40,133 matches
-
citind cel de al șaptelea volum al Memoriilor lui Iorga, care se referă la perioada respectivă sau, în jurnalul doamnei Liliana Pippidi-Iorga, ce scrie ea despre ceea ce spunea tatăl ei în cadrul intim al familiei și cele comunicate de ea din amintiri autorului acestei cărți. Și nu trebuie niciodată să uităm că, atunci cînd s-a aflat în fața armelor ucigașe, a făcut-o în primul rînd pentru România, punînd totul, inclusiv pe sine însuși, pe planul doi. După cum pe drept cuvînt spunea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Angriff"82. Prin decembrie 1938, Călinescu a devenit prea egocentric și scrupulos față de puterea sa. Trebuia să se înfrunte cu un individ dualist de talia lui Iorga. Acesta scria că "aceia care au creat România Mare sînt legați prin anumite amintiri și idei, în ciuda anumitor inovații" (Iorga făcuse un calambur la adresa sistemului partidului unic al Frontului Renașterii Naționale). După care Călinescu a ordonat interzicerea apariției "Neamului românesc", ca și cum ar fi fost vorba despre "un pamflet bolșevic", cum spunea furios Iorga. Ceea ce
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Sinaia împreună cu echipa morții, ci ar fi rămas la București etc.... Ficțiunea aceasta contrazice toate faptele cunoscute: rezultatele investigațiilor efectuate de autoritățile antonesciene; memoriile membrilor familiei Iorga; propriile afirmații ale domnului Boeru făcute la München și în alte părți și amintirile lui Sima. Dar oamenii aceștia au un fel de logică a lor proprie, aceasta devenind uneori fenomen metapolitic. Între timp, o dată cu trecerea timpului, serioasele probleme financiare cu care se confrunta Boeru după ce soția lui din Germania divorțase de el, vîrsta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
115. Iorga avea în familie un singur om pe care-l putea numi prieten, cumnatul său, profesorul Ion Bogdan. 31 Op. cit., pp. 121-122 32 Op. cit., pp. 80-81 33 Op. cit., p. 49 34 Op. cit., p. 124 35 Op. cit., p. 117 36 Amintirile lui Frasin Munteanu-Râmnic relatate autorului în 1983 37 N. Iorga, Concepția Română a Ortodoxiei, conferință ținută în ziua de 13 ianuarie 1940 la "Societatea Femeilor Ortodoxe", București, 1940 38 O viață de om așa cum a fost, vol. I, pp. 100-133
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
p. 181 52 Povestea primei căsnicii a lui Iorga și evenimentele care au dus la această căsătorie i-au fost relatate autorului de către familia Iorga. 53 O viață de om așa cum a fost, vol. I, p. 186 54 N. Iorga, Amintiri din Italia, Giosuè Carducci, București, 1895, passim 55 O viață de om așa cum a fost, vol. I, pp. 198-199 56 Ștefan Zeletin îl considera pe Titu Maiorescu cel mai important gînditor junimist. Burghezia română și rolul ei istoric, București, 1925
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
individuale. Astfel, Gorki s-a alăturat de bunăvoie progresului în viziunea lui Lenin și ulterior a lui Stalin. Vezi lucrarea recentă a lui Henri Troyat asupra acestui subiect: Gorki Paris, 1986 62 Șeicaru, op. cit., p. 30 63 N. Iorga, "În amintirea lui Eminescu", "Neamul românesc literar", 1909, pp. 503-507, și Mihai Eminescu, Opera politică, vol. I (1880-1883), passim 64 În timpul războiului din 1877-1878, Eminescu a descris întoarcerea unor ostași români răniți din Bulgaria. Ajunși noaptea, au cerut adăpost la un conac
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
p. 316; BARSR, Corespondența lui Iorga, volumele 283 și 284 13 Memorii, vol. II, pp. 130-132 14 Memorii, vol. II, pp. 267, 271 și 273; vezi și O viață de om..., vol. III, p. 3 15 Șeicaru își amintea, iar amintirile sale au fost confirmate de familia Iorga, despre disprețul lui Iorga față de incapacitatea sa de a înțelege și de funcția pe care o îndeplinește în partid în cadrul unei activități politice. Șeicaru, op. cit., pp. 50-51 16 O viață de om..., vol
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
timpul fotografii ale căpitanului, pe care Iorga le rupea furios 68 "Adevărul", 30 noiembrie 1937 69 Iorga a refuzat să încaseze salariile pentru aceste posturi suplimentare și le-a donat unor acțiuni caritabile 70 Alexandru Lepădatu, Scrieri alese: Articole, Cuvîntări, Amintiri, Cluj-Napoca, 1985, p. 408 71 "Neamul românesc", 30 martie și 24 mai 1938 72 "Neamul românesc", 16 iulie și 23 septembrie 1938 73 "Neamul românesc", 1 și 6 octombrie 1938 74 "Neamul românesc" 27 septembrie și 16 octombrie 1938 75
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
