1,072 matches
-
pariază numai pe una dintre fețele ființei-ca-ființare, căzând în capcana antitezelor monstruoase". "Antitezele sunt viața" e "maxima-cheie a gândirii eminesciene", susține autorul. La ea se raportează întregul eșafodaj metodologic al disocierilor sale de ethosul postmodernist, profund resentimentar, în favoarea ethosului "antitezelor împăcate". E disocierea dintre ideologie, care ține partea uneia dintre antiteze, și adevăr, între "raționalismul în exces" al "aristotelicilor întârziați" și "gândirea transmodernă". "Transmodernismul" este conceptul ("mai îngăduitor") al volumului cu același titlu, apărut la editura "Junimea" în 2005, prin care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
raportarea la absolut poate să mijlocească și să îndreptățească o delimitare clară a adevărului de denaturările sale. Nu e o teză. E un mod de situare ontologică și o cale de cumpănire a judecății lui Theodor Codreanu printre multiplele antiteze, "împăcate" sau "monstruoase", ale vieții ("antitezele sunt viața") românești. De la un articol la altul (și, am putea spune, de la o carte la alta) se produce o lentă și îndărătnică separare a apelor, o demarcare clară între transparența deschisă a întregului, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o soluție pe care o redăm în propriile-i cuvinte: "Kant abandonase antinomiile găsind soluția în rațiunea pură, iar Hegel s-a iluzionat că poate rezolva antitezele prin sinteză. Eminescu a avut geniul să transceandă ambele ipostaze, vorbind de antiteze împăcate, pe care el le opune "antitezelor monstruoase". Este ceea ce Lucian Blaga va numi transfigurarea antitezelor" (p. 386). Cu această formulare venim, însă, aparent paradoxal, pe pământ. Despre ce este vorba? Indiscutabil, Theodor Codreanu aparține istoricilor și criticilor literari care își
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
încrezându-se în puterile proprii, mereu pe picioarele ei, cu credință. În ajunul morții Olavei, prietena de la spital o visează pe un pod, făcându-i semn de adio cu mâna. A doua zi află de moartea ei și se simte împăcată. Bătrânii știu multe despre „trecerea podului”. Unora li se face frig, alții își visează prietenii apropiați primind cheia sfârșitului, alții văd ceva alb, fără chip, ca într-o nuvelă de E.A. Poe. În plin război, în Iugoslavia, ironia sorții: Suedia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la poartă, am intrat la mama. Mi-a acordat zâmbetul acela intim, care-mi era rezervat numai mie. — Ți-am dat cam multă bătaie de cap, zise ea aproape șoptit. Nici vorbă, stai liniștită, i-am răspuns, zâmbind. Mă simțeam împăcată. Chipul mamei se luminase și părea de-a dreptul strălucitor. Aveam impresia că era fericită că l-a văzut pe unchiul Wada. Au fost ultimele ei cuvinte... S-a stins după vreo trei ore... în amurgul liniștit de toamnă, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Ddddumnezeu. Ce curaj! Și ce îîîngrozitor. Trebuia însă să se întâmple, trebuia cccca omul să îndrăznească. În toamnă și-a pierdut complet controlul. A continuat să îmi dea lucruri de făcut și îmi luam cei treizeci de dolari cu conștiința împăcată, dar n-a reușit să scrie nici un rând. Deseori mă întrebasem cu ce soi de femei ieșea când nu era căsătorit, târfe mai dezghețate sau doamne din propriul lui cerc social, sau poate vagaboande pe care le culegea de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu trupul și sângele Lui, ca să nu le mai fie niciodată foame și sete. Și-i acoperă cu inima Lui, ca să nu le mai fie niciodată frig și trist și pustiu în suflet. Iar când adorm, se trezesc la viață, împăcați, în brațele Lui. De aceea în inimile oamenilor e întotdeauna primăvară și bucurie și viață fără de sfârșit fiindcă acolo e El. "Cine sunt eu ?" șopti ca în vis copilul. Și tot el răspunse: "Te știu : tu ești Tu. Acum pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vouă vă era mai sete decât mie. Și te săturai tu, dacă am fi băut noi?! Păi, uite, asta nici nu mi-a trecut prin minte. V-am văzut că v-ați potolit setea și nu știu cum, dar m-am simțit împăcat, mângâiat, plin de bucurie, ca atunci când plouă... Poți spune că m-am saturat și eu, dacă vouă nu vă mai era sete. Și acuma mi-e la fel. Mi-e cald în piept, parcă am aripi de bucurie, aș râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ușor s-o văd. Pe măsură însă ce priveam la chipul fără viață, mi se părea că lacrimile ei și chipul acela își vorbeau tainic un șuvoi de viață și durere trecea din ființa ghemuită la pământ spre cealaltă, întinsă, împăcată, luminoasă și... la fel de tăcută. Între ele două, vii erau doar lacrimile și tăcerea fără sfârșit. Și lumina. Dar cum să vezi lumina în atâta mâhnire ? Era străină. N-o mai văzuserăm până atunci. Nimeni n-o zărise venind. Și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
