2,617 matches
-
poate juca și distrîndu-ne inofensiv, ca doi copii cuminți ce sîntem. Pe scutecele noastre dacă nu vă deranjează. Drept răspuns, profesorul ia pachetul de cărți, îl bate, Lazăr taie, profesorul aruncă cinci și cinci. Țigara lui Lazăr pare să fi încremenit agățată de colțul buzei de jos. Vă deranjează dacă deschid cu o gheată? întreabă Lazăr. Și aș deschide chiar cu stînga, tot mă strînge. Doar dacă n-aveți o preferință anume. În regulă aprobă profesorul. Particip. Cred că un pantof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o simte la apogeu, Mihai n-o mai oprește sărutînd-o; împinge doar umărul stîng spre gura ei, oferindu-și-l. Dinții Mariei se înfig cu putere, strîngînd tot mai tare la fiecare nouă zvîcnire a corpului. Și dintr-o dată, totul încremenește. Cîteva secunde, multe la număr, Mihai nu îndrăznește nici să răsufle; aude doar cum susură pe la urechea sa aerul expirat cu regularitate de Maria. Scoate palma dreaptă de sub spatele ei și-i alintă încet obrazul, sărutîndu-i din cînd în cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Bărbatul se clătină confuz sub tirul verbal, dar nu înainte ca un jet de urină toxică să boteze vitrinele magazinului și pantalonii proprii. Stând în spatele lui Carol, Ted Wiggins își strecură mâna în deschizătura dintre coapsele ei înfășurate în blugi. Încremeni pentru o clipă, imaginându-și consecințele gestului său, apoi, cu o mișcare decisă, degetele i se strânseră în jurul chestiei lui Carol... Wiggins plănuise să o împingă puțin în timpul acesta, pentru a putea pretinde că fusese vorba despre un accident - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de crezut că Bull nici nu l-ar fi observat pentru o vreme, dacă nu ar fi avut obiceiul ca, înainte să se scoale din pat dimineața, să exploreze măcar superficial fiecare adâncitură și scobitură a corpului său. Prin urmare, încremenit în poziția biciclistului, cu plapuma acoperindu-i partea de jos a abdomenului ca un dhoti uriaș, își simțea propria mână pipăindu-l de zor. Traversase protuberanțele elastice, acoperite cu păr, care îi alcătuiau pieptul, alunecase peste stern, ca apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
chiar participă la o chestie din asta? Ghemuindu-se lângă telefon, pe coridorul întunecat, Bull își lăsă mâna să hoinărească încă o dată spre gambă, spre locul unde, contrar firii, se afla fofoloanca. Simțind buza despicăturii sub materialul pantalonilor, degetele lui încremeniră și apoi se retraseră. Oh, da, abia așteaptă... Stați așa. Văd că cineva a anulat programarea de la 9:30. Cât de repede puteți ajunge aici? Cam în douăzeci de minute. — Cum vă numiți? — Bull. — Inițiala prenumelui? — J. Bull închise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu carne ascunsă într-o șosetă murdară. Oare va putea s-o îndese la loc sub covor? Alan revenise sub podul de cale ferată și privea către statuia stilizată a Indianului, amplasată pe acoperișul de la East Finchley Tube Station. Statuia încremenise pe veci lansând o săgeată către Highgate Tube Station. Ce s-ar fi întâmplat dacă săgeata ar fi zburat? medita Alan. Să fie lansată, descătușată. Cum ar fi dacă săgeții care caută tendonul lui Ahile i s-ar cere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
necaz: „Mai bine m-ar fi făcut mama un mușuroi lângă gard”... Tot plimbându-mă într-o doară prin pădurea de bulumaci pictați, am dat deodată cu ochii, lângă gardul cimitirului, de o cruce simplă și neagră, de fier. Am încremenit: pentru prima dată simțeam adevărul și tăria acestui semn, frumusețea lui răscolitoare, de colțar al Universului... Intersecția axelor, spațială și temporală, țintind infinitul. Părea vie și primitoare, gata să mă îngăduie în brațele ei deschise... Abia acum cimitirul de la Săpânța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
