4,088 matches
-
rosti precipitat Juniorul, ridicându-se zvâcnit, gata-gata să