4,205 matches
-
dai consultații la frații noștri și surorile noastre neajutorate de la fefe, să-i treci cu luntrea dincolo, În urma unui obol liber consimțit, să organizezi farse Împotriva profesorilor răi și a colegilor cu pene prea colorate, adică, În limbajul comun, prea umflați În pene, să...“ Nu mai ascult, Îi fac semn să stea În banca lui cu sfaturile alea idioate și plec să-mi inspectez regatul. (miercuri) Păstrez o imagine cam rușinoasă a erotomaniei mele din faza de licean. Cum eram virgin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o privesc cu mirare, identitatea nouă pe care și-o adoptă acum Îi schimbă și-i Împlinește corpul; carnea ei nu mi se mai pare doar o șuncă rubensiană ci, acum, observ rozul pielii Îmbibându-se de sânge, văd sânul umflat de viață și nu căzut ca de obicei, simt arcurile șoldurilor adiind când trece pe lângă mine ațâțătoare; nu se mai zguduie casa când calcă, baletează ușor, e nimfa ce așteaptă faunul; mă reped s-o Înhaț. (sâmbătă) Ziua nu facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lepădară galaxii și planete Sfârâind și acum În cloaca vorbelor goale Bolbotind În materia moale, Ce se screme din hău să se nască din nou Dintr-un ou, tot un ou, tot un ou, tot un ou Se-ngroașe, se umflă larva cuvântului, ecou din ecou Găsiți-mi un sunet gravid care să umple văzduhul de forme Înghesuite Între limba și fălcile mele de brontozaur Lăsând să răzbească dintre gingii putrezite o pastă de lucruri vii, Încă nedigerate, Scuipate cu scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din care beam la Întoarcere; se părăsea periferia orașului, luându-se pe o scurtătură numită „printre vii“. Ce Însemna acest lucru? Se mergea efectiv printre vii, era luna august și ne uitam fascinați la vițele Încărcate, ai căror ciorchini se umflau de must, cocându-se sub căldura toropitoare, În timp ce nările ni se Înfoiau vibrând de acel parfum afrodisiac al strugurilor dați În pârg. Ne lăsa gura apă, dar nu Îndrăznea nici unul să treacă gardul de sârmă; nu aveam timp, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul să plece foarte puțin timp de acasă, mă uit la ceas și o pândesc să văd dacă apare de după colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prin lectură. Atunci, celălalt, corpul adevărat (și viu) al persoanei care ai fost, care erai, care ești, a trecut, s-a topit, nu mai este, nu mai poate fi refăcut, reînviat; doar cuvântul material, el este viu, se reîntregește, se umflă de viață, se reanimă brusc În aerul vibrat de coardele vocale ale celui ce-l folosește; dar mai este el al tău, al celui care l-a rostit prima dată, sau e deja al celui ce-l rostește (folosește) acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ventuză enormă la pândă, nu spune nici un cuvânt, doar gesturile; acolo e fusta aruncată pe jos, bluza de mătase pe pernă, părul despletit În dezordine, ochii semideschiși; nu se mișcă, nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În apă, pizmuiam valul moale și calm ce o mângâia pe coapse ș-acoperea cu spumă acest piept atât de viu, eu vedeam conturul membrelor sale sub veșmintele ude ce le acopereau, vedeam inima sa bătând, pieptul său ce se umfla, contemplam În mod mecanic piciorul său ce se sprijinea pe nisip și privirea mea rămânea fixată Îndelung pe urmele lăsate de pașii săi. În această acțiune de luare În stăpânire a corpului secret al femeii mature, ce-l Înspăimântă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
