5,246 matches
-
ia singură in derâdere, cu toate că știam ca încă își revenea după animozitatea cu care se confruntase la birou. Vei fi o mamă bună, înfricoșătoare, dar bună. Și tu la fel, mi-a întors ea replica. Nu-i așa? adăugă ea timid. M-am întors spre oglindă în căutarea unui fir de praf inexistent în ochi. — S-ar putea. Lisa m-a întors spre ea, apucându-mă de umeri. Ochii îi străluceau de entuziasm. — Vrei să spui că tu și Mark v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cadențat trecerea lui, cu mult înainte de a-și face apariția. Se oprea să sărute mâna unei prostituate, fără să observe sluțenia unui chip topit de boală și alcool, surd la hohotul ei de râs, spart și batjocoritor. Ca un logodnic timid îi lua brațul, să o petreacă prin cele mai elegante localuri vieneze, oferindu-i șampania și crabii, cu distinsă și largă generozitate. Spre ziuă, când patronul îi prezenta respectuos socoteala, acest copil adorabil își scotocea, inconștient, toate buzunarele, cu imperturbabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cobai de experiență... „Ich mache dir alles”, - spune ea, când simte că bat în retragere, după care ultimă încercare, pleacă singură și mută. Una dintre ele, îmbătată din două pahare cu vin, ne-a râs copilărește și ne-a cântat, timidă, o melodie spartă în lacrimi. Canalia de Ioșca a sărutat-o părintește pe frunte și pe ochi, uscându-i obrajii cu prosopul murdărit, în timp ce eu căutam prin cameră, o frânghie. „Ca să mă împușc cu ea mortal”, cum se pronunță undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
păstrând o atitudine calmă și mereu pasivă. Mă preocupa faptul că se plimbase cu Albertina prin oraș. Contrastul dintre ei mă jena din punct de vedere estetic. Căci Vladimir Beral, cu alura lui de domnișoară de pension, semăna oarecum cu timidul prințișor din basmele copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie, bătui la ușa Albertinei, cu zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ai să o vezi, sunt sigur. În timp ce eu am dorit să fiu un pictor mare... — Și ești un ilustrator mare, ceea ce nu e puțin lucru. După cum sper să demonstrez În articolul meu. — Ești foarte amabil, foarte amabil, murmură Du Maurier timid. Mergem mai departe? Sau poate e timpul să ne Întoarcem acasă, la ceai. — Desigur, spuse Henry. Cei doi se ridicară În picioare și Chang, care auzise probabil cunoscutul cuvânt „acasă“, porni În frunte, Îndreptându-se În direcția cea bună fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-i gâtul cu brațele și ascunzându-și Îmbujorarea la pieptul lui. Era de presupus că Emma, ca o mamă conștiincioasă ce era, Îi va fi vorbit despre „latura aceasta“ a mariajului, dar probabil, după cum presupunea Henry judecând după firea ei timidă și convențională, folosind atâtea eufemisme jenate și aluzii indirecte, Încât fata nu va fi Înțeles mare lucru. Îi trecu prin minte că era posibil ca Charles să fie la fel de puțin pregătit pentru căsnicie, dar băiatul avea un fel de Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dacă ar fi fost “Îndrăgostit“ de ea, nu ar fi plecat tocmai atunci În Europa sau ar fi făcut eforturi mai mari pentru a o aduce dincoace de Atlantic, alături de el. În ultimul an de viață, fata făcuse câteva aluzii timide la alte sentimente decât cele ale unei verișoare - „Nu te superi dacă mă arăt ceva mai afectuoasă, acum, că ești atât de departe, nu-i așa?“ -, cărora el nu le răspunsese, iar În corespondența lor, lăsase să plutească eventualitatea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În crucișul și-n curmezișul scenei ca niște mingi de ping-pong, că abia dacă mai observai. Publicul de la premieră cu siguranță nu observase. Cum mai râdeau! Și cum mai aplaudaseră la final! Inutil de precizat că Wilde nu se arătase timid În a răspunde apelurilor care chemau „Autorul la rampă!“ Cu o garoafă verde la reverul hainei de seară și ținând o țigară În mâna acoperită cu mănușă mov, ținu un discurs lung, Încheind astfel: Actorii ne-au redat fermecător un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
