4,389 matches
-
dâră de lumină care se preschimbă într-un dreptunghi lung, când o altă ușă se deschise în față. Prin ea am văzut rafturi cu cărți, parterul librăriei noaptea, nemișcat și tăcut, cu becurile acelea galben-portocalii „de avarie“ aprinse. În fața mea, silueta lui Scout deveni adevărata Scout când ea trecu pragul ușii și intră în librărie. Am urmat-o. Încărcați cu genți și cu o pisică roșcovană, am stat acolo - doi excursioniști care nu-și găseau locul acolo - în uriașa librărie închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
țanțoș, așa cum face atunci când mă prinde cu cioara vopsită. În mod normal, și asta am mai spus-o, lui Ian nu-i place de nimeni. Nu l-am văzut niciodată gudurându-se pe lângă cineva, nici măcar pe lângă Tușa Ruth. Urmărindu-le siluetele prinzând substanță pe măsură ce se apropiau de lumina focului, m-am gândit la încredere și la ceea ce-o determină. De ce o urmasem pe Scout taman până acolo, când știam atât de puține despre ea? În parte, datorită nereușitei mele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din picioare și am tușit și am tușit. Un strigăt în spatele meu: — Eric. M-am întors pe loc, dând din mâini. O barcă tresălta pe valuri, o barcă de pescuit măricică, puțin cam bătută de vremi. Pe punte stăteau două siluete, una cu păr cărunt și fluturând din mână, cealaltă mai scundă și stând puțin mai în spate de balustradă. Fidorous și Scout. M-am luptat cu greutatea hainelor, înotând cât de repede puteam către ei. Luându-mă fiecare de câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau visaseră că urcă la bordul ambarcațiunii în trecut, dar mie, la atingere - și unele la miros -, toate mi se părură haine în toată regula. Mi-am ales niște pantaloni scurți prea largi și o cămașă hawaiiană roșie, imprimată cu siluete de palmieri. Am mai scos și o pălărie de pai ușor mototolită (singura pe care am găsit-o) și o pereche de ochelari de soare mari, din plastic negru, à la Roy Orbison, care să mă apere de soare. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fluturând din degetele în alb-negru. Auzeam zgomotul traficului. Și alte sunete - un copil plângând, bâzâitul unui televizor printr-un geam deschis -, zgomote ce pluteau peste suprafața apei încețoșate. Uitându-mă în jur, umbre vagi începură să se ivească în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele se stinseră repede și siluetele se șterseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele se stinseră repede și siluetele se șterseră, întorcându-se în ceață. M-am holbat la vedere. O altă mașină din pixeli trecu în goană prin cadru, dar acum fără să scoată vreun zgomot. Abia reușeam să întrezăresc ploaia, căzând mai deasă, brăzdând scena în mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doar o figură menită să-l impresioneze - și totuși, Însăși tăcerea ei păruse mai aproape de adevăr decît orice i-ar fi putut spune. Ridică perdeaua și intră În cort. Înăuntru era Întuneric beznă, așa Încît cu greu izbuti să deosebească silueta doamnei Bellairs, o femeie corpolentă, Îmbrăcată În ceva care aducea cu o rochie de doliu - sau poate era un veșmînt țărănesc. Glasul puternic, adînc și convingător al doamnei Bellairs Îl surprinse; se așteptase mai degrabă să audă vocea tremurătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
J.A. Smythe-Philipps pentru amabila donație, În ceai și făină...“ Apoi intră În cealaltă Încăpere. Loviturile soartei Îl găseau Întotdeauna nepregătit pe Rowe: dragostea poate fi desăvîrșită numai cînd obiectul ei este inaccesibil. Să fi fost culoarea părului sau prin silueta ei fragilă - o făptură mică, simplă și incapabilă, ai fi zis, să facă vreun rău. Rămase șovăind În pragul ușii. Alte asemănări nu păreau să fie, dar În clipa cînd fata Îi vorbi - cu un foarte ușor accent străin - Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să scriu un bilețel pentru domnul Trench. Ieșiră din clădire pe o ușă dosnică, pentru a scăpa de Jones, care nu putea bănui că clientul lui va Încerca să-i scape. Hilfe chemă un taxi. CÎnd mașina porni, Rowe zări silueta ștearsă a agentului, care continua să stea la pîndă, aprinzîndu-și Încă o țigară și privind cu coada ochiului impozanta ușă principală a clădirii. Părea un cîine credincios În stare să rămînă ore Întregi la ușa casei stăpînului. — Aș fi preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
