46,969 matches
-
Știți, sînt pentru străinătate. Dacă nu sînt bune, le dau la rebuturi. Cu glasul lui liniștit, jucîndu-se cu un baros de zece kilograme pe care-l ținea cu mîna dreaptă, bunicul meu a răspuns că el nu avusese niciodată vreo comandă dată la rebut. A făurit singur bielele acelea, luptîndu-se cu metalul pus În picioare pe o nicovală din fontă. Comanditarul venise, căutase urma vreunei suduri: — E nemaipomenit, nici urmă de sudură. Totuși, nu aveți aici ciocan pneumatic! — Munca nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care poate fi văzut stînd În picioare alături de fiul lui. SÎnt foarte eleganți amîndoi, tata În costum de catifea, iar bunicul (care, la optzeci de ani, Își depășea fiul În Înălțime cu cîțiva centimetri) Într-un costum negru făcut la comandă, cu o vestă care pare să fie din mătase. Felul cum s-a purtat tatăl meu cu tatăl lui a fost pentru mine un exemplu ciudat. Mi-a dat Întotdeauna impresia că s-a ocupat prost de el. Bunicul venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cu Începutul, reamintind de prima proiecție a scurtmetrajului meu despre Provența care avusese loc În casa părinților Tinei, o casă comandată În 1911 de un magnat al finanțelor belgiene lui Henry Van de Velde pentru a-l consola că ratase comanda construirii la Paris a teatrului de pe Champs-Élysées. („Idioții!“ murmura Zscharnack, nescăpînd prilejul de a-mi aminti că poseda niște mobile desenate de Van de Velde, precum și niște ediții originale din Nietzsche Într-o legătură făcută tot de el.) Casa, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tavanul dormitorului după ce Îmi spusese mai Înainte: „o să zugrăvesc Încăperea asta, o să-mi facă bine, și ei de asemenea“ -, dar chiria trebuia plătită din nou. Un tip oarecare nu se vindea așa cum sperasem. Am acceptat să fac un film la comandă despre insulele Canare. Mi se dădea mînă liberă: „Stai o lună acolo, filmezi tot ce dorești și ne aduci cincizeci de minute de peliculă care să le trezească spectatorilor pofta să se ducă și ei“. Lucrurile se petrecuseră Întocmai cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă născusem, și chiar de cînd fusesem conceput, Încît pierdusem pe veci gustul, dorința, puterea sau mijloacele de a-l Înfrunta. Montajul filmului despre insulele Canare a fost gata În primele zile ale lui februarie. Reușisem să fac din această comandă ceva personal. Îmi plăcea filmul, dar În locul celor cincizeci de minute cerute, dura o oră și cinci minute. Stoic, producătorul declarase după o proiecție a copiei de lucru: „Alt film pentru festivaluri și cinemateci! Cu durata asta, n-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și ceva de purtat la Madrid, În Cortes. Dumneata Îți notezi sau aștepți să-ți repet?“. Acesta a fost Începutul unui laborios și lucrativ proces În care tatăl și fiul și-au unit eforturile spre a duce la bun sfîrșit comanda lui don Ricardo Aldaya. Julián, care citea ziarele, era la curent cu poziția lui Aldaya și Își zise că nu-și putea dezamăgi tatăl acum, În momentul cel mai crucial și mai decisiv al afacerii sale. De cînd potentatul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de slăbiciune, fizică, mintală ori morală. CÎnd dădu peste un băiat sărman, un simplu ucenic, care avea obrazul și șarmul de a-l lua peste picior, Aldaya hotărî că, Într-adevăr, dăduse peste magazinul de pălării ideal și Își dublă comanda. În săptămîna aceea veni În fiecare zi cu plăcere la Întîlnire, pentru ca Julián să-i ia măsura și să probeze modele. Antoni Fortuny se minuna cînd vedea cum fruntașul societății catalane se prăpădea de rîs la glumele și poveștile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vară? Am clătinat din cap. — Casa principală a familiei Aldaya era un palat care a fost demolat În 1925 ca să se constriască un bloc de apartamente, unde astăzi este intersecția străzilor Bruch și Mallorca, proiectat de Puig i Cadafalch la comanda bunicului Penélopei și al lui Jorge, Simón Aldaya, În 1896, cînd pe locul acela nu erau decît cîmpii și șanțuri. Fiul cel mare al patriarhului Simón, don Ricardo Aldaya, o cumpărase În ultimii ani ai secolului al XIX-lea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acolo Înăuntru Îi Înghețară sîngele În vine. Jausá Își pierduse complet uzul rațiunii. Umbra Întunecată a sîngelui Mariselei acoperea În continuare pereții. Jausá convocase un inventator și pionier În curiozitatea tehnologică a momentului, cinematograful. Se numea Fructuós Gelabert și acceptase comanda lui Jausá În schimbul unor fonduri pentru construirea unor studiouri cinematografice În Vallés, Încredințat că, În secolul XX, imaginile animate aveau să Înlocuiască religia organizată. Pe cît se pare, Jausá era convins că spiritul negresei Marisela rămăsese În casă. El afirma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