mână de oameni...” Dintr-o dată privirea lui ațintită spre nicăieri și spre mine m-a copleșit. Vorbea ca o zeitate apotropaică a Asiei extreme, acele întruchipări care arată groaznic și sunt puse în poarta templelor ca să sperie răul. Am rămas încremenit minute în șir, fără să-l mai aud, ca la un film cu sonorul tăiat. Nici acum nu pot să spun exact ce s-a petrecut cu mine. Am vrut să-l iau în brațe pe Hidoșel, să-l sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ziua în care împlinisem cinci ani și jumătate. Cristos se întorsese de la țară Cristi. Era un țăran prost care nu-și mai amintea nimic (ca și cum înserările acelea erau doar niște vise de-ale mele, o poezie halucinantă de copil fricos, încremenit cu ochii închiși, refuzând strada). A încercat să mă dribleze, să-mi strecoare mingea printre picioare. Era o fentă previzibilă, mingea a sărit din piciorul meu, aut. Pui la cap, la cap, striga Cristos, se agita, mișca brațele. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care Anglia e atât de departe printre cețuri și lumini de reflectoare, nu se poate altfel, nu putem începe altcumva, e clar că numai de moaca lui rânjită n-avem noi chef acum, să intre să ne deranjeze să ne încremenească, ușcheala jigodie, e destul c-am apărut eu pe aici nebărbierit cu pixul în mână în capitolul cinci, gata să te trezesc, Matei, sau mai rău, să te sperii, tu, Bau-Baule, unde crezi că mai încapi, fă pași, lasă-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins pe scara blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram, eram dintr-odată doi: unul sus, plutind, celălalt jos, pierdut, înspăimântat, copleșit, bâjbâind prin ceață, neînțelegând o groază de lucruri (încruntarea lui tata, explozia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de preferință somnambul, a fost doar unealta unor duhuri neștiute, e clar că nu doar strălucirea vrăjitorească (ca de cer cu soarele pe ducă), ci însăși prezența ei pe un copac plicticos de Drumul Taberei era de ajuns să ne încremenească, să ne hipnotizeze, să ne certifice că ceea ce luam noi drept o simplă grădină devenise peste noapte un sanctuar în toată regula. Lângă mine mai era Radu. Iar dacă a existat vreodată, în istoria de decenii a cartierului, cineva dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ne hipnotizeze, să ne certifice că ceea ce luam noi drept o simplă grădină devenise peste noapte un sanctuar în toată regula. Lângă mine mai era Radu. Iar dacă a existat vreodată, în istoria de decenii a cartierului, cineva dispus să încremenească și să se lase hipnotizat cu o ușurință mai mare decât cea a unei bătăi din palme, acela nu putea fi decât Radu. Dacă mai pun la socoteală și teoria lui (altminteri o revelație cu acte în regulă) care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
liniștitor „tiche goaee, oo ooooo!“, aș fi putut jura, atâta vreme cât Filip credea că poate sforăi ca un tigru și să-și gâdile fratele în același timp, că nimic nu se va mai schimba vreodată, că lumea va rămâne așa, veșnic încremenită într-o duminică ca un glob luminos, că toate descoperirile uimitoare nu valorează mare lucru în comparație cu certitudinea că nu ai nimic altceva de făcut decât să aștepți desenele animate și cele cinci minute de Stan și Bran și că, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu știu cum, pentru că nu mă puteam uita de frică, Matei l-a atras înspre lumina bucătăriei, monstrul a căzut în capcană, era cam târziu pentru el, oricât de înverșunat părea să fie să ajungă până la Matei, să-l hipnotizeze, să-l încremenească, am apucat să trag cu coada ochiului, să-l văd orbit, începând să se destrame, mugind fioros și parcă tâmp, realizând că nu mai e decât un pas, o clipă, iar Matei mare îl va înșfăca de glugă și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Doamna Bellairs rupse tăcerea: — Iată instrucțiunile: trebuie să cîștigi cozonacul. Vei spune cît cîntărește: patru funți și opt uncii și jumătate. — E greutatea exactă? — N-are importanță. Arthur Rowe se uita, dus pe gînduri, la mîna stîngă a doamnei Bellairs, Încremenită În raza de lumină: o mînă urîtă, pătrată, cu niște degete groase și boante, Încărcate cu inele de argint enorme, pline de pietre scumpe. De la cine primise instrucțiuni? Oare de la spiritele cu care era În legătură? Dar În cazul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
coborî pentru a face niște cumpărături, lăsînd la volan un bărbat. — E timpul să mă urnesc, zise Rowe. Inima Îi bătea cu putere. Era emoționat ca un băiețaș În pragul unei aventuri neașteptate. Se uită bănuitor la Davis, care parcă Încremenise acolo, deși un tremur nervos al obrazului Îi trăda agitația lăuntrică. — Numeri pînă la o sută și vii după mine, Îi răspunse Rowe. Înțelegi? PÎnă la o sută! — Ce-i comedia asta? exclamă Davis, furios. SÎnt om cinstit! — Astea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
