndoaie sub greutatea lui. Matei și Răgălie rămaseră încă jos, paralizați de nedumerire. Se uitau țintă spre locul de unde răsunaseră strigătele de ajutor și răgetele leului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
mai pot sta cinchiți între crengi, orice-ar fi. Vorbind mai mult prin semne se hotărîră să coboare și să plece îndărăt spre sat. Așa că începură să coboare mai încet ca melcii, pentru a nu stîrni iar fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru și puturos din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-l din sertarul meu de la bufet, dar ai grijă de el, că altfel nu-l mai pupi niciodată! Și să-l pui tot acolo! Mulțumesc, Ticuțule. Ești un băiat de zahăr. Și Matei intră bucuros în curtea casei, în timp ce Bărzăunul porni mai departe pe șosea. Nu făcu însă decît cîțiva pași și se hotărî s-o ia pe-o uliță lăturalnică, cu scopul să nu mai întîlnească pe nimeni dintre cunoscuți. Pentru nimic în lume n-ar fi vrut în acele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
nici un motiv, n-ar fi vrut să-l întîlnească pe Nuțu lui Răstoacă, pe care din trădător nu-l mai scotea. Așa că, deși avea de făcut un înconjur de două ori mai mare decît dacă ar fi mers pe șosea, porni totuși pe uliță. Nu poate spune nimeni că Bărzăunul a luat-o pe-acolo cu gîndul de-a trece pe lîngă casa Ilincăi. Nici vorbă de-așa ceva. El se ducea doar la pescuit și nu să vadă ce face Ilinca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Ți-aduc... ți-aduc sigur! N-avea nici o grijă! Mulțumesc! strigă Ilinca din nou, toată zîmbet și, făcîndu-i un semn amical cu mîna, intră repede pe poartă. Bărzăunul mai stătu o clipă locului cu ochii ațintiți la poarta închisă, apoi porni încet, fără nici o vlagă. Și deodată îl cuprinse o cumplită părere de rău că s-a hotărît să plece la pescuit. Nu mai bine termina de citit "Paul și Virginia"?... Sau se ducea și el la căminul cultural cu frate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
preț. Numai așa o va putea convinge, poate, să meargă altă dată cu el în pădure, la pescuit... s-o privească mereu, s-o știe lîngă el... s-o audă țipînd de plăcere cînd îi aruncă păstrăvii pe mal... Și porni mai repede. Totuși o tristețe aparte pusese stăpînire pe el. Începu chiar să-i pară rău, dar rău, că nu are mai mult cu măcar 2-3 ani..., să zică și de el lumea că-i flăcău de însurat, așa cum zicea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Iar Matei tocmai pe aceea o pusese prima dată!... Cît de neatent a putut fi! Și acum totul se putea transforma în dezastru pentru el!... Domnul Nicanor, de cum auzi răgetul leului, tresări puternic, făcu niște ochi ca de buhă și porni aprig spre Matei. Acesta stătea încremenit lîngă casetofon și nu mai știa ce să creadă. În fața unei astfel de situații, Bărzăunul se consideră un om pierdut și o zbughi pe ușă. Alergă puțin pe șosea, apoi, temîndu-se că astfel îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două păsări mari și negre care-și luară zborul din apropierea sa. Înhăță undița și geanta și porni mai departe cîntînd. De-ar fi trăit cu adevărat Muma Pădurii și i-ar fi ieșit atunci în cale, tot nu s-ar fi temut de ea. De nimeni nu s-ar fi temut! Și chiar de-ar fi trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
unde citea și a răspuns doar atît: Mulțumesc! Apoi a luat casetofonul și s-a dus să-l pună la locul său. Matei spumega de furie. Văzînd că Bărzăunul nici măcar nu-l întreabă de ce l-a făcut "parșiv" și "măscărici", porni după el strigînd: Nu spui nimic, colțosule? Bărzăunul închise sertarul tacticos, puse cheia în buzunar și se întoarse spre Matei cu cea mai nevinovată figură posibilă: Dacă asta-i mulțumirea ta pentru că ți-am dat casetofonul, atunci nu mai avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
