716 matches
-
totuși, oamenii lui Hideyoshi încă nu știau idee că acel cap nu-i aparținea lui Shibata Katsuie, ci lui Menju Shosuke, căpitanul pajilor săi. — L-am omorât pe Katsuie! — Am ținut în mână capul seniorului din Kitanosho! Împingându-se și îmbrâncind, făceau văzduhul să răsune de strigătele lor. — Stindardul! Steagul auriu! Și capul lui! I-am luat capul! UN PRIETEN ADEVĂRAT Katsuie abia scăpase cu viață, dar armata lui fusese zdrobită. Până în acea dimineață, stindardul clanului Shibata, cu emblema sa aurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doua zi, cînd se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, și i-a îndemnat la pace. "Oamenilor", a zis el, "voi sunteți frați, de ce vă nedreptățiți unul pe altul?" 27. Dar cel ce nedreptățea pe aproapele său, l-a îmbrîncit, și i-a zis: Cine te-a pus pe tine stăpînitor și judecător peste noi? 28. Vrei să mă omori și pe mine cum ai omorît ieri pe Egiptean?" 29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
luni dimineața. Grupul Acriturii Kraut s-a îndreptat către bibliotecă, în frunte cu Chris. Grupul lui Barry Grant a șters-o către Sanctuar, iar grupul lui Josephine a ușchit-o către Sala Abbot. Am alergat pe coridor împingându-ne și îmbrâncindu-ne. Am intrat în sală cu turma, revendicându-ne, binedispuși, cele mai confortabile scaune. Chaquie și cu mine ne-am luat la trântă fiindcă ne cășunase pe același scaun. Cu un brânci sănătos, care m-a țintuit la podea, Chaquie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că aia era realitatea. —Și mie o să-mi fie dor de tine, a urlat Chaquie. 52tc "52" în dimineața următoare, am avut parte de obișnuita fugăreală de-a lungul coridorului către Sala Abbot. Am dat buzna pe ușă, râzând și îmbrâncindu-ne în goana către cele mai bune locuri. Spre surpriza noastră, în cameră erau deja două persoane. Am simțit cum se oprește timpul în loc. îmi dădeam seama că-l cunoșteam pe bărbat. Nu-mi aminteam unde-l mai văzusem, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mergi îmbrăcat așa! îi zise Eva când ieși din baie, în mare parte goală. Fața îi era tencuită cu o pudră albă, iar buzele îi erau purpurii. — Iisuse Hristoase! exclamă Wilt. Mardi Grass cu anemie pernicioasă! Eva trecu pe lângă el, îmbrâncindu-l. — O să mă îmbrac în chip de Marele Gatsby, îl anunță ea, și dacă ai avea măcar un strop de imaginație, te-ai gândi la ceva mai bun decât o cămașă pentru întâlniri de afaceri combinată cu blugi. — Accidental, Marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în loc să o scuip; sau, și mai improbabil, momentul în care mă pregăteam să urc în avion pentru o călătorie de afaceri, cu numai șapte ani în urmă, cu tichetul de îmbarcare ținut lejer între degetul mare și mijlociu, și când, îmbrâncit de la spate, am scăpat tichetul și l-am văzut plutind spre crăpătura dintre rampă și pragul avionului - cea mai îngustă dintre toate deschizăturile posibile, de un milimetru sau doi cel mult - și apoi, spre uluirea mea, l-am urmărit strecurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o stradă întunecată, observă deodată că e urmărită de doi bărbați. Se îngrijorează și începe să meargă mai repede. Însă bărbații se țin după ea ca niște umbre. Înainte să poată scoate un sunet, i se pun cătușe și e îmbrâncită într-o mașină parcată un pic mai încolo pe stradă. La locul de detenție, e târâtă afară din mașină și aruncată într-o celulă plină cu femei. Deținutele așteaptă să fie interogate. O colegă de celulă îi explică cum stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ai ostenit, Ivane, dar nu de dragul meu, nici de-al Bulgarilor - ci de-al Constantinopolului, ăsta-i visul tău, rusesc: Țarigradul, nu creștinătatea nerușilor de sub Turci! De mai bine de un veac voi doi vă tot bateți, vă chișcați, vă Îmbrânciți, vă dați pumni și picioare pe sub bancă - dar numai pe pământurile noastre, ale nenorociților pe care te lauzi că-i scapi tu de jugul păgânului - dar ia mai du-te-n mă-ta, pe pământul lui