piesele tale de teatru, Henry. — Din păcate, nu am ce povesti. Directorii din lumea teatrului sunt specia care trage de timp, temporizează și amână cel mai mult din toate câte le-am cunoscut până acum. — Poate Îți amintești, spuse Fenimore timid, că am discutat o dată să colaborăm la o piesă. — Așa e, replică el. Anticipase abordarea acestui subiect În timpul vizitei și avea răspunsul pregătit. Dar nici prin gând nu-mi trece să te vâr În afacerea asta nenorocită și descurajantă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și Îl sărută scurt pe obraz, Îngropându-și chipul În barba lui, Înainte de a urca În tren. Impiegatul trânti ușa În urma ei, iar Henry o văzu apărând la fereastra de pe culoar, mergând spre el, făcându-i cu mâna și zâmbind timid, dar Îndepărtându-se odată cu trenul ce ieșea lent din gară. Rămase cu pălăria În mână, făcându-i semn cu cealaltă, până când ultimul vagon dispăru din vedere. Apoi Își puse pălăria pe cap și, scoțând o batistă, Își șterse obrazul bărbos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
curând. Trotuarele de jur-Împrejurul lui Piccadilly Circus erau Înțesate de mulțimile promiscue, obișnuite sâmbăta seara: don Juani cu jobene de mătase și perechi de mahalagii, florărese și vânzători de ziare, tinere Îndrăznețe, plimbându-se la braț și aruncând invitații obraznice tinerilor timizi care se dădeau la o parte ca să le lase să treacă. Erau ceea ce s-ar fi putut numi prostituate amatoare, În căutare de distracție, nu doar de bani. Dar, când coti pe Haymarket, profesionistele care Încercau să Îi atragă atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
este loc pentru alt bărbat. Modul În care Du Maurier nega consecințele logice ale propriei intrigi Îl amuza, dar nu făcu presiuni. Ajunseră la Banca Confidențelor și se așezară În lumina palidă a soarelui de primăvară. Câteva brândușe Își ițeau timid capetele din iarba Înaltă. — În ciuda acestei imense... a acestei obositoare și uneori nesuferite corespondențe... trebuie să fii mulțumit de succesul enorm al lui Trilby? spuse Henry. — Da, sigur, banii sunt bineveniți, deși n-am câștigat atât cât pare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fel. Și avea dreptate, bineînțeles, conchise el. — De ce? Întrebă Henry. — Relația dintre artist și model trebuie să rămână impersonală, ca aceea dintre doctor și pacient. Altfel... se pot ridica sentimente nepotrivite. Cu accent pe „ridica“. Du Maurier aruncă o privire timidă, piezișă, să vadă dacă acest double entendre fusese apreciat. Henry știa că, În grupul glumeților de la Punch, avea reputația de a rosti des asemenea vorbe de spirit decoltate, dar lui nu Îi erau adresate decât rareori. Zâmbi rezervat și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o plecăciune și Îi mulțumi din inimă pentru primire. — El e Burgess, domnule, fiul meu mai mare. E un copil foarte cuminte, să știți. N-o să vă pară rău că-l luați pe lângă dumneavoastră. Îl Împinse În față. Băiatul zâmbi timid și Își plecă privirile, uitându-se la ghete. Semăna cu un spiriduș, cu nasul cârn, obraji bucălați, o buză de sus pronunțată și păr des și ondulat, dar trăsătura cea mai izbitoare era statura extrem de mică. — E tare scund, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Am dus o viață bună muncind pentru domnu’ James, o viață bună și interesantă... Doi burlaci, Împreună. Ne-am potrivit. — Și cu dragostea cum rămâne, Burgess? izbucnește Minnie. — A, dragostea. Adică fetele, femeile? — Da. — Când eram mai tânăr eram tare timid cu fetele, spune el, după o pauză de gândire. Preferam sportul În timpul liber. Mai bine mă duceam la clubul sportiv, decât să alerg după fete. Și când am văzut ce-au pățit unii din prietenii mei, care au lăsat fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
curând după valorificarea porcului, au fost utile artei culinare pe care am savurat-o mai târziu din plin, influențându-mi, în plus, și evoluția ulterioară. De vreme ce, privind în urmă, mă văd totuși pe de o parte ca pe un băiat timid, mângâindu-și stăruitor poftele difuze și pe de altă parte ca pe un cinic îmbătrânit timpuriu, care văzuse morți sfârtecați și infanteriști spânzurați legănându-se în copaci. Ca un copil marcat ce eram, căruia orice fel de credință, indiferent în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Hunsrück, am reușit să invoc ca un profesionist, în vorbe, evoluția pozitivă a viitorului; pe cât de limpede vorbea meșteșugul meu de a citi în palmă în favoarea țărăncii și a tovarășului ei de masă și de pat, care rămânea tot mereu, timid, în planul doi, pe atât de rentabil și de bogat în calorii s-a dovedit el. Și totuși, nu slănina a fost câștigul ieșit din comun al cursei noastre de hârciogi până în Hunsrück. Cumnata țărăncii, care, fiindcă fusese bombardată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
