810 matches
-
Magazinul de îmbrăcăminte. Colț cu Via Nazionale. Tata ne îmbrăca în gând cu haine noi. Pentru fiecare fusese rezervată acolo câte o vitrină. Pentru copil, pentru mamă, pentru tată. Puteai privi înăuntru până în colțul cel mai îndepărtat, marfa stătea corect împăturită pe rafturile negre. Pe jos, parchetul lucea. Acasă nimeni nu se uita în vitrine, căci în dosul lor era beznă, iar unde pătrundea o zare de lumină, descoperea numai rafturi goale. Aici însă, tata a găsit întocmai perechea de pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
așezat cu toții în jurul mesei din sufragerie. De obicei, asta se întâmpla doar atunci când se servea supa de legume cu parmezan și orez. Tata, eu, signora Maria, signor Giovanni și Pietro. Scrisoarea a trecut dintr-o mână în alta, hârtia fusese împăturită cu cea mai mare precizie și n-avea nici o pată de cerneală pe ea. În schimb era plină de ștampile, rotunde, dreptunghiulare, denumiri prescurtate ale unor instituții oficiale și două-trei semnături. Persoana cea mai importantă eram eu, fiindcă traduceam pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dincolo pantofii, umbrelele de soare altundeva, până când în sfârșit erau mulțumiți. Bărbații aveau voie să se dezbrace în văzul lumii, asta nu era necuviincios. Unii își lăsau pantalonii, chiloții, cămășile și maiourile să zacă pe unde se nimerea, alții le împătureau cu grijă. Tata era un bărbat din a doua categorie, poate călătoria noastră în America îl ajutase să devină mai ordonat. Pentru că dimineața soarele era mai plăcut și mai blând, adulții nu voiau să fie deranjați între zece și douăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și despre moarte nu s-au spus decât povești, și aceasta nu este decât una dintre ele. Se Întâmplă prin urmare că moartea se hotărî să se ducă În oraș. Dezbrăcă cearceaful, care era tot ce avea pe ea, Îl Împături cu grijă și-l atârnă pe spătarul scaunului pe care până acum am văzut-o așezată. Exceptând acest scaun și masa, exceptând de asemenea fișierele și coasa, nu mai există nimic În Încăpere, În afară de acea ușă Îngustă care nu știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
tip, să ne gândim la acest caz al mâinii stângi, care are În seama sa partea cea mai grea a muncii cu violoncelul și primește de la public mult mai puține aplauze decât mâna dreaptă. După ce termină cina, muzicianul spălă vasele, Împături cu grijă pe vechile Îndoituri fața de masă și șervetul, le puse Într-un sertar al dulapului și Înainte de a ieși din bucătărie se uită În jur să vadă dacă rămăsese ceva nelalocul său. Câinele Îl urmă În sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
că este puțin cocoșat, asemenea clădirii sale, ceafa îi este acoperită cu bucle gri, paleta îi tremură în mână, mă aud întrebând, vrei să mă dezbrac? El încuviințează în tăcere și iese din cameră, iar eu mă dezbrac emoționată, îmi împăturesc frumos hainele și le pun într-un colț, parcă aș fi la un control medical, iar în clipa în care el intră, întreb, de ce ai ieșit, și el îmi spune, nu îmi place să văd cum se deschide un cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
călătorii, apoi începe să își împacheteze hainele în felul acela ciudat al lui, întotdeauna mă săturam să îl văd cum se chinuie și în cele din urmă îl ajutam, chiar și acum mă apropii de pat și încep să le împăturesc, o bluză și încă una, el mă privește uimit, se simțea mai bine când urlam și înjuram. Unde mergi, îl întreb, iar el spune, încă nu știu, întâi voi face o călătorie în sud, după aceea, voi vedea, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ține haina aceea albastră, o căciulă din lână și șosete groase, eu nu spun nimic, înțelesesem deodată, cu cât mai multe cuvinte voi rosti eu, cu atât mai puține va spune el, îl văd luând o plasă de după frigider și împăturindu-și lucrurile, este ciudat faptul că își amintește unde sunt pungile, chiar și robinetul îl găsește cu ușurință, își toarnă un pahar cu apă și se așază lângă mine. Nu este ceea ce crezi, spune el, nu o iubesc așa cum te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
