599 matches
-
învăța să merg pe picioare, / cred că am început prin a căuta certitudini, certitudini". Cum rezultatele întârzie, poetul tânăr se întristează: Până astăzi, eu n-am găsit nici o certitudine..." Cuvântul (Singur-lună) e bolnav de "inerție"; fraza se poticnește de "blestemata încremenire a vorbelor tocite, îndobitocite de sensuri"; în replică intervine aspirația de a comunica "cinstit" în "puține cuvinte" un "sentiment simplu, uman". Numai un "nefericit lustragiu de cuvinte", abandonează; un Geo Dumitrescu decis se consideră în perpetuă campanie. Prozaicul, profanul împresoară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ei se puneau a mișuna feluriți gândaci. Și, totuși, inima ei a refuzat înmărmurirea, continuând să pompeze sânge în vene. Așa a fost posibil să fie întreținut focul lăuntric. Treptat, din trupul ei, au început a se desface bucăți din încremenire, iar, odată cu ele, să se destrame și vraja împietririi. Sub bătăile inimii, care creșteau în intensitate, Europa a fost resuscitată din acest leșin cumplit. S-a reînnodat de fiecare dată firul vieții pe continent, chiar dacă a fost vorba de o
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
au fost primii care au creat o structură de putere în ținuturile noastre. Și poate singurii care au reușit să-și dezvolte regatul și în împrejurimi până la limita unor frontiere naturale ce excedau cu mult spațiului românesc 146. e. Efectele încremenirii În Balcani, noi suntem aproape printre singurii din mozaicul etnic care nu am cunoscut de câteva milenii o afluență genetică. Lipsa unui aflux nou și masiv de populații ar putea fi responsabilă de absența unui anumit dinamism. Să ne uităm
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
vieții. Opera fixată o dată pentru totdeauna într-o formă, opera socotită de autor ca definitiv încheiată în momentul scrierii ultimului cuvânt și devenită, în consecință, imuabilă, nu trăiește ca atare și nu supraviețuiește în timp decât dacă e scoasă din încremenirea ei și „topită într-o mișcare vitală”, adică recreată la fiecare nouă întâlnire cu ea. Or, crede Pirandello, nici o altă artă în afara teatrului nu ilustrează mai bine acest paradox, căci teatrul este spațiul prin excelență al realizării visului oricărui sculptor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Generalul - au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l determină, chiar în momentul când își afirmă hotărârea de a se îndrepta spre „Absență”, spre „Moarte”, să i se adreseze costumului său și să reia replica și la sfârșitul tabloului: „Podoabe! Mitră episcopală! Dantele! Odăjdii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
paradigmă a celei de-a doua modernități. Stăruința în dilemă, ce echivalează cu conservarea enunțurilor clasice, este deja costisitoare, Economia fiind suspectată de insuficiență explicativă pentru noile evoluții sau chiar de tratarea lor inadecvată, aceasta îngroșând și mai mult dosarul încremenirii în proiectul iluminist. Clasicii Economiei, în primul rând Adam Smith, au pornit de la credință (potențatoare de cunoaștere) într-o imagine reprezentată de mecanism și teoretizată de mecanica newtoniană ca generatoare de modele explicative. Construcția epistemică a Economiei s-a înfiripat
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
marmoră(3); piatra(3); poet(3); portret(3); război(3); rigiditate(3); simbol(3); statuia Libertății(3); tare(3); artist(2); Avram Iancu(2); celebru(2); chip(2); comemorare(2); creație (2); eleganță (2); față(2); frică(2); importantă(2); încremenire(2); înlemnit(2); legendă(2); Lenin(2); măreț(2); măreție (2); merit(2); Mihai Viteazul(2); mîndrie(2); moarte(2); model(2); neclintire(2); neclintit(2); operă(2); ornament(2); pietre(2); porțelan(2); prostie(2); răceală(2); semn(2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
rutina... aceleași frînghii... același capac bătut în cuie... aruncatul țărînii... începusem să nu mai am nici o emoție... nici un gînd mai nou... Octav: Plafonarea... Groparul: Da... La dezhumări e cu totul altceva... e mai multă seriozitate... fără lacrimi, fără disperări... doar încremenire... Octav:...Destul de distractiv... Groparul: Domnule, cînd îl îngropi, "cumințelul" încă mai arată a om... pieptănat... cu cravată... și din cauza asta se mai speră... poate că... Domnule, numai speranța naște disperare... Asta e clar. Octav:...Și cum nu se poate fără
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
