40,133 matches
-
că sursa comunismului era autoritatea Moscovei: importante erau politicile și dispoziția conducerii sovietice. Până În 1964, istoria jumătății de est a Europei a fost scrisă de Nikita Hrușciov. Liderii sovietici din această generație Încă mai credeau În lupta mondială de clasă. Amintirea idealizată a revoluției sovietice, proiectată asupra revoltelor din America Latină, l-a făcut pe Hrușciov să comită gafele care au dus la criza cubaneză din 1962 și care i-au precipitat căderea. Conflictul cu China, care a devenit public În 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiindcă reprezenta o expansiune colonială recentă a regimului comunist. În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Dar, la vest de URSS, amintirea ocupației sovietice și preluarea violentă a puterii de către ruși erau Încă vii. Simplul fapt că erau marionetele Moscovei și nu aveau credibilitate locală Îi făcea pe liderii comuniști mult mai sensibili la sentimentul național și dornici să i se conformeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
permițând cu titlu de experiment autonomia fabricilor și a muncitorilor. Inovațiile s-au născut din diviziuni etnice și geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau de practicile antebelice. Topografia dificilă a regiunii favoriza inițiativa locală; mulțumită rupturii de Stalin, dictatura proletariatului În versiune titoistă nu era obligată să reproducă În detaliu fiecare eroare din traseul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propria piele Djilas și alții când s-au abătut de la ortodoxia titoistă 5, dar mai flexibilă În privința nevoilor populației În general (nu În ultimul rând datorită ajutorului occidental). Când eseista iugoslavă Dubravka Ugrešiæ visează la Iugoslavia dispărută din tinerețea ei, amintirile cele mai vii sunt „ciocatele adevărate, impermeabilul de plastic, prima lenjerie din nylon... prima excursie la Trieste”. În Bulgaria sau România, de exemplu, o asemenea listă de nimicuri de consum ar fi fost mai greu de evocat, iar „prima excursie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din ianuarie 1972, rămasă În amintire ca Bloody Sunday („Duminica Însângerată”), trupele speciale britanice au ucis pe străzile orașului Derry 13 civili. În același an, 146 de membri ai forțelor de ordine și 321 de civili au fost uciși În Ulster, și aproape 5.000 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
popular: Heimat: O cronică germană, care retrasa istoria germană contemporană prin povestea unei familii din zona rurală Hünsruck a Palatinatului Renan, de la sfârșitul primului război mondial până În prezent. În filmul lui Reitz, anii interbelici sunt scăldați În lumina caldă a amintirilor dragi; era nazistă umbrește prea puțin amintirea acelor vremuri mai bune. În schimb, lumea americanizată a republicii federale postbelice e prezentată cu un dispreț Înghețat: materialismul care ignoră valorile naționale și erodarea memoriei și a continuității afectează grav comunitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istoria germană contemporană prin povestea unei familii din zona rurală Hünsruck a Palatinatului Renan, de la sfârșitul primului război mondial până În prezent. În filmul lui Reitz, anii interbelici sunt scăldați În lumina caldă a amintirilor dragi; era nazistă umbrește prea puțin amintirea acelor vremuri mai bune. În schimb, lumea americanizată a republicii federale postbelice e prezentată cu un dispreț Înghețat: materialismul care ignoră valorile naționale și erodarea memoriei și a continuității afectează grav comunitatea și valorile umane. Ca și În Die Ehe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reprezentant legitim al tuturor germanilor; un tratat cu Praga (1973) și schimbul de „reprezentanți permanenți” cu RDG În mai 1974. Pentru aceste realizări și după un pelerinaj emoționant În Polonia, În cursul căruia a Îngenuncheat În semn de omagiu În amintirea ghetoului din Varșovia, Willy Brandt a primit Premiul Nobel pentru Pace. El a triumfat și acasă - la alegerile din 1972, SPD a devenit pentru prima dată cel mai important partid din parlamentul federal. Deși se distanțase de vechea linie a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consimțit să recunoască democrațiile populare, rușii și vest-germanii au constatat că aveau multe În comun. Când Leonid Brejnev a venit la Bonn În mai 1973, prima vizită a unui lider al Partidului Comunist Sovietic, el și Helmut Schmidt au schimbat amintiri vii din experiența comună a războiului - Schmidt amintindu-și chiar cum „ziua lupta pentru Germania și noaptea se ruga ca Hitler să fie Învins”. Willy Brandt, care s-a opus realmente celui de-al Treilea Reich de la Început până la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar cum „ziua lupta pentru Germania și noaptea se ruga ca Hitler să fie Învins”. Willy Brandt, care s-a opus realmente celui de-al Treilea Reich de la Început până la sfârșit, observă flegmatic În memoriile sale că „atunci când se schimbă amintiri din război, falsul și autenticul sunt greu de despărțit”. Dar, dacă reminiscențele erau poate iluzorii, interesele comune erau cât se poate de reale. URSS urmărea de mulți ani recunoașterea oficială a câștigurilor sale postbelice și a noilor granițe europene, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țări, partidul socialist local - clandestin și declarat anticapitalist cu doar câțiva ani Înainte - era acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau pentru a câștiga susținerea unui electorat tânăr și „modern”. Acest fenomen are mai multe cauze. Prima, după cum am remarcat deja, este că, Îndeosebi În Spania, statul politic, și nu societatea În general, fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temperați, că urmează principii radicale”22. Circumstanțele epocii i-au obligat astfel pe mulți să abjure practic peste noapte vechile poziții de principiu. Peste viața publică mediteraneană plutea În acei ani izul bine cunoscut al promisiunilor judicios Încălcate și al amintirilor șterse la timp, ceea ce explică În oarecare măsură starea de spirit sceptică și apolitică a generației tinere din cele trei țări. Pe de altă parte, cei care, de la comuniști la falangiști, s-au agățat cu fidelitate și fără remușcări de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci o anumită idee despre epoca prezentă, care timp de decenii i-a influențat și timorat chiar și pe cei care nu o Împărtășeau. E vorba despre o viziune larg acceptată a trecutului recent al Europei, În care se amestecau amintirea Marii Crize, bătălia dintre democrație și fascism, legitimitatea morală a statului asistențial și - pentru mulți oameni de ambele părți ale Cortinei de Fier - speranța unui progres social. Era Marea Narațiune a secolului XX; când presupozițiile ei de bază au Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit” marxismul cu o repeziciune frapantă, abjurând angajamentele anterioare cu o grabă uneori indecentă. Tinerii André Glucksmann sau Bernard-Henri Lévy, „noi filosofi” parizieni care au condamnat la jumătatea anilor ’70 distorsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din februarie 1984 abia a reușit să-și termine cuvântarea. Treisprezece luni mai târziu s-a stins și el. Moartea În succesiune rapidă a trei vechi comuniști, toți născuți Înainte de primul război mondial, era simptomatică: dispărea generația de nomenclaturiști cu amintiri directe despre originile bolșevice ale Uniunii Sovietice, cu vieți și cariere mutilate de Stalin. Ei moșteniseră și supervizaseră un aparat birocratic autoritar și gerontocrat, a cărui prioritate decisivă era propria supraviețuire: În lumea În care crescuseră Brejnev, Andropov și Cernenko
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ambele țări partidele comuniste aveau o conducere rigidă și opresivă, iar ascensiunea lui Gorbaciov era la fel de neplăcută pentru regimul de la Praga pe cât era În Pankow. Dar asemănările se opresc aici. În Cehoslovacia, ca și În Ungaria, regimul comunist trona peste amintirea tăcută a unui trecut furat. Dar, În vreme ce Kádár și partidul său se distanțaseră Întru câtva de moștenirea stalinistă, liderii din Cehoslovacia nu au reușit o astfel de tranziție. Nici nu au Încercat. Invazia din 1968 și „normalizarea” ulterioară erau Întruchipate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următoare, poliția politică Însăși era desființată. Ieșirea deosebit de rapidă și lipsită de incidente a Cehoslovaciei de sub comunism - așa-numita „revoluție de catifea” - s-a datorat unui complex de circumstanțe. Ca și În Polonia, opoziția intelectuală era unită mai ales de amintirea Înfrângerilor din trecut și de hotărârea de a evita confruntarea directă - nu Întâmplător principala organizație civică din Slovacia s-a autointitulat Opinia Publică Împotriva Violenței. Ca și În RDG, falimentul partidului conducător a fost sesizat atât de rapid, Încât opțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Importanta minoritate turcă din Bulgaria (900.000 la o populație totală de mai puțin