6,157 matches
-
engl. to go, norv. å gå, sued. att gå, dan. at gå "a merge"). Timpul viitor și modul condițional se formează cu auxiliarul vrea-voi, la fel ca în greacă, iar, în multe situații în care limbile occidentale folosesc infinitivul, româna recurge la conjunctiv, chiar în cazul aceluiași subiect. De altfel, în română s-au petrecut și treceri de paradigme de la conjunctiv la indicativ, cum s-a întîmplat în cazul timpului mai mult ca perfect și în cazul unor forme de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a merge"). Timpul viitor și modul condițional se formează cu auxiliarul vrea-voi, la fel ca în greacă, iar, în multe situații în care limbile occidentale folosesc infinitivul, româna recurge la conjunctiv, chiar în cazul aceluiași subiect. De altfel, în română s-au petrecut și treceri de paradigme de la conjunctiv la indicativ, cum s-a întîmplat în cazul timpului mai mult ca perfect și în cazul unor forme de prezent ale verbului esse, precum persoana a treia plural (ei sînt). Pentru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Pentru realizarea comparativului de superioritate se folosește, la fel ca în spaniolă și în portugheză, un urmaș al lat. magis (> mai). Unele asemănări dintre română și portugheză sînt explicabile prin caracterul de arii laterale ale romanității al celor două limbi, româna fiind la limita estică, iar portugheza la cea vestică. Primele documente românești păstrate datează din secolul al XVI-lea, deci sînt mult mai tîrzii decît în cazul celorlalte limbi romanice. Limba română literară s-a format pe baza dialectului daco-român
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca perfectul indicativ latin, pe care româna l-a refăcut prin preluarea paradigmei de la mai mult ca perfectul conjunctiv, iar italiana și franceza l-au reconstruit după modelul perfectului compus. Întrucît Peninsula Iberică a fost timp de aproape 800 de ani sub ocupație arabă, lexicul limbii spaniole
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
printr-un sistem vocalic bogat, alcătuit din vocale orale și nazale, cu mai multe grade de apertură. Există, ca în celelalte limbi romanice iberice, pronume demonstrative pentru a reda trei grade de depărtare: este esse aquele. Portugheza, la fel ca româna, are formule de adresare cu mai multe grade de politețe: tu, você, Senhor(a), Vossa Excelência. Ca în spaniolă, există două verbe pentru semnificația "a fi", ser și estar, dintre care primul exprimă stări sau însușiri permanente (o gelo é
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care le diferențiază de ea, realizînd, în sistemul gramatical, o reorganizare a elementelor originare sau o dezvoltare a unor situații care pentru limba-bază erau nespecifice. Astfel, în flexiunea nominală, se constată reducerea accentuată a cazurilor și dispariția genului neutru (cu excepția românei). A apărut o nouă categorie morfologică, a articolului, dezvoltat din pronumele demonstrativ latinesc ille (în sardă din demonstrativul ipse), cînd este hotărît 41, și din numeralul unus, dacă este nehotărît. Gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor (ale celor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă o rădăcină diferită de a acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din latină. Urmînd modelul omonimiei din cazul lui s, sint s-a folosit și la persoana întîi singular, unde în latină era sum. Evoluția fonetică obișnuită, în cadrul căreia i+n a devenit în, a produs forma românescă sînt, păstrată de româna populară și preluată de limba literară încă de la începuturile ei42. Unii dintre învățații latiniști din secolul al XIX-lea, care au fost partizani ai scrierii etimologizante, l-au redat pe sînt prin grafia sunt, care corespundea și formei de prezent
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în istoria limbilor, însă cele mai multe dintre ele au avut loc în perioadele de trecere de la limbile-bază la descendentele lor, deoarece atunci s-au produs numeroase prefaceri în intervale de timp relativ scurte. Astfel, de exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care fenomenul lexicalizării atestă mutații ce sînt o mărturie a profunzimii transformărilor produse prin trecerea de la latină la limbile romanice, nu numai sub aspect fonetic, ci și sub aspect semantic. Astfel, pronumele latinesc nemo, -inis, care s-a păstrat în română (nimeni) și în unele graiuri italiene, a fost concurat și înlocuit în spaniolă de nadie, prin lexicalizarea lat. natus "născut" (deci, "cineva", "om"), care a primit în construcțiile negative semnificația "nimeni". În mod similar, din lat. nata, a rezultat în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
s-o facă." sau, cu o altă valoare modală, sfatul, opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