credincios În stare să rămînă ore Întregi la ușa casei stăpînului. — Aș fi preferat să-i spun unde merg, zise Rowe. — E mai bine așa. O să-l găsim la Întoarcere. Nu cred c-o să stăm mult. Pe măsură ce taxiul se Îndepărta, silueta lui Jones se pierdea printre autobuzele și bicicletele ce treceau pe stradă, contopindu-se cu figurile jalnice ale altor pietoni londonezi, pentru a nu mai fi văzut niciodată de cei ce-l cunoșteau. CAPITOLUL IV O SEARĂ LA DOAMNA BELLAIRS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
unui trecut vechi de două decenii. Aștepta pe cineva la o poartă, pe o străduță, cînd deodată, de peste un gard Înalt Îi ajunseră la urechi hohote de rîs și pocnetul Înfundat al unor mingi de tenis. Printre nuielele gardului zări siluetele albe ale jucătorilor mișcîndu-se aidoma unor fluturi. Era pe Înserate și În curînd avea să fie prea Întuneric ca să se mai poată juca tenis. Așteptînd pe cineva foarte drag, Rowe stătea acolo, pierit ca un adolescent, cu inima bătîndu-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai În vîrstă, cu ochii roșii, care arăta ca o bucătăreasă, ieși după el pe palier. — E Încă prea devreme, Henry, mult prea devreme. — A, Arthur... frumos din partea ta c-ai venit! Apoi se mistui În antreiașul Întunecos, devenind o siluetă indistinctă, În umbra unui orologiu vetust. — Poftim Înăuntru, zise femeia, cred că n-au să mai Întîrzie mult. Rowe o urmă, dar băgă de seamă că femeia lăsase ușa deschisă, ca și cum ar mai fi așteptat pe cineva. Se obișnuise, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
n-are bilet. Și deodată, În mod surprinzător, Johns spuse: — Bine-bine, e-n regulă! Și aplecîndu-se spre Rowe Îi șopti: Noroc, bătrîne! În aceeași clipă, trenul se urni, lăsînd În urmă un nor de fum, care Învălui automobilul, gara și silueta nemișcată a lui Johns, care nu Îndrăznea să-i facă un semn cu mîna. Acum, toate aceste primejdii trecuseră; rămînea doar aceea a unui proces pentru asasinat. Rowe ședea pe scaun, cu ochii spre fereastra prin care se vedea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Vreau neapărat să-l supraveghezi pe omul nostru În toate oglinzile. Dumneata, Davis, numără pînă la o sută și intră, tot ca din Întîmplare; vei fi picătura ce va face să se reverse paharul. Davis și Rowe urmăriră din ochi silueta țeapănă a domnului Prentice; acesta avea Într-adevăr Înfățișarea unui om ce se duce la croitorul lui - un croitor modest și demn de Încredere, pe care-l putea recomanda și propriului său fecior. După ce merse vreo treizeci de metri, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe-o scrisoare tainică. Nostalgia lui era ca un prim simptom al maturității, cînd aventura Încetează brusc de a mai exercita vreo atracție. — Vom ști În curînd pe ce lume ne aflăm, spuse domnul Prentice. Dacă nu găsim nimic aici... Silueta lui Încovoiată exprima oboseala și deznădejdea renunțării. Undeva, departe pe șosea, cineva agita o lanternă. — Cine naiba se joacă acolo? mormăi domnul Prentice. Parcă-ar face reclamă!... Își Închipuie că fără busolă nu-ți poți găsi drumul prin meleagurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bea un sherry grozav, sau În colțul străzii Quebec, unde așteptase atîtea ore, vreme de atîția ani... O, cîte lucruri aveau să mai fie Înainte de a veni pacea! — Hai, du-te la Anna acum, auzi el un glas, și zări silueta unui om care rîdea, lîngă o chiuvetă, Învăluit Într-o lumină albăstruie. Ea spera că n-ai să-ți amintești niciodată... Rowe Își aduse aminte de un șobolan mort și de un polițist, apoi de o sală de tribunal ticsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Trenul traversă periferia nordică a Nisei, cu cartierul arăbesc de blocuri, cu reclame pentru Minitelul roz și cu 60% voturi pentru Frontul Național. După halta Peillon-Saint-Thècle, intră Într-un tunel; la ieșirea din tunel, În lumina orbitoare, Djerzinski zări În dreapta silueta halucinantă a satului Peillon, cățărat pe stânci. Străbăteau așa-numitul hinterland al Nisei; oameni din Chicago sau Denver veneau să-i admire frumusețile. Intrară apoi În defileul râului Roya. Djerzinski coborî