abia atunci a primit informația de la colonelul N. Dragomir personal 46 Cazul Iorga-Madgearu, pp. 73-75 47 Amiralul Măcelaru, în vîrstă de peste 80 de ani în 1985, a fost rugat acum cîțiva ani de către autoritățile române să-și pună pe hîrtie amintirile. Acesta este un extras din memoriile sale (nepublicate deocamdată, dar cunoscute). Informația aceasta a fost obținută pentru autor de Andrei Pippidi-Iorga 48 Barbu, op. cit., p. 37 49 Stoian, op. cit., p. 5, și Pe marginea prăpastiei, vol. 2, p. 143 50
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
interne, Europa este unică. La ultima numărătoare, ea cuprindea 46 de țări. Cele mai multe sunt state și națiuni cu o limbă proprie; nu puține includ alte etnii și limbi cărora nu le corespunde un stat. Toate au istorie, cultură, politică și amintiri proprii, dar care se Întrepătrund, și fiecare dintre ele a fost intens studiată. Chiar și pentru scurta perioadă de 60 de ani din istoria Europei de după sfârșitul celui deal doilea război mondial - de fapt, mai ales pentru această perioadă -, literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europă nu trebuie idealizată. Ceea ce scriitorul polonez Tadeusz Borowski numea „talmeș-balmeșul incredibil, aproape comic, de popoare și naționalități care mocnea periculos În inima Europei” era răvășit periodic de revolte, masacre și pogromuri - dar el era real și a rămas În amintirea oamenilor. Între 1914 și 1945 Însă, acea Europă a fost făcută una cu pământul. Cea care a apărut timid În locul ei În a doua jumătate a secolului era o Europă mai curată și cu mai puține probleme. Din motive de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regiunea sudetă. În estul Europei și În Balcani, nu s-a sfârșit odată cu Învingerea lui Hitler: războiul civil și ocupația Armatei Roșii s-au prelungit mult după dezmembrarea Germaniei. Desigur, războaiele de ocupație nu erau o raritate În Europa. Dimpotrivă. Amintirea Războiului de 30 de ani din Germania secolului al XVII-lea (când armatele de mercenari trăiau pe socoteala populației locale, terorizând-o) dăinuie Încă, după 300 de ani, În basme și povești. În Spania anilor ’30, bunicile Încă Îi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afectate au fost clădirile de locuințe, lăsând fără adăpost o mulțime de oameni (circa 25 de milioane În Uniunea Sovietică și alte 20 de milioane În Germania, dintre care 500.000 numai În Hamburg), peisajul urban presărat cu dărâmături era amintirea cea mai vie a războiului recent Încheiat. Dar nu și singura. În Europa Occidentală, transportul și comunicațiile erau grav afectate: din cele 12.000 de locomotive din Franța antebelică, În momentul capitulării Germaniei numai 2.800 mai erau În funcțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păcii. Grație intervenției rapide și eficiente a nou-createi Agenții a Națiunilor Unite pentru Refacere și Restabilire (United Nations Relief and Rehabilitation Administration - UNRRA) și armatelor aliate de ocupație, contractarea de boli contagioase sau epidemiile pe scară largă au fost evitate - amintirea gripei asiatice care a decimat Europa imediat după primul război mondial era Încă vie. Dar situația era destul de gravă. În 1945, populația Vienei subzista cu 800 de calorii/zi; În Budapesta, rația oficială În decembrie 1945 era de numai 556
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convingi că sunt o crimă Împotriva umanității pe care istoria o va răzbuna”. Istoria nu a răzbunat-o. În plus, cei 13 milioane de expulzați s-au stabilit și s-au integrat În societatea vest-germană cu un succes remarcabil, deși amintirile trecutului persistă, iar În Bavaria (unde au ajuns mulți dintre ei) subiectul e Încă sensibil. Pentru percepția contemporană e, poate, supărător să vezi În expulzarea germanilor o „crimă Împotriva umanității” la numai câteva luni după deconspirarea unor crime de o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care se bucurau pe atunci nu era deloc neglijabilă - și același lucru se poate spune despre adversarii lor cei mai virulenți, mișcarea partizană condusă de comuniști. Rezistența antifascistă a fost, În realitate, una dintre taberele unui conflict civil, a cărui amintire s-a estompat fericit din memoria italienilor În deceniile următoare. În Europa de Est, situația era și mai complicată. Slovacii și croații au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost imens. În primul rând, ele indicau faptul că războiul nu s-a terminat În Europa În 1945, odată cu plecarea germanilor: un atribut traumatizant al războiului civil este faptul că inamicul, chiar și Învins, rămâne pe loc - și, odată cu el, amintirea conflictului. Dar luptele fratricide din acești ani au mai avut un efect. Combinate cu brutalitatea fără precedent a naziștilor și, mai târziu, cu ocupația sovietică, ele au erodat Însăși structura statului european. După ele, totul s-a schimbat. În adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În