meu s-a lăsat omorât. Adică, fără să știu, s-a lăsat omorât pentru mine. Fără să spună vreun cuvânt. Fără să-mi spună nici mie nici un cuvânt. Și asta, doar pentru că mă iubește și vrea ca eu să fiu împăcat și fericit pentru totdeauna. Asfințitul făcuse cerul și marea roșii ca sângele. Mâinile mele erau, și ele, roșii ca sângele. M-am aruncat la pieptul bătrânului și am început să plâng în hohote. Pentru Fratele meu, Iisus, care-și dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
iubi... Dar prin somn, știam că sunt în brațele Lui și că, oricând, oriunde, sunt acasă fiindcă El e cu mine. Și în brațele Lui se odihneau și tata, și mama și era cald și bine și pace... Am dormit împăcat : ai mei nu mă părăsiseră, nici nu plecaseră să se caute unul pe celălalt, ci să-L întâlnească pe Tatăl nostru cel din Ceruri, ca să fim împreună, să trăim în împărăția Lui, în brațele Lui, în iubirea Lui. Și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în curând, toți cei de față aveau să se oprească de tot, să ajungă, poate, la o moarte senină, împăcată. Uneori, nu vorbea nimeni pe parcursul întregii reuniuni. Asemenea prilejuri îi plăceau cel mai mult lui Gabriel. După acest mare vid, vorbirea umană pare atât de meschină, negrăit de stupidă. Mai cu seamă când unii vorbesc cu glasuri exaltate, stridente. Astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ale tânărului celui chipeș se joacă, pe pajiștea cosită, numai el știe cu ce, un copilaș bălăior și gol, delicat și zglobiu, ca un amoraș din porțelan. Ca un putto! De jur-împrejur, în plină lumină solară, cu surâsuri fericite, senine, împăcate, pe figuri, se adună pașnic ceata de prieteni. Miroase a ierburi amare, de leac, a izvor și a praf de cremene de te seacă la suflet! Am senzația crudă și firească de a-i ști pe toți, de a-i
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pieptul antiglonț, eroism cu nemiluita, tot dichisul. Sub razele matinale ale soarelui congelat, ierburile pline de chiciură din marginea pistei par de sticlă, cîmpul fumegă congelat În timp ce noi Îi deranjăm armonia. Se Întrevede cîmpia nesfîrșită, mii de kilometri de pustiiciune Împăcată. Dintr-un entuziasm necontrolat, răcnim din toți rărunchii și cumva chiar reușim să ne sincronizăm gura cu picioarele - cred că cel mai bine mi se sincronizează mie, pentru că nu am În minte decît promisiunea făcută de locotenent. CÎnd intrăm În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
1941, nu mai țin minte, a fost, știți foarte bine, sub regimul Mareșalului, scos din cadrele active ale armatei, e mândru și acum de asta. În timpul războiului a fost pe front, ca ofițer medic, dar de rezervă. E cu conștiința împăcată că a slujit în primul și al doilea război. Cât despre ce se întâmplă acum, e convins că se va sfârși într-o zi, dar se întreabă când și cum? Căldura de vară înmuie, spre prânz, asfaltul curții. Rex aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
câți suntem - nu avem dreptul să le criticăm, să le comentăm în hotărârile pe care le pronunțăm; ci să le aplicăm și atât. Ce-ar fi dacă toți am comenta legislația și nimeni n-ar aplica-o. - Și te simți împăcat? - Nu. Dar suntem singurii care mai putem face dreptate, câtă a mai rămas. Ce-ar fi fost și fără noi? Aplicăm legile, dar când ele sunt strâmbe cei mai mulți dintre noi, ajutați de un curaj neadus la clamare, le aplicăm forțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe-aici!” Pe Enin vorbele lui Canafas chiar Îl Încredințară că nu mai avea nimic de făcut și că ceea ce urma să se Întâmple prietenului său era firesc și nicidecum cel mai mare rău de pe lume. Porni spre poartă aproape Împăcat, după ce-i șopti calului: „Cum zici tu. Cum vrei tu...”. Întinse mâna spre clanța ruginită, se răzgândi și se Întoarse: „Băi, Canafase, tu chiar nu vrei să-ți dau drumu’?”