tătâne-tău, În mlaștina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cealaltă, cu vreo trei ani mai mareo cheamă Nora - asta vine de la Eleonora. Însă degeaba-i mai mare Nora: soră-sa mică, diavolul Împielițat de Mili o bate tot mereu și tot mereu o pișcă, o trage de păr, o-mbrâncește, Îi strică păpușile, Îi rupe cărțile... Marea Îndură și tace; adică plânge. Plânge cel mai frumos din lume, Nora. Doamna-i ceva mai ’nantă decât mama și mai subțire, ai zice că are inel la brâu, Însă aproape tot atât de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și abricoase și pătură și tot. Mama e ocupată cu plânsul, ocupată cu Doamna, cu Bunedumnezeul. De mine n-are timp (c-așa-s fimeile-istea); nu vede, nu simte ce-i cu copilul ei nici când ciuma-mică mă pișcă, mă Îmbrâncește pe neprinsă-veste și nici acum, când firoscoasa asta-mi zice că-s ale ei! Și mai și citește! Așa că eu mă duc În lume. Mai rămâneți sănătoși, că eu mă duc unde-oi vedea cu ochii - În pădure. Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în fața cadavrului și a bălții de sânge pline de muște, se așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta putea să mai fi așteptat patru zile. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un om mort! Ceea ce mi-a adus la cunoștință Fazel, În câteva fraze Întretăiate, avea să știe lumea Întreagă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu merinde și am urcat în vagon. În tren te înăbușeai de căldură, ca totdeauna la noi în august, iar banchetele erau acoperite cu pielea maro plină de crăpături care se vede și astăzi. În jurul meu oamenii strigau și se îmbrânceau, bagajele treceau din mână în mână, țărăncile țineau strâns canistrele cu vin între pulpe. Pe ferestre se întindea un strat cenușiu de murdărie. Pe acolo mi-a împins tata restul de bagaj. Ne-am strâns mâinile pe fereastra vagonului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
deveni anorectic în ruptul capului. Ea pleca de acasă dimineața devreme și rareori izbutea să ajungă la școală. Se pierdea prin oraș și apărea iar, unde avea chef. Câteodată porneam s-o căutăm. Colindam străzile dimprejurul școlii, râdeam și ne îmbrânceam, strigând cu toții în cor: „Ziglindeee!” Ziglinde nu era de găsit. Apoi ușa se deschidea în mijlocul orei și Ziglinde intra în clasă. Era înaltă și slabă și își ținea mâinile prinse una de alta la spate când stătea în picioare lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a câștigat de fiecare dată! exclam eu intrigată, în timp ce mă îndrept spre metrou împreună cu Daisy. Pentru că Finn și Ben au fost prea politicoși să-și pună mintea cu ea. Are dreptate. Deși amândoi au firi de combatanți și s-au îmbrâncit fără milă pentru a ocupa scaunul liber, n-au avut tupeul să fie prea duri cu o femeie pe care abia o cunosc. În schimb, Charlotte n-a ezitat o clipă să se ia la trântă cu ei. Ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
oprește în fața ei, șuieră admirativ: ce bucată, mâncaț-aș! Între timp ajungem în stație, se deschid ușile, o lume coboară, altă lume urcă. Găliganului îi curg balele în fața fetei. În ultimul moment se îndreaptă și face un salt afară din vagon îmbrâncind o bătrână. Acrobația îl costă câteva monede. Nu-i pare rău - rânjește. E vesel, țopăie pe peron, ne face semne cu mâna. De la Victoriei până la Romană spectacolul e oferit de un puradel la vreo patru anișori. De gât îi atârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
totul ambalat într-o piele extrem de fină. Apoi, fără niciun fel de pudoare, m-a desfăcut la curea și m-a descheiat la cămașă. La ultimii nasturi și-a pierdut răbdarea - i-a smuls cu un gest nervos. M-a îmbrâncit pe pat. A sărit deasupra mea ca un tigru. Niciodată nu o văzusem atât de pasională. Cu coada ochiului am zărit, pe noptiera de lângă pat, o pungă cu pastile verzi. Din nou mi se părea straniu să fac dragoste cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să râdă pe seama profesorului, să li se ridice adrenalina când se simțeau amenințați cu un doi. Așa, însă, școala nu mai avea nici un fun. Plictisiți de ei înșiși, zăceau în bănci toropiți ori cădeau într-o veselie isterică: se ciupeau, îmbrânceau, scuipau. Fetele se machiau la nesfârșit, își făceau unghiile una alteia sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