văd câteva ore. Crezi că se poate? Mi-ar plăcea să ne plimbăm unul alături de celălalt, așa cum obișnuiam. Îmi dau seama că îți este greu, dar te rog mult scrie-mi măcar câteva rânduri.“ Am scris patru pagini, le-am împăturit și le-am băgat cu grijă în plic. Pe plic am scris adresa părinților ei, cu mențiunea că scrisoarea este pentru Naoko. Profesorul intrase deja în clasă și când am ridicat privirile, l-am văzut ștergându-și sudoarea de pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
anunțat că trebuie să se întâlnească cu sora ei în Ginza. Ne-am dus împreună până la stația de metrou și acolo ne-am despărțit. Înainte de a ne despărți, Midori mi-a strecurat în buzunarul hainei foaia de hârtie care era împăturită în patru și mi-a spus să o citesc acasă. Am citit-o în tren. Îți scriu cât ești plecat după băutură. Este prima oară în viața mea când scriu o scrisoare cuiva care stă lângă mine, pe bancă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
acasă în noaptea aceea, dar i-am spus că mă simțeam mai bine acolo, pe mal, singur, și nu a mai insistat. Când s-a ridicat să plece, a scos din buzunarul hainei o bancnotă de cincii mii de yeni, împăturită în patru, și mi-a băgat-o în buzunarul cămășii. Mi-a spus să-mi cumpăr de banii aceia ceva mai consistent de mâncare pentru că arătam groaznic. Am încercat să-i înapoiez banii, zicându-i că mi-a dat destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sau, În locurile prea abrupte, mergînd pe lîngă ele și apoi, lăsÎndu-le la marginea trecătorii, se duceau Înspre peșteră, se aplecau și intrau. În timp ce-i urmăream, un motociclist ungur, un tip Înalt pe care Îl știam, ieși din peșteră, Împături niște hîrtii și le Îndesă În portofelul de piele, se duse la motocicleta sa și, Împingînd-o, sparse rîndul catîrilor și brancardierilor, o Încălecă și dispăru cu un răget În spatele crestei, lăsÎnd În urmă o trîmbă de praf. Dedesubt, dincolo de cîmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Untură se uita la picnicul pe care-l pregătise Nick. Nu fi tîmpit, Wemedge. — Bine, Untură. — Bine. Numai nu fii tîmpit. Untură deschise poarta și o luă peste pajiște spre cabană. Nick stinse lumina și ieși, Închizînd poarta În urma sa. Împăturise mîncarea Într-un ziar. Trecu prin iarba udă, sări gardul și, mergînd pe sub ulmii mari, o luă pe strada care ducea În oraș. Trecu de cutiile poștale R.F.D. de la intersecție și dădu În șoseaua care ducea spre Charlevoix. După ce trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dintre cei mai calmi oameni pe care-i cunosc. Nu-și trece mâna prin păr, nu-și răsucește inelele, nu rearanjează tacâmurile. E pur și simplu imperturbabil, în timp ce eu, prin comparație, sunt mereu în mișcare, mă joc cu paharul și împăturesc întruna șervețelul din brațe. V-a plăcut mâncarea? ne întreabă chelnerul ocupat cu debarasarea. — Foarte bună, mulțumim, îi răspundem la unison. —Doriți și desert? Îi sunt recunoscătoare că a cerut meniul, pentru că mie mi-e jenă s-o fac, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu chibzuială! ― Oamenii nu s-au ridicat împotriva dumneavoastră, conașule! protestă logofătul. Dar de, boierule, nici ei n-au pământ, și de aceea se tot sfarmă să câștige. ― Nici eu nu zic să nu câștige, s-ar putea? făcu arendașul împăturindu-și la loc hârtia. Să câștige, Chirilă!... Dar tocmai moșia mea, Chirilă? Platamonu de mult aștepta să se răcorească. I se părea că țăranii au fost nerecunoscători când s-au prezentat Nadinei să-l concureze. Chitanța însă n-o socotea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
condițiile necesare menținerii acuității vizuale perfecte. SUCUL DE CASTRAVEȚI Se alege un castravete mai apropiat de maturitatea fiziologică (de coacere), atunci are mai mult suc. Se spală, se șterge și se rade pe răzătoarea de plastic. Se strecoară prin tifon, împăturit în mai multe straturi. Sucul limpede se captează într-un pahar de sticlă, de circa 300 ml. Pentru spălat ochii, am folosit un pahar de sticlă mic, cu diametrul gurii de circa 3 cm, potrivit pentru mărimea ochiului. Se umple
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
