KorAP: Find »[drukola/base=speriat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...158 159 160 ...164 >

4,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

a face numai gălăgie; furios, se apropie de Maria, care simte nevoia să fie solidară și încearcă ceva ce ar putea să fie și cîntec... la-la-la; apoi Mihai vrea s-o angajeze și pe bunica, drept care bătrîna, presată de situație, speriată, încropește ce poate din "foaie verde de cicoare...") Irina: (îngrozită, țipînd) Bunică! (o ia și o duce spre bucătărie; se întoarce imediat, întrerupe toate aparatele și-i smulge ghitara) Tată! Mai mare rușinea! Mihai: (în culmea surescitării) Ce??? Mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Dacă mă gîndesc și mai bine... tac. Mihai: În regulă (lui Alex) Și tu? Dacă te gîndești bine, ce zici? Alex: Nu zic nimic. Deocamdată plîng. Mihai: Asta e cel mai bine. (căutînd) Unde-i mama? Unde-i mama? Maria: (speriată) Păi... nu știu... era pe-aici... cînta folclor nou... Irina, chiar, unde-i mama? Irina: Am scos-o de-aici. Mihai: Adică de unde ai scos-o? Din rușinea asta, hai? Irina: Da. Mihai: Așa! Și de cînd ți-e rușine

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
chiar culmea! Val: E limpede că napii nu mai au răbdare... Săracii... așa că eu mă duc să caut găletușa... Maria: (lui Mihai) Du-te și deschide și vezi ce naiba mai vor. Mihai: (îi e frică; cu pași ezitanți și priviri speriate se îndreaptă spre ușă; o deschide) Vecin 1: (fără să fie invitat, pătrunde adînc în spațiul camerei) Eu sînt vecinul de sus. Poate că dumneavoastră nu mă cunoașteți, dar eu vă cunosc. (ușa a rămas deschisă și imediat mai intră

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
și ale noastre... Dacă dumneavoastră sînteți fericiți, sîntem și noi fericiți, dacă dumneavoastră sînteți neliniștiți, sîntem și noi la fel, cînd dormiți dumneavoastră dormim și noi, cînd vă treziți ne trezim și noi și așa mai departe... Irina: (către Val, speriată, năucită) Val, te rog, ciupește-mă, vreau să știu dacă visez sau nu! Val: M-am ciupit eu. Nu visezi. Dacă vrei număr, îți spun cum mă cheamă. Vecin 1: Eu văd că dumneavoastră n-ați înțeles bine ce-am

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
nu știe cu ce talente ai făcut tu filmul ăla...! Lasă, fără scene, se știe! (Irina îl privește cu ură, apoi tace și e la frontiera unde e greu de distins dacă recunoaște sau respinge insinuarea) Ehe! Și tu? Maria: (speriată) Ce-i cu mine? Ce, și despre mine știe lumea? Ce știe, mă rog? Mihai: (controlează insistent reacțiile) Știi tu mai bine ca lumea... Maria: (izbucnind) Tu să taci, auzi! Să taci! Ești ultimul om de pe lume care are dreptul

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
bine în cap. (se aud zgomote de geam spart, ceea ce provoacă o nouă clipă de crispare; vecinii pornesc, în panică, prin toate colțurile sufrageriei și salonului, căutînd, privind, vrînd să înțeleagă ce-a însemnat acest zgomot, dinspre bucătărie vine, agitat, speriat, Vecin 4) Vecin 4: A fugit! A fugit ghitaristul! Vecin 1: (neobișnuit de furios) Cum adică a fugit? Vecin 4: A sărit printr-un geam închis. Vecin 1: Copil idiot! Puștan înfumurat! Golan de bani gata! Maria: Cum îți permiți

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
și eu... mîine la șase... Tot acolo... noapte bună"; după o pauză în care se împrăștie această putere a dezvăluirii) Ce ai de spus? (tăcerea lui e ceea ce a rămas la capătul unei clipe în care a fost uluit, indignat, speriat, revoltat) Nu ai nimic de spus? El 1: (mîhnit) Ba da. Dar nu cred că ai înțelege mare lucru. Așa că nu-ți spun decît că ceea ce ai făcut tu înseamnă începutul sfîrșitului. Ea 2: Am mai auzit expresia asta. Acum

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Auzi, știi ce! Pe mine nu mă-mbrobodești cu metafore. Mie să-mi vorbești clar. El 1:Ți-aș vorbi dacă aș ști că înțelegi... Ea 2: Ascultă-mă, eu am înțeles, întotdeauna, că nu sînt o proastă și o speriată. Am înțeles, ca orice femeie, că bărbatul... de... mai calcă și pe-alături... ce să-i faci dacă așa reușesc ei să-și afle valoarea..., că mai fuge în cîte-o aventură acolo..., da vine înapoi acasă... la soție... Mă rog