despre singurătate, despre neputința de a rosti adevărul pînă la ultima lui literă, pînă la ultimele lui consecințe, despre amintire ca spațiu locuibil al celor ce mimează existența în "acum" și "aici", o piesă despre trecerea timpului și, deopotrivă, despre încremenirea lui, o piesă despre blocaj dar și despre eliberare. Cele două personaje principale, generic denumite Gheorghe Popescu 1 și Gheorghe Popescu 2, doi actori de vîrsta a treia, contemplîndu-se unul pe celălalt, cu ironie și solidaritate, într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pierdute. Neînvinsa nevoie de puritate explică și înfățișarea sărbătorească, strălucitoare a satului, la anumite date. Astfel, în zilele lui de sărbătoare, la lăsata secului, satul are ecoul cel mai înalt și gerul persistă, lumea se află într-o stare de încremenire și poetul deapănă întâmplarea. "E ger, noaptea e sticloasă/ și salcâmii de pe coastă, clăile de fân toate pătulele și/ Magaziile vergeluțe, sunt ca limba de clopot, gata să facă/ Bang./ Satul devine strălucitor" (" La strigat"). Locul de taifas este "patul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tocmai el întrerupe acest transport misterios dinspre scena deja prea vie. Cere îngăduință pentru incident cu impetuozitatea unui actor de rasă, Alexa Visarion, regizorul spectacolului. Lumina murdară din sală se revarsă peste scenă și publicul se desprinde cu greu din încremenire. După antract, în rolul lui Trigorin apare Alexa Visarion însuși, cu chipul lui de profet rus și de fermecător. Nina Zarecinaia semnalizează în obraji o ardere foarte puternică. Descopăr acum ce senzuală e, ce frumoasă, n-o văzusem. Spectacolul se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o cale de salvare. Aceasta „ucide“ sentimentele, coborândule în inerția limbajului, în sicriele de plumb ale cuvântului tipărit. Ideea poetică este accentuată prin imaginea sinestezică a florilor de plumb și a coroanelor de plumb, care sugerează nu numai devitali zarea, încremenirea în cenușiul și mediocritatea lumii comune, ci și povara unei existențe derizorii, și conștiința eșecului, și ființa iremediabil captivă în limitele teluricului și ale limbajului. Prin asemenea imagini, discursul liric reliefează sentimentul finitudinii exis ten țiale și al solitudinii ființei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spații încre menite pe ban chize, în așteptarea somnolentă a morții. Totul exprimă pregătirea pentru eternitate. 8. O caracteristică a genului liric este transmiterea directă a unor idei, sentimente, stări de spirit. Astfel, din poezie se desprinde sentimentul solitudinii, al încremenirii uni versale. Singurătatea stranie se asociază cu albul dezolat, sugerând presentimentul morții. O altă trăsătură a acestui gen literar este limbajul poetic, cumulând cele patru caracteristici: expresivitatea, ambiguitatea, sugestia și reflexivitatea. Expresivitatea limbajului, de exemplu, poate fi ilustrată prin frecvența
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a fi suspendate: la nivelul spațialității - nemărginirea -, la nivel temporal - somnul anulează viața însăși; stelele și câmpiile de gheață sunt vecinic adormite, iar lumina este cadaverică. Procedeele artistice variate sunt și ele tipic simboliste și contribuie la crearea imaginii de încremenire: ritmul încetinit al mișcării, sugestivele repetiții cu efect muzical, dar și laitmotivul La Polul Nord, la Polul Sud se adaugă simbolurilor cromatice (albul glacial, galbenul devitalizant) sau imaginilor sinestezice (așternutul mării ud). SUBIECTUL al IIlea (30 de puncte) Importanța muzicii în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
îl substituie sau îl demască. Reciproc, spațiul poartă amprenta tendințelor ascunse, a aspirațiilor personale, nenumite, "tușele" unui tablou în devenire al personajului. În materialitatea ornamentului, romancierul strecoară esența volatilă, dar persistentă, a voinței decoratorului. Nu doar "aerul timpului" transpare din încremenirea arhitecturii, din mobilitatea vizuală a detaliilor sau monumentalitatea frustă a unei clădiri. Nu mai puțin ancore temporale, revelatoare ale epocii care se exprimă printr-un stil, reflexele "spațiale" ale existenței -în-timp poartă "semnătura" caracterologică a subiectului. În sens poetic, spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
tot felul (Șerban Foarță, Orizont, 1/ 1994), cu înghețuri și dezghețuri cvasi ciclice. Destalinizarea însăși apărea ca un "dezgheț"(Ilya Ehrenburg), iar relațiile dintre sisteme, guverne, etc. erau definite prin același limbaj metaforizant, cu apel și la o terminologie afină: încremenire, pietrificare etc. Regimul comunist excela dealtfel prin spiritul său cazon, fixat în regulamente și instrucțiuni (adesea tainice), cu menirea de a-și asigura maximum de stabilitate. "Etatizarea timpului", ne asigură un distins antropolog, K. Verdery, ținea de aceeași atitudine, urmărind
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe urmele lui Cicero, un mijloc de a extinde oarecum viața prim "ispita veacurilor". Fiindcă, se întreba istoricul, reluând antica formulă, "ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai dinainte?" Infantilism continuu, încremenire în limitele propriei experiențe. Incapacitatea de a-ți asuma trecutul e un semn de neorânduială a minții, cu atât mai gravă cu cât se cunosc urmările ei în istorie. Cui dolet, meminit: cine a îndurat își amintește, s-a spus
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
