35,079 matches
-
scriitoricești, nu Înainte de-a constata că scrisul lui mai are Încă aspectul ordonat de odinioară, deși s-a mai dilatat, s-a deformat, poate și din cauza vederii slăbite. Oricum, pentru el recuperarea asta târzie, Îi dă un licăr de speranță pe care nu l-a mai trăit de o veșnicie. Privește În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii. Încet, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care societatea le privește cu silă și curiozitate, doi năpăstuiți ai soartei pe care Dumnezeu i-a lăsat de izbeliște să trăiască În legea lor . Nu au identitate, sunt o istorie vie de deziluzii și infirmități sufletești, nu au speranțe și nici nu sunt capabili să invidieze sau să urască. Antoniu mijește ochii până când panglica albă lăsată pe cer de avion, s-a estompat, s-a topit. Sufletul Îi este greu. A revenit după atâția ani la scris, dar creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ei curate și dezinfectate, dar am descoperit revoltat că este o mitomană. -Repetă cuvântul: mitoma și mai cum? -Mitomană, adică mincinoasă și iar mincinoasă. -Dacă-i așa cum spui, Înseamnă că nu mai creee-zi În ea? -Pentru cei ca noi, nu există speranță. E un simplu cuvânt, o abstracție. Kawabata nu-l mai Întrerupe pentru a-l mai Întreba și ce Înseamnă ,,abstracție,,... -Speranța noastră este moartea, dispariția fizică, pricepi, cangur urât mirositor?, Numai așa poate scăpa Europa de noi. -Dar... apar mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
A continuat să-și ducă existența nomadă, cu un soi de detașare mută și să cerșească fără mustrări de conștiință, tocmai de la cei care se zbat să facă din prezentul lor plin de lipsuri și frustrări, un viitor intoxicat cu speranțe. Își dă seama că este procentul pe care societatea se face că nu-l vede, este o verigă rezistentă dintr-un plan diabolic al ei, e groparul și totodată cobaiul propriei vieți. Ce-ar mai fi putut să fie? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la o licitație cu ușile Închise, dar În cele două Încăperi viața a urmat, primăria instalând o familie numeroasă de țigani, certați cu legea și cu igiena. Băiatul mai trecea din când În când pe acolo, Într-un elan de speranță absurdă, gândind că bătrânul anticar Îl va primi cu zâmbetul pe buze, și-i va recomanda o nouă carte. -Am avut unele momente În care mă simțeam părăsit și-mi trecea prin cap chiar să mă sinucid. Este pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
numai pentru...a nu face nimic. ,,Mâna Întinsă,, a devenit conceptul existenței mele de cerșetor. M-a atras mocirla și nu mi-a fost nici frică și nici rușine de ea,, O voce ,,Antoniu, ai avut totuși o tresărire de speranță, nu mă poți minți! Când țărișoara s-a jurat În fața lumii cu focuri de artificii și baloane colorate, ai crezut că cineva sau ceva te va scoate din mocirlă. Se pare că vroiai lucrul ăsta, Într-un fel, Îl așteptai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ceva te va scoate din mocirlă. Se pare că vroiai lucrul ăsta, Într-un fel, Îl așteptai. N-a fost să fie. Nu poți să cureți de pe mal, fundul unui lac secat. Miroase urât În ghetourile patriei. Este miros de speranță care-a putrezit. Banii curg gârlă dinspre Bătrâna Europă, dar gârla are un drum Întortocheat și nu ajunge să curețe putreziciunile. Voi, cerșetorii, veți crește În progresie geometrică, iar ghetourile, orașe ale groazei, se vor Înmulți și ele halucinant. Mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rotiță utilă În uriașul mecanism al societății și multe rotițe sănătoase, perfecte, indispensabile, se sfărâmă strivite de pasul apăsat al mizeriei. Cine pe cine mai crede? Cine pentru ce mai speră? Cine pe cine mai alungă din Încețoșatul regat al speranței?,, Răspuns ,,Ești prea prețios și pe deasupra, și inexact. Aștepți de la mine un torent de lacrimi? O groază de cuvinte de autocompătimire? De sudalme Împotriva omenirii? Eu am terminat de mult conflictul cu societatea. Mă mai joc uneori, așa, din plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
