4,810 matches
-
de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumătate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X-XII și tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu și ulterior, au fost create, - mai întâi - cnezatele și voievodatele, ca formațiuni prestatale românești. Existența reală a celor mai timpurii "ducate" menționate în lucrarea "Gesta Hungarorum", anume cele ale "ducilor" Gelu
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
sau reeducării, ci anumite clase sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societății burgheze. Există însă și câteva excepții de la regulă, fiind vorba de germanii de pe Volga, deportați imediat după invazia hitleristă din vara anului 1941; precum și de ceceni, kalmuci, tătarii din Crimeea, ingușii, karaceenii, balcari și turcii meshetinți, învinuiți de colaborare cu regimul de ocupație nazist și deportați în masă la sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia. Cine, mai exact, a avut de suferit
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
este echivalentă cu asimilarea culturală a nerușilor (rusificare). Exemplul cel mai vechi de rusificare a avut loc în secolul al XVI-lea în Hanatul Kazanului după cucerirea acestuia de către ruși. Cel mai important element al acestui proces a fost creștinarea tătarilor și impunerea limbii ruse ca singură limbă folosită în administrație și biserică. După dezmembrarea Uniunii statale polono-lituaniană și ocuparea a unei părți a Poloniei și a Lituaniei și Belarusului în secolul al XIX-lea, s-a început înlocuirea limbilor poloneză
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
din 1939 a lui Veli Ibrahimov și a apropiaților lui din conducerea RSSA Crimeeană pentru „deviații naționale” a dus la treptata rusificare a conducerii republicii autonome, a învățământului și a mass mediei cât și la crearea unui alfabet special pentru tătari, care să înlocuiască alfabetul latin. Dintre cele două pericole pe care le identificase Stalin în 1923, naționalismul burghez (naționalismul local) era considerat ca fiind mai actual decât șovinismul Rusiei Mari (șovinismul marii puteri). În 1937, Faizulla Hodjaev și Akmal Ikramov
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
în Armata Roșie era rusa. În perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial, Stalin a deportat în Asia Centrală și în Siberia mai multe grupuri etnice importante pentru presupusa lor colaborare cu invadatorii germani: germanii din regiunea Volgii, tătarii din Crimeea, cecenii, ingușii, balkarii, calmîcii și alții. După încheierea războiulu, Stalin a ordonat deportarea a numeroși ucraineni și baltici. După încheierea războiului, rolul conducător al poporului rus în familia sovietică de națiuni și naționalități a fost puternic promovat de
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
ca limbă principală de studiu s-a accelerat după programul de reforme al lui Hrușciov. Presiunile care se făceau pentru schimbarea limbii de predare în favoarea rusei era mai puternice în zonele urbane. De exemplu, în 1961-1962, doar 6% dintre copii tătari care locuiau în orașe frecventau școli în care limba de predare era tătară. În Daghestan, în 1965, școlile în care se preda în limba indigenilor funcționau doar în mediul rural. Situația era asemănătoare în restul republicilor sovietice, cu o notă
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
în care limbile erau vorbite. În același fel se punea problema și a instituțiilor culturale. Au fost făcute anumite excepții pentru a evita aprinderea rivalirităților istorice sau a politicilor de asimilare dintre grupurile naționale neruse învecinate din Rusia (de exemplu tătarii și bașkirii) sau dintre cele mai importante naționalități din Asia Centrală. Astfel, în deceniul al optulea, în RSS Uzbecă, învățământul public era disponibil în cel puțin șase limbi: rusă, uzbekă, tadjikă, kazahă, turkmenă și karakalpakă. Deși din punct de vedere oficial
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
Vasile Lupu (1634-1653) a închinat Mănăstirea Dobrovăț către Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Domnitorul a justificat această închinare prin faptul că Mănăstirea Dobrovăț se afla părăsită de călugări și într-o stare de ruină. Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătari în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia boierilor Racoviță a început să exercite un protectorat benefic asupra mănăstirii. Boierii Racoviță au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663. În cea de
