40,133 matches
-
delicte deloc obișnuite. Fără Îndoială, Bosnia Îndeosebi avea o istorie pe care propaganda sârbă o putea invoca - o istorie de suferințe trecute, Îngropată superficial sub aspectul Înșelător de placid al vieții postbelice din Iugoslavia. Dar decizia de a trezi această amintire, manipulând-o și exploatând-o În scopuri politice, le aparține oamenilor: În special unui om anume. În timpul convorbirilor de la Dayton, Slobodan Miloševiæ i-a declarat cu ipocrizie unui jurnalist că nu se așteptase niciodată ca războaiele din țara lui să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nicăieri problema confruntării cu trecutul comunist nu și-a găsit o rezolvare universal acceptată sau perfect echitabilă. Dar soluția adoptată În Cehoslovacia a stârnit controverse care au depășit granițele țării. Aici stalinismul ajunsese mai târziu și durase mai mult, iar amintirea urâtă a „normalizării” era Încă foarte vie. În același timp, comunismul a avut În regiunea cehă o bază politică mai solidă decât oriunde altundeva În Europa de Est. În plus, amintirea eșecurilor succesive ale Cehoslovaciei de a se opune tiraniei - În 1938
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării. Aici stalinismul ajunsese mai târziu și durase mai mult, iar amintirea urâtă a „normalizării” era Încă foarte vie. În același timp, comunismul a avut În regiunea cehă o bază politică mai solidă decât oriunde altundeva În Europa de Est. În plus, amintirea eșecurilor succesive ale Cehoslovaciei de a se opune tiraniei - În 1938, În 1948 și după 1968 - crea o anumită stare de stânjeneală națională. Dintr-un motiv sau altul, Întreaga țară suferea de un sentiment de vină. Václav Klaus știa foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost declanșat de amintirea trecutului. În Italia, scindarea s-a datorat mai degrabă nemulțumirilor din prezent. Regiunile disidente prin tradiție se aflau la extremitatea nordică: zone de frontieră unde localnicilor li se atribuise identitatea italiană relativ recent (adesea În urma războiului și cel mai frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
separatiști bretoni sau occitani care mai rămăseseră, de regulă militanți vârstnici, relicve ale entuziasmului șaizecist, nu au avut niciodată succes. Dimpotrivă, zone bogate ca regiunea Ron-Alpi de lângă Lyon și Grenoble ar fi prosperat pe cont propriu, dar pierduseră de mult amintirea independenței și nu manifestau aspirații politice În acest sens. Dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie, zonele celtice - deși foarte dependente de Londra din punct de vedere economic - aveau Însă parte de o adevărată renaștere națională. În țara Galilor revirimentul a fost eminamente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fațete ale identității flamande autoatribuite - minoritate lingvistică persecutată și dinam economic frustrat - erau acum inseparabile În discursul separatiștilor: chiar și după ce vechile nedreptăți au dispărut, iar provinciile de limbă olandeză din nord foloseau de mult propria limbă În instituțiile publice, amintirea resentimentelor și a disprețului s-a combinat pur și simplu cu noile preocupări, dând dezbaterilor politice din țară o intensitate - și un venin - pe care temele În discuție nu le justificau. Unul dintre episoadele simbolice cruciale În acest „război lingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În urmă, comentatorii redescoperiseră „Europa Centrală”, iar Havel, Kundera, Michnik și alții ca ei erau, de la Paris la New York, obiectul admirației generale În reviste prestigioase și pe prima pagină a ziarelor. Dar istoria se schimba rapid: de Îndată ce s-a estompat amintirea ieșirii lor miraculoase de sub tiranie, Praga și Budapesta nu i-au mai interesat decât pe turiști și pe oamenii de afaceri. Bernard-Henri Lévy și Susan Sontag puteau fi găsiți mai degrabă la Sarajevo. Momentul de glorie al Europei Centrale trecuse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stării de război. În Europa de Est deceniile postbelice au așadar un parfum diferit În memoria colectivă (dar același caracter parantetic). Dar, față de ce se petrecuse anterior, și Europa de Est a traversat - fără voie - o perioadă de calm neobișnuit. Anii postbelici, a căror amintire se estompa rapid pe măsură ce apăreau noi (dez)ordini mondiale, erau sau nu un obiect al nostalgiei și regretului, În funcție de locul și data nașterii fiecăruia. De ambele părți ale Cortinei de Fier, cei din generația șaizecistă - adică cei născuți Între 1946