de nouă milioane) constituia o țintă tentantă: pe lângă diferența de etnie și religie, ea era moștenitoarea și simbolul unei epoci de detestată dominație otomană, a cărei amintire directă Începuse să pălească doar recent. În Bulgaria, la fel ca În Iugoslavia vecină, autocrația de partid În derivă a canalizat furia dezlănțuită a prejudecăților etnice asupra unei victime neajutorate din țară. În 1984, autoritățile au anunțat că turcii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale unui trecut care nu putea și nu trebuia să fie resuscitat. În Ungaria, Fidesz a fost inițial conceput după chipul și asemănarea liderului său de 26 de ani, Viktor Orbán: un partid politic al celor sub 30 de ani32. Amintirile și iluziile „generației Dubček” nu erau Împărtășite de copiii lor, care nu manifestau nici un interes pentru 1968 sau salvarea „părților bune” ale RDG. Noua generație nu voia să ofere alternative radicale la guvernare sau să provoace puterea la dialog, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezorientați „Înapoi” la Germania, mai ales că Germania „lor” a fost ștearsă din registrul oficial. Au fost schimbate nume de orașe, străzi, clădiri și regiuni, revenindu-se În multe cazuri la cele de dinainte de 1933. Au fost resuscitate ritualuri și amintiri. Dar nu era vorba despre o recuperare a istoriei, ci despre o ștergere - ca și cum RDG nici nu existase. Când Erich Mielke a fost judecat și condamnat pentru omucidere, nu i s-au imputat crimele pe care le autorizase ca șef
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populație de 2,5 milioane: doar 54%. Zona rurală era Încă populată de baltici, dar orașele erau din ce În ce mai „rusești” și rusofone: o transformare detestată. Primele tulburări din regiune au fost așadar suscitate de problema limbii și naționalității, dar și de amintirea aferentă a miilor de localnici „subversivi” care fuseseră deportați În Siberia. Pe 23 august 1987 au avut loc demonstrații simultane la Vilnius, Riga și Tallinn pentru a marca aniversarea Pactului Ribbentrop-Molotov, urmate la Riga, trei luni mai târziu, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestei versiuni, conflicte „vechi de când lumea” (la „extremitățile necizelate” ale Europei, cum spunea În 1791 marchizul de Salaberry) au izbucnit din nou, cum se Întâmplase periodic În secolele trecute. O națiune Întreagă a fost cuprinsă de animozități criminale, alimentate de amintirea nedreptății și dorința de răzbunare. Cum spunea În septembrie 1992 secretarul de stat american Lawrence Eagleburger, „cei din afară nu pot face nimic până când bosniacii, sârbii și croații nu se hotărăsc să nu se mai omoare Între ei”. La polul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aparente, ele au În comun o trăsătură importantă. Ambele minimalizează sau ignoră importanța iugoslavilor Înșiși, reduși la rolul de victime - ale sorții sau ale manipulării și greșelilor altora. Cu siguranță, În munții fostei Iugoslavii era Îngropată multă istorie - și multe amintiri neplăcute. Iar străinii au contribuit Într-adevăr În mod decisiv la tragedia țării, deși cel mai mult prin tolerarea iresponsabilă a crimelor locale. Dar sfârșitul Iugoslaviei - asemănător cu descompunerea altor state foste comuniste - a fost opera oamenilor, nu a destinului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În deceniile următoare. Transformarea economică a pus În contact, În orașe ca Vukovar sau Mostar, populații rurale până atunci izolate, dar tot ea a accelerat integrarea, slăbind vechile granițe etnice și sociale. Deși mitul comunist al unității frățești impunea ca amintirile și confruntările din timpul războiului să fie uitate - cărțile de istorie din Iugoslavia lui Tito omiteau prudent războaiele civile sângeroase din trecutul țării -, această tăcere oficială a adus beneficii reale. Generația postbelică În formare a fost Încurajată să se considere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perioadă. Cum legitimitatea ideologică a comunismului și a partidului se evapora rapid În era Gorbaciov, o modalitate alternativă de a pune mâna pe putere era patriotismul. Dar, dacă În restul Europei de Est apelul la naționalism și invocarea aferentă a amintirilor naționale puteau stârni cel mult neliniștea străinilor, În Iugoslavia riscul era mult mai mare. Pentru a-și consolida poziția În republica sârbă, Miloševiæ a Început să Încurajeze fățiș În 1988 mitinguri naționaliste În care erau arborate În public, pentru prima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]