559 matches
-
în puterele meu tânăr frate Iovănuț, căci de m-oi gârbovi mai tare sub apăsarea lor, va părea ceva natural, eu gârbovindu-mă oricum prin forța vârstei, pe când încârcându-l pe el, lucrul se va vedea îndată și în asemenea poziții încovoiate un suflet tânăr, ispitit de Satană, începe să se-ntrebe cu ce drept îl ții așa aplecat și ce-ar fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strecură pe parapet pe lângă armaș. Văd că nu pricepi. Bine. — Iertare, luminăția-ta! - păli Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe celălalt. Și tu urli din toți... ăștia... cum le zice... — Bojocii - gemu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
siguranță de gândit. Presupun că vă pot lăsa să încuiați dumneavoastră. I-am dat cheile și am încercat să trec în camera de zi, dar el mi-a blocat drumul. M-am uitat la el surprinsă. Limba lui, subțire și încovoiată, a alunecat afară și a trasat liniile gurii sale într-un mod foarte neplăcut. Mă puteți lăsa să trec, vă rog frumos? i-am spus cu aroganță. Nu s-a dat la o parte. În schimb, s-a lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și argintii și Încovoiate, de parcă n-ar fi Întregi, de parcă așa ar fi ele, gata-strâmbe de la fabrică. Horpăiesc soldații, dar nu prea vorbesc. Moș Iacob umblă de colo-colo, printre ei: le toarnă vin fiert din ceainicul nostru cel mare. Celor Întinși pe zăpadă, În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
poezia „Durerea”, apreciată de principesele Nadeja Știrbey și Elisa Știrbey ca un triumf patriotic, admirată chiar și de Octavian Goga, vibra sufletele: Oprită să urce în ceruri vreodată, Durerea n-are aripi să-și facă vânt, Ci calcă peste lespezi încovoiată, Înger pururi încătușat de pământ. Adâncu-i glas n-ajunge la stele... Brațele-i vântură cenușă și lut, Presărându-le peste răni grele. Dar Domnul a ales-o de la-nceput. În toamna anului 1942 - cam la doi ani după decesul soției
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Într-adevăr, cu o floare altoită cu un Înger. Tulpina era groasă și ieșită În afară, cu aripioare ascuțite, sub formă de frunză, iar bobocul avea un luciu sclipitor și un fel de guler pliat ce amintea de o corolă Încovoiată. — Desenat după o probă de-a lui Toldt. Testiculele alunecă prin canalul vintrelor și ajung În scrot abia prin luna a treia. Până atunci, se află În cavitățile abdominale de pe ambele părți ale șirei spinării, aici și aici, unde, Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cu umerii ridicați și mâinile În șolduri a uitat pentru o clipă că, de câte ori stătea așa, sânii ei plini ieșeau și mai mult În evidență. Dacă și-ar fi dat seama, ar fi revenit la poziția ei obișnuită, cu spatele Încovoiat, fiindcă nu putea suferi pieptul acela amplu, care descoperise că era o altă povară genetică pe care i-o lăsase maică-sa. Uneori se asemuia cu creatura aceea coranică misterioasă, Dabbet-ul Arz, căpcăunul menit să apară În Ziua Judecății, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se mai simțea deloc neliniștită, de fapt, nu mai simțea nimic, decât că Îi era foame. Tot ce avea de mâncare În camera ei era o pungă cu stafide aurii pe care le cumpărase de la un vânzător ambulant slab și Încovoiat care striga prin fața casei ceva mai devreme În seara aceea. Când ajunsese la jumătatea sticlei și mai avea doar o mână de stafide i-a sunat telefonul. Era Aram. — Nu vreau să rămâi În casa aia În seara asta, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre, în mocirlă, printre ierburi... Și simții mânile grele, și văzui ochii răi, lucitori, care parcă mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul cu ochii neclintiți albi, simțeam încă în jurul gâtului strânsoarea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească răgușit, stâns: — Faceți-vă o pomană, oameni buni... M-a apucat vătămătura... Și mă ține, mă arde, nici nu mai pot merge... Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel lung a fost și la ocnă! Țiganii voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră oamenii întinzând cu brațe tari toporâștele; coasele încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii albaștri, dar nu cum îți închipui dumneata... Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