mai ales articolele tematice, cele despre cum să trăiești lent. Și cu cît citeam mai mult, cu atît mă înfundam mai tare în șezlong, hotărît să nu mă las dus la nici o treabă. Trecuse astfel de miezul zilei cînd am împăturit revista, hotărît să mă apuc, în sfîrșit, de lucru. Soția mea trebăluia de mult prin gospodărie, iar eu, iată, zăceam fără să fac nimic ! Mă încerca deja un sentiment incomod că am cam pierdut timpul, că se duce ziua și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mătușa ne aștepta, fusese la spital unde mama, încă între viață și moarte după operație, apucase totuși s-o roage să mă țină o vreme la dumneaei. Așa că tata ducea într-o sacoșă tot felul de schimburi de-ale mele, împăturite în grabă, ca vai de lume. La Rond am schimbat tramvaiul luând între timp o cutie plată de menține și încă una de bomboane Vinga, pentru văru-meu, și pe la zece am ajuns la tanti Aura. Nu știu ce se întîmplase de nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întîi am făcut bilețelele, pe care urma să scriu cele șase nume ale prietenelor mele, ca să aflăm cine va fi mireasa. Aici am trișat, dar nu eram în stare să fac altfel. Am scris pe toate bilețelele "Ester". Le-am împăturit apoi, și Garoafa a tras un singur bilet din pumnul meu. Pe celelalte le-am rupt repede și le-am aruncat. Dacă mi le-ar fi cerut, aș fi rămas cu toată rușinea pe cap. Riscasem mult, dar jocul îmi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tânăr. Acesta mă privea și el, zîmbindu-mi iar. Apoi îmi arătă, pe perete, un calendar, din alea populare, cu anecdote, caricaturi, sfaturi pentru gospodine pe reversul foilor cu data. Nu înțelegeam, așa că el s-a ridicat, a rupt foaia, a împăturit-o și mi-a pus-o în palmă. S-a aplecat apoi iar peste mașina de scris. M-am îndreptat spre ușă obidită, în partea dinăuntru, ușa era de culoare gălbuie și avea o perdeluță albă peste fâșia de geam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prânz, Pantelimon se îndrepta hotărât spre biroul lui Ulieru. Dar pe măsură ce se apropia, încetinea pasul. Ajuns în dreptul ascensorului se rezema de perete și deschidea ziarul. Dar nu izbutea să citească. La răstimpuri își ridica privirile și cerceta pendula. Apoi își împăturea ziarul și pornea agale spre cantină. Ajungea printre cei din urmă și mânca la repezeală, fără poftă, cu ochii în farfurie. Dacă îi vorbea cineva, tresărea speriat, clipind din ochi, silindu-se să zâmbească. Sfârșea întotdeauna prin a se interesa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fazele lunii de pe toată suprafața Pământului. Computerele vor face restul. Ar trebui să începem întîi cu vecinii noștri, apoi Franța, Italia, Mexic, Suedia... Dar să nu uitați Uganda, adăugă după o scurtă pauză. Când îl zări apropiindu-se, tânărul își împături jurnalul, căută ceva în servietă, apoi se ridică alene de pe bancă, parcă nu s-ar fi îndurat să se despartă de umbra teiului. Porni agale, cu pași leneși, în direcția opusă, întorcînd mereu privirile spre bancă. De abia după ce-l
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
într-o lume străină, în care nu te pot întovărăși. Și pentru mine, și pentru tine, cred că ar fi mai înțelept să ne despărțim. Suntem amândoi tineri, iubim amândoi viața... Ai să vezi mai târziu... - Bine, spuse Profesorul după ce împături cu grijă hârtia și o introduse în agendă. Am să mă întorc mai târziu. Reveni după un ceas. Încuie ușa, să nu fie deranjat, și se așeză pe scaunul din fața patului. - Te ascult. Nu trebuie să faci un prea mare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lecții. Măcar câteva. Măcar o lecție, două pe lună, adaogă văzîndu-l că tace privind-o neliniștit, parcă nici n-ar fi ascultat-o, ci i-ar fi urmărit doar mișcările buzelor și lumina, când umedă, când mată, a dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trăgînd-o încet spre el. Zadarnic. Nu s-a mai găsit nimic. Doar cenușă... Întinse brațul cât putu mai mult, înălțînd rochia, iar Iconaru o lumină întreagă, plimbîndu-și lanterna de sus în jos. - Dar, vezi, trebuia să mă gândesc, reluă Ieronim, împăturind rochia și așezînd-o peste cearceaf. Trebuia să-mi închipui că Generăleasa o va păstra cu sfințenie, căci asta era tot ce-i rămăsese de la Caty, de la fata ei cea mai mică, și, până atunci, cea mai norocoasă, căci avea patru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]