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În funcție de locul și data nașterii fiecăruia. De ambele părți ale Cortinei de Fier, cei din generația șaizecistă - adică cei născuți Între 1946 și 1951, cea mai mare parte a generației baby-boom - Își aminteau cu drag deceniul „lor”, cultivând În continuare amintiri dragi și un sentiment exagerat al propriei importanțe. Iar părinții lor, cel puțin În Occident, erau recunoscători pentru stabilitatea politică și siguranța materială din acea perioadă, În contrast cu ororile anterioare. Dar cei care erau prea tineri ca să țină minte anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a trecutului În scopuri ascunse, ci tocmai de ceea ce, la prima vedere, este un complement firesc al cunoașterii istorice: nostalgia. În ultimele decenii ale secolului, publicul a manifestat o fascinație tot mai mare pentru trecut ca artefact izolat, cuprinzând nu amintirile recente, ci pe cele pierdute: istoria nu reprezenta doar o sursă de Înțelegere a prezentului, ci ilustra cât de diferite erau lucrurile altădată. Istoria de la televizor (narată sau jucată), istoria din parcurile de distracție, istoria din muzee, toate reliefau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecut, ci tot ce Îi despărțea de el. Prezentul nu era moștenitorul istoriei, ci orfanul ei, rupt de vremurile de altădată, de acea lume dispărută. În Europa de Est, nostalgia nu era altceva decât dorul de certitudinile pierdute ale comunismului, despuiat În amintire de părțile-i sumbre. În 2003, Muzeul de Arte Decorative din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece. Expoziția a atras mulți vizitatori nu tocmai tineri, pentru care monotonia gri a exponatelor era o amintire recentă. Însă reacția vizitatorilor sugera un grad de afecțiune și chiar de regret care i-a surprins pe curatori. Ostalgia, cum i se spunea În Germania, se hrănea din același gen de reminiscențe incomplete. Dacă ne gândim că RDG - ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era atât de pronunțată tocmai În aceste două cadre naționale. Semețe puteri imperiale la Început de secol, ambele țări au pierdut ulterior, sub impactul războiului și al decolonizării, resurse și teritorii. Încrederea și siguranța imperiului global au fost Înlocuite de amintiri neplăcute și persepective neclare. Ce Însemna să fii francez sau britanic nu mai era atât de clar ca deunăzi. Alternativa, să devii cu grăbire „european”, era mult mai facilă În țări mici ca Belgia și Portugalia sau În locurile (ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
expoziții de fotografie și invocarea În toată țara a vremurilor mai vechi și mai bune. Dar și acest element de continuitate s-a pierdut după revoluția thatcherită. În anii ’80, acea Britanie - mai precis, acea Anglie - care se hrănea din amintirea anilor ’40 sau chiar a anului 1913 a dispărut pentru totdeauna. În locul ei a apărut o țară incapabilă să se conecteze la propriul trecut altfel decât prin ironia involuntară a tăgăduirii sau prin intermediul unei „moșteniri” sterilizate, abstracte. Tăgăduirea e ilustrată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
standurile din piața locală s-au specializat În comerțul cu nostalgie pentru nimeni alții decât locuitorii zonei (Barnsley nu făcea parte din vreun circuit turistic): fotografii În sepia și cărți cu titluri precum Anii de aur ai orașului Barnsley sau Amintiri din vechiul Doncaster (un oraș Învecinat): suveniruri dintr-o lume abia dispărută și deja pe jumătate uitată. La câțiva kilometri de Barnsley, În 2001 a fost reconstituită pentru televiziune „lupta de la Orgreave”. Ciocnirile care au avut loc acolo Între poliție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cândva”, un muzeu, și „Orwell la Wigan Pier”, un pub modern ca oricare altul, cu burgeri și cartofi prăjiți. Îngrozitoarele cartiere sărace din nord despre care scria Orwell fuseseră rase - nu numai de pe fața pământului, ci și din memoria locală: Amintiri din Wigan: 1930-1970, un ghid ce putea fi cumpărat de la muzeu, conținea fotografii În sepia fermecătoare, cu tinere vânzătoare modeste și prăvălii de modă veche uitate, dar nu pomenea nimic despre puțurile de exploatare și muncitorii a căror condiție l-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
