45,986 matches
-
orice, a lui Drusus care scria încruntat. Somnul nu revenea până când nu se ivea lumina leneșă a dimineților de iarnă, iar el își spunea că, poate, și mintea bătrânei Livia, Maștera, era asaltată noaptea de gânduri care nu-i dădeau pace. Fiindcă la Roma se spunea că suferea îngrozitor de insomnie. Livia își făcu pe neașteptate apariția în grădină, sprijinită de două sclave supuse, și merse pe o porțiune scurtă cu pași minusculi. În spatele lui Gajus, un grup de liberți șușoti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din Armenia, Polemon din Pontus, Dareus din Parthia, fii ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că tații lor aveau să respecte o pace greu de îndurat. În spatele numelor lor se ghiceau ținuturile nesfârșite ale Asiei, orașe mitice, deșerturi, fluvii gigantice, îndepărtate mări interioare. Cel mai în vârstă era Herodes din Judaea, nepotul marelui Herodes - care construise Cezareea și templul de la Jerushalem; el preamări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
clipă. Se opri și Gajus. De fapt, Tiberius, sătul de viața pe care o ducea, se gândea că tânărul supraviețuise unor evenimente mai groaznice decât traversarea pădurii din Teutoburgus pe timp de noapte. În mintea lui se nășteau vise de pace, aceleași vise care îl împinseseră pe Augustus, la bătrânețe, să debarce pe insula Planasia, unde era exilat nepotul său, Agrippa Postumus, să-l îmbrățișeze și să plângă împreună cu el. Cu spaimă retrospectivă, Tiberius se gândea că avusese nevoie de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era înspăimântat de luptele ce urmau să se declanșeze imediat după moartea sa. De aceea încercase să-i unească printr-o pace imposibilă pe ultimul reprezentant al familiei Julia, Gajus, și pe cel din urmă reprezentant al familiei Claudia, un nepot al său de optsprezece ani, pe nume Tiberius Geminus. „Am hotărât că averea mea va fi împărțită egal între ei“, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țeapăn și rece, reușise să-l resusciteze atât cât să aibă vreme să-și dicteze ultimele dorințe legate de împărțirea banilor. Medicul îl privi pe împărat, îl auzi bolborosind că la moartea lui, după douăzeci și trei de ani de pace, la Roma avea să izbucnească războiul, auzi alte fraze pe care le consideră fără înțeles și se îndepărtă cu un gest de dezamăgire, făgăduindu-i lui Sertorius Macro să păstreze acea taină dureroasă. Acum, când porțile imperiului se deschideau încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dușmani. — Nu pe toți șase sute, replică Împăratul, străduindu-se ca glasul să-i rămână calm. Cei care sunt azi în minoritate mâine vor fi cei mulți. În scurtă vreme, Julius Caesar a introdus două sute de oameni noi. Nu vom avea pace niciodată dacă milioane de oameni se simt supuși, și nu egali nouă. Callistus se gândi, cu un soi de teamă, că mintea Împăratului, deși foarte vioaie, era lipsită de apărare în fața viselor. Sertorius Macro reacționă sălbatic: — Dacă eu ies de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mod democratic aveau să-l asculte fără nici o plăcere: sfârșitul primului an de guvernare, anul de grație. Împăratul spuse: — Luptele dintre iudei și arabi i-au dat lui Pompeius un pretext pentru a trimite acolo legiunile. Noi trebuie să aducem pacea la granițele acelea. Împreună cu Herodes, îi vom da libertatea și conducerea lui Harithat, regele destituit din Nabatene... — Harithat și prăzile lui din deșert... Macro rânji și adăugă: În fiecare dimineață mă întâlnesc cu proconsuli, procuratori, prefecți ce guvernau marile provincii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
patul unei curtezane faraonice. În locul lui, poate că nici eu n-aș fi rezistat.“ Cortegiul lui de credincioși îl urma râzând, iar el întreba: „Știți să-mi spuneți ce primește în schimb băiatul ăsta? El zice că primește în schimb pacea. Puteți să-mi spuneți ce este pacea? Ați văzut vreodată pacea?“, întreba ironic. „Am construit în cinstea ei și un templu. Un templu închinat nimicului.“ Lacus Nemorensis Într-o dimineață ploioasă, Împăratul și-l aminti pe tatăl său, Germanicus, evocând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că nici eu n-aș fi rezistat.“ Cortegiul lui de credincioși îl urma râzând, iar el întreba: „Știți să-mi spuneți ce primește în schimb băiatul ăsta? El zice că primește în schimb pacea. Puteți să-mi spuneți ce este pacea? Ați văzut vreodată pacea?