4,129 matches
-
respinge scrisoarea drept izvor istoric: „Numai cea mai mare credulitate ar putea considera această aserțiune drept dovadă pentru istoricitatea lui Isus.” Gaius Suetoniu Tranquillus (c. 69-140) a scris următoarele în a sa lucrare "Viețile celor doisprezece Cezari", referindu-se la răscoale care au izbucnit în comunitatea evreiască de la Roma în timpul domniei împăratului Claudius: Evenimentul a fost consemnat în Faptele Apostolilor 18:2-31. Termenul "Chrestus" apare de asemenea în unele texte ulterioare referitoare la Isus, iar Robert Graves, printre alții, o consideră
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
trib în parte. Saxonii au devastat fortăreața francă din Eresburg, iar conducătorul lor Widukind a refuzat să se prezinte la dieta din 777 convocată de Carol la Paderborn. El s-a retras în Nordalbingia, după care a condus mai multe răscoale împotriva ocupanților, care au fost drastic pedepsite de către Carol cel Mare în masacrul de la Verden din 782. În cele din urmă, Widukind a fost nevoit să jure supunere în 785, să se boteze și să devină el însuși conte franc
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
împotriva ocupanților, care au fost drastic pedepsite de către Carol cel Mare în masacrul de la Verden din 782. În cele din urmă, Widukind a fost nevoit să jure supunere în 785, să se boteze și să devină el însuși conte franc. Răscoale ale saxonilor au continuat până în 804, când întreg ducatul de origine a fost încorporat în Imperiul carolingian. În continuare, Saxonia a fost guvernată de oficiali carolingieni, de exemplu Wala de Corbie (d. 836), nepot al lui Carol Martel și văr
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Thachulf nu este sigur dacă a participat la campania preconizată. Sorabii s-au răsculat împotriva francilor la sfârșitul aceluiași an. "Annales Fuldenses" se pot însă înșela în privința datării. Thachulf a murit în vara anului 873, moartea sa stârnind o nouă răscoală a sorabilor și a vecinilor acestora. Revolta nu a fost înăbușită decât în ianuarie 874, cu ocazia campaniei conduse de arhiepiscopul Liutbert de Mainz și de ducele Radulf al II-lea de Thuringia, succesorul lui Thachulf.
Thachulf de Turingia () [Corola-website/Science/327977_a_329306]
-
km de coasta Mării Baltice, în apropierea orașului Gdańsk. Castelul a fost construit de către Ordinul Teuton, după cucerirea Vechii Prusii. Scopul acestuia a fost de a întări controlul regiunii de către Cavalerii Teutoni, după ce în 1274 Ordinul a trebuit să înăbușe Marea Răscoală Prusiană a triburilor baltice. Nu s-au păstrat documente privind construcția Castelului Malbork, astfel istoria acestuia s-a aflat prin studiu arhitectural și pe baza arhivelor administrative a Ordinului din acea perioadă. Lucrările de construcție au durat până în jurul anului
Castelul Malbork () [Corola-website/Science/327998_a_329327]
-
nu a fost parte a acestuia), noul titlu al monarhilor habsburgi - Împărat al Austriei - nu a afectat în nici un fel drepturile Ungariei stabilite de Dietă și de proclamația lui Francisc I. Evoluția regatului a fost marcată de două evenimente importante: Răscoala lui Rákóczi la începutul secolului al XVIII-lea și Revoluția Maghiară din 1848. Regatul a devenit parte a Monarhiei duale austro-ungare în 1867. Ungaria Regală (1526 - 1699) (în limbile maghiară "Királyi Magyarország", germană "Königliches Ungarn") a fost acea parte a
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
au fost date străinilor. Viena a trecut la un control strict al afacerilor externe, apărării, fiscalității și a altor atribuții care în mod normal ar fi fost responsabilitatea maghiarilor. Represiunile împotriva protestanților și despropietărirea ungurilor au dus la izbucnirea unei răscoale a țăranilor în 1703, răscoală care a fost înăbușită de-abia după opt ani. În Trasilvania, care a redevenit parte a Ungariei la sfârșitul secolului al XVII-lea (numită ca provincie „Principatul Transilvaniei”, cu o Dietă cu sediul la Alba
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
a trecut la un control strict al afacerilor externe, apărării, fiscalității și a altor atribuții care în mod normal ar fi fost responsabilitatea maghiarilor. Represiunile împotriva protestanților și despropietărirea ungurilor au dus la izbucnirea unei răscoale a țăranilor în 1703, răscoală care a fost înăbușită de-abia după opt ani. În Trasilvania, care a redevenit parte a Ungariei la sfârșitul secolului al XVII-lea (numită ca provincie „Principatul Transilvaniei”, cu o Dietă cu sediul la Alba Iulia / Gyulafehérvár), populația a sprijinit