turnat integral În studio. Conservarea unei clădiri (sau a fațadei unei clădiri) care nici măcar nu apăruse În film poate fi privită, după gust, fie ca un subtil exercițiu francez de ironie postmodernă, fie ca un simptom al faptului că orice amintire Împăiată oficial capătă fatalmente un caracter fictiv. Mitterrand a avut o contribuție distinctă la patrimoniul național: nu atât prin conservare sau clasificare, cât prin fabricarea lui În timp real. Nici un șef de stat francez de la Ludovic al XIV-lea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Reims, amfiteatrul din NÎmes, podgoriile de la Clos de Vougeot, la Mont Sainte Victoire sau la câmpul de bătălie de la Verdun dacă aluzia rămâne neînțeleasă? Ce va mai rămâne din Franța când astfel de nume vor fi Încetat să evoce amintiri și să stârnească sentimente În călătorul obișnuit? Industria patrimonială engleză este obsedată de cum nu erau lucrurile altădată - cultivând o nostalgie adevărată pentru un trecut falsificat. Prin contrast, fascinația francezilor pentru patrimoniul spiritual are o anumită autenticitate culturală. „Franța” s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sunt acum cei mai În măsură să ofere lumii un sfat modest despre cum poate fi evitată repetarea propriilor greșeli. Puțini ar fi anticipat acest lucru acum 60 de ani: secolul XXI ar putea fi secolul Europei. TC "" Epilogtc "Epilog" Amintiri din casa morțilortc "Amintiri din casa morților" Eseu despre memoria europeană modernătc "Eseu despre memoria europeană modernă" Problema răului va fi Întrebarea fundamentală a vieții intelectuale postbelice În Europa - așa cum moartea a devenit problema fundamentală după războiul de dinainte. Hannah
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În măsură să ofere lumii un sfat modest despre cum poate fi evitată repetarea propriilor greșeli. Puțini ar fi anticipat acest lucru acum 60 de ani: secolul XXI ar putea fi secolul Europei. TC "" Epilogtc "Epilog" Amintiri din casa morțilortc "Amintiri din casa morților" Eseu despre memoria europeană modernătc "Eseu despre memoria europeană modernă" Problema răului va fi Întrebarea fundamentală a vieții intelectuale postbelice În Europa - așa cum moartea a devenit problema fundamentală după războiul de dinainte. Hannah Arendt (1945) Uitarea, aș
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
è un uomo a fost acceptat de o editură mică și publicat În numai 2.500 de exemplare; majoritatea au rămas În stoc Într-un depozit din Florența, iar 20 de ani mai târziu au fost distruse de marea inundație. Amintirile lui Levi au fost publicate În Marea Britanie abia În 1959: If This Is a Man s-a vândut În numai câteva sute de exemplare (ediția americană, cu titlul Survival in Auschwitz, a Început să se vândă mai bine abia după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-l reamintească Într-o variantă cosmetizată. „Sindromul Vichy”, cum avea să-l denumească mai târziu istoricul francez Henry Rousso - dificultatea de a admite, timp de zeci de ani, ce se Întâmplase În timpul războiului și dorința imperioasă de a suprima amintirile sau de a le recicla În forme care să nu erodeze coeziunea fragilă a societății postbelice -, nu era apanajul exclusiv al Franței. Toate țările europene ocupate au avut un „sindrom Vichy”. Privațiunile Îndurate În timpul războiului de italieni, de exemplu, atât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
referință la soluția finală. Scriitorul american Alfred Kazin remarca În 1952 că pentru studenții săi din Köln „războiul se sfârșise. Războiul nu trebuia pomenit. Studenții mei n-au scos nici un cuvânt despre război”. Atunci când priveau În urmă, vest-germanii vedeau doar amintirea suferinței proprii: În sondajele de opinie de la sfârșitul anilor ’50, o majoritate covârșitoare a populației Republicii Federale cataloga perioada ocupației postbelice drept „cea mai grea din viața lor”. După cum anticipaseră unii observatori Încă din 1946, germanii s-au distanțat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și simplu altora genocidul. Chiar Adenauer, care În public se limitase la manifestări de simpatie pentru „victimele” evreiești fără a-i numi vreodată pe călăii lor, a fost nevoit să semneze un tratat cu Israelul privind plata reparațiilor. Iar dacă amintirile lui Primo Levi nu i-au interesat nici pe britanici, nici pe francezi și nici măcar pe compatrioții lui italieni, Jurnalul Annei Franck (un document mult mai accesibil, ce-i drept) a devenit În Germania un bestseller absolut, cu peste 700
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1962, zece landuri vest-germane au anunțat că istoria anilor 1933-1945 - inclusiv exterminarea evreilor - urma să devină un subiect de studiu obligatoriu În toate școlile. Presupoziția emisă de Konrad Adenauer după război s-a văzut infirmată: pentru sănătatea democrației germane, amintirea nazismului trebuia nu Îngropată, ci menținută trează. Iar atenția se Îndrepta tot mai mult asupra genocidului și „crimelor Împotriva umanității”, În locul „crimelor de război”, cu care fusese asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]