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
Cantacuzino. Șerban Cantacuzino a încercat totodată să păstreze aparențele față de Imperiul Otoman. Pentru a dovedi turcilor că și el s-a distins în luptele pentru ocuparea Vienei, după întoarcerea la București a cumpărat câteva tunuri și un clopot aduse de tătari pe Dunăre drept pradă. Drept recunoștință, după bătălie Șerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman. Totodată, cei doi conducători au continuat să poarte o corespondență secretă în vederea organizării unei cruciade de eliberare
Participarea românilor la asediul Vienei (1683) () [Corola-website/Science/309154_a_310483]
-
românilor, măcar într-o anume perioadă. De acest locaș se leagă un eveniment de însemnătate majoră pentru sat. Înainte de 1700 ar fi avut loc o invazie tătară pe Valea Almașului și-n aceste circumstanțe localnicii au fost surprinși în biserică. Tătarii ar fi incendiat-o, pricinuind moartea lor. Stau mărturie fragmentele de oseminte umane și dinți descoperite la săpături sumare. Documentul Andreian arată că după anul 1800 se mai păstrau porțiuni de ziduri, iar domnii locului i-au obligat pe țărani
Biserica de lemn din Sânmihaiu Almașului () [Corola-website/Science/309171_a_310500]
-
În următoarele zile, în județele Neftcala și Lankaran unde nu era instaurată starea de urgență au fost ucise încă 10 persoane ce erau activiști anticomuniști. În total în țară au fost uciși 137 de civili (dintre care 6 ruși, 3 tătari, 3 evrei), răniți 744, arestați 844, iar 321 persoane au fost date dispărute. Mai târziu, veștile despre cei dispăruți au venit din diferite închisori ale Uniunii Sovietice, iar soarta unora a fost tragică, corpurile lor fiind aruncate în Marea Caspică
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
a dăruit Mănăstirii Pătrăuți moșiile Pătrăuți și Mihoveni, cărți și vase bisericești, dar așezământul monahal a fost jefuit încă în secolul al XVI-lea. Din cauza vitregiei vremurilor, mănăstirea a fost părăsită în repetate rânduri. Ea a fost prădată de cazaci, tătari și apoi de polonezi (la 1684). Astfel, pe portalul de intrare în naos se văd urmele lăsate de arme de asalt, iar tencuielile arcelor și bolților din altar și pronaos au fost deteriorate. Episcopul Calistru al Rădăuților (1708-1728) a reparat
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți () [Corola-website/Science/309239_a_310568]
-
aceste locuri erau fund de mare. Coborând pe drumul țării, mai la vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit. Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
mai la vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit. Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec. XVII, aflată pe lista monumentelor istorice, și râpele roșietice rezultate
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit. Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec. XVII, aflată pe lista monumentelor istorice, și râpele roșietice rezultate prin clivarea
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
acestuia. Pe plan intern, se remarcă prin alcătuirea Sfatului Domnesc numai din boieri pribegi ce formau tabăra antiotomană, rivali ai lui Mircea Ciobanul și prin mutarea reședinței la Târgoviște. Mircea Ciobanul revine în țară cu oaste formată din turci și tătari la care se alătură și Alexandru Lăpușneanu, cumnatul său, și, pe 11 mai 1553, alungă pe efemerul domn în Transilvania. Radu Ilie mai face o încercare pentru recuperarea tronului, în august 1553, dar este împiedicat de sibieni lângă Sebeș din
Radu Ilie () [Corola-website/Science/309766_a_311095]
-
cuie țigănești cu ciapsă (De acestea sunt câteva și azi în podul bisericei). Profesorul Fetzer călugăr minorit din Șimleul Silvaniei, zicea că e zidită după forma bisericei celei vechi din Bănișor, care la 1241 deja a existat când a venit tătarii. Așa spunea preotul bătrân Moldovan. Biserica din Bănișor a fost loc de rugă (ca și o mănăstire) a Sălăjenilor. Despre biserica din Zalnoc a scris profesorul de la Universitatea din Budapesta Géza Czirbusz călugăr piarist în anul 1900 în foaia ”Magyar
Biserica de lemn din Zalnoc () [Corola-website/Science/309788_a_311117]
-