desfigurase, că autobuzul frână brusc, ușile se deschiseră, iar din stația de lângă Sere dădură buzna vreo douăzeci de bărbați în sacouri negre și pantaloni de stofă gri: biletele la control! Hai, rapid, toată lumea arată biletu’! Cum autobuzul era ultraplin, controlorii îmbrânceau oamenii, să-și facă loc. În spate era mai ușor: acolo au fost lăsați să coboare hoții, care se îndepărtau râzând și cântând: „vine controloru’ și îți dă omoru’!” Câțiva pasageri nu-și găsesc biletul la timp. Funcționarii regiei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu oala de-a lungul axei bucătărie-baie. - Bine, atunci pe miercurea viitoare? - Da, da, e bine așa, miercuri de la 18. C XLI Portarul de la spitalul „Gheorghe Marinescu” îi spuse că avea ordin să nu-l lase să intre. Cosmin îl îmbrânci șuierându-i: la o parte, bulaiule! Alergă spre clădirea cea nouă a blocului operator și urcă treptele în goană. În urma lui se auzi țăcănitul liftului, din care ieșiră doi infirmieri solizi. Se postară în pziție agresivă în fața intrării. Deja la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu se putea pătrunde la domnul doctor, pentru că se concentra înainte de operație. Îl privea speriată, ochii indigo i se învârteau în cap. Pe ușa capitonată din spatele ei era fixată în șuruburi o plăcuță argintie: Director General Doctor Ulise Iolescu. O îmbrânci cu umărul și secretara, cocoțată pe tălpi groase ca niște cărămizi, se prăbuși icnind pe birou. C XLII Cosmin apăsă clanța și izbi ușa de perete. Departe, la capătul unui covor-curcubeu, directorul stătea răsturnat într-un fotoliu de piele. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu mai fug. Cu fiecare pas preschimbă totul și e din ce în ce mai aproape. El m-a ales pe mine, știu că nu mai am scăpare. M-a cuprins, mă simt din ce în ce mai crudă, mai fără viață, fără milă, fără nimic. Deja mă îmbrâncește. Am căzut în robia întunericului și mă simt o ființă fără suflet. Sunt ca o nălucă, umblând fără rost, amăgind pe cei pe care îi simt mai sensibili, mai nefericiți, făcându-i să creadă că nu mai au rost în
Pasii intunericului. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2369]
-
la pomană și pe urmă degeaba te-ai mai duce! strigă Pavel sfătos, înapoindu-se degrabă la conac. ― Fire-ar a dracului! bombăni baba, văzîndu-și de treburi, parcă nici nu I-ar fi văzut și nici auzit. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. Marin Stan scoase din grajduri o pereche de boi și voia să-i ducă acasă, Leonte Orbișor era indignat și răcnea: ― Să-ți fie rușine să pui tu mâna pe boi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de metal îndoit, topit, de plastic sfâșiat. Această primă explozie se istovi, apoi urmă o iluminare incandescentă când rafinăria se dezintegră. Două miliarde de tone de gaz și mașini se vaporizară în spațiu, eclipsând-o, apoi dispărând. Unda de șoc îmbrânci năpraznic naveta spațială. Când mica navă se stabiliză, Ripley își desfăcu chingile și se ridică. Nostromo și colegii săi încetaseră de a mai exista. Nu mai erau. Gândul acesta o bruscă și o izolă mai mult decât își imaginase. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Noica în 1943 - : că am fost și sîntem, prin ce avem mai bun în noi, săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei !”, exclamă, profetic, Noica și continuă : „De mai bine de 100 de ani România e îmbrîncită spre istorie, sau alteori se îndreaptă singură spre ea. (...) Totul a venit să ne scoată din eternitate. Mai puteam rămîne așa pe plan de cultură ? Mai puteam îndrăgi numai ceea ce sîntem de totdeauna ?”. Uneori, această figură mitică a Țăranului a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]