. Bătrânul armăsar oftă și-și pironi privirea către cer, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le Întâlnesc din ce În ce mai des. În perspectivă nu văd decât pustiu și nu vreau să-l străbat cu pasul, nu vreau să ajung să-mi fie silă ori să mă las sufocat de deznădejde. Încerc să comit un suicid senin și Împăcat. Să pun un punct final. Să-l Înfrunt nițeluș pe Doamne-Doamne - În care nu cred, dealtfel. Nu izbutesc nici măcar În vis - și visez enorm, În fiecare minut de somn, de fapt, În vis am trăit mult mai intens și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui Eminescu. Îl putem include aici și pe Camil Petrescu, în sensul că Patul lui Procust dobândește aspectul unei "simfonii neterminate". Suntem de acord cu cei care au inclus această ficțiune în categoria "romanelor cu final deschis". Am fi extrem de împăcați cu sine dacă, la finalul lecturii, un cititor avizat ar exclama în maniera lui Nicolae Iorga: "Un nou Camil Petrescu se ivi." BIBLIOGRAFIE I OPERA 1. Petrescu, Camil, Doctrina substanței, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988; 2. Petrescu, Camil, Opere
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
formează personalitatea umană a cărei coloană vertebrală este conștiința. Atenție deci, la educație! Deseori auzim expresiile: așa mi-a dictat conștiința; am ascultat glasul inimii; conștiința m-a îndemnat să-mi onorez profesia cu răspundere și dăruire; sunt cu conștiința împăcată. Mulți semeni de-ai noștri săvârșesc fapte reprobabile, antiumane și antisociale cu bună știință, în cunoștință de cauză, premeditat. Despre aceștia spunem că sunt lipsiți de conștiință sau au o conștiință deficitară, viciată. Dintre persoanele care săvârșesc răul în mod
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
că nu e un filosof de profesie, este doar un „gânditor privat”. Este, în mod sigur, un mare moralist și, totodată, unul dintre ultimii mari creatori ai modernității. Emil Cioran are dreptul să vorbească despre disperare, căci a întâlnit lumile împăcate ale gândului. Are dreptul să vorbească despre barbarie, pentru că s-a supus disciplinelor și muncii. Are însă mai ales dreptul să vorbească împotriva cărților și a cumințeniei lor, pentru că și-a dat câțiva ani de tinerețe spre a trăi numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
de exaltantă. În răstimpul în care o gândești te simți mai pur și mai înțelept decât ceilalți”, Cioran mărturisește: „În chiar acest moment, nici un reproș venit din partea oamenilor sau a zeilor nu m-ar putea atinge: am conștiința atât de împăcată, că parcă n-aș fi existat niciodată” (III, 144). Să fie acesta semnul Indiferenței, al înțelepciunii? Înțelepciunea, în care Cioran speră să găsească o salvare și spre care tinde, e asociată inevitabil renunțării la eu, mortificării. Își spune: „Ama nesciri
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
bază ale nursingului”, volum în care apare și o primă definiție a nursei: ”funcția unică a nursei constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă pentru îndeplinirea acelor activități care contribuie la sănătate sau recâștigarea ei (sau la o moarte împăcată, liniștită) pe care le-ar fi îndeplinit fără ajutor dacă ar fi avut puterea, voința și cunoștința necesară”. Ulterior M.Kihg (n.1923) introduce în definiție 3 sisteme dinamice ce interacționează și anume: 1. individul 2. grupurile 3. societatea De când
Nursing general : note de curs by Solange Tamara Roşu, Mihaela Carmen Fermeşanu () [Corola-publishinghouse/Science/91817_a_93197]
-
o scurtă reflecție pornind de la o poveste interesantă, auzită de la un om simplu care, deși prezenta o dizabilitate severă, își trăia cu demnitate viața de zi cu zi și avea acea forță interioară a caracterului care îl făcea fericit și împăcat cu propriul destin. A fost odată o insulă unde trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Bogăția, Orgoliul, Tristețea, Înțelepciunea... și, ca toate celelalte, Iubirea. Într‑o bună zi sentimentele și valorile au fost anunțate că insula este în
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Și Mariedl moaie juma' de chiflă în conserva de gulaș... ERNA: Ne, ne, că nu ești tu acum la rând! Se uită urât la Mariedl) Nu ai băgat de seamă că acum începe să se audă o muzică lentă? (Ridică împăcată capul) Deci acum, în sfârșit, cântă orchestra ceva lent... Wottila o apucă pe Erna de un cot și o întreabă dacă poate s-o invite. Apoi mai adaugă că el nu-i tocmai un bun dansator, pentru că este un om
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]