667 matches
-
sărută mâna, apoi sărută pe tâmplă pe madam Pomponescu. De acolo trecu la geam, unde examină termometrul, și alături de perete - barometrul. - Timpul e umed, Mamy. Să știi că are să ningă abundent. Cu aceste cuvinte, Pomponescu, pășind impunător, deschise ușa sufrageriei, încovoindu-se foarte puțin. A doua zi fu găsit pe pat mort, nedezbrăcat. Pe noptieră se afla un pahar cu apă în parte golit și un mic flacon cu un fel de sare pe fund. Probabil imediat ce intrase în dormitor băuse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și păcatele Gomorei. Acea lepră imorală de greci n-o putea scoate decât Cuza din țară. Îngăduitorii de mai târziu n-ar fi pătruns niciodată în mizeria morală a acelor sectari ai vițelului de aur. De aceea cu greu se încovoaie d. Boerescu sub sarcina de-a dovedi că 2 mai ar fi fost în toate cele o crimă. Fără a prejudeca ceea ce Clio va înscrie pentru de-a pururea în tablele ei de bronz și fără a ne face câtuși
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Silistra. Pe Silistra era o casă cu un balcon sprijinit de atlași. Mama mă căra-n brațe între alimentară și casă, înfofolit în paltonașul meu, și treceam cu capul în dreptul pubisurilor zugrăvite galben-murdar și scorojite ale celor doi bărboși cumpliți, încovoiați de apăsarea balconului. Priveam în sus și, pictată pe cerul alburiu, zăream o bătrână cu părul cărunt căzîndu-i în valuri ca al fecioarelor. Dar parcă tot restul ar fi fost topit în ceață, perlat și destrămat, și-ntr-adevăr restul se topi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
crească. Crescură exponențial, își dublară masa-n fiecare clipă, înglobară ca o undă de șoc tronul și heruvimii, înghițiră miliardele de sfinți. Rotindu-se ghemuiți, unul cu capul la coada celuilalt, umplură deodată sala cea uriașă, îi simțiră cu spinările-ncovoiate pereții de zgârci elastic, de care se izbiră deodată năpraznic. Iar pereții ce se-ntinseseră să-i cuprindă începură contracțiile. Și chinul expulzării din împărăție-i cuprinse, și din ochii fără gene izvorâră lacrimi, dense și sărate și străvezii. Pereții
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de parcă treptat l-ar fi-ncărcat anii și metehnele, era doar un punct de substanță organică pe suprafața calotei strălucitoare. De-aici nu mai știa încotro să se-ndrepte. Straiele de pe el se zdrențuiseră și miroseau greu. Statura i se-ncovoiase de parcă ar fi atras-o din ce în ce mai puternic pământul. Fuioare de barbă cenușie îi fluturau acum în câmpul vizual, și fire lungi din sprâncene îi stânjeneau vederea. Soarele ardea tare și emisfera de gheață începu să asude. Stratul se făcea mereu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
panouri mai ușoare decât frunzele, dar mai rezistente decât lemnul, nu poate fi decât o minune dumnezeiască. Folosind o asemenea substanță mirifică, oamenii tăi au reclădit în doar trei zile acoperișul, iar arborii care servesc de coloane nu se mai încovoaie acum sub greutatea țiglelor de lut. Și mai știi că Dumnezeul tău e bun și te respectă. Nu a dorit să îți dea de pomană acoperișul acela, ci ți-a cerut ceva care stă în puterea voastră să dați: țiglele
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el, scutură capul cu putere și îi arătă în fundul văii largi o căsuță din piatră, ce abia se vedea dintr-un pâlc de carpeni încovoiați de vânt. — Ce ai, ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era deja zi, singura fereastră stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de lumânările unui candelabru cu două brațe. în lumina aceea gălbuie, trăsăturile sculptate ale episcopului apăreau și mai pronunțate. Anianus era de statură medie, slab și puțin încovoiat de vârstă. Purta o tunică din lână, simplă și lungă, cu mâneci largi și fără centură, iar în picioare era încălțat cu sandale simple de casă. Trăsăturile sale păreau ascuțite, înconjurate de o barbă blondie, lungă și ondulată, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abisul înfricoșător care mă separă de ceilalți: am înțeles că trebuie, pe cât posibil, să tac și să păstrez pentru mine ceea ce gândesc. Iar dacă acum m-am hotărât să scriu e numai pentru a mă face cunoscut umbrei mele - umbră încovoiată pe un perete care înghite tot ce scriu. Pentru ea vreau să fac o experiență: să văd dacă ne putem cunoaște mai bine unul pe altul. Fiindcă de când am rupt orice legătură cu ceilalți, vreau să mă cunosc mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