autostradă se auzeau claxoane, un cor al disperării. Privind țintă petele de ulei din spațiul meu de parcare, m-am gândit la bărbatul mort. Întregul accident părea eternizat de acele urme de neșters, de polițiștii, spectatorii și personalul de pe ambulanță încremeniți în diferite posturi în vreme ce eu stăteam în mașina zdrobită. Am auzit din spate sunetul unui radio cu tranzistori. Omul de serviciu, un bărbat tânăr cu păr aproape până la brâu, se întorsese la biroul de lângă intrarea în liftul din subsol. Ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la schimbarea culorii semaforului. Lovea darabana cu mâna stângă pe bordura volanului, citind parcă alfabetul Braille al drumului în trepidațiile lui rapide. Urmărind în gând acele contururi vălurite, făcea Lincolnul să vireze de colo-colo pe suprafața șoselei. Fața îi era încremenită într-o mască rigidă, obrajii cicatrizați îi erau încleștați în jurul gurii. Trecu în zigzag de pe-o bandă pe alta, țâșnind în față pe banda de mare viteză până ce ajunse în rând cu Catherine, după care încetini și rămase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pentru totdeauna, căci viața nu stă pe loc și împrejurările sunt schimbătoare, dar de aici nu urmează că partidele și oamenii politici nu trebuie să aibă un ideal, care să dea culoare morală tuturor acțiunilor lor, idealul lor nu e încremenit, neschimbător, dar atât timp cât el justifică ființa lor, el nu trebuie înjosit. Și dacă astăzi luptele politice nu respectă normele morale, aceasta e o situație anormală și desigur trecătoare, spre fericirea statului și a demnității umane;“ O părere foarte răspândită , devenită
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
tentă mai curând de stânga decât de dreapta, a votat grosul electoratului român. [...] În practică, în ianuarie 1997 delegația FMI a participat la elaborarea programului guvernului Ciorbea. Dar impulsul extern a ținut doar până în august 1997, când guvernul Ciorbea a încremenit în proiect, speriat de dimensiunea social-politică a noilor sarcini ale reformei: restructurarea monopolurilor din domeniul energiei, privatizarea mamuților ceaușiști și a primelor bănci de stat. [...] În PNȚCD a răbufnit la Poiana Brașov conștiința orientării spre dreapta a democrației creștine europene
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
în fața tramvaiului erau, cel mai probabil, nule. Dar în timp ce patruzeci și două de priviri oripilate așteptau cu nerăbdare deznodământul care se anunța scârbos și educativ, o a patruzeci și treia privire oripilată se întoarse din întâmplare în direcția opusă și încremeni. Acolo, la orizontul dinspre Piața Matache, se vedea un mic punct negru care creștea vertiginos. - Priviți! strigă proprietarul privirii. Ceilalți optzeci și patru de ochi se uitară într-acolo. Și văzură un punct care creștea și creștea. - Un șobolan! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
în cele din urmă așezându-l ușor sus, pe faleză, chiar lângă roțile Volkswagenului. Toată treaba durase douăzeci de secunde, timp în care Aurel citise o jumătate de pagină. Oamenii în pulile și pizdele goale care fuseseră martorii celor întâmplate încremeniră. Le venea să aplaude, sau să plângă, sau să creadă în Dumnezeu, sau toate la un loc, dar, ca de obicei, nu făcură nimic din toate astea, ci se îndreptară în tăcere spre casele și gazdele lor. Aurel rămase singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și am purces să îl stropesc. Ceilalți așteptau la distanța prevăzută pentru asemenea cazuri de legi nescrise, ale firii. Tocmai terminasem acțiunea și închideam fermoarul pantalonilor când un urlet visceral zgudui pădurea, muntele și județul. Suna cam așa: - Băăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă! Am încremenit cu toții în poziții incomode, iar din codru a ieșit un gigantic urs brun, apropiindu-se cu pași iuți și supărați de noi. - Ăăăăăăăăăăăăăăăăă! urlă ursul din nou, dar mai încet. Ăăă! Ăă! Ă! Fetele o luară la fugă țipând. Logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
spuse ea, dându-le parcă de înțeles s-o lase în pace. Sunt multe de făcut în casa asta. — Ei, da, aprobă Mma Ramotswe. Într-adevăr, sunt multe de făcut. O casă murdară ca asta cere multă muncă. Menajera solidă încremeni. — De ce spuneți că-i murdară casa asta? întrebă ea. Cine sunteți dumneavoastră să-mi spuneți mie că-i casa murdară? — Dumneaei... începu domnul J.L.B. Matekoni, dar fu redus la tăcere de privirea tăioasă a menajerei. — Spun asta pentru că am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]