consorțiu financiar din Madrid, printre ai cărui membri titulari se numărau trei generali, un bancher elvețian și membrul executor și conducătorul firmei, domnul Aguilar, tatăl prietenului meu Tomás și al Beei. În ciuda tuturor eforturilor promoționale, nici unul dintre vînzătorii aflați sub comanda domnului Aguilar n-a reușit să plaseze casa, nici măcar oferind-o la un preț cu mult sub valoarea sa de piață. Nimeni nu mai pătrunsese pe proprietate mai bine de zece ani. PÎnă azi, a spus Bea, după care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se pomeni din nou În stradă, se simți mai singur ca oricînd, convins că toată lumea era Împotriva lui. CÎteva zile mai tîrziu, clienții Înstăriți pe care-i cîștigase datorită relației sale cu Aldaya Începură să trimită mesaje de anulare a comenzilor și de Încheiere a conturilor. În cîteva săptămîni, fu nevoit să-l concedieze pe Quimet, fiindcă În prăvălie nu mai era de lucru pentru amîndoi. La urma urmei, băiatul nu făcea nici cît o ceapă degerată. Era mediocru și leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
decît mai devreme, aș zice. Barcelona a căzut În cîteva zile, iar foaia s-a Întors. Am devenit un criminal dat În urmărire, iar superiorii mei au fost nevoiți să se ascundă ca niște șobolani. Desigur, Fumero era deja la comanda operațiunii de „curățenie“. Purificarea prin Împușcare se efectua În plină stradă sau În castelul Montjuïc. Pe mine m-au arestat În port, pe cînd Încercam să fac rost de cîteva locuri pe un cargobot grecesc, ca să-i trimit În Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
calificat, În stare să Înfrunte problemele cele mai ingrate care trebuiau soluționate cu discreție, pentru ca oamenii respectabili să-și poată trăi iluziile mai departe. Cam așa ceva Îi spusese locotenentul Durán, un om cu Înclinație spre formulările solemne, sub a cărui comandă s-a inițiat În corpul militar. — Să fii polițist nu e o meserie, e o misiune, proclama Durán. Spania are nevoie de mai multe coaie și de mai puține cenacluri literare. Din nenorocire, locotenentul Durán avea să-și piardă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la o masă din spate, departe de intrare și de ferestre. Doi clienți vegheau la tejghea, stînd la o țigară, În zgomotul radioului. Chelnerul, un om cu pielea de culoarea cerii și cu ochii pironiți În pămînt, le-a luat comanda. Brandy călduț, cafea și ce se mai găsea de mîncare. Miquel nu a luat nici o Înghițitură. Carax, lihnit pesemne, a mîncat pentru amîndoi. Cei doi prieteni s-au privit În lumina vîscoasă a cafenelei, captivați de vraja timpului. Ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bună, doritoare și însetate să se căsătorească legitim, și chiar că nu puteau râvni la o partidă mai reușită: aristocrat, milionar, idiot - toate calitățile de-a valma, un astfel de soț nu mai găsești nici căutând cu lumânarea, nici la comandă nu ți-l face nimeni!...“ Asta... asta chiar că n-o mai înțeleg! strigă Ivan Feodorovici, ajuns la cel mai înalt grad de indignare. — Încetează, Kolea! strigă prințul pe ton implorator. Din toate părțile se auziră vociferări. — Citește! Citește orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a compensa povara numărului mare de pensionari. România se află, probabil alături de alte țări din regiune, printre cele cu ratele cele mai mici de ocupare, deci cu resurse foarte serioase. Problema este că aceste resurse nu pot fi folosite la comandă. Este nevoie, așa cum spuneam, de o cerere de forță de muncă pe care nu o poate induce decât o redresare economică serioasă. Să nu uităm că în România, dar și în unele țări vest-europene, ratele mici de activitate ale celor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
studii specializate, sociologia urbană a epocii este marcată de câțiva pionieri ai domeniului: Paul-Henry Chombart de Lauwe, Raymond Ledrut, Henri Lefebvre. Către sfârșitul anilor 1960, după cum remarcă Grafmayer, cercetările se orientează masiv către o reformulare critică a problemelor ridicate de comanda publică și au ca scop evidențierea determinanților economici și politici ai fenomenului urban. Spre sfârșitul anilor 1970, activitățile de natură monografică au suscitat în Franța un nou interes, din motive care țineau în același timp de istoria internă a sociologiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
