40,921 matches
-
15759 ha din care aproximativ 10.000 ha este acoperită de păduri. Satul Vaideeni reprezintă reședința comunei, fiind situat în bazinul râului Luncavăț, afluentul Oltului. Teritoriul administrativ al comunei se întinde spre nord până în creasta principala a Munților Căpățânii. Prima atestare documentara a "satului Vaideeni" datează din secolul al XVI-lea, când este menționată sub numele de "Vai de Ei". Comunitatea a luat naștere în urmă venirii din Ardeal a mai multor familii de oieri, în principal din Mărginimea Sibiului pe
Comuna Vaideeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/299779_a_301108]
-
luptă din serpentin, o altă secure, un inel răsucit în formă de șarpe, o seceră cu cârlig și două celturi, toate din bronz, precum și greutăți de țesut din lut și un ac de argint din epoca târzie a fierului. Prima atestare documentară a localității datează din 1322, sub denumirea de "Villa Abbatis". În evul mediu, localitatea a fost posesiune a Mănăstirii cisterciene Cârța, fapt ce a dat toponimicul german Appesdorf (“Satul Abatelui”). Biserica evanghelică, de tip biserică-sală, construită la începutul secolului
Apoș, Sibiu () [Corola-website/Science/299825_a_301154]
-
de nord a județului, în Podișul Târnavelor. Străbătut de pârâul Visa, Agârbiciu este o veche așezare săsească care aparținea de Scaunul Șeica ("Schelk Stuhl"), fiind întemeiată încă din secolul al XIII-lea. În sat se află o biserică fortificată. Prima atestare documentară a localității este din 1343. Biserica-sală închinată Fecioarei Maria, ridicată pe o colină din mijlocul satului, datează de la începutul secolului al XV-lea și a fost atestată documentar în 1415, dată pentru care pledează elementele de stil gotic din
Agârbiciu, Sibiu () [Corola-website/Science/299826_a_301155]
-
partea stângă, puțin în amonte de plaja de la Albina. Un braț secat al Șorcanului, Vâna, străbate cartierul Corneanț. Pe vremuri Cheveresu Mare avea și un lac, Hergheșceul, secat în urma lucrărilor de îmbunătățiri funciare din 1969-1970. Deși majoritatea referințelor consideră prima atestare documentară a satului în anul 1717, surse mai noi împing această dată până în secolul al XIV-lea. Alte atestări documentare mai vechi decât anul 1717 sunt din secolul al XVI-lea și din secolul al XVII-lea. Tradiția locală vorbește
Comuna Chevereșu Mare, Timiș () [Corola-website/Science/299851_a_301180]
-
vremuri Cheveresu Mare avea și un lac, Hergheșceul, secat în urma lucrărilor de îmbunătățiri funciare din 1969-1970. Deși majoritatea referințelor consideră prima atestare documentară a satului în anul 1717, surse mai noi împing această dată până în secolul al XIV-lea. Alte atestări documentare mai vechi decât anul 1717 sunt din secolul al XVI-lea și din secolul al XVII-lea. Tradiția locală vorbește despre trei cătune care s-au unit, cândva pe vremea Mariei Tereza, pe vatra actuală a așezării: Corneanț (nucleul
Comuna Chevereșu Mare, Timiș () [Corola-website/Science/299851_a_301180]
-
după scrierea textului slavon, și nu concomitent cu acesta, cum considera R. Constantinescu. Ca urmare s-a considerat că ele au putut fi scrise, cu aproximație, după 1516/1531 și înainte de 1616/1631, deoarece prezintă fenomenul de rotacism, cu ultima atestare în această vreme. Ioan Bogdan a apreciat - pe baza caligrafiei și a particularităților lingvistice - că glosele au fost scrise la Mănăstirea Neamț, sau la altă mănăstire din nordul Moldovei. La această opinie s-a raliat și Magdalena Georgescu. Alexandru Rosetti
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
etapele unui masiv areal cultural care este cunoscut în domeniile de specialitate sub denumirea de Aiud - Cucuteni - Tripolie. Nucleul acestei culturi paleolitice duce cu sine informații uimitoare despre zorile spirituale ale umanității. În ceea ce privește actuala localitate Florești , toponimicul și prima sa atestare documentara suscita și astăzi un șir de controverse, elucidarea cărora va oferi o imagine definită apariției în timp a localității date. Despre prima atestare documentara a Floreștilor sunt cunoscute trei variante: Toponimicul orașului are și el la baza să câteva
Florești () [Corola-website/Science/299864_a_301193]
-
