2,573 matches
-
să mai știu mi-e frică cum să-mi vîr mîna În gura ei căscată să mi-o afund În hăul acela pînă la cot să-mi colcăie printre degete balele ei de animal turbat de groază și dacă o Înăbuș de tot dacă o omor și toți ochii ăia pironiți pe mine ca niște cîini speriați așteptînd momentul să se repeadă nu pot nu mă duc n-are decît să moară așa i-a fost scris nu vreau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că nu au voie. Când scaunele au încetat să mai scârțâie, Bobbie Lee a continuat. — Ah, am auzit o voce, o voce în sălbăticie. Ei nu îi e frică de Iisus, Îi cere iertare. Câte dintre voi de aici se înăbușă în lacrimi de pocăință? Nu vă fie teamă. Lăsați-l pe Iisus să afle că vă pare rău. Strigați către El să vă ierte. Femeia de lângă mine a început să plângă și la fel au făcut multe alte femei. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
unul din noi; ușor, așa cum ridici un fir de păr de pe haina cuiva. Corpul dansatorului exersat mă privea străin și singur. Eram convinsă că aș fi putut să împiedic ce se întâmplase. Dacă aș fi vegheat măcar o oră. Mă înăbușea un aer plin de somn din Ghetsemani. Totul se prăbușea în mine și în jurul meu. Se vedea cu claritate acum - spațiul din somn era supus și el legilor care dominau viața. Acolo unde era un surplus de viață, acolo apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiar până la Moscova. Toate aceste lupte au secătuit Rusia. Mobilizarea unui număr atât de mare de soldați și jafurile tătarilor au dus la un regres economic fără precedent. Boierii începuseră să cârtească iar țăranii au declanșat o serie de răscoale înăbușite cu greu. Temându-se de uneltirile boierilor, Țarul Ivan al VI-lea a înființat "Opricina", adică "cei ce slujesc", o poliție secretă ai cărei membri purtau robe negre și aveau mână liberă să îi anihileze pe toți dușmanii țarului, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un gînd, umbra unui gînd ori o imagine pot duce prin magia cuvîntului sau a vrăjii necuvîntului, pînă la starea de grație a Întruchipării... Jeshua Krohal va părăsi În zori odaia Maestrului (În care izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crîșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adînci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază avu În față manuscrisul cu tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mînă la o revoltă, la unul din acele puciuri care din cînd În cînd mai zguduia imperiul, țîșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă vărsare de sînge, ca apoi, tot pe neașteptate, cu Înverșunare și deznădejde, să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante și ca o trădare nu doar a monarhului, ci chiar a condiției sale sociale. Pedeapsa trebuia să fie exemplară. Condamnatul abia dacă deslușea cîte-o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tîrziu, pumnii săi Întîlneau din nou carnea moale a Sophiei și, cu timpul, Fortuny simți că, dacă nu o putea poseda În calitate de soț, avea s-o facă În calitate de călău. În felul acesta, pe nesimțite, soții Fortuny lăsară anii să treacă, Înăbușindu-și inimile și sufletele, pînă În clipa cînd, de atîta tăcere, uitară cuvintele care le-ar fi putut exprima adevăratele sentimente și se preschimbară În niște străini ce locuiau sub același acoperiș, unul dintre multele acoperișuri ale orașului infinit. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spune? Știți dumneavoastră. Zvonurile și toate celea. Eu, de crezut În poveștile astea, nu cred, firește, dar se spune că nu puțini și-au udat izmănuțele, acolo Înăuntru. — Să nu-mi ziceți că-i o casă vrăjită, am zis eu, Înăbușindu-mi un zîmbet. N-aveți decît să rîdeți. Dar nu iese fum fără... — Dumneavoastră ați văzut ceva? — De văzut de-adevăratelea, nu. Dar am auzit. — Ați auzit? Ce anume? — Uitați-vă, odată, să tot fi trecut vreo cîțiva ani buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din armuri. Fețe vineții și Încă somnoroase se iveau printre creneluri, azvârlind sudălmi și făcând gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi dădu peste Arrigo. Era În picioare lângă balustradă, cu obișnuitul său aer sceptic, ca și când ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să trag la hanul Îngerului, iar după aceea trebuia să caut un călugăr... Brandan. Și să-l ajut. - Să-l ajuți la ce? strigă Dante cu glasul schimbat de surpriză. - Nu știu. Urmau să Îmi spună de cum ajungeam, bâigui celălalt, Înăbușindu-și un geamăt. Urma să-mi pun serviciile pun serviciile și experiențe la dispoziție... - Să-ți pui la dispoziție serviciile și experiență? Îl Întrebă priorul și Își luă un moment de reflecție. Te pricepi la mecanică? Dumneata ai montat mecanismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de unul dintre ele, descărnat și crispat În ghearele morții. Era cu fața În jos. Se aplecă deasupra lui, Înăbușindu-și un geamăt. Bernardo fusese lovit pe la spate, cu două tăieturi sângerânde sub baza gâtului. Îi făcu repede semnul crucii, după care Îi Închise ochii. Așadar, și el făcea parte din conjurație, deși puterile Îi erau pe sfârșite. Ori poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi apropie cupa de flacără, spre a o privi mai bine. Era de aur, mare cât un pocal pentru liturghie. - E chiar... murmură el fără să-i vină să-și creadă ochilor. Nodul ce i se puse În gât Îi Înăbuși strigătul care Îi năvălea pe buze. Își trecu degetele peste cizelura delicată