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Da' de ce? El 1: Pentru că... (recitînd) "eu am știut dintotdeauna că-mi ești doar giuvaer lăsat în custodie..." Ea 1: (iubindu-l) Ce s-a întâmplat? El 1: Nimic... adică nu chiar nimic... A aflat. Ea 1: (surprinsă, dar nu speriată) A aflat! Și?! El 1: Cum și! Ea 1: Cred că a înțeles, nu? El 1:... Nu sînt foarte sigur de asta... Ea 1: Dar de ce? De ce? El 1: E greu să înțeleagă... așa cum ție ți-e greu să înțelegi

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
ușile ce dau în hall; El 1 intră cu foarte mare precauție, se apropie de fotoliu, înțelege că Ea 1 doarme și se îndreaptă spre masa de scris) Ea 2: Știu că vii de la întîlnirea cu ea. El 1: (surprins, speriat) Nu... Ea 2: Nu minți! Te-ai întîlnit cu ea! O vezi în fiecare zi! Știu totul! El 1: De unde știi tu că... Ea 2: N-are importanță de unde știu. Te întîlnești cu ea și doar mi-ai promis că

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
măcar... El 1: (traversează clipa de liniște spre ceea ce îl obsedează) Iubito, poți scăpa de orice, de boală, de accidente, de ghinioane, chiar și de moarte poți scăpa... numai de ceea ce ești, nu... De cînd a aflat, mă simt hărțuit, speriat, urmărit... poate că n-ar trebui... poate că n-am motive... înainte de a afla nu aveam deloc sentimentul de vinovăție, nu știam că o mint... acum însă... Ea 1: (cu totul în afara culpabilității) Eu, dacă aș putea să stau de

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
tu ai făcut exact invers. Ea 2: De unde știi tu că... El n: Am ascultat caseta... Ea 2: (stupefiată) Adică ai lăsat casetofonul deschis?! El n: Da. Și ce-i cu asta! De la tine am cules ideea asta... Ea 2: (speriată) Știi ce, eu nu mai vreau. El n: Ce nu mai vrei? Ea 2: Să mai facem... să mai fac ce-am făcut pînă acum. El n: (mai precis ca niciodată) Ascultă-mă, ceea ce am făcut eu pînă acum n-

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
să-și adapteze un dialog vorbit, care, oricum, nou se va auzi, pentru a-și sprijini mai bine mișcarea; astfel; cînd El n ajunge lîngă Ea 1, care nu-l văzuse încă, o bate ușor pe umăr; ea e surprinsă, speriată, derutată; El n îi întinde mîna și, pentru că Ea 1 nu știe ce să facă, îi va lua mîna și i-o va săruta; El n se recomandă, Ea 1 înțelege cine este și după clipa de surpriză, neplăcută, îl

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
ghiduș, pînă în pragul patologicului; Ea 2, intrînd și asistînd la o parte din această scenă, nu știe ce să facă, cum să intervină să-l liniștească, e speriată de propria-i neputință; revine și Ea 1, vede și e speriată, disperată și plînge; intră El n, apreciază situația, se îndreaptă spre cei trei care, simțindu-se presați, se așează cuminți unul lîngă altul; El 1 a tăcut, Ea 1 nu mai plînge, Ea 2 îl mîngîie pe El 1 ca

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui, pentru că niciodată nici n-ai știut ce înseamnă de toate... Crede-mă, te-ai chinuit o viață întreagă să te prefaci că nu ești săracă, umilită și speriată... Ar fi bună regalitatea? De ce ar fi bună? De ce n-ar fi bună? Costache: Bun, bun, dar, în definitiv, au fost sau nu aleși de popor? Octav: O, Doamne, tata, dacă tot mai crezi că poporul știe ce vrea și

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
lapte și miere iar poporul face din ochi și spune "mă, ce voce frumoasă are ăsta!" Și la alegeri votează voci, cravate, gesturi patriotice, întorsături din condei... și-și vede de-ale lui, bune și rele, adică se salvează. Costache: (speriat) Și-asta ce înseamnă, domnu gropar?! Octav: Oh, inocentule! Asta înseamnă o minunată lipsă de încredere. Adică neîncrederea între mine și tine, între tine și mama, între noi toți și noi toți, între noi toți și primărie, și biserică, și

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui pentru că niciodată nici n-ai știut ce înseamnă de toate... Crede-mă, te-ai chinuit o viață întreagă să te prefaci că nu ești săracă, umilită și speriată... Marieta: (Octav a spus adevărul și totuși...) Da..., bine..., să zicem că... dar măcar eram cu toții la fel... în aceeași oală... Octav: Nici măcar atîta, mama... Pentru că cei care ne învățau ce bine e, ce rațional e, ce echitabil e să