sine informații uimitoare despre zorile spirituale ale umanității. În ceea ce privește actuala localitate Florești , toponimicul și prima sa atestare documentara suscita și astăzi un șir de controverse, elucidarea cărora va oferi o imagine definită apariției în timp a localității date. Despre prima atestare documentara a Floreștilor sunt cunoscute trei variante: Toponimicul orașului are și el la baza să câteva variante. Același V.Nicu amintește în culegerea să despre un pisc foarte pitoresc din localitatea noastră, care se numea la fel de pitoresc Rediul Florilor. Doamnele
Florești () [Corola-website/Science/299864_a_301193]
-
latura de sud), între care se afla un pridvor. Unii autori (printre care N.A. Bogdan ) au susținut că acest adaos datează din vremea lui Antonie Ruset, dar nu există mențiuni documentare în acest sens. Ținând cont de faptul că prima atestare documentară a celor două altare ale clădirii adăugate ulterior a avut loc în anul 1786, unii cercetători (printre care Dan Bădărăru și Ioan Caproșu) și-au exprimat părerea că acestea ar fi fost construite în a doua jumătate a secolului
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
fost utilizați ca sclavi în minerit, agricultură, armată și ca sclavi casnici din chiar primele ceasuri ale cuceririi arabe în Africa de nord), unde aceștia erau exploatați pentru asanarea sudului țării și munca de construcție a sistemelor de irigații. Primele atestări ale prezenței rromilor în principatele românești Moldova (1414) și Muntenia (1385) sunt documente în care ei sunt enumerați ca bunuri ale unor mănăstiri. După înfrângerile suferite în fața Imperiului Otoman, viața socială și economică s-a schimbat, societatea orășenească s-a
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
așezământul actual. Însă prima invazie a tătarilor din 1241 i-a obligat pe aceștia să se refugieze și să se stabilească în zona în care se află în prezent localitatea, un loc extrem de propice pentru agricultură și creșterea animalelor. Prima atestare documentară a localității datează din 1302, când apare în izvoare sub denumirea de posessia Galfalva. În documente săsești așezământul este amintit sub denumirea Gallendorf, iar mai târziu în anul 1314 apare sub denumirea de Villa terra Gálfalva, denumit astfel după
Gănești, Mureș () [Corola-website/Science/299938_a_301267]
-
ca “drumul lui Traian” și “drumul oii”. Aceste căi de comunicație legau Ardealul de Dunăre și se intersectau aici cu alte drumuri paralele cu fluvial - drumurile “țintei” și “olacului”, motiv pentru care localitatea a fost cunoscută, încă de la prima sa atestare documentară, sub forma de târg. Relieful teritoriului pe care îl ocupa municipiul Roșiorii de Vede, după harta hipsometrică a Atlasului geografic, este caracteristic parții de vest-centrală a Câmpiei Române despărțită aici, de valea râului Vedea, în două compartimente: Găvanul Burdea
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
la Ocnița și se finaliza la Noua Suliță. Construcția acestei ramuri a durat cinci ani, din 1892 până în 1897. Stația Ocnița a apărut la punctul de intersecție a celor două ramuri de căi ferate. Anume anul 1897 este anul primei atestări documentare a Ocniței în documentele și cărțile vremii. Localitatea Ocnița, care a pus baza orașului de azi, a apărut pe lângă stația Ocnița a căilor ferate. În aprilie 1898, conform dispoziției Direcției agrare din județul Soroca, a fost întocmit primul plan
Ocnița () [Corola-website/Science/299289_a_300618]
-
artă ale sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânși în urma acestui eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln și a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost anunțată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum și lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul proiect „Antemiorița”. Realizatorii tv Doru Ionescu și Raluca Tamaș intenționează realizarea episodului 6 din
Phoenix (formație) () [Corola-website/Science/299249_a_300578]
-
există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Istroromâna a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe. Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe. Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului Triest din 1698, scrisă de călugărul triestin Ireneo della Croce. Acesta menționează endonimul de "rumeri" folosit pe atunci de istroromâni, și dă o listă de 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. În 1819, Ivan Feretić, un preot din insula Krk, transcrie două rugăciuni în „româna din Krk”. Acestea sunt primele texte considerate că atestă istroromâna. Următoarele atestări sunt o snoavă și o variantă a fabulei " Greierele și furnica", culese de eruditul istrian Antonio Covaz și publicate în 1846 împreună cu traducerea lor în latină și italiană. În 1856 sunt publicate trei rugăciuni în istroromână, printre care "Tatăl nostru", într-