“, întreba ironic. „Am construit în cinstea ei și un templu. Un templu închinat nimicului.“ Lacus Nemorensis Într-o dimineață ploioasă, Împăratul și-l aminti pe tatăl său, Germanicus, evocând, în fața bazinului secat al lacului sacru de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aș fi rezistat.“ Cortegiul lui de credincioși îl urma râzând, iar el întreba: „Știți să-mi spuneți ce primește în schimb băiatul ăsta? El zice că primește în schimb pacea. Puteți să-mi spuneți ce este pacea? Ați văzut vreodată pacea?“, întreba ironic. „Am construit în cinstea ei și un templu. Un templu închinat nimicului.“ Lacus Nemorensis Într-o dimineață ploioasă, Împăratul și-l aminti pe tatăl său, Germanicus, evocând, în fața bazinului secat al lacului sacru de la Sais, în Aegyptus, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răzbunare, un anestezic pentru suferințele vechi, umilitoare, o izbucnire de orgoliu necontrolat. Îl chemă pe Imhotep, tăcutul arhitect egiptean, căruia îi spuse: — M-am hotărât. Și porunci de îndată: — Aici vei construi monumentul închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace pentru care și-a dat viața. Și îl vom uni cu memoria mamei și a fraților mei uciși. Imhotep își înălță chipul slab, pe care vântul deșertului săpase multe riduri, privi stânca abruptă de dincolo de lac și murmură: — Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate aspectele ce privesc propagarea vocii. Dar nu vom organiza spectacole. Oameni din toate țările se vor întâlni acolo ca să vorbească, chiar dacă folosesc limbi diferite, pentru că armele nu sunt de-ajuns pentru a păstra imperiul intact. Ca un legământ de pace, vom sculpta acolo arme, armuri, scuturi și trofee din vechile războaie, așa cum în templul de la Ilium am văzut atârnate armele războinicilor sătui de masacre. Vei pregăti un spațiu în care eu să pot scrie cu mâna mea scopul acestui proiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mal. Acolo vei săpa o peșteră mare, un odeion. Pe pereții ei vei sculpta statui, ca și cum ar ieși din măruntaiele muntelui. Dar nu vor fi monștri, ca aceia pe care i-a adunat Tiberius în spelunca lui. Vor fi Geniile păcii. Fiindcă m-am gândit ca aici, în fiecare an, să se desfășoare un rit la fel cu cel de la Sais, în memoria marelui vis care l-a ucis pe tatăl meu. În odeion vor răsuna cele mai minunate instrumente, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai minunate instrumente, vor cânta cele mai frumoase glasuri ale Orientului, așa cum le auzeam seara în palatul de la Epidafne, pe Orontes, în timp ce tatăl meu, întocmai cum se varsă un vin prețios, picătură cu picătură, dăruia acelor ținuturi, unul după altul, pacea. Oamenii vor veni aici din toate părțile, fiindcă pentru un vis nou, mai ales dacă este greu de împlinit, oamenii merg până la capătul pământului. Manlius interveni, cu spiritul lui concret: — Malurile lacului sunt acoperite de mărăcini și stufăriș... Pe când vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trece dincolo de moarte se hrănește cu arome, sunete, rugăciuni și lumină. El nu dorește sânge și sacrificii de animale. Și atunci, când luna plină se va ivi acolo sus, pe deal, ca la Sais, marea statuie a zeiței Isis, mama păcii, pe tronul ei de piatră, va ieși încet din khem și va veni pe puntea pustie, ca acum trei mii de ani pe Jer-o, Marele Fluviu, care aici este numit Nilus. — O statuie pe un tron de piatră? întrebă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și aproape întotdeauna grandioasele monumente fuseseră ridicate din bogatele prăzi de război. Pe lacul acela însă, corăbiile de marmură plutind ușoare deasupra apei aveau să le spună oamenilor de pretutindeni că până și cel mai îndrăzneț vis - cel al unei păci îndelungate - se putea împlini. — Vom lucra împreună, îi făgădui Manlius; dar nu îndrăzni să spună că ideea unei corăbii de marmură căzuse asupra lui ca un fulger. Euthymius, după ce coca ta va fi gata, chiar a doua zi, eu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uimirea atât a grupului de populares, cât și a celui de optimates, îi invită pe Calpurnius Piso și pe soția sa pe Palatinus. Noblețea, puterea și periculozitatea acelei familii erau atât de mari, încât invitația lui păru un semn de pace după vechea tragedie sau, poate, semnul unor temeri tainice. Frumoasa soție se numea Livia Orestilla. Îndată ce își făcu apariția în pragul triclinium-ului imperial, cu bijuteriile strălucind pe