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
în anii următori, menținând controlul printr-o strategie atentă „dezbina și conduce”. S-a folosit de discordia din sânul elitelor galice, arătându-se binevoitor cu unii nobili față de ceilalți, oferindu-le sprijin politic și delicii române precum vinul. Tentativele de răscoală, precum cea a lui Ambiorix din 54 î.Hr., nu au obținut decât sprijin local, dar Vercingetorix, al cărui tata, Celtillus fusese ucis de proprii săi conaționali pentru încercarea de a conduce întreaga Galie, a reușit să unească triburile galice împotriva
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
au obținut decât sprijin local, dar Vercingetorix, al cărui tata, Celtillus fusese ucis de proprii săi conaționali pentru încercarea de a conduce întreaga Galie, a reușit să unească triburile galice împotriva românilor și a adoptat tehnici mai moderne de război. Răscoală pe care Vercingetorix a ajuns să o conducă, a pornit la începutul anului 52 î.Hr., în timp ce Cezar adună trupe în Galia Cisalpina. Vercingetorix, un tânăr nobil din Gergovia, oraș din provincia Arveni, și-a ridicat supușii ca să se alăture răscoalei
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
Răscoală pe care Vercingetorix a ajuns să o conducă, a pornit la începutul anului 52 î.Hr., în timp ce Cezar adună trupe în Galia Cisalpina. Vercingetorix, un tânăr nobil din Gergovia, oraș din provincia Arveni, și-a ridicat supușii ca să se alăture răscoalei, dar nobilii orașului, inclusiv Gobanitio, unchiul lui Vercingetorix, i-au izgonit pe el și pe adepții săi, considerând că a opune rezistență lui Cezar era un risc prea mare. Neclintit, Vercingetorix a ridicat o armată a celor săraci, a cucerit
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
conducătorul tribului Briton al icenilor dependent de Roma, locuitori ai regiunii Norfolk de azi în Britania de Est. După moartea soțului, armatele romane i-au cucerit teritoriul și i-au luat bogățiile, ceea ce i-a dat impuls de a conduce răscoala antiromană din anul 61. A încercat să negocieze cu romanii, dar aceasta a fost biciuită, iar fiicele ei au fost abuzate sexual de soldații romani. Ca răzbunare,rebelii iceni și trinobanți, la comanda ei, au asediat orașele Camulodunum, Verulamium și
Bătălia de la Watling Street () [Corola-website/Science/327092_a_328421]
-
de pe 26 mai 1648 (în limbile ucraineană: "Корсунська битва", poloneză: "Bitwa pod Korsuniem"), a fost a doua bătălie din punct de vedere al însemnătății din timpul Răscoalei lui Hmelnițki. Bătălia a avut loc în apropierea localității Korsun-Shevchenkivskyi din Ucraina centrală. Aici, hetmanul Bogdan Hmelnițki, aflat în fruntea unei armate formate din cazaci și tătari, a înfrânt forțele polono-lituaniene comandate de hatmanii Mikołaj Potocki și Marcin Kalinowski. La
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
Bătălia de la Apele Galbene (în limbile ; ), 29 aprilie - 16 mai 1648), a fost prima mare bătălie a Răscoalei lui Hmelnițki. Numele bătăliei este dat de râul pe malurile căreia s-au dat luptele și de localitatea din apropiere . Luptele s-au desfășurat la aproximativ 36 km nord de Jovti Vodî, un oraș din zona central sudică a Ucrainei
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
acestor planuri de magnații polonezi. El a mai prezentat auditorului scrisoarea primită de la rege și a declarat că momentul este potrivit pentru declanșarea unei rebeliuni, date fiind neînțelegerile dintre polonezi. Cazacii nu s-au arătat prea încântați de ideea unei răscoale, amintind de criza de arme, de efectivele mari ale armatei regulate poloneze și de problemele de aprovizionare. Hmelnițki a subliniat că, pentru contracararea greutăților, cazacii ar putea apela la sprijinul unei puteri externe - a rușilor sau tătarilor. La scurtă vreme
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
pe 22 aprilie cu principalele sale forțe (aproximativ 2.000 de cazaci), încercând să ajungă la Krylîv și Cihirin. În a doua decadă a lunii aprilie 1648, zvonurile despre revolta cazacilor s-au răspândit în toată Rzeczpospolita. Ori pentru că amploarea răscoalei a fost subestimată, ori pentru că s-a dorit o reacție rapidă, care să împiedice răpândirea tulburărilor, marele hatman al Coroanei Mikołaj Potocki și hatmanul de câmp al Coroanei Marcin Kalinowski au trimis 3.000 de soldați sub comanda lui Stefan
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