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
și adoptat de ei. Meglenoromânii trăiesc în regiunea Macedonia Centrală din Grecia, în Republica Macedonia din fosta Iugoslavie, în România și în Turcia. Meglenoromâna este idiomul romanic de est a cărui istorie este cel mai puțin cunoscută, deoarece nu are atestări vechi. Se presupune că a fost a doua care s-a separat de restul limbii protoromâne, după aromână, aproximativ în secolele XII-XIII, când vorbitorii ei s-au așezat în regiunea Meglen, pe malul râului Vardar, venind dinspre nord. Prima mențiune
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
Geografic, orașul este situat între dealuri la nord și mlaștini la sud. Suprafața orașului este de 35 de km pătrați. În august 805 contesa Erchana a donat diecezei de Freising întreaga proprietate numită "Dachauua". Actul de deonație este totodată prima atestare a orașului Dachau. Datorită așezării sale geografice, Dachau a fost, începând cu secolul al XIX-lea, un loc preferat de pictori. Atrași de ținuturile mlăștinoase și pitorești de la sudul orașului, pictorii se stabileau cu plăcere în Dachau. Densitatea artiștilor deciși
Dachau () [Corola-website/Science/299395_a_300724]
-
mari orașe: Birmingham, Bristol, Leeds, Liverpool, Manchester, Newcastle, Nottingham și Sheffield. În 2003, Leeds a fost votat "orașul favorit al Marii Britanii" în cadrul unui concurs organizat de revista "Conde Nast Traveller". Orașul a fost un important târg în Evul Mediu, prima atestare documentară datând din 1207. În epoca Tudorilor Leeds a fost în principal un oraș comercial în care se produceau haine din lână. Legătura cu celelalte orașe europene se făcea prin estuarul Humber. La un moment dat aproape o jumătate din
Leeds () [Corola-website/Science/298831_a_300160]
-
de lucrul lu Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i ("unde-i") va fi voia pren Țeara Rumânească (cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui țării), iară el să treacă. I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (= Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre. I pak spui domnietale ca mai-marele miu
Scrisoarea lui Neacșu () [Corola-website/Science/298821_a_300150]
-
este un oraș în Republica Moldova, reședința raionului omonim. Prima atestare documentară a localității este din 1607. Un alt document istoric din 5 mai 1618 ne vorbește despre un oarecare Vasile, care donează lui Nicolae Donici partea lui din satul Criuleni. Către sfârșitul sec. XVIII în Criuleni exista un șantier naval
Criuleni () [Corola-website/Science/298838_a_300167]
-
cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: "Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos." O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene "YOD", "HE", "V", "HE". Cele mai vechi atestări ale numelui din regiunea regatului Israel provin din secolul 8 î. C.: un sigiliu preoțesc care poartă inscripția "Aparținând lui Miqneyav, slujitorul lui YHVH". Pe o inscripție funerară în Lachiș este scris: "Binecuvântat să fie Uriahu de către JHWH". Ambele nume
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
(, ) este un oraș în Elveția centrală, cu o populație de 60.274 locuitori (31 decembrie 2003), capitală a cantonului . Orașul este situat pe malul Lacului celor Patru Cantoane (Lacul Lucerna - "Vierwaldstättersee"). Nu există o atestare documentară a fondării orașului, dar acesta este menționat în 840 sub numele de "Luciaria", nume ce provine de la o mănăstire a Sfântului Leodegar, fondată în jurul anului 730. Deschiderea drumului prin Pasul Sankt Gotthard în secolul al XIII-lea a făcut
Lucerna () [Corola-website/Science/297733_a_299062]
-
de 11.000 de ani. Vânătorii preistorici au fost urmați de triburi celtice și germanice că francii și saxonii. Au fost găsite monede române și de asemenea există dovezi arheologice că zona a fost jefuită în urmă incursiunile vikingilor. Prima atestare documentara a numelui Doetinchem este într-un document din anul 838, care menționează o "vila Duetinghem", o localitate cu o mică biserică. În 887, există o altă mențiune că "Deutinkem", o cetate cu o biserică care a fost ce aparținea
Doetinchem () [Corola-website/Science/297736_a_299065]