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
lapte și miere, iar poporul face din ochi și spune "mă, ce voce frumoasă are ăsta!" Și la alegeri votează voci, cravate, gesturi patriotice, întorsături din condei... și-și vede de-ale lui, bune și rele, adică se salvează. Costache: (speriat) Și-asta ce înseamnă, domnu' gropar?! Octav: Oh, inocentule! Asta înseamnă o minunată lipsă de încredere. Adică neîncrederea între mine și tine, între tine și mama, între noi toți și noi toți, între noi toți și primărie, și biserică, și

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
doarme... Matei: La ora asta?! Băiatul ăsta se mai crede în socialism... Păi dacă o să doarmă atîta și cînd... Ehei, piața liberă nu iartă. Aici, somnul, dacă nu naște chiar monștri..., naște faliți...! Eu mă duc să-l scol! Costache: (speriat) Nu... lasă-l... de-acuma se scoală el... Marieta: Așa l-ai învățat... prea l-ai lăsat în voia lui... Costache: Că tu nu l-ai lăsat... Marieta: Păi de la o vreme l-am lăsat și eu... Acu' e cogeamite

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
o dată o treabă bună, o să încep curățenia de aici... (aruncă spre Matei cu toate mărfurile expuse) Ține, Nea Matei. Numără-le... fă inventarul... (Costache și Marieta continuă să se alarmeze, să se vaite, să strige...; Matei, bombardat cu lucrurile aruncate, speriat și neputincios, strigă: "O să dai de dracu'! O să le plătești!") Lasă c-ai să primești despăgubiri... Caz de calamitate... Eu sînt calamitatea matale, Nea Matei... (Matei strigă: "Chem poliția! Mă duc la poliție".) Du-te, du-te, Nea Matei... și

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
ce fel de poliție! Gh. P. unu: Dar așa este! N-am făcut nici un rău..., nici o crimă! Gh. P. doi: Dacă n-ai făcut nici o crimă, hai să ne uităm în dosare! (tentativă de a deschide dosarele) Gh. P. unu: (speriat) Eu nu-nțeleg al ce bun dosariada asta! Ce dracu' te-a apucat să-mi faci mie pe anchetatorul! Gh. P. doi: (cu o tensiune care va continua e tot restul scenei) Ai colaborat cu securitatea? Gh. P. unu: Doamne

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
am plecat... trebuie să mai trec pe acasă, și dup-aia la serviciu... Dosar nr.: (în panică) Eu te aștept aici... la poartă...! Soția dosarului: Bine, bine... o să vin... dar dacă o să întîrzii cumva... încearcă să vii singur... Dosar nr.: (speriat) Nu, nu! Să vii, auzi! (soția pleacă) Obiectiv nr.: Păi cum, dom'le, n-am stabilit că venim mai devreme, să luăm primele numere? Sursa dublă: Aiurea primele numere...! Obiectiv: Păi nu?!... Să ne dea șefu' sala nr. 6..., să

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
înmînării numerelor de ordine, ca și apariția celor doi bodigarzii) În sală: (de asemenea se repetă totul din primul tablou din sală) Supraveghetorul: (ajuns la masa lui Dosar nr.) Poftiți, v-am adus și un al doilea dosar. Dosar nr.: (speriat) Ce dosar?! Eu am dosarul meu... nu-mi mai trebuie altul. Supraveghetorul: Dar ați făcut atîtea cereri pentru un alt dosar...! Dosar nr.:..N-am făcut nici o cerere..., n-am cerut nici un dosar..., n-am nevoie de nici un alt dosar

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Așa... hm, ce bună ceafă ai! Dacă-ai fi nimerit la mine cu ancheta îți făceam o lucrare... pe gratis... (se îndepărtează de el și toată lumea vede că are un pistol) Hai, du-te la altarul tău... Trimisul lui Dumnezeu: (speriat) Doamne, iartă-l că nu știe ce face...! Plutonierul: Auzi, măi Nae... al nu știu cîtelea ești... Sursa dublă: Al patrulea. Plutonierul: Auzi, dacă nu știam ce fac, cum spune ăsta, acum erai foarte aproape de Dumnezeu...! (se plimbă prin fața celorlalți

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547

și de întunecat, încât se simt eliberați de obligația de a rămâne loiali stăpânilor lor. Piesa debutează, așadar, printr-o răsturnare a alianțelor, ca urmare a descoperirilor făcute în timpul supravegherii, căci însăși natura acestor bruște revelații îi face pe soldații speriați și îngrijorați să-și modifice atitudinea și să nesocotească rigorile misiunii lor. Puterea în slujba căreia supravegheau va fi, în consecință și începând din acest moment, dezinformată. Informațiile nu îi vor mai fi aduse la cunoștință și, neputând să profite

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]