a cupei, o cunună de trandafiri și de frunze de laur care o Înconjura În partea de sus, peste patru acvile imperiale cu aripile larg deschise. O lucrătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nod În gât, ca o mână de fier. Izbucni În plâns, covârșit de durere. - Așadar asta voiai? Întrebă el sughițând, Îndreptându-se spre Arrigo. - Ce se petrece, maestre, nu te simți bine? auzi exclamând dincolo de ușă. Cu un efort, Își Înăbuși plânsul. - Nu-i nimic, replică brusc. Doar un vis urât, adăugă el sperând ca acela care În deranjase să plece. Însă văzu ușa Închizându-se. Un călugăr cu un felinar În mână apăruse În prag. Scrută Înăuntru bănuitor, mutându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gramofonul lui Kerry. — Psalmodiază! a strigat Tom. Nu declama! Psalmodiază! Amory, care interpreta, și-a asumat o mină plictisită, pretextând că avea nevoie de un disc cu mai puțină muzică de pian. La care Kerry s-a tăvălit pe podea, Înăbușindu-și râsul. — Pune Inimi și flori! a urlat el. Of, Doamne, Doamne, simt că nasc niște pisoi. Oprește afurisitul ăla de gramofon! a strigat Amory, cam congestionat la față. Nu dau o reprezentație! În tot acest timp, Amory Încerca, delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dispare, s-a plâns ea după un moment de privire concentrată. Tot acolo e. Și arată ca pielea de om bătrân... Of, Amory, ce putem face? E chiar la Înălțimea umărului tău. — Maseaz-o, a sfătuit-o el, Încercând să-și Înăbușe râsul. Isabel a frecat delicat pata cu vârful degetelor. O lacrimă Îi apăruse În ochi și i se prelingea pe obraz. — O, Amory, a zis ea disperată, dac-o frec, parcă-mi ia foc gâtul. Ce să fac? Lui Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
frânseră din șale și emiseră uralele colegiului cu voci puternice, răzbătătoare, adăugând la sfârșit numele lui Phyllis. A fost deci ovaționată zgomotos și escortată cu entuziasm În campus, cu o suită formată din vreo cincizeci de flăcăi rurali, În râsetele Înăbușite a sute de Învătăcei și de oaspeți, dintre care jumătate habar n-aveau că era vorba de o farsă, ci credeau că Burne și Fred sunt doi studenți de viață care și-au invitat prietena la o distracție studențească. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mașinării complicate, acționând alternativ. De parcă tot ce vroiai era să nu te murdărești pe mâini și de‑aia lăsai totul în sarcina picioarelor, îi spune mai târziu Rainer, cuprinzând‑o tandru în brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
locuit. De o parte conglomeratul primitiv al poeziei argheziene; de alta, vacuitatea, planitudinea vântului lovinescian care-l îmbăiază. Aceasta ne face o Spanie seacă, și trebuie multă credință și nebunie de hidalgo s-o explorezi fără să te mortifici sau înăbuși. Dar singura Spanie de care d-l E. Lovinescu poate să amintească, nu e deloc pătrata patrie a lui Gongora, ci o Spanie mult mai indigenă și mai omenească: Spania lui Don José, plutonierul, de sub comanda d-lui lt.-colonel
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
minute a întredeschis ochii, mi-a răspuns la săruturi cu buze tot mai lacome, iar cu degetele îmi măsura înfrigurată umerii și coapsele. O fierbințeală firească ne cuprinsese pe amândoi. Era cald și parcă începusem să respirăm cu greutate. Ne înăbușeam de porniri năvalnice și de săruturi pasionale și patul nu ne mai ajungea pentru hârjoneala tot mai întețită a trupurilor ce se căutau, se măsurau, se mângâiau frenetic. O mână i se strecurase hotărâtă sub chiloți și după unele mângâieri
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
a trântit sticla goală cu forță în bordura trotuarului și a scuipat neputincios peste ploaia de cioburi risipite în jur. Își rodea unghiile între dinții îngălbeniți și gemea neputincios... - Potcovaru Cartuș! - Prezent! a venit răspunsul, după câteva clipe de ezitare, înăbușit într-un suspin ce a scăpat involuntar, venit parcă din amintirile ce-l năpădiseră pe cel ce se ridica greoi de pe bancă, încovoiat ca o virgulă, nesigur și cu privirea rătăcitoare a omului hăituit. Doar o clipă a privit chipul
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
De când nu ești, În vis să te revăd Aș vrea, Dar albe nopți se trec încet, Iar chipul tău se pierde În albul fulgilor de nea... Dar tu nu ești Să-mi vezi privirea Îndurerată, Nici să-mi asculți chemarea Înăbușită-n piept, Cum ascultai odată... Când tu nu ești, Se trec și florile. Le bate Frunza vântul pe alei Ce tainic ne-mbiau Să ne plimbăm în noapte... Referință Bibliografică: De dragoste, din dragoste... / Marian Malciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
DE DRAGOSTE, DIN DRAGOSTE... de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363808_a_365137]
-
Eu? / Eu sunt o ignorantă, / Nu știu nimic despre lumea în care / Chelnerul poartă pe o tavă de aur / Capul lui Ioan” (Șunca și vinul). E limpede că, între idealurile urzite o viață întreagă și realitatea care te sugrumă, te înăbușă, te plesnește peste față, după ce ți-ai părăsit până și visele de copil și nu mai crezi nici în legende, al căror înțeles îți scapă mereu, e preferabilă comoditatea rutinei, de vreme ce toate orizonturile de așteptare s-au întunecat de-o
UN ALT FEL DE TABLETE ŞOTRON. MELANIA CUC, MERSUL PE APĂ , EDITURA NICO, TÂRGU MUREŞ, 2013. CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1072 din 07 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363306_a_364635]