torent de lacrimi? O groază de cuvinte de autocompătimire? De sudalme Împotriva omenirii? Eu am terminat de mult conflictul cu societatea. Mă mai joc uneori, așa, din plictiseală cu ea, dar renunț repede pentru că vezi, nu mi-am făcut din speranță o fortăreață. Bineînțeles nu am de ce să mă mândresc cu mine, nu am nici o Îndoială că sunt un biet ratat, dar asta nu Înseamnă că mai pot schimba ceva. Eu nu miros a scorțișoară și a aluat de plăcintă, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lumea largă și a rugat-o pe lumânăreasă să-i cumpere un cotidian. L-a citit pe nerăsuflate și, a dat peste această adresă, Într-o reclamă de carte. Acum, merge glonț spre locul În care și-a pus mari speranțe. Ar vrea după asta, să dea o târcoală ghetoului. Îi e dor de el, și nu-i mai e frică de criminalul-violator.. Cine știe? Poate a fost din nou Închis și ,,casa,, e goală. Traversează acum, bulevardul Mareșal Averescu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ne măture de-acolo. Nu mai am curajul să mă Întorc, și oricum, din cauza frigului mi se umflaseră picioarele și mă dureau Îngrozitor rinichii. Am descoperit scara care duce la pivnița de sub cinematograf, cu totul Întâmplător: mergând prin oraș fără speranța că voi găsi un adăpost pentru noapte, am ajuns și În preajma cinematografului. Un câine s-a apropiat de mine, gudurându-se. I-am vorbit, l-am mângâiat, i-am dat o felie de parizer pe care-a hăpăit-o imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
asta, spuse Georgie. Chiar vrei să mă vezi în casa aceea, atât de curând? Ne-am privit, fiecare încercând să citească gândurile celuilalt. — Să nu mă înțelegi greșit, Martin. Ceea ce încerca să-mi spună era că vorbele ei nu ascundeau speranța implicită că ar putea să locuiască vreodată în Hereford Square. — Nu te înțeleg greșit, am spus. Vrei să spui că prezența ta acolo poate m-ar răscoli. Dimpotrivă. Mi-ar face bine, m-ar elibera și ar fi ceva destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că singurul lucru pe care l-aș putea invoca în chip de scuză ar fi să dau niște explicații, oricât de simpliste, pentru faptul că am acționat într-un mod atât de excentric. Înainte de asta, îngăduiți-mi să-mi exprim speranța că nu v-am pricinuit nici un rău. Regretul mă lasă fără grai, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Pot doar spera că, întrucât ați umblat atât de mult prin lume, șocul nu v-a afectat serios, oricât de profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
îmi sugerau cât de mare ar putea fi această iubire a lui Honor. Pe mine însumi mă vedeam ca fiind pierdut fără urmă, înecat într-un ocean de iubire care acum căpăta accente de nebunie, lipsit de orice urmă de speranță. Nu puneam prea mult preț pe afirmația lui Palmer că ceea ce văzusem nu se va mai repeta. Eram convins că voința lui Honor, acționând asupra lui Palmer, va face să se întâmple numai ce va hotărî ea. Desigur, nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
oară, eram complet neputincios. Și totuși, reluând lucrurile pentru a o suta și una oară, nu puteam să nu mă gândesc la Honor și, având toate motivele să fiu disperat, undeva, printr-o fisură minusculă, se strecura o rază de speranță care transforma labirintul întunecat al gândurilor mele haotice într-un crepuscul palid. Firește că mintea mea se întorcea neîncetat, fascinată, la aspectul incestului. Chiar m-am dus la bibliotecă și am citit tot ce am găsit pe această temă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
posibilitatea de a-i revedea pe cei doi. Știusem, firește, că se va ajunge aici, știusem că-i voi revedea. Poate că această certitudine, lucrând tainic în imaginația mea, fusese cea care care-mi picurase în suflet un strop de speranță. Dar, relaxându-mă, devenisem mai neatent. — Ești sigură că vrei să fac eu asta și nu tu? — Da, răspunse Antonia oftând adânc. E o treabă neterminată. O să mă simt mult mai bine când o să se termine totul și o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