povestea-așa") imită porunca lui Negru Vodă de a ridica întreaga schelărie, fiindcă lucrarea artistică trebuie să-și arate întreaga splendoare. O splendoare, s-o spunem răspicat, devenită indiferentă la scurgerea timpului. Destule secvențe din acest Epilog II denotă o încremenire în timp a evenimentelor sau, după cum ar spune Georges Poulet: "Raportul de consecuție se desfășoară în afara timpului măsurabil".178 Iată, de exemplu, un fragment al timpului inert, transformat în timp arhetipic, conform terminologiei lui G. Poulet. Este momentul de dinaintea apariției
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
inepuizabilă a memorialiștilor-inchizitori, aproape transa incontinenței lor confesive, capricioasă mai ales în discontinuitatea axei temporale, constituie un exemplu tipic de cum forma devine semnificație: destrămarea galopantă a centralității puterii discreționare, dezintegrarea unui univers toxic, blestemat, deși cu aparențe de normalitate, spargerea încremenirii funeste în miriade de cioburi: așa-zisul echilibru politic și social, hrănit propagandistic cu splendoarea Portugaliei, nu era decât o perversă, teroristă colecție de sloganuri și butaforie. Să facem cunoștință cu câțiva dintre memorialiștii romanului, personaje și figuranți dintr-o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al pasiunilor colective, dar mai ales al protagoniștilor mai sus numiți. Considerați de magistrat dușmani personali dintr-un instinct special al puterii ce nu suportă organic indivizi cu proiecte, furnizori de speranță în viitor. Dimpotrivă, Magistratul are obsesia și euforia încremenirii în prezentul fără perspective și nu agreează, din același instinct al prezervării puterii personale, tipologia sau fermenții "destabilizării" și ai subversiunii. Magistratul exorcizează visul lui Nietzsche, în care locul judecătorului. și al polițistului este luat de creator. Stațiunea, un oraș
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
să o așeze pe prințesa mofturoasă pe canapeaua psihanalistului să-i gestualizeze gîndurile, să-i Împrime o Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. conduită de nerefuz al vieții, să-i șteargă din memorie iubirea de luceferi, și să-i dezvolte o Încremenire În real, să o smulgă stelelor și altor sisteme coperniciene și să o aducă pe pămînt acolo unde printre trandafirii roșii poate să-i stringă mijlocul și să o Învețe din bob În bob amorul o activitate mult mai profitabilă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
simțit și Baudelaire cînd a scris despre vaporizarea și centralizarea eului. Totul este aici, nervul care palpită, inima care bate vaporizînd trupul și centrîndu-1 pe unica voință de a trăi, de a exista. Lupta neîncetată pentru a nu rămîne În Încremenirea momentului. Vaporizarea tremurului al palpitului Înseamnă disoluția, explozia eului liric care contaminează astfel totul. Visul, alături de opiu, de reverie, duce la o expansiune imaginativă.” Eroul este acela care se află necontenit În centru”(Emerson) Hyperion este aidoma unui pescar care
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
deschide în spirit ecumenic biserica catolică spre ortodoxie, spre protestantism, spre iudaism, spre islam, spre budism, într-o încercare temerară de a ne spune că Dumnezeu e Unul și că trebuie să-l căutăm împreună. Lumea arabă dă impresia de încremenire în trecut, un trecut e adevărat glorios, cînd toleranța, știința și cultura se simțeau acasă în spațiul musulman, de a nu putea accede în prezent. Această imposibilitate, cu toate frustrările însoțitoare, amenință pacea lumii. Într-unul din discursurile sale, Bin
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
dacă nu se va depăși această virulență a căutării lui "Moby Dick"). Eroul melvillian suprapune uciderea mamiferului cu un hybris personal. Astfel, Ahab se manifestă, din unghiul eșecului final, mai degrabă ca o figură de tragedie. Monomania lui seamănă cu "încremenirea" mentală a personajelor clasice, pentru care destinul tragic se leagă întotdeauna de ideea unei captivități psihologice. Viziunea "subiectivată" a lui Ishmael rămîne dominantă în primele douăzeci și cinci capitole ale romanului, asistîndu-se ulterior la o ciudată interferență a vocii naratorului cu "omnisciența
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de Melville era doar Bartleby) fiind mai curînd un pretext pentru o alegorie a captivității într-un sistem competițional închis. Textul e curios de la bun început, printr-o prezență socio-psihologică singulară. Mă gîndesc, desigur, la Bartleby. Nu atitudinea lui de încremenire morală, psihologică și socială intrigă teribil, ci impenetrabilitatea ei. Bartleby pare un "antierou" de tragedie clasică, într-o operă, paradoxal, ne-tragică și într-o ipostază puțin obișnuită new-yorkeză -, susținută butaforic de către deja menționatul fundal capitalist al celebrei Wall Street
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]