M[ăriei] Tale, fiecine cu ce greutate are, căutând județ drept și aflîndu-l. Fiecine se judecă ascultîndu-se și apărîndu-se. Și-ntre acestea mii de mii de oameni unul este osebit de toți, el n-are dreptul viermelui de-a se-ncovoia sub piciorul celui care-l calcă, orice ureche omenească îi este închisă, numai Dumnezeu i-a mai rămas cu îndurarea, cu bunătatea... poate și cu dreptatea lui. ALEX[ANDRU] Las-o asta, regina mea. O minte de femeie nu cunoaște
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ne putem îndepărta, de oamenii sau situațiile pe care nu le putem ierta și pe care le adunăm ca pe niște comori în inima noastră ? Dar ce fel de comori sunt? Pentru că seamănă mai mult cu niște pietre ce ne încovoiază, ne limitează mișcarea, ne împiedică să ajungem la destinație. Refuzând să iertăm persoanele din jurul nostru, cele care credem noi că ne-au greșit cu ceva , nu facem decât să ne îngreunăm nouă călătoria și mai mult, în loc să înaintăm vom constata
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
părerea? își simte Roja tîmplele zvîcnind și pulsul bătîndu-i tot mai rapid în nodul care îi crescuse în burtă. N-am pomenit o nebunie mai mare, se citește în ochii Părințelului, la o parte! zbiară Roja din nou, luîndu-și elan, încovoindu-se pe spate, izbind din toate puterile în mijlocul geamului, făcîndu-l cioburi. La o parte, la o parte! se aude și țipătul Curistului, care se îngrozește văzînd că Roja nu se mulțumește doar cu atît, că își continuă opera de distrugere
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
prin vorbele pe care harul său tot mai schimonosit le scuipase, batjocoritor, pe afișele festiv naționaliste ale Partidului, pline În ultimul deceniu ceaușist de iconografia caricaturizată a Domnilor Încolonați să legitimeze apariția Marelui Urmaș cu stea roșie. Dar Poetul se Încovoiase deja deasupra mea și Îmi șoptea, languros, alte vorbe. - Uită, uită tot ce ți-am spus. Sunt sleit, sunt În stare de orice. Nu mai suport... Uită ce ți-am spus, dar nu uita ruga mea. Să nu mori, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-o de când era o copilă. Îl văd pe tata cum o lovește pe mama cu o lopată. S-a întâmplat brusc. Fără veste. Nu-mi vine să-mi cred ochilor. E nebun. O face târfă pe mama. Trupul mamei se încovoaie. Mi se umflă pieptul. O lovește în față, în spate, strigându-i că o să-i rupă oasele. Mama e în stare de șoc, incapabilă să se miște. Tata o târăște pe jos, o lovește și o calcă în picoare, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
transformă pe cineva, peste noapte, din erou în nelegiuit și invers, barca familiei Zhou nu se scufundă niciodată. Deng Yin-chao nu vine la petrecerile dansante ținute în Palatul Poporului. Din când în când, își face apariția doar ca să salute. Își încovoaie spatele și îmi spune că sunt cea mai bună. Toate cuvintele frumoase. Nu știu ce-i zice despre mine soțului ei. Nu vorbește cu nimeni altcineva pe la spatele meu, deoarece știe că Kang Sheng este urechea mea, iar el este pretutindeni. Deng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în față, lungi cât un stat de om. Rășchirate ca niște degete, penele înclină pasărea în unghiul vântului. Capul roșu-sângeriu se pleacă, iar aripile bat împreună, un preot înfășurat în mantie oferind binecuvântarea. Coada se face cupă și pântecul se încovoaie, surprinse de înălțarea pământului. Picioarele lovesc, genunchii întorși înapoi zbătându-se ca un tren de aterizare avariat. O altă pasăre plonjează și vine grămadă, luptându-se pentru un loc liber la popasul ticsit, de-a lungul celor câțiva kilometri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui Mark. Ea i-o provoca, pentru că nu era cine era. Amigdala lui, își aminti ea. Amigdala nu poate vorbi cu cortexul lui. Îl mai ții minte