megalomanie a omului. Rezultatul a fost că democrația a scos la iveală o serie de talente și, în întreaga lume, doar două-trei genii politice. Un mare geniu politic trebuie să fie prin excelență un dominator. Dacă știe și nu poate comanda, n-are nici o valoare. Democrația, admițând controlul și intervenția din afară în actele șefilor, le anulează orice prestigiu mistic și-i încadrează în rândul muritorilor, explicîndu-le ridicarea numai prin șansă. Fluxul și refluxul destinelor nu este văzut în funcție de vreo chemare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici o legătură cu etica. Este suficient să fi ajuns o singură dată să comanzi, ca dorința de putere să te facă virtual un dictator. Cine știe porunci permanent și este ros de obsesia puterii nu se poate prăbuși. Numai prin comandă te distanțezi de ceilalți oameni și te ridici cu adevărat peste ei. Fiecare dintre muritori se visează la un moment dat Napoleon, pentru ca să se mulțumească apoi o viață întreagă a trăi din ordinele altora. Orice om găsește o scuză că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
căruță trasă de boi când mergeam la pădure spre Brăhășești și Toflea - unde erau pădurile cumpărate de consătenii mei - la Cincu sau Sf. Gheorghe. Era cel mai bun meseriaș al localităților din zonă, la care fusesem cu tata de la lansarea comenzii, efectuarea probelor, până la Îmbrăcarea definitivă. Materialul provenea dintr-o pătură soldățeasca, procurata de mama, pe un litru de țuică, Îndoita cu apă, de la un soldat rus care, În toamna anului 1944, Îmbarcat În trenurile marfar care se scurgeau prin gară
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
de limbă” și Înduplecați cu subtilitate să se confeseze, să se ,,liniștească” măcar sufletește... După săptămâni, poate luni de zile de anchetă, șosea timpul judecății, unde, adesea avocatul victimei devenea, alături de procuror cel mai Înverșunat acuzator, iar judecătorul, lucrător la comandă politică, decidea pedeapsă după canoanele securității, a indicațiilor de la partidul unic care conducea lupta cu ,,dușmanii poporului”. Condamnat, cu sentința judecătorească adesea necunoscută, nici măcar În esență ei, Întorsul de la tribunal devenea locatarul de drept al Închisorii, material pentru ,,coletele” care
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
fost afară?”... Cel care se agită cel mai mult și care avea gură cea mai mare era Ghinea, ajutat de Stan. Dobrescu (taciturnul), plictisit și asudat, stătea la umbră unei bărăci, gol până la brâu, să se răcorească. Din acea zi, comandă lagărului a fost luată de Ghinea, comandă pe care a ținut-o vreun an de zile... ...După ultima numărătoare, cum era obiceiul, Ghinea ne-a mai ținut un discurs celor veniți de la Saligny, În care ne-a pomenit de reabilitarea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
mai mult și care avea gură cea mai mare era Ghinea, ajutat de Stan. Dobrescu (taciturnul), plictisit și asudat, stătea la umbră unei bărăci, gol până la brâu, să se răcorească. Din acea zi, comandă lagărului a fost luată de Ghinea, comandă pe care a ținut-o vreun an de zile... ...După ultima numărătoare, cum era obiceiul, Ghinea ne-a mai ținut un discurs celor veniți de la Saligny, În care ne-a pomenit de reabilitarea prin munca, de mâna Întinsă de partid
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
adunare al lui Bica, urmat de adunarea deținuților existenți În lagăr (cu excepția celor din infirmerie, a muribunzilor de prin bărăci și a celor din carcere), dispuși În rânduri de câte cinci („ia pe cinci și nu mișcă!”...) și urmată de comandă primului brigadier: ,,Colonie!... pentru numărătoare, dreepți!”, care, Întorcându-se soldățește și bătând pas de defilare, se oprea la câțiva metri de Ghinea Înconjurat de statul sau major, impunător și solemn (Stan, Dobrescu și alții) - precum Napoleon La Austerlitz - raporta, țipând
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
lese. Eram la poalele unei panțe abrupte, iar sus pe culmea dealului pe care urma să-l urcăm se vedeau În noapte niște lumini unde trebuia să ajungem, sugerându-ne că până acolo va trebui să mărșăluim. A urmat o comandă scurtă și Înțepata a unui plutonier de securitate: „Înainte marș și ține aproape!” și cei aproape 600 de condamnați au Început urcușul unei Golgote concrete și Înecate În noroi; nu am mers mai mult de o sută de metri și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]