4,921 matches
-
în sufletul meu s-a prăbușit o lume! Degetele grase și încărcate de inele se agățară nervos de mustața burzuluită, iar sprâncenele late se înfoiră când generalul, uluit, întrebă: ― Adică cum?... Ce lume s-a prăbușit? Bologa surâse atât de senin, că încruntarea generalului se transformă într-o curiozitate nerăbdătoare, iar mâna îndată i se așeză liniștit pe brățara canapelei. ― Am citit undeva, excelență, zise Apostol cu glasul de adineaori, că inima omului, în primele săptămâni ale vieții embrionare, se află
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la doi pași. Apoi, cu o iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura a fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbați la Apostol și cu gura căscată. ― Ieși, mișe... ieși! gâfâi Bologa, uitîndu-se împrejur după ceva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lumea demult pe Pălăgieșu) n-are să se astâmpere până nu-i va face cine știe ce rău domnișorului. Apostol se dusese puțin să se miște, dar n-a apucat-o spre piață, ci spre capătul târgușorului. Se întoarse tocmai la vremea cinei, senin, ba găsi de cuviință să și glumească, la masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeții, pe malul Someșului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă și scăpă jos farfuriile murdare, lângă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceștia. ― În sfârșit, se vede că generalul și-a pus în gând să ne spânzure pe toți, rând pe rând, oftă groparul, foarte posomorât. Se mai duse pe la vecini să le povestească nenorocirea ce s-a abătut asupra oamenilor din senin, dar se întoarse degrabă acasă, se schimbă și plecă iar la Făget. ― Poate să le fiu de folos bieților oameni, cu meseria mea, zise luîndu-și rămas bun de la Apostol și Ilona, închinîndu-se, Doamne ce năpastă!... Doamne, ferește!... A doua zi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Fetele alea m-au utilizat În toate felurile posibile și imposibile, da’ mi-a plăcut... Pe urmă au plecat, nu știu unde, că visu’ n-a avut explicații, iar eu am rămas sub un palmier și mi-a venit ideea asta din seninul cerului, cât am degete și limbă, legea țării nu se schimbă. Cred că era dintr-un banc, mi l-a zis mie cineva mai demult, da’ o fi vreun semn? Gicu se lasă pe spate. Gore scoate o batistă și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
un obraz. Lumea senină, Luna cea plină, Și marea lină Icoană-i sunt; Ochiu-mi o cată În lumea lată, Cu mintea beată Eu plâng și cânt. {EminescuOpIV 26} VIAȚA MEA FU ZIUĂ Viața mea fu ziuă și ceru-mi un senin, Speranța, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut - O îngere căzut! Și două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieței mele; - iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria - Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu au inimă de fel. Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel Ce pe cel care iubește ar veghia-n eternitate. Șterge-ți ochii blondă Marta... ochi-ți negri... două stele Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele. {EminescuOpIV 38} O surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă, O martiră ce surâde printr-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubire, o mângâi, o sărut. Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin; În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise, O lume e de visuri, o lume de senin; Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin - Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește. {EminescuOpIV 84} În vis mă arde soare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
copil - zice bătrânul zeu - De ce răscolești tu toată durerea Ce sufletul tău tânăr a cuprins? Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu - în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i naltă, {EminescuOpIV 107} De neauă coperită și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă). ... Din cupa mea de aur bea auroră S-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i naltă, {EminescuOpIV 107} De neauă coperită și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă). ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oiu deschide-atunci Portalele înnalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vecinici, li desmiardă sura coamă, Li îndoae a lor coarne, pe grumaz îi bate lin Și pe frunți ea-îl sărută, de rămân steme pe ele, Apoi urcă negrul munte, pe șivoaele de stele, Lin alunecă ș-a lene drumul cerului senin. Îndărătu-acelui munte, infinita întinsoare E frumoasa-mpărăție mândră a sântului soare Și pe coaste sunt palate, ce din verzile grădini Strălucesc marmora albă și senină ca zăpada, Cu intrări în veci deschise, cu scări netezi, colonade Lungi de marmure ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieți-mi toate să-l ducă-nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea de spini, Ca tot ce eu voiu face să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta". {EminescuOpIV 156} II În munți ce puternici din codri s-ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie De brum-argintoasă, lucind viorie; Și florile toate sub ea-ncremenite Respiră bogate miroase-adormite. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese; Și apele mișcă în păture plane - 140În funduri visează a lumei icoane. Și unde-n dumbravă-i săpată cărare, O mândră femee s-arată călare, Pe calul ei graur se-nvîrtește-n laturi, De dulcea-i privire nu poți să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prinde rău pe tine, paharnic, Și nici mie rău nu-mi șade când beau la Umbra de viță. {EminescuOpIV 405} DIN HALIMA Harun al Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu Vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel Sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează, Durerea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femee Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să stee, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, {EminescuOpIV 426} De pe ochi-i să ridice Languroase lunge gene Să-ngenunchiu naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul gurii. {EminescuOpIV 427} DONA SOL Te rog rămâi o clipă încă Ca să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune de cât tine Mi-aș risipi o viață de cugetări senine Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpenind, În vorbe peritoare ca-n lanț să te cuprind, Și în senin de stele durerile să-mi ferec Pîn-nu s-o stinge umbra iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din ori și ce durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să înceapă; Răsae luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri; În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce privește-n lac Adîncu-i cuprinzîndu-l. Cu farmecul luminei reci Simțirile străbate-mi: Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patemi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
picioare Mergând la dreapta lui Dumezeu. Să-ți moiu în flacări aripa-ți albă, Fruntea ta blondă în rece-eter, Fața-n lumina serei rosalbă O cântec dulce sortit de cer. Dulce copilă suflet de rouă Inimă d-aur, ochiu de senin, Răpește-mi viața, dă-mi alta nouă, Varsă amorul într-al meu sân. 2. SPRE SUVENIRE FRATELUI GREGORIU DRAGOȘ (1866 ) Dacă vreodată în lunga-ți cale, Te-i simți, frate, nenorocit, Pieptul în chinuri, inima-n jale, Viața-ți în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de raze se coloră, Când peste Nord plutește superb astrul polar Și-aruncă raze albe în marea de amar, Atunci marea ce cântă prin stâncile sdrobite Și vântul care geme prin iernile cernite Tac toate... și descîntul al meze-nopții rece Senin prin iarnă sboară, sublim prin aer trece Și luciul marei turburi s-aplană, se-nsenină. În fundul ei sălbatec e cântec și lumină - Ard stele-n facle de-aur - palate de saphir Lucinde se răsfață și-n fundu-i se resfir, Prin care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumina răsare, Alături c-un nor, Din noaptea eternă prin raze apare Un sânt meteor. (: In timp ce cântecul durează, Mureșanu [doarme]. - Fața sa se descompune ca de-o fericire suprapământească - și asupra frunții sale, în toată ființa sa, plană seninul inspirațiunei. In momentul acela apare din ruina de marmură: ) LUMINA (Albă și surâzândă. In păru-i blond ard stele - într-o mână crinul luminei - în cealaltă o coroană de lauri de argint). Tu care treci prin lume străin și efemer
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
488} 30. Într-o LUME DE NEGURI... (cca 1873 ) Într-o lume de neguri Trăiește luminoasa umbră. Mai întîi scăldată În ceți eterne și sure, Însă, încet-încet, Razele mari a gândirii Negurile albe pătrund Și formează un arc albastru, Clar senin în jurul lui, Ce-a lui margini își găsește Într-a negurilor creți Și-nnainte, înainte Sboară geniul de lumină. Îndărătu-i pintre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint, ele suspendă Fluturări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea s-a stins Ca floarea-n vijelii. 36. ADIO, CĂCI DEJA (cca 1875) Adio, căci deja Pe noapte stele cresc. Dar tu, nu tremura Căci te iubesc. {EminescuOpIV 495} Rămâi în dulce-alin Lângă isvorul alb, Când luna[-i] în senin Cu chipul dalb; Când ape plâng încet, Plesnind din prund în prund, Pin nor împrăștiet Ce stele-ascund. 37. MILLY (cca 1875) Cum ai putut să mă iubești pe mine Tu care ești a lumii piatră scumpă - Nu piatră scumpă, ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
507} Și[-s] cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri sboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana, și suspinul. Înfășat în întuneric Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte, noapte. 49. TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI (cca 1874) Dulce cu corp de omăt înnecat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]