KorAP: Find »[drukola/base=amintire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1595 1596 1597 ...1606 >

40,133 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

anglo-americane luate fără a consulta Parisul. Cea mai recentă fusese, cu numai opt luni Înainte, devalorizarea unilaterală de către Marea Britanie a lirei sterline cu 30%: doar americanii fuseseră anunțați, iar restul Europei a fost nevoit să se conformeze 10. Paradoxal, tocmai amintirea riscurilor legate de lipsa de comunicare Între statele europene și apariția unor noi interese economice Îi determinase pe Monnet și pe ceilalți să elaboreze respectiva soluție. Guvernul german a Întâmpinat de Îndată favorabil propunerea lui Schuman - și avea toate motivele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cum Își amintește David Lodge despre anii tinereții. Dar nimicurile cu pricina nu erau de lepădat. Sam Watson, liderul sindicatului minier din Durham, declara la conferința anuală din 1950 a Partidului Laburist: „Sărăcia a fost eradicată. Foamea-i doar o amintire. Bolnavii sunt Îngrijiți. Bătrânii sunt respectați, iar copiii noștri cresc Într-o țară a tuturor posibilităților”. Regatul rămânea o societate a deferenței, sensibilă la diferențele de clasă - iar statul asistențial, după cum am văzut, era de folos mai mult clasei de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rezumat admirabil sentimentele vremii În documentarul său despre Anglia anului 1951, „Portret de familie”. Titlul În sine (pe care nu l-ar fi ales un cineast din Franța, Italia, Belgia sau Germania) dezvăluie o trăsătură specifică. Printr-un noian de amintiri comune despre gloria și suferința din războiul recent, scăldate Într-o mândrie locală abia conștientizată, filmul celebrează spiritul englez. Se insistă pe știință și progres, pe muncă și organizare. Fără cea mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de partid formați În timpul războiului - generația Brejnev - echivala puterea și succesul cu o producție uriașă În industria apărării, model după care avea să conducă țara Încă patruzeci de ani. Vechea metaforă leninistă a luptei de clasă se Împletea acum cu amintiri orgolioase dintr-un război adevărat. Statul-partid sovietic dobândise un nou mit fondator: marele război pentru apărarea țării. Grație tratamentului aplicat de naziști zonelor ocupate, războiul purtat Între 1941 și 1945 În Rusia a fost Într-adevăr unul pentru apărarea țării

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În cartea lui Mi³osz Într-o lumină nu foarte favorabilă) și-a publicat faimosul roman despre Polonia postbelică, Cenușă și diamant, la 38 de ani. Tadeusz Borowski, născut În 1922, nu Împlinise Încă 30 de ani când și-a publicat amintirile de la Auschwitz: Doamnelor și domnilor, poftiți la gazare. Liderii partidelor comuniste est-europene erau, În general, oameni puțin mai vârstnici, care supraviețuiseră anilor interbelici ca deținuți politici, ca exilați la Moscova sau și una, și alta. Dar În eșalonul imediat următor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vărsarea de sânge merg mână În mână. Când Sartre și contemporanii săi susțineau că violența comunistă reprezintă o formă de „umanism proletar”, „moașa istoriei”, ei erau mai convenționali decât Își imaginau. Locul central al violenței revoluționare În imaginarul francez, alături de amintirile zugrăvite În sepia ale vechii alianțe franco-ruse, Îi predispuneau pe intelectualii francezi să Îngăduie apologetica la care se dedau comuniștii În cazul brutalității sovietice. Nici dialectica nu era de lepădat. Comentând procesul Slánský pentru revista lui Sartre, Les Temps Modernes

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Kominform din Polonia, unde liderii PCF fuseseră făcuți cu ou și cu oțet pentru că nu urmau cu sfințenie noile directive sovietice, revista de cultură a partidului, Les Lettres françaises, a publicat o serie de articole În care se susținea că amintirile lui Kravcenko erau cusute cu ață albă: o făcătură a serviciilor secrete americane. Când acuzațiile au fost repetate și amplificate În aprilie 1948, Kravcenko i-a dat În judecată pentru calomnie. La proces, care a durat din 24 ianuarie până pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și detestabil”. Intelectualii liberali, În varianta continentală (Aron sau Luigi Einaudi) sau britanică (Isaiah Berlin), acceptau mai ușor decât conservatorii conexiunea americană impusă de istorie. Oricât de curios ar părea, același lucru era valabil și pentru social-democrați. Poate și fiindcă amintirea lui Roosevelt era Încă proaspătă, iar mulți dintre diplomații și politicienii americani cu care europenii tratau În această perioadă erau adepți ai Noii Înțelegeri care promovau un rol activ al statului În economie și societate și aveau simpatii de centru-stânga