primul rând nu o bătălie eroică, ci o degradare progresivă a vieții, În care oamenii au fost trădați și umiliți, Împinși la delicte și josnicii mărunte; fiecare a pierdut câte ceva, iar unii au pierdut chiar totul. Mai mult, În contrast cu amintirea Încă vie a primei conflagrații mondiale, În 1945 sentimentul predominant nu era mândria, ci un amestec de jenă și vinovăție. După cum am văzut, majoritatea europenilor au avut un rol pasiv În război - Învinși și ocupați de un rând de străini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În termeni deliberat sexuali, ca „supunere” În fața puterii ocupantului; În numeroase romane din anii ’40, colaboraționiștii sunt fie femei, fie bărbați slabi („efeminați”), seduși de farmecul viril al stăpânitorilor teutoni. Răzbunându-se crunt pe femeile pierdute, francezii Încercau să Înăbușe amintirea incomodă a neputinței lor personale și colective. Acte anarhice de pedepsire violentă au avut loc și În teritoriile eliberate din Europa de Est, Însă ele s-au manifestat diferit. În Vest, germanii racolaseră activ colaboratori; În țările slave au guvernat direct, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anului 1945 În toată Europa, au permis evoluția rapidă a mentalității. După ce Împărțiseră vina pentru trecutul recent și sancționaseră cazurile cele mai scandaloase sau psihologic gratifiante, cei din regiunile ocupate până nu demult de nemți doreau mai degrabă să uite amintirile dureroase sau neplăcute și să-și reia viețile Întrerupte de război. În orice caz, puțini erau pe atunci dispuși să-și acuze compatrioții de crimele cele mai sângeroase. Responsabilitatea acestora, considerau toți la unison, le revenea integral germanilor. Ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Social dinainte de război, avea toate motivele să cosmetizeze ceea ce era nongerman, la el Însuși și la Întreaga Austrie, pentru a face uitat regimul corporatist pe care Îl impusese cu forța În 1934. Social-democrații austrieci, indiscutabil antinaziști, aveau totuși de șters amintirea apelurilor lor dinainte de 1933 la Anschluss cu Germania. Un alt motiv era faptul că toate partidele doreau să atragă voturile foștilor naziști, o masă electorală semnificativă, cu un rol determinant pentru viitorul țării. și, nu În ultimul rând, debutul Războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunistă de la Buchenwald din aprilie 1945, În mare parte fictivă. Aceste povești permiteau țărilor care Înduraseră pasiv războiul, ca Olanda, să uite nenumăratele compromisuri, iar celor unde activismul se dovedise a fi Îndreptat În direcție greșită, precum Croația, să Înece amintirea acestuia Într-un basm confuz al eroismelor antagoniste. Fără o asemenea amnezie, uimitoarea reconstrucție a Europei după război nu ar fi fost cu putință. Desigur, multe lucruri date uitării aveau să revină dureros În memorie. Dar abia mult mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era deloc evident. Dimpotrivă. Al doilea război mondial și urmările sale ar fi putut la fel de bine să precipite declinul final al Europei. Pentru Konrad Adenauer și mulți alții, haosul european părea chiar mai adânc decât În 1918. Bântuiți de amintirea greșelilor de după primul război mondial, mulți europeni și americani se gândeau la ce era mai rău. În cel mai bun caz, credeau ei, continentul avea să Înfrunte zeci de ani de sărăcie și conflicte. Locuitorii germani din zona americană nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru dezmembrarea vecinilor comuni În anul următor au subminat considerabil avantajul propagandistic câștigat În anii Frontului Popular. Numai eroismul Armatei Roșii și al cetățenilor sovietici Între 1941 și 1945, juxtapus crimelor fără precedent ale naziștilor, a reușit să risipească vechile amintiri. Cât despre Soviete, ele nu au abandonat nici o clipă neîncrederea față de Occident - suspiciune apărută Înainte de 1917 și alimentată de intervenția militară vestică În timpul războiului civil din 1917-1921, de excluderea Uniunii Sovietice din instituțiile internaționale În următorii cincisprezece ani, de bănuiala
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iulie 1940 au distrus flota franceză la Mers-el-Kebir), nici În americani (care dăduseră bir cu fugiții din Europa În 1920), dar mai ales În cele două puteri luate Împreună - sentiment care Îl Încerca acut pe Charles de Gaulle, bântuit de amintirile neplăcute ale șederii sale la Londra ca musafir În timpul războiului și de disprețul pe care i-l arătase Roosevelt. Francezii erau convinși că Washingtonul și Londra luau decizii care Îi priveau direct fără să le ceară părerea. La fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]