În gara Fanton-Saorge; nu avea nici un bagaj; era sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi. Poate că nu mai putea vorbi, dar În mod vădit era conștientă. Îl recunoștea? Probabil că nu. Poate Îl confunda cu tatăl său; asta da, era posibil; Michel știa că semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu umflau devizul de reparații, s-au pomenit azvârliți direct În cazanele cu smoală ale Iadului. Trierea se desfășoară la parter. La intrarea În clădire sunt două porți - pe care, asemenea ușilor de toaletă din Întreaga lume, se află două siluete distinctive -, fiecare asigurând accesul fără Întoarcere În aripa căreia Îi aparține nou-venitul. De acolo, decedații ajung la recepția unde lucrează un singur om, și acela cam prost plătit. Respectivul Îl Întreabă pe nou-venit dacă a fost o persoană importantă, caz
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fost băiatul cu șapcă albastră care spăla parbrize. Mă aflam la semafor. Țin minte că lumina roșie s-a aprins Înainte să pot trece, pentru că, Înaintea mea, femeia din Volkswagenul alb blocase motorul. Am frânat, urmărind cum partea din dreapta a siluetei, mâna, umărul, obrazul sunt prinse În efortul de-a reporni mașina, proiectate pe ecranul luminos al parbrizului, ca atunci când, la cinematograf, o persoană de pe rândul din față se ridică În picioare, devenind astfel mai vizibilă și mai vulnerabilă decât dacă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o mașină populară pentru oameni de rând, și nici măcar un Passat TDI. Într-o seară, să fi fost vreo două săptămâni de la prima lor Întâlnire, trăsese pe dreapta lângă un tunel, când din pata de Întuneric a apărut, pe neașteptate, silueta grena a Alfinei. „Vroooom!“ i-a vuit lui Fauvé motorul În piept. „Taaaa! Taaaa!“ a chiuit claxonul. „Offfff!“ s-au cutremurat duzele pulverizatoare, tulburând parbrizul cu jeturi subțiri. În acea noapte, n-a mai contat nici una dintre acele opreliști așezate
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tocmai pentru că erau delicate, ca niște voci drese În mod politicos, au părut cumva disonante față de sunetele prelungi și apăsate care umpleau piața În acele momente, iar ele au atras atenția câtorva vecine mai puțin sclifosite. Timbrul potolit al convertibilelor, siluetele grațioase și lustrul fără de cusur al caroseriilor au stârnit murmure dezaprobatoare printre câteva mașini agricole care veniseră Într-un suflet la manifestație direct dintr-un lan din Împrejurimile Romei. „Ia uită-te și la mironosițele-astea!“ a mârâit o semănătoare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
le-a făcut să-și Înceapă deriva, Îmbrățișând trăsăturile altora sau ale nimănui. Uneori, rețeaua de nervuri a unei frunze Împinge frontul memoriei cu câțiva milimetri și-ți revăd ridurile de sub ochi. Alteori, o pungă dusă de vânt Îți recompune silueta din momentul În care te-am văzut pentru ultima oară traversând strada, zgribulit de ploaie și cu gulerul fulgarinului ridicat. S-a auzit un zgomot. Trebuie să deschid ochii. — Bună ziua, Cassandre. — Bună ziua, doctore. — Totul bine? Totul e bine. Mă bucur
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a-ncercat? — În câteva dintre nopțile trecute, m-am trezit din somn cu senzația clară a unei prezențe străine În casă. Am chemat bodyguarzii și au verificat peste tot, dar n-au găsit nimic. Noaptea trecută, Însă, am văzut o siluetă Întunecată ieșind din dormitorul meu. Din nou, nici o urmă, cu excepția oglinzii din baie, unde cineva scrisese cu ruj 1=0. Pe camerele de Înregistrare nu apare Însă nimic. Ce părere-aveți? — Că egalitatea nu se verifică. A mai văzut cineva silueta
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
siluetă Întunecată ieșind din dormitorul meu. Din nou, nici o urmă, cu excepția oglinzii din baie, unde cineva scrisese cu ruj 1=0. Pe camerele de Înregistrare nu apare Însă nimic. Ce părere-aveți? — Că egalitatea nu se verifică. A mai văzut cineva silueta asta? — Sunt o femeie singură, domnule Kravciuk, dacă asta doriți să aflați. Măi, să fie! Așadar, nimeni nu beneficia de dreptul de-a se da cu sania pe pantele dinainte-mi. Închisă În racla-i de cristal, Albă-ca-Zăpada aștepta un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]