paraliza. Mai eram conștient și de faptul că aceasta ar putea fi ultima mea șansă. Ultima mea șansă de a face nu știu ce - nu-mi era foarte clar, dar gândul la această vizită era însoțit de teamă, curiozitate, nerăbdare și chiar speranță. Iar dacă credeam într-un miracol, nu știam în ce ar putea consta acest miracol. Așa că am încercat să câștig timp. În întunericul și incertitudinea în care ne lăsase retragerea tăcută a celor doi nu puteam decât să trăiesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lăsase retragerea tăcută a celor doi nu puteam decât să trăiesc și să mă mulțumesc cu imaginea lui Honor: o imagine care putea deveni pentru mine, în orice clipă, însuși chipul Medusei. Căci, lipsit cu desăvârșire de orice urmă de speranță, nu vedeam cum aș putea trăi, iar de această lipsă de speranță mă temeam ca de moarte. Dar Antonia era nerăbdătoare și n-am obținut de la ea decât o amânare de trei zile. După ce luase în sfârșit o hotărâre, voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să mă mulțumesc cu imaginea lui Honor: o imagine care putea deveni pentru mine, în orice clipă, însuși chipul Medusei. Căci, lipsit cu desăvârșire de orice urmă de speranță, nu vedeam cum aș putea trăi, iar de această lipsă de speranță mă temeam ca de moarte. Dar Antonia era nerăbdătoare și n-am obținut de la ea decât o amânare de trei zile. După ce luase în sfârșit o hotărâre, voia ca lucrurile să se termine repede. Discuția noastră avusese loc într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
n-o să mai arătăm atât de vinovați, spuse Alexander. Ne bucurăm grozav că ți-am spus. Unde este Antonia? I-ai spus și ei? Sigur că da, e încântată, am răspuns. Se aranjează un pic. Coboară imediat, am spus, în speranța că așa va fi. Georgie se uita la Alexander. Își întinse picioarele lungi încercând să se relaxeze. Respira rar și adânc. Era mai slabă și mai palidă, purta un sarafan din stofă și o bluză în dungi cu guler înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
căpătat semnificația unui sfârșit de capitol. Se pare că nu aveam să mă bucur de nici un fel de alinare. Urma să fiu jupuit, tranșat și împachetat ca o victimă sigură; și o așteptam pe Honor așa cum unii așteaptă, fără nici o speranță, apariția crucială a unui zeu. Nu aveam posibilitatea să fac nimic rezonabil, nici măcar să aștept, și totuși nu-mi rămânea decât așteptarea. Întrucât cei doi erau atât de strâns legați în mintea mea, abia în clipa în care am împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
departe de iubire și viața normală. Ca oameni adevărați, noi nu existăm unul pentru celălalt. — În relația cu tine cel puțin eu am plătit tot timpul, am spus. Exact acest lucru te face întru totul reală pentru mine. Îmi dai speranțe. Nu asta a fost intenția mea. Să-ți fie foarte clar. — Și, de fapt, ce face o iubire care nu are făgaș? — Se transformă în altceva, ceva greu sau ascuțit pe care îl porți în interiorul tău și îl înfășori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
stat treaz cu sticla de whisky alături așteptând să apară și am adormit pe canapea. M-am trezit de dimineață, foarte devreme, înțepenit și amărât. La ora șapte am sunat-o din nou pe Rosemary, apoi la Rembers, fără mari speranțe, și tot n-am dat de nimeni. La ora nouă am sunat la coafor și mi s-a spus că doamna Lynch-Gibbon n-a mai trecut pe acolo de ceva vreme. Am dedus de aici că Antonia își schimbase coaforul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu mare plăcere imaginea mâinii ei care tremura. Îmi spusese clar să nu sper nimic. Dar, de fapt, chiar mă făcuse să sper, și nu era o proastă. Știam, firește, judecând la rece, că nu era decât o umbră de speranță. Dar, când ești îndrăgostit, o rază de lumină te poate duce departe. Lucrul de care aveam nevoie era sentimentul că voi fi grațiat. Nu-mi venea să cred că Honor și Palmer chiar au de gând să plece undeva departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
doar în foarte mică măsură; încă și mai puțin îmi pot da seama de aversiunea ta față de mine sau dacă a mai rămas între noi ceva ce ar putea fi îndreptat. Îți scriu aceste rânduri aproape fără a avea vreo speranță de a mai recupera ceva, dar trebuie să îți scriu; căci mă simt ca și cum am fi doi actori într-o piesă și, pentru ca drama să se încheie, trebuie să mai avem un schimb de replici. Aceasta poate părea o modalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]