491 matches
-
înțeleagă că pentru el manualul era sfânt. Ash susținea că se comportase astfel doar pentru salvarea unui om. Iar ea apărase teza oficială. Greșise. Kane ar fi fost de acord? Se îndreptă spre pasarelă, nedumerită. Fragmente de coincidențe i se îmbulzeau în cap, încercând să se adune într-un tablou logic. Pe Nostromo nu aveau altceva.de făcut decât să aștepte. Să aștepte ca Parker și Brett să repare defecțiunile și să se roage pentru o îmbunătățire a stării lui Kane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se auzi la un moment dat o voce pițigăiată. Uită-te un pic! "Velail" nu i-a atras atenția numai lui, ci și celorlalți de lângă el, adică nouă. Pe ecran erau scările blocurilor dimprejur. Erau pline de oameni care se îmbulzeau și se îmbrânceau, se împiedicau în graba lor și ieșeau terorizați afară. În spatele lor, asigurându-se meticulos că blocurile fuseseră evacuate, veneau Gardienii. "Tipic", zise o voce. "Tactică normală", spuse o alta. "Dragul meu Împărat", făcu un glas pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Ca un curent electric, un murmur de nemulțumire față de ,,viața plină de lipsuri,, , face turul autobuzului, dus-Întors de câteva ori pe cele mai diverse voci, după care se scurtcircuitează brusc, semn că s-a ajuns la capătul traseului. Pasagerii se Îmbulzesc la ieșire ca o mică hoardă barbară. Instinctele primare iau locul rațiunii și toți dar absolut toți, coboară ca scăpați dintr-un incendiu ce le-a pus viața În pericol. Antoniu coboară ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pământean Începe să fie inutil, de prisos: cerșitul, mâncatul, drumurile, răsfoitul unor ziare...cam asta. E prea puțin, Își spune. O voce Antoniu, privești vânzoleala din jurul tău și nu te mai saturi, ai ochii larg deschiși, oamenii mișună și se Îmbulzesc disperați că cineva le-ar putea Înhăța bucățica de fericire, presupusa lor fericire. Privești, dar câteodată peste ochii tăi se așterne ceața și prin ceață ceea ce vezi pare un ținut Îndepărtat, fabulos, al cărui stăpân absolut ești. Mișcarea continuă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fost de-a dreptul suspect să fi mărturisit că are o capodoperă Ă deși el , personal nu descifrase numele artistuluiă, de la o femeie care a fost omorâtă. Iubitorii de artă, imediat ce-ar fi fost expusă pictura, s-ar fi Îmbulzit probabil să-i admire frumusețea . Privise Întotdeauna pictura În chip neprofesionist, fără pretenții de cunoscător, și fără să tresară la subtilitățile și măiestria ei. A privit-o de exemplu, așa cum privești În grabă frumusețea unui câmp plin cu maci, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și se uita la mine cum mă înghesui între barele de oțel, cu banii pregătiți, ținându-i în pumn deasupra capului și împingându-mă spre casă, ca nu cumva să fiu scos din rând. Nu înțelgeam de ce trebuia să ne îmbulzim dar îmi doream să scap cât mai repede. Într-un final am ieșit mototolit și roșu la față cu două bilete în palma strânsă. Ea m-a mângâiat pe obraz încurajator molfăind din buze un fel de „bravo”. Nu mai
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a proțăpit în mijlocul acestei bălți albastre, ca un blestem. Poștașul l-a văzut primul. După el doctorul, apoi lăptarul. Așa că pe la opt, când ceața s-a răspândit și s-au deschis magazinele, toată lumea aflase de prezența lui. Oamenii s-au îmbulzit la cele două capete ale străzii. Când am ajuns acolo cu Adél, erau deja mai mult de o sută. Unii aduseseră binocluri pe care și le dădeau din mână în mână, în ordinea sosirii, ca fiecare să poată observa situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi în josul pantei. — Poți intra, solule! anunțară ei. În momentul când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o sută se soldați îmbulzindu-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău că te deranjez, îi spuse Kanbei omului care strigase. Sunt invalid, așa că am venit cu lectica. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto, însoțit de un grup de oameni puțin numeros. Seniorul său, Mitsuhide, plecase într-o asemenea grabă, încât Shinshi rămăsese pe loc pentru a se ocupa de treburile neterminate. De cum își scoase hainele de călătorie, în cameră, câțiva oameni se îmbulziră în jurul lui, luându-l la întrebări: Ce s-a întâmplat în urma noastră? — Ce fel de zvonuri s-au răspândit prin Azuchi după plecarea Domniei Sale? Scrâșnind din dinți, Shinshi răspunse: N-au trecut decât opt zile de când a plecat Domnia Sa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i încurajau să facă fapte mari. Dar nici soldații în marș, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă limpede. Asta ne va ajunge până la Tenjin. Poate vom mânca la Yamazaki. Nu, noaptea e atât de scurtă încât, probabil, când ajungem la Templul Kaiin, va fi lumină. — Caii ar obosi, dacă am merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie o goană a oamenilor spre posturile de apărare. Războinicii care se îmbulzeau în spate începuseră să-și piardă răbdarea la gândul de a trebui să folosească o stratagemă pentru a traversa acel biet șănțuleț și se apucară să împingă liniile din fața lor. — Atacați! Atacați! Ce mai așteptăm? — Luați zidurile cu asalt! Întrecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor caselor apărură, dintr-o dată găleți cu apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de bine. N-a mai rămas nici un soldat inamic pe-aici? Hideyoshi nu descălecă, ci doar privi fix drapelele soldaților săi, care se vedeau acum pe muntele din apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zile, dar, până la urmă, în ziua a douăzeci și cincea a lunii, porni pe drumul Omi, înapoi spre Castelul Osaka. Osaka era acum un oraș mare, schimbat radical față de micul port Naniwa, iar când armata lui Hideyoshi sosi, oamenii începură să se îmbulzească pe străzi și prin vecinătatea castelului, ovaționându-l, până la căderea nopții. Lucrările de construcții externe ale Castelului Osaka se terminaseră deja. Când se înnoptă, în fața oamenilor începu să se desfășoare o scenă de pe altă lume. Lămpi luminoase străluceau din nenumăratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
către ușă. Alergând o dată cu ceilalți, Lucian simți aripile clătinându-i-se în spate. Își agăță rochia de înger de un colț de masă și observă cu groază că un capăt de hârtie creponată îi spânzura sfâșiat în dreptul genunchiului stâng. Se îmbulzeau pe scară în sus și, pe când genunchii i se zbuciumau în goana urcușului, tot încerca să ascundă capătul de hârtie zdrențuită strecurându-l între alte două fâșii. Când, ajuns sus în capul scării, își ridică privirea, avu deodată în fața ochilor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Ora marelui tămbălău. Polițiști în cămăși (am devenit atât de relaxați, de obișnuiți cu crimele azi) masați câte șase în jurul dubelor albe, mașinile care transportă bani, cu dunga lor roșie, așteptate în parcările de pe drumul principal. Undeva, puștii, capetele-rase, se îmbulzeau să-și lanseze noul spectacol. După cât se pare, săptămâna trecută, sâmbătă seara, a avut loc aici o revoluție în toată regula. Mâncam singur la o masă din dreptul ferestrei în Burger Bower, și na-m văzut nimic. Dacă e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se întîlnească în timp, încît discrețiunea lor să nu se afle decât în natura obiectivă a operelor scrise; cu toate astea e lesne a proroci ca fenomenele celui întîi se vor retrage și că ale acelui d-a doilea vor îmbulzi din ce în ce mai cu pregnanță viața publică. Va să zică momentul emancipațiunei unei limbe de sub dominarea atât etimologică, cât și sintactică a unei alteia sau a unora altora străine e cel mai fericit și cel mai fertil în privința limbei însăși. Prin asta nu voi
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
înconjură, îi urmă pe drumul spre grandiosul mausoleu construit de Augustus. Gajus, prea tânăr pentru o asemenea zi, zărea pe margine armurile pretorienilor și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe el, fiul mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
filologie și dădu să o apuce spre ieșire. Dar imediat observă, în partea cealaltă a holului, un grup agitat și gălăgios de studenți și se opri, curios să vadă despre ce era vorba. Studenții de la filologie se strânseseră și se îmbulzeau în jurul unui tip cam de vârsta lor, înveșmântat ciudat într-un fel de rubașcă neagră, cu mustață haiducească, ochi vii și cu o claie neagră de păr, care-i stătea vâlvoi în creștetul capului, de parcă tocmai atunci descinsese de la asediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
jos vedeam Două broaște săltărețe Care, zău, mi-au dat binețe. Veste de toamnă Astăzi am ieșit afară Și un sunet de chitară Îmi șoptea ușor, ușor Uite, toamna vine-n zbor! Frunze galbene-aurii Roșcate portocalii Se joacă și se-mbulzesc Toamna mie mi-o vestesc. Iftode Roxana-Marina, clasa a VI-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor coordonator Ciobanu Cristina O lume eternă Pe cerul senin Doar luna dă culoare întunericului Căci stelele și-ascund sub gene Privirea argintie. Luna
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre casă. Și-a amintit îndată de filmul lui Bunuel ce i-a încântat adolescența. Se imagina în fața bisericii din Ouro Prieto, piațeta complet goală, biserica închisă și cu porțile care dintr-o dată se deschid larg și oile năvălind afară, îmbulzindu-se pe treptele bisericii. În plus au fascinat-o întotdeauna miracolele. Miracolele sunt de toate felurile, se gândea ea, urmărind linia curcubeului ce se contura vag pe cer. Și-a închis umbrela și a pornit mai departe. Când nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate de Întinsă a modalităților de a păcătui. Poate că era nevoie să exploreze toate locurile crimei, să le rezume Într-un plan comprehensibil, să schițeze harta cetății păcatului și sulfului, hotarele lui Dite. În jur, lumea continua să se Îmbulzească, râzând de nenorocirile fantoșei. Preacurvia se apucase să Îl gâdile obscen În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
puhoi pestriț semănat cu ochi și cu guri ce strigau, din care se iveau, ca niște lăncii, puzderie de lumânări, a căror flacără abia de se ghicea în lumina arzătoare a zilei. Dar când procesiunea ajunse aproape și când mulțimea, îmbulzindu-se sub balcon, păru că începe să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare, părăsi balconul și camera și coborî în goană scara. Se pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe jos foaia de plută, în timp ce alți câțiva încercau să ridice piatra spre a i-o pune din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]