pielea ei ca mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prețioasă, scaunul său, două-trei taburete, un lectulus, un soi de divan pentru odihnă și citit - o invenție a lui Marcus Tullius Cicero. Pe toți pereții însă, nișele și consolele erau pline de mici obiecte prețioase. Suveranii învinși, ambasadorii care doreau pacea, notabilii locali, guvernatorii provinciilor se străduiau să găsească daruri - obiecte din aur, pietre, smalț, lemn, fildeș, marmură, mozaicuri, sticlă, camee, picturi - care să-i satisfacă bine-cunoscutele gusturi de colecționar. Respectând ordinele, ofițerul însărcinat cu executarea lui Macro ceru să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noi nu va mai putea ieși pe stradă“. Se gândi îndelung și hotărî: „Va trebui să le spunem romanilor că Împăratul se sperie de orice fleac, că peste tot vede persecuții și fantasme“. Iar colegilor înspăimântați care nu-i dădeau pace le spuse: „Febra aceea i-a afectat creierul; devine un pericol pentru mulți oameni nevinovați. Roma trebuie să afle asta, începând de mâine“. A doua zi însă, Împăratul nu ieși din zothecula și nu îngădui nimănui să intre acolo. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
permită senatorilor să scape de el fără să provoace vreo revoltă populară. Granița dintre filosofie și nebunie i se părea foarte îngustă. Tăcu. Împăratul spuse: — Lacul acesta e un monument închinat visului pentru care tatăl meu și-a dat viața: pacea între oameni, atât de greu de obținut. Și vezi că astăzi la toate granițele noastre e pace. Era adevărat. În timpul domniei sale, de la limes de pe Rhenus până la cel de pe Danuvius, până la malurile Pontului Euxin, până în deșerturile Nabateei și sudul extrem al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
i se părea foarte îngustă. Tăcu. Împăratul spuse: — Lacul acesta e un monument închinat visului pentru care tatăl meu și-a dat viața: pacea între oameni, atât de greu de obținut. Și vezi că astăzi la toate granițele noastre e pace. Era adevărat. În timpul domniei sale, de la limes de pe Rhenus până la cel de pe Danuvius, până la malurile Pontului Euxin, până în deșerturile Nabateei și sudul extrem al Aegyptus-ului și al Mauritaniei n-a existat nici măcar o zi de război. Însă Vitellius își spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de pe Rhenus până la cel de pe Danuvius, până la malurile Pontului Euxin, până în deșerturile Nabateei și sudul extrem al Aegyptus-ului și al Mauritaniei n-a existat nici măcar o zi de război. Însă Vitellius își spuse că ideea de glorie și ideea de pace se potriveau ca lupul și mielul închiși în același țarc; iar când se duse în oraș își sintetiză raționamentele și povesti că Împăratul, îmbrăcat în veșminte ciudate, „vorbea cu Luna“. Curierul căzut în prăpastie — Și așa s-a hotărât el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care tuba o transmitea în imensul castru, o alta transmisă de lituus -, regăsea o lume familiară și era sigur că avea să doarmă. — E bine că te afli aici, spuse Galba. Asta e partea slabă a imperiului. Tu ai adus pacea la granița de pe Euphrates. La granița asta însă nu va fi niciodată pace. Dacă într-o zi, peste patru sute de ani, dușmani ale căror nume noi nici măcar nu ni le închipuim vor încălca limina, granițele imperiului impuse de Augustus, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o lume familiară și era sigur că avea să doarmă. — E bine că te afli aici, spuse Galba. Asta e partea slabă a imperiului. Tu ai adus pacea la granița de pe Euphrates. La granița asta însă nu va fi niciodată pace. Dacă într-o zi, peste patru sute de ani, dușmani ale căror nume noi nici măcar nu ni le închipuim vor încălca limina, granițele imperiului impuse de Augustus, ca să se îndrepte spre Roma, ei nu vor traversa fluviile Euphrates sau Danuvius, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Marea de Miazănoapte și le-a adus înapoi, fără ca ele să fi luptat. Niciodată nu s-a abătut o asemenea rușine asupra legiunilor Romei. Se uitară la el perplecși, fiindcă, după campaniile sângeroase ale lui Julius Caesar, Augustus și Tiberius, pacea din primejdioasa insulă locuită de britani fusese întâmpinată cu mare ușurare. De aceea, câțiva complotiști murmurară: — Mai bine s-o lăsăm baltă... Dar Asiaticus interveni: — Pacea aceea provine din lașitatea noastră. A fost rodul unei minți nebune, iar oamenii trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]