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru cinematograful postbelic. Dar filmele englezești, chiar și cele mai bune, nu au atins niciodată umanismul tragic al capodoperelor italiene. „Adevărurile” simple din aceste filme reflectau nu atât lumea europeană așa cum era, cât lumea europeană văzută prin prisma miturilor și amintirilor despre război. Muncitorii, satele neatinse de bombardamente, copiii mici ( În special băieții) reprezintă ce a mai rămas bun, nepătat și real, chiar În mijlocul distrugerii și sărăciei din orașe, spre deosebire de pseudovalorile emanând din statut social, avere, lăcomie, colaborare, luxe et volupté

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
structurile sociale și administrative moștenite de la fasciști au scăpat neatinse din sângeroasa lovitură de stat prin care Mussolini a fost Înlocuit cu unul dintre generalii săi. Vechiul contrast economic și politic dintre sudul și nordul Italiei era accentuat acum de amintirile complet diferite despre război. Eșecul reformelor agrare postbelice a condus guvernele italiene la o abordare nouă a spinoasei „chestiuni a Sudului”. În august 1950, parlamentul italian a Înființat Cassa per il Mezzogiorno, un Fond al Sudului, cu scopul de a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția majoră avută, cu patru ani mai devreme, la distrugerea democrației. Socialiștii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza pentru democrația austriacă nu era deloc optimistă. și totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină În scurt timp democrația alpină model: neutră, prosperă și stabilă. Era În parte meritul Armatei Roșii, care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avea un avantaj covârșitor, regula proporțională ceda locul unui monopol partinic al posturilor și favorurilor. Dar imperativul armoniei triumfa de obicei asupra interesului local. Așa cum neutralitatea de dată recentă a Austriei a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut - „habsburgică”, „germană”, „socialistă”, „creștină” -, și implicațiile postideologice (chiar postpolitice) ale guvernării-În-coaliție și administrației-prin-Proporz au ajuns să definească viața publică austriacă. La prima vedere, soluția austriacă și cea italiană la instabilitatea politică erau diferite; la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
radio catolice și socialiste - fiecare Împărțite la rândul lor după comunitatea pe care o deserveau (flamandă sau valonă). Mai firave, curentele liberale din ambele țări nu Își permiteau o Împărțire demonstrativă pe criterii comunitare. Experiența războiului și a ocupației, precum și amintirea disensiunilor civice din deceniile anterioare au Încurajat Însă o tendință accentuată de cooperare dincolo de granițele comunitare. Mișcările extremiste, În special naționalismul flamand, au fost discreditate de colaborarea oportunistă cu naziștii. În urma războiului, oamenii se identificau mai puțin cu un anumit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decât În Marea Britanie sau Franța, familia și căminul primau În preocupările publice. Retorica națiunii, naționalismul, reînarmarea, gloria militară sau confruntarea ideologică nu prezentau interes pentru această lume a femeilor, dintre care multe munceau și Își creșteau singure copiii 20, având amintiri teribile din ultimele luni de război și din perioda imediat următoare. Adoptarea unor deziderate publice care să Înlocuiască ambițiile discreditate ale trecutului a fost calculată. După cum explicase Konrad Adenauer cabinetului său la 4 februarie 1952, descriind importanța Planului Schuman pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noua ordine germană. Pentru oameni ca Günther Grass sau Jürgen Habermas, ambii născuți În 1927, Germania de Vest era o democrație fără democrați. Cetățenii ei trecuseră cu o ușurință șocantă de la Hitler la societatea de consum; ei se vindecaseră de amintirile vinovate devenind prosperi. Grass și alții ca el au văzut În trecerea nemților de la politică la acumularea privată o dezicere de responsabilitățile civice trecute și prezente. Față de aforismul lui Bertold Brecht Erst kommt das Fressen, dann kommt die Moral („Mâncarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
suburbia pariziană Petit Clamart a fost foarte aproape de reușită. Timp de câțiva ani, la Începutul deceniului șase, Franța a fost supusă unei amenințări teroriste hotărâte și tot mai disperate. Deși serviciile secrete franceze au anihilat În cele din urmă OAS, amintirea tragediei a rămas. Între timp, Împotriva voinței lor, milioane de algerieni erau Împinși spre exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs, s-au așezat În mare parte În sudul Franței; prima generație a purtat multă vreme ranchiună autorităților franceze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fie ales direct, prin sufragiu universal (iar nu de către Adunare, ca până atunci); acest amendament la Constituție a fost aprobat cu entuziasm Într-un referendum, la 28 octombrie 1962. Susținut de instituții, de trecut și de personalitatea sa - precum și de amintirea colectivă a alternativei -, președintele francez dispunea acum de mai multă putere decât oricare alt șef de stat sau de guvern liber ales din lume. În politica internă, de Gaulle s-a mulțumit să lase treburile zilnice În seama miniștrilor săi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la Londra reprezentantul modest și ignorat al Franței. Percepția sa corectă asupra realității militare l-a Împiedicat să-și exprime durerea, Împărtășită de alți francezi, atunci când britanicii au scufundat mândra flotă mediteraneană a Franței la Mers-el-Kebir În iulie 1940 - dar amintirea acestui fapt nu l-a părăsit niciodată. De Gaulle avea motive solide să nutrească sentimente ambivalente față de Washington, unde Franklin Roosevelt nu-l luase niciodată În serios. Statele Unite menținuseră cu regimul de la Vichy relații mult mai bune decât ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lipsit de la negocierile aliate din timpul războiului, și chiar dacă acest lucru i-a permis ulterior lui de Gaulle să se lepede cu cinism de orice responsabilitate pentru Înțelegerile de la Yalta (cu care, de altfel, În sinea lui era de acord), amintirea faptului Îl irita. Dar cele mai grele umilințe au venit după victorie. Franța a fost efectiv exclusă din toate deciziile majore privind Germania. Informațiile secrete pe care Marea Britanie și SUA le schimbau Între ele n-au fost niciodată transmise Franței