descifrat. Un alt moment important pentru sat și pentru biserică, amintește tradiția, este acela întâmplat în vremea năvălirilor tătare când biserica a oferit protecție adăpostind între pereții săi locuitorii satului care s-au refugiat aici de frica unei cete de tătari ce a atacat satul, în ultima invazie din anul 1717. Urmele acestui eveniment, mai exact urmele loviturilor de secure date de tătari se mai pot vedea în lemnul gros al ușii. După anii 1760-1762 între care sub conducerea generalui Buccow
Biserica de lemn din Măgura () [Corola-website/Science/309789_a_311118]
-
oferit protecție adăpostind între pereții săi locuitorii satului care s-au refugiat aici de frica unei cete de tătari ce a atacat satul, în ultima invazie din anul 1717. Urmele acestui eveniment, mai exact urmele loviturilor de secure date de tătari se mai pot vedea în lemnul gros al ușii. După anii 1760-1762 între care sub conducerea generalui Buccow a fost întreprinsă o conscripție a românilor ardeleni, credincioșii ortodocși din Ileanda, 81 de familii, pierd biserica în favoarea uniților și sunt nevoiți
Biserica de lemn din Măgura () [Corola-website/Science/309789_a_311118]
-
să se protejeze de sud a țarii părți din krimtatarer Na, a donat zaporozjjekosackerna o arméorganisation. Din 1589 a deschis o perioadă de conflict între Rzeczpospolita și kosack s. Polack e au început să hartuiți kosackerna lor pentru atac la tătari și turcă e care la acel moment a avut de pace, cu Polonia, a introdus o uniune religioasă între catolic Și o ortodox a bisericilor. Ca rezultat, au existat multe militare a unui conflict între kosackerna și armatei poloneze, care
Cerkasî () [Corola-website/Science/309322_a_310651]
-
fost reconstruit și extins de regii poloni cu scopul de a proteja Polonia de invaziile tătare și otomane dinspre sud. În timpul răscoalei lui Hmelnițki (1648-58), comunitatea evreiască a avut de suferit și de pe urma cazacilor lui Hmelnițki, cât și de pe urma atacurilor tătarilor crimeeni. După tratatul de la Buczacz din 1672, orașul a făcut parte pentru scurt timp din Imperiul Otoman și a fost capitala elayetului Podolya. Pentru a contracara amenințarea turcească cu care se confrunta Uniunea Polono-Lituaniană, regele Ioan III Sobieski a construit
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
mai mare târg al Moldovei” sau „cel mai mare târg moldovenesc”. Pentru o scurtă perioadă de timp, cetatea a fost deținută de către Ștefan cel Mare, în încercarea acestuia de a păzi de departe hotarele Moldovei de prea desele invazii ale tătarilor. Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea asupra „ului de peste Nistru”. Un călător italian din secolul al XVII-lea, Niccolo Barsi din Luca
Oceac () [Corola-website/Science/309327_a_310656]
-
venind de la Poltava. În drum întîlnește moldoveni, iar la Vozia locuiește în tinda „împodobită cu covoare” a casei unui moldovean. La un han local bea, de asemenea, „vin moldovenesc”. Referitor la locuitorii așezării el distinge întîi pe valahi, apoi pe tătari, pe greci și pe turci. Despre valahii din Vozia apreciază că Menționarea confesiunii (pe care o deduce din felul în care i-a văzut pe români făcîndu-și cruce) era probabil menită să deosebească pentru cititorii jurnalului său pe băștinași de
Oceac () [Corola-website/Science/309327_a_310656]
-
XVI-lea, în perioada când Principatul Moldovei se află sub suzeranitatea Imperiului Otoman, iar Bugeacul era ocupat de turci. Acolo se află o cetatea construită pe o stâncă, la poalele căreia curgea un parau. Denumirea să provine de la cuvintele turcești "Tătar Pınar", în traducere „fântână tătarului”. Cronicarul Miron Costin (1633-1691) menționează ruinele cetății în cap. V "Aicea vine rândul să pomenim de cetățile ce se află aicea în țară la noi" din cronică să "De neamul moldovénilor, din ce țară au
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
Principatul Moldovei se află sub suzeranitatea Imperiului Otoman, iar Bugeacul era ocupat de turci. Acolo se află o cetatea construită pe o stâncă, la poalele căreia curgea un parau. Denumirea să provine de la cuvintele turcești "Tătar Pınar", în traducere „fântână tătarului”. Cronicarul Miron Costin (1633-1691) menționează ruinele cetății în cap. V "Aicea vine rândul să pomenim de cetățile ce se află aicea în țară la noi" din cronică să "De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor" (aproximativ 1687
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]