așadar, la genul feminin din limba română o receptare a mărcilor de plural de la alte genuri, ceea ce produce o scădere a specificului inițial pentru -i de la masculin și pentru -uri de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un grup de elemente de același fel, dita "toate degetele mîinii sau ale piciorului", ginocchia "ambii genunchi". Uneori, și în română există continuatori ai desinenței -a din latină, precum ouă < lat. ova, plural de la ovum > rom. ou. De fapt, în româna veche și în graiuri pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna cunoaște în multe cazuri (de obicei la substantivele care fac pluralul în -i) și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială a pluralului: frate frați, roată roți etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aksə̃u] acções [΄aksõi(]. În italiană, pluralul este identic cu singularul la femininele terminate în silabă accentuată (città "oraș", virtù "virtute"), la cele provenite din substantive greco-latine terminate în -isis (anàlisi, crisi) sau la unele cazuri singulare (specie, lapis). Româna are aceleași forme la plural dacă singularul este în -i (ochi, rățoi), în -e (nume) și, uneori în -toare (învățătoare). Formarea pluralului în grupa vestică se realizează prin adăugarea desinenței -s: lat. annus > fr. an ans, v.prov. an ans
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nominativ și acuzativ plural, care era -a. Acordul cu adjectivul era însă diferențiat și indica în mod clar genul în toate situațiile. În latina populară tîrzie, a slăbit treptat marcarea neutru-lui, astfel încît limbile romanice au pierdut acest gen, cu excepția românei, care l-a păstrat, dar nu în maniera latinei, ci în forma unui grup de substantive ambigene, care urmează la singular masculinul și la plural femininul sub aspectul flexiunii. Dispariția neutrului a fost favorizată mai ales de factori ce țin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu ajutorul prepoziției ad (rom. dă apă la vite), dar acuzativul se construiește direct, fiind identificabil de obicei prin topică, fiindcă îi urmează verbului: it. vede una bella ragaza "vede o fată frumoasă", pg. espera este rapaj "așteaptă pe acest băiat". Româna poate urma acest model (Așteaptă acest băiat) bazat pe topică, dar poate uza, la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ (băiete !). Dintre acestea, cea de genitiv-dativ are la bază dativul latin (casae, parti) care s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanic, germ. Mann s.m., man pron.), lat. soror > rom. sor(u) (soru-mea, sor-mea), v.it. suoro și suore, fr. soeur. Există și cazuri de lexicalizare a ambelor forme, de nominativ și de caz oblic, așa cum s-a întîmplat în română cu lat. lumen, -inis "lumină", din forma de acuzativ rezultînd rom. lumină, iar din cea de nominativ lume. Genitivul a lăsat urme numai în cîteva construcții sintactice: lat. lunae dies > rom. luni (fără dies), it. lunedi, fr. lundi, sp. lunes
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substantivului), articolul hotărît este proclitic și independent ca formă, dar dependent ca funcție. Ca atare, la fel ca în familia limbilor germanice, și în familia romanică există două tipuri din punctul de vedere al poziției articolului hotărît: unul reprezentat de română și altul reprezentat de celelalte limbi romanice. În limba română, ille a participat și la formarea altor articole, astfel că, din lat. eccum + ille (illa), au rezultat cel și cea, care au și înțeles demonstrativ, dar o construcție precum cei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de + il) "cartea profesorului", fr. le livre du professeur (de + le), sp. il libro del profesor (de + el), pg. o livro do professor (de + o)43. De la demonstrativul latinesc ille, illa cu aprotetic din lat. ad provine articolul posesiv-genitival din română (al, a, ai, ale), cu care se formează cazul gentiv și care intră în componența pronumelor posesive și a numeralelor ordinale. În celelalte limbi romanice, structurile în care apare obligatoriu acest articol în română (pronumele și numeralul) se traduc prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lat. ad provine articolul posesiv-genitival din română (al, a, ai, ale), cu care se formează cazul gentiv și care intră în componența pronumelor posesive și a numeralelor ordinale. În celelalte limbi romanice, structurile în care apare obligatoriu acest articol în română (pronumele și numeralul) se traduc prin folosirea articolului hotărît: rom. al doilea = it. il secondo, fr. le segond, sp. el segundo, pg. o segundo; rom. al meu = it. il mio, fr. le mien, sp. el mio, pg. o meu. Limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
terminație urmau declinarea a treia (ca avis, mare, serpens). Prin dispariția genului neutru, adjectivele cu trei terminații au rămas cu două (bous, -a), iar cele cu două numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una pentru masculin și alta pentru feminin (buono, -a), iar în română una pentru masculin și neutru (bunu) și alta pentru feminin (bună). La fel
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
numai cu una (grandis, care a devenit grande). Dintre limbile romanice, italiana și româna au rămas mai aproape de latină, păstrînd la prima clasă de adjective două forme, în italiană una pentru masculin și alta pentru feminin (buono, -a), iar în română una pentru masculin și neutru (bunu) și alta pentru feminin (bună). La fel ca la substantive, româna conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]