un bădăran, decât să ajung jucăria unei frivole. A trece netulburat pe lângă dulcile ademeniri ale speței, a fi mereu capabil să-ți decizi actele existenței tale, nu un biet burattino tras de sforile fanteziei unei fuste. Dar dacă greșești, idiotule, umflându-te În pene În casa spânzuratului?! (joi) Am visat că mergeam pe o potecă ducând la o fântână (iată cum se repetă structura basmului); eram pe coborâșul dintre două coline când am văzut (În vis, bineînțeles!) un fel de țăruș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mincu sunt contradictorii; se afirmă, pe de o parte, imperativul supunerii la real și rostire - „Orice discurs intermediat de cuvântul scris falsifică“ (p. 362) -, pe de altă parte, se precizează că „doar cuvântul material, el este viu, se reîntregește, se umflă de viață“; de aceea, „literatura este cea care face viața, și nu viața literatura, cum se consideră; toți oamenii imită ceea ce citesc“ (p. 14). După cum există o subordonare a scriiturii În raport cu celelalte coduri, tot astfel există o supraordonare a lecturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-s gârlele noastre pe aici, se grăbi Iuga, observând nedumerirea tovarășului său din pricină că nu descoperea nicăieri urmele râului. Mai tot anul le treci cu piciorul, sau chiar seacă de tot, dar și când se înfurie câteodată, cam primăvara, apoi se umflă din mal în mal, parcă-ar fi Dunărea. Furii d-astea grave totuși se întîmplă rar. De aceea, cum vezi, nici măcar de o punte n-avem nevoie. Sus, la Ionești, pe șoseaua județeană, s-a făcut un pod pentru orice
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Măi Chirilă, tu nu știi carte? Păcat!... Ia vino-ncoace să-ți arăt ceva! Într-o odăiță cu o masă de brad și câteva scaune fără spetează, unde avea cancelaria moșiei ― în corpul caselor de argați ― Plata-monu scoase din portofelul umflat o hârțoagă albă și o flutură sub ochii logofătului. ― Vezi tu zdreanță asta, Chirilă?... O vezi bine... Uită-te!... Ei, asta e Babaroaga, băiete! strigă arendașul cu o bucurie exuberantă. Uite asta! Poți să le și spui oamenilor, ca să știe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai șovăitor, că pământul încă nici nu s-a spălat bine de rugina zăpezii. Bătrânul Iuga nu voia să se arate impresionat, deși cele auzite nu-i plăceau deloc. Firește că arendașul, fricos și plângăreț cum i-e firea, mai umflă realitatea. În orice caz prevederea nu strică. Porunci logofătului să înceapă de mâine chiar încheierea învoielilor și într-o săptămână să isprăvească cu toți. Renunță la modificările meditate. Dacă oamenii sunt învrăjbiți, le-ar putea socoti împovărătoare pentru dânșii. A
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se uită o clipă înapoi și văzu fețele mânioase, pumnii ridicați și pe Trifon Guju zvârlind. Îngrozit și buimăcit, întoarse repede capul și strânse umerii, așteptând lovitura. Apoi cu cât depărtarea potolea uruitul automobilului, cu atât se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care se ridică întocmai ca o poruncă un glas răgușit: ― Mama voastră de ciocoi! Capitolul VIII FLĂCĂRI 1 Ziua următoare, miercuri, înainte de amiazi, Platamonu sosi la Lespezi cu cabrioleta, aducând și pe avocatul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. Prefectul nu-și pierdu cumpătul. În clipa când vru să continue, primarul răcni energic: ― Oameni buni, faceți tăcere!... Tăcere!... S-auzim pe domnul prefect! Boerescu ținu apoi o cuvântare patriotică. Își umfla glasul, gesticula, se roșea. In gura lui, cu câțiva dinți de aur și alții falși, vorbele mari, de rigoare în astfel de ocazii, gâlgâiau ca niște bășici goale, care pocnesc inutil într-un bâlci unde oamenii cască ochii cu urechile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tristețe amară în glas: ― Douăsprezece și jumătate... Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara? 6 Până la amiază toată Amara știa isprăvile celor ce plecaseră de dimineață la Lespezi și la Gliganu. Firește, trecând din gură-n gură, întîmplările se umflau. Astfel se povestea că au fost jugăniți amândoi grecii, și bătrânul, și feciorul, că pe grecoaică a omorît-o cu securea un om din Gliganu și că avocatului din București i-au tăiat limba țăranii și apoi I-au izgonit din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doi țărani care să parlamenteze. Colonelul dădu din cap mulțumit: ― Așa, băieți! Acum știu cu cine vorbesc... Zi tu... Ioane!... Ori vrei tu, nu știu cum te cheamă, că nu te mai țin minte... ― Io-s Găligan Ștefan, don' colonel! făcu țăranul umflând pieptul. ― Bine zici, așa-i... Îți uitasem numele, Fănică, uita-te-ar necazurile! strigă Ștefănescu jovial. Atunci zi tu, Fănică. ― Apoi ce să zicem, don' colonel? Mata nu știi c-a venit revoluția? zise Găligan cu mândrie. ― Eu văd c-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de i-a ridicat și i-a adus pe toți aci. Cum și mulți alții păreau a fi de partea lui, bombănind că de ce să-l bruftuluiască boierul și nici nu-i dă voie să vorbească, Trifon mai rău se umfla și se înfuria. În sfârșit, bătrânul Iuga nu mai avu putere să asculte bâiguielile cu porunca regelui și, tăindu-le vorba cu mâna, întoarse fața spre mulțimea ce începuse a prinde glas: ― Apoi după basme d-astea vă luați voi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răsti Tănăsescu la primul-procuror. Nu vezi că au început să ne bombardeze? Apoi continuă cu glas de comandă: ― Trompet, sună!... Trompet! În secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trâmbiței. Calul trompetului mișca urechile după cum obrajii sergentului se umflau și se roșeau. ― În numele legii... Cuvintele procurorului, înfricoșate și uscate, nu le auzi prefectul Baloleanu. Numai glasul trâmbiței, necruțător și amenințător, șerpuia peste capetele oamenilor ca un bici de foc. Pe când trâmbița suna, maiorul Tănăsescu ridică sus cravașa cu o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Spaima își înfigea tentaculele nenumărate în cetele zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-o goană zvăpăiată spre sat... Maiorul Tănăsescu își ținea strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de spumă cenușie. Mai înapoi, în șosea, prefectul Baloleanu cu picioarele înțepenite, cu ochii rătăcitori, spunea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața îi era o rană neagră. Rămase întins pe pământ, gemând. ― Sus! în picioare, tîlharule! urlă maiorul, izbindu-l cu botul cizmei în coaste. Țăranul se ridică. Ochii îi erau umflați și închiși. Se clătina, parcă în fiece clipă ar fi fost să se prăbușească. ― De ce te-a împușcat boierul, hoțule? întrebă ofițerul. Ai ridicat mâna asupra dumnealui, nu-i așa?... Ai vrut să-l omori, ai?... Tu ai fost capul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
multe vizite. Dumescu, în amintirea prieteniei cu Miron, s-a oferit să-l ajute în toate încurcăturile financiare. Grigore n-a vrut să primească nici un fel de despăgubire de la stat, cum se îmbulzeau să cerșească cei mai mulți dintre sinistrați, care își umflau pagubele, ca să profite de pe urmele nenorocirii. Din toate cîte-i devastase focul numai castelul cel nou a fost asigurat. Totuși, dacă societatea își va respecta angajamentul și-i va plăti despăgubirea contractuală, din suma realizată el ar achita datoria la bancă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la picioarele lui, cu luminile de sărbătoare, care i se păru că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și s-au așezat cu pleoșteala în sus. Ochii erau atât de negri, încât nu înghițeau, ci hăpăiau lumina. Și, ca să se știe de unde le vine lăcomia, coada ochilor se desfăcea într-un evantai de zbârcituri. Iar pleoapele atârnau, ca umflate de împunsătura unui ac. Trăsăturile feței suiau ascuțite, pe urmele lor rămăseseră linii adânci, ca și cum cineva îi cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele din obraz. Iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clipă. Pavel Avădanei avea acum o furie care îi înăsprea obrajii, nu încă atât de brăzdați de cute, barba nerasă și neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]