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
spună adevărul. Asta Înseamnă că, În anii din urmă, ei nu au scris adevărul... Acest capitol este de-acum Încheiat. Duhul rău a fost alungat”. În Cehoslovacia, ai cărei lideri comuniști păstrau o tăcere adâncă asupra propriului lor trecut stalinist, amintirea terorii era prea vie pentru ca zvonurile venite dinspre Moscova să determine o acțiune politică 13. Unda de șoc a destalinizării a avut un efect foarte diferit asupra Poloniei vecine. În iunie s-a apelat la armată pentru reprimarea demonstrațiilor de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Partidul Comunist și cu atât mai puțin În nomenclatură, ci doar să se abțină de la orice manifestare de Împotrivire. Tăcerea lor urma să fie Înțeleasă drept consimțământ tacit. „Comunismul de gulaș” care a rezultat a Întărit stabilitatea Ungariei, iar amintirea lecției a asigurat, cel puțin În următorul deceniu, stabilitatea În restul blocului. Această stabilitate a avut Însă prețul ei. Sistemul socialist pierduse, pentru cei mai mulți oameni care trăiau sub comunism, toate promisiunile radicale, utopice și vizionare cu care fusese asociat odinioară

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
capitalului internațional au Împiedicat competiția străină. Limitați În libertatea lor de a căuta venituri mai profitabile pe termen scurt peste granițe, bancherii și creditorii privați din Franța și din alte părți au investit acasă 6. În Germania de Vest, unde amintirile de neșters din perioada interbelică erau legate de conflict și instabilitate (politică și monetară deopotrivă), guvernanții de la Bonn s-au implicat mai puțin decât omologii lor francezi sau italieni În proiectarea sau regizarea comportamentului economic, dar au acordat mai multă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de Suedia prin alocarea sistematică de posturi, fonduri și favoruri În funcție de afiliația politică. Felul În care statul austriac și resursele lui erau apropriate pentru a stabiliza piața preferințelor politice avea mai puțin de a face cu idealurile sociale decât cu amintirea traumelor din trecut. În umbra experienței lor interbelice, socialiștii din Austria se străduiau mai degrabă să stabilizeze o democrație fragilă decât să revoluționeze politica socială 5. Ca și restul societății austriece, social-democrații locali și-au uitat prompt trecutul. În alte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
același an, să Înlăture un deziderat identic din programul partidului (celebra Clauză a IV-a), formulat În 1918. Acest contrast se datorează În parte diferențelor din experiența recentă: pe social-democrații din Germania și Austria - ca și pe comuniștii din Italia -, amintirea luptelor devastatoare și proximitatea pericolului totalitar, fie În trecutul recent, fie imediat peste graniță, i-a făcut să valorizeze compromisul. Partidul Laburist britanic nu avea asemenea coșmaruri de exorcizat. și fusese Încă de la Început, precum echivalentul său din Belgia sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]