despre această povestire, în recenzia la volumul Cântecul amintirii din Convorbiri critice, nr. 8 din 25 august 1910, că este „numai o țesătură de lumini și umbre, în care parcă ghicim un înțeles“. Hoțultc "Hoțul" Boierul Costea Forăscu, îngrămădit și încovoiat în mantaua-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două ori scurt și a treia oară înclinându-se prelung. Puiul și-a luat zborul țârâind. Am smuncit strunga și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu aceasta bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui Victor era că ținea ascuns sub pernă un dicționar vechi din care tăia zilnic un cuvânt. Cuvintele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aburii ce ieșeau din căldările de metal cu terci și cartofi dulci. Ridicînd mînerele de lemn, Jim se strîmbă de durere, nu din cauza efortului, ci pentru că Îl ardea sub cămașă cartoful pe care Îl furase. CÎt timp avea să stea Încovoiat, nimeni n-avea să vadă cartoful, așa că Încropi o pantomimă de strîmbături și gemete. Ah, ah... ah, Doamne... Ești demn de echipa de actori din Lunghua, Jim. Domnul Maxted Îl văzuse scoțînd cartoful din căldare, cînd plecaseră de la bucătărie, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de smântână sau un avocado. Se auzi o scârțâitură, zgomotul unui televizor și apoi sunetul unei Încuietori trase. Apoi o cheie Întoarsă În yală. Ușa fu deschisă de un bărbat abia trecut de 30 de ani, cu părul lung, nasul Încovoiat și barba Îngrijită. — Bună... fu tot ce reuși să spună. Watson ajunse dintr-o săritură lângă el, Îl apucă de braț și Îi arătă o modalitate de a-l Îndoi pe care natura nu o prevăzuse. — Ce dra... hei! Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Logan, hotărât să nu o deschidă el. Nu atâta timp cât avea un amărât care să o facă. Trecu ceva vreme, dar În final, agentul murmură un „Da, domnule“ și apucă hotărât clanța. Era o ușă care se urnea greu, având balamalele Încovoiate și ruginite. Agentul scrâșni din dinți și zgâlțâi ușa. Se deschise cu un scârțâit, lăsând să iasă cel mai teribil miros de care avusese parte Logan În toată viața lui. Toată lumea se trase Înapoi. O avalanșă de muște albastre moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să treacă prin parcarea alunecoasă. Agenta Watson fu prima care duse la capăt călătoria de la mașină la Turf ’n Track, lipindu-se lângă ușă, cu bastonul la-ndemână, exact ca-n filme. Cu mâinile vârâte adânc În buzunare, cu umerii Încovoiați, cu urechile ca para focului din cauza vântului Înghețat, Logan o urmă, cu doi Îngrijitori de câini mormăind și patinând pe lângă el. Când ajunseră la pariori, ambii Îngrijitori o imitară pe Watson, lipindu-se de perete și Încleștându-și parii cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
conduc ancheta asta, iar Upshaw lucrează pentru mine, așa că spune-mi de ce ești atât de interesat de cazul lui? Dudley Smith execută un număr tipic de vodevil: un tânăr luat în tărbacă ce se apropie cu pași târșiți, cu mâinile încovoiate ca niște lăbuțe, cu umerii căzuți și buza de jos bosumflată. — Flăcău, mă jignești. Nu voiam decât să sărbătorim reușita ta și să-ți dau de știre că Upshaw i-a înfuriat pe camarazii lui de la poliție, bărbați care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ca fiind un erou care uzează nu numai de mijloace magice, dar și de cele războinice. „Când vreau să porniască în văzduh, [solomonarii] stau la marginea iezerului cu o carte în mână, din carea citesc, apoi cu un cârlig [= bâtă încovoiată] și cu un frâu. Dacă a gătat de cetit, dă cu cârligul în apă și iasă bălaurul. Atunci îi aruncă frâul în cap și se înalță cu el în aier” (8, pp. 137 și 146) ; sau „în vremea cât se
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de frunze de către oameni, arșița soarelui o usucă și, când umezeala pleacă, rămâne uscată. În acest fel este distribuită în snopi și se vinde nu pe bani puțini. Cumpărătorii o fărâmițează și o pun într-un recipient mic de lut, încovoiat, care este găurit la ambele capete : la unul primește focul, la celălalt are un tub lung confecționat din lemn pe care oamenii îl prind cu buzele. [Prin el] trag fumul când iarba arde. Unii oameni înghit fumul și îl trimit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nici lui Nishi despre ce-i zisese Matsuki. Nu știa de ce, dar îi era teamă să le spună și lor. Samuraiul se ridică în picioare ca să-și alunge din minte cuvintele lui Matsuki. Coridorul ce străbătea cala era lung și încovoiat ca un arc pe partea ce forma carena vasului. Pe partea opusă se înșirau cabinele înțesate cu desagi, cabina cea mare a negustorilor, după care urmau cămara și bucătăria japonezilor. Dinspre cabinele cu încărcătură, venea miros de praf și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să o arunce în mare. Valurile înspumate care acopereau plaja înghițiră desaga aruncată se temniceri, se izbiră unele de altele și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
moscovită. De cum au intrat rușii în București, Dadu Filipescu și-a comandat o scânteietoare uniformă de colonel de gardă, a îmbrăcat-o, a încins sabia și în fiecare zi bucureștenii îl vedeau, trecând pe jos pe Podul Mogoșoaiei, puțin cam încovoiat și târând piciorul. Lumea îl privea cu mirare căci, în adevăr, atât prin vârsta cât și prin uniforma lui, era o arătare din alte vremuri, un fel de strigoi care redeștepta în minți o epocă de înjosire și de toate
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]