Bătălia de la Zboriv (5/15 august - 6/16 august 1649) a fost una dintre bătăliile din timpul Răscoalei lui Hmelnițki dintre armata polonezo-lituaniană condusă de regele Ioan Cazimir pe de-o parte și forțele aliate ale cazacilor conduși de hetmanul Bogdan Hmelnițki și tătarii comandați de hanul İslâm al III-lea Ghiray. Bătălia a avut loc la Zboriv
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
a fost o puternică răscoală țărănească anti-poloneză din anii 1490 - 1492, sub conducerea lui Muha, pe care atât cronicile polone, cât și cele slave îl dau drept moldovean. Astfel, cu referire la răscoală, Jan de Targowisk, menționa: Unele surse ucrainene indică că răscoala a fost
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
a fost o puternică răscoală țărănească anti-poloneză din anii 1490 - 1492, sub conducerea lui Muha, pe care atât cronicile polone, cât și cele slave îl dau drept moldovean. Astfel, cu referire la răscoală, Jan de Targowisk, menționa: Unele surse ucrainene indică că răscoala a fost organizată intenționat de domnitorul Ștefan cel Mare, care se afla în confruntare cu Lehia la acea perioadă, încercând să-și extindă influența în sud-vestul Poloniei (Pocuția) Izvoare bine
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
o puternică răscoală țărănească anti-poloneză din anii 1490 - 1492, sub conducerea lui Muha, pe care atât cronicile polone, cât și cele slave îl dau drept moldovean. Astfel, cu referire la răscoală, Jan de Targowisk, menționa: Unele surse ucrainene indică că răscoala a fost organizată intenționat de domnitorul Ștefan cel Mare, care se afla în confruntare cu Lehia la acea perioadă, încercând să-și extindă influența în sud-vestul Poloniei (Pocuția) Izvoare bine informate arată că ceata de răsculați pornise din Moldova, alăturându
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
parte din Galiția. Acestea au atacat domeniile feudalilor, omorând-ui pe cei prinși. Nu departe de Halici, oastea leșească i-a atacat pe rebeli, capturând-ul pe Muha. El a fost dus în Cracovia, unde a murit în curând din cauza torturilor. Răscoala a înfrățit în lupta antifeudală pe țăranii moldoveni și ruteni. O cronică germană îl arată pe Muha drept un însărcinat al lui Ștefan cel Mare, care, însă, după înfrângerea de la Rohatîn, îl pune la închisoare vreme de un an, pentru ca
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
îl arată pe Muha drept un însărcinat al lui Ștefan cel Mare, care, însă, după înfrângerea de la Rohatîn, îl pune la închisoare vreme de un an, pentru ca apoi să-l trimită din nou în Pocuția (1492). Deși cronica denaturează caracterul răscoalei lui Muha, rămâne faptul că Ștefan a încercat s-o folosească pentru slăbirea influenței polone în regiune și pentru a-și pregăti propriile acțiuni îndreptate spre Pocuția. Asupra unor „expediții organizate” în această direcție de către Ștefan cu trupe moldovene, ne
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
liberă a Principatului Moldovei, care nu intra sub controlul rusesc în 1812, dar aceștia s-au mutat în zona compactă care o populează astăzi. Cu excepția a cinci zile, când a fost "de facto", independentă în iarna anului 1906, atunci când o răscoală țărănească a declarat republică autonomă din Comrat, găgăuzii au fost conduși de Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 - 1940 și 1941 - 1944), de Uniunea Sovietică (1940 -1941 și 1944 - 1991) și Republica Moldova (1917 - 1918 și 1991 până în prezent). În momentul Marii
Istoria Găgăuziei () [Corola-website/Science/330671_a_332000]
-
a născut în Saarlouis, în landul german Saarland, într-o familie de militari și a fost instruit ca ofițer de artilerie, avansând în cariera militară ca locotenent în 1889 și ca locotenent-major în 1895. În 1900 a participat la înăbușirea răscoalei boxerilor din China, apoi a fost comandantul unui pluton de infanterie în Africa de Sud-Vest Germană (1904 - 1906), în timpul răscoalei tribului herero și al masacrului ulterior. În 1907 a fost avansat la gradul de maior și transferat în Germania. Din
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
artilerie, avansând în cariera militară ca locotenent în 1889 și ca locotenent-major în 1895. În 1900 a participat la înăbușirea răscoalei boxerilor din China, apoi a fost comandantul unui pluton de infanterie în Africa de Sud-Vest Germană (1904 - 1906), în timpul răscoalei tribului herero și al masacrului ulterior. În 1907 a fost avansat la gradul de maior și transferat în Germania. Din ianuarie 1909 a fost comandantul unui batalion de infanterie marină, iar din octombrie 1913 a fost comandantul forțelor militare germane
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]