opusă și behăia cât îl ținea gura, eram ca un personaj din bancuri sau cel puțin așa mă simțeam. Asemenea Sfântului Sebastian, care atrăgea săgețile dușmanilor lui, eu eram ținta cuvintelor ascuțite. E de presupus că pe atunci atitudinea mea timidă mă va fi împiedicat să le livrez la rândul meu surorilor medicale puse pe ironii, în portul lor alb ca florile pomilor și care le stătea atât de bine, replici obraznice și să le tai astfel cheful de zeflemea. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
noul venit, care era privit ca un viitor și, pe deasupra, promițător poet, a beneficiat de un bonus. Și mai uimitoare a fost răbdarea cu care Karl Hofer, care ședea parcă însingurat în acea adunare, a suportat apariția mea la început timidă, apoi cât se poate de sigură. Eu m-aș fi interogat cu mai multă severitate. Ce a rămas este figura lui Hofer, care era marcată de pierdere. Prezent și totodată departe, el prezida adunarea de parcă tablourile sale arse în nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am mestecat chimen dintr-o pungă, a cărui credință fusese atât de temeinic baricadată în buncăre precum odinioară țărmul Atlanticului, să fi putut fi vorba de un anume Ratzinger, care astăzi voia să fie infailibil ca papă, chiar dacă în stilul timid, cunoscut mie, care, fiindcă afirmă fără să ridice glasul, e deosebit de eficient. Aici, sora mea a râs așa cum numai moașele știu să râdă în afara serviciului: „Asta e iarăși una dintre poveștile tale mincinoase tipice, cu care încă de copil o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În ultimul fascicul al publicației; altul, numai fumuri și mustață, repetă fără Întrerupere că nu va avea somn până nu va ști cine-i autorul; al treilea țintește cu pipa de spumă de mare spre un personaj care, cu surâsul timid și țeasta cheală, tace Într-un colțișor, cufundat În barba-i blondă. Să developăm acest incognito: omul spre care converg priviri, degete și chipuri stupefiate e flamandul sau olandezul Frans Praetorius, de care am pomenit deja. Nota e scurtă; stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
deodată. Barnes țipa cel mai tare, cerând să se facă liniște, dar nimeni nu-i dădu nici o atenție până când nu se stinseră luminile din habitat. Erau cufundați În Întuneric. — Ce s-a Întâmplat? Întrebă Ted. Doar prin hublou mai răzbătea timid o undă de Ia rețeaua luminată. O clipă mai târziu, se stinse și aceasta. N-avem curent... — Asta Încercam să vă spun, spuse Barnes. Se auzi un bâzâit, luminile pâlpâiră și se reaprinseră. — Avem surse interne; acum mergem pe generatoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Elena Marin Alexe S-a stins și ultima rază de soare Timide brațe strigă spre cer Golaș și trist e văzduhul ce moare Retras tacit prin suflet stingher Plâng pe fereastra opacă din mine Un dor ascuns la timpul trecut Poate iubirea pe-o rază revine Să-mi aprindă un nou început
Decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83260_a_84585]
-
noi există o diferență de gând vorbitoare. În catedrala nopților voi aduna liniștea dragostei înainte de moartea ce-mi va cere voie să-mi definească menirea. OASELE ALBE ALE STELELOR După ce ți-am ascultat gândul mi-am aruncat trupul cu tot cu orele timide ce au trecut prin sentimentele mele lăsându-mi mândria lor sprijinită ca niște temelii mișcătoare ale templului. Din ochii mei se nășteau una câte una emoțiile albe încălzite în dorul meu de tine ce a rămas mai puternic în moartea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pe Dumnezeu și nu înțeleg nimic de ce își mai poartă trupul deșirat prin depărtarea nopților unde cuvintele sunt taine inepuizabile. Sunt condamnată în pietrele secetei, iar amintirile mă sufocă în atingerea fulgilor ce întotdeauna mă fac să plâng prin umbrele timide ale îngerilor. Degeaba mi-aș căuta o lege pentru a-mi lecui moartea. Nimeni nu mi-ar înțelege durerea, nici măcar strigătul poetului ce ar pătrunde ca o expirare adâncă peste trupul pământului - el mă acceptă câteodată să-i mai îndulcesc
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]