pe unchiul Luther? întrebă ea. Trăgea astfel de el, poate nedrept. Mark se încovoie în vântul care-i bătea din față, în jacheta lui de baseball și căciula albastră, tricotată, pe care începuse s-o poarte ca să-și ascundă cicatricele până când părul avea să-i crească la loc. Mergea de parcă ar fi făcut acrobații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lumină într-un zâmbet care nu se putea ivi decât într-un stat cu mai puțin de douăzeci și doi de locuitori pe o milă pătrată. —Hei, vă știu. Arătați exact ca-n poză. — Și tu, răspunse Weber. Mark se încovoie de râs. Ar fi căzut de pe bancă, dacă nu s-ar fi ținut de Bonnie. —Ce? întrebă Bonnie, râzând și ea. Ce-am spus? — Amândoi sunteți țicniți. Mark îndreptă sceptrul spre ei. —Explică-te, Markie. Păi, în primul rând, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pasăre, ce și-ar putea aminti o pasăre. Nervozitatea ei se transmite puiului de anul ăsta. Suferința contagioasă îl înalță într-un salt. Lovește cu picioarele pustietatea din jur. Penele lui se răsfiră ca niște degete întinse. Gâtul i se încovoaie pe spate și strigă, închegând aerul. Își aruncă frunze pe spinarea arcuită, acoperindu-și aripile. Și pentru prima oară din cele o mie care vor urma în viața lui, dansează. În întunericul ce se așterne, o altă specie ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bărbatul cu lista de infidelități jalnice, pe jumătate consumate. Dar bărbatul a cărui imagine de sine nepătată ștersese lista asta atât de total - ce putea să merite un astfel de om, în afară de o demascare lentă și agonizantă în public? Își încovoie umerii și se agăță de podium. Se simțea anemic și ripostă iar cu analiză structurală, iar cu anatomie funcțională. Se pierdu în lobi și leziuni. Bipul scurt al ceasului îl anunță că era momentul să încheie. — Deci avem poveștile a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
piciorul. Roma. Privit din spate, tatăl meu arăta ca un actor italian. Unul faimos. Mai demult, văzusem un film cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta. Tatăl meu era cu adevărat un bărbat frumos, chiar și privit din față. Drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nevoit să clipească. Obrajii nu-i erau plini cum îi au băieții, ci supți înăuntru, înspre dinți. Abia îi puteai vedea buza de sus, nu pentru că ar fi fost subțire, ci pentru că avea un nas îngust și lung, care se încovoia la capăt. Era blond, cu părul pieptănat drept pe spate, care-i atârna pe gât. Timp de un minut nu a spus nimic, a deschis doar Biblia și a încercat să găsească o pagină. Când a găsit-o, a tușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în closet sau în coșul de rufe murdare, ori mi-o luam la labă în dreptul oglinzii de pe dulăpiorul cu medicamente, cu chiloții pe vine, ca s-o văd și eu cum arată când țâșnește din mine. Sau, dacă nu, mă încovoiam deasupra pumnului meu aflat în plină mișcare vibratorie, cu ochii închiși, dar cu gura căscată, ca să-mi vină pe limbă și pe dinți sosul ăla cu gust de zer și de Clorox, deși nu o dată, cuprins de orbire și extaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Abia la desert, la salata de fructe, i-a mărturisit Doyle - pe care mama îl descrie ca „semănând cu Errol Flynn, și nu numai la înfățișare“ - ce anume băgase, de fapt, în gură. După care, și-a petrecut toată noaptea încovoiată deasupra closetului, vomitând. — Mi-am vărsat și kișkes de la chestia aia! Farsorul dracului! De-aia-ți zic până azi, Alex, să nu te ții de farse - ar putea avea urmări tragice! Mi-a fost atât de rău, Alex - îi făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e înfiorător! Cum de mi s-a întâmplat una ca asta, mamă, mie, care în cărucior eram atât de superb! Vârful a început să țintească spre ceruri, în timp ce la jumătatea pantei, acolo unde se termină cartilajul, a început să se încovoaie îndărăt, către gură. Peste câțiva ani n-o să mai pot nici mânca, chestia asta o să atârne drept în calea mâncării! Nu! Nu! Nu se poate una ca asta! Intru în baie și mă opresc în fața oglinzii, îmi împing nările în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]