minute! Iar noi trebuia să fim la cămin la 6 fix, că ne-așteaptă acolo domnul Nicanor și ceilalți. De asta venisem la tine. Dar tu ne-ai luat cu flecăreala și uite că am uitat. Hai mai repede! Și porni în fugă spre poartă urmată de Nuțu, în timp ce Bărzăunul rămase pe loc, sub o nemăsurat de grea povară de tristețe. Haide, mă!... Nu mergi odată? strigă la el Ilinca din poartă. Ce-i cu tine de ești așa molîu? Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
îndată... răspunse abia murmurat Bărzăunul. Duceți-vă voi înainte! Iar în mintea sa începură să se împletească într-un vîrtej fantastic cuvintele: "mămăligă", "flecăreală", "molîu"... De ce oare i le-o fi spus Ilinca tocmai lui? Nu cumva îl disprețuiește? Și porni încet, cu mîinile la spate și ochii în pămînt, de parcă s-ar fi dus la eșafod. Departe, în fața lui, se puteau vedea alergînd cît puteau de repede Ilinca și Nuțu... Iar norul de la asfințit se făcuse mai mare și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
părăsit se și adunaseră aproape toți. Mai lipseau Iancu Răgălie și, culmea-culmilor, nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva, nici Bărzăunul nu sosise. În, sfîrșit, Iancu Răgălie se arătă venind grăbit și-și ceru scuze că, tocmai cînd se pornise încoace, fusese chemat la telefon de Inspectoratul școlar județean pentru o situație urgentă. Cînd auzi că Bărzăunul era singurul care nu sosise, se înfurie numaidecît: Măi, al dracului mormoloc! răbufni el cu voce tare. Iar vrea s-o facă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cît o trăi el... Auzi, dom'le, el îi scrie poezii ca unei zîne, iar ea îl întreabă de ce nu se încheie la șireturi!... Dar știe ea ce lucru mare-i să poți scrie o poezie? De cum ajunseră la grup porniră cu toții imediat, fără să-l întrebe nimeni pe Bărzăun de ce-a întîrziat. Doar Virgil și Vlad îi aruncară priviri nu prea prietenești și se apropiară amîndoi de Ilinca pentru a-i lua din mîini unul o sacoșă mică, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
Petrică... Dar eu cred că-i mai bine să te urci mata acolo și să le spui "La cireșe", de Ion Creangă, ca să nu se mai trezească niciodată. Actorul nu numai că nu se supără de vorbele Bărzăunului, dar se porni pe niște hohote de rîs ca un clămpănit de meliță, apoi îi ciufuli părul și-i spuse: Actor să te faci, Ticule, că mulți draci mai ai în tine! Între timp, peștele se fripsese și fu împărțit frățește tuturor participanților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
fericitul pescar se trezi zburînd mai sus de vîrful Pietrei Domniței, pe un cer numai al său și al Ilincăi, unde nu mai încăpeau nici Virgil, nici Vlad, nici... nimeni. Îndată ce terminară acea gustare atît de proaspătă și de neașteptată, porniră iar cu toții, cu forțe noi și, după un urcuș destul de anevoios, în timpul căruia doctorul Pompiliu Stănescu le spuse tuturor că o a doua nebunie ca asta nu mai face nici dacă-l ard de viu, ajunseră la peșteră. Ceea ce trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de un lucru atît de mărunt, mai ales că în ziar apăruse și fotografia Ilincăi lîngă un uriaș colț de mamut. Bucuros măcar de atîta lucru, Bărzăunul nu mai stîrni scandal, așa cum fusese ispitit la început. Dar era atît de pornit, în primul rînd împotriva cumnatului său, încît se hotărî să-l facă de rîs cu prima ocazie ce se va ivi. Să se învețe minte să spună adevărului pe nume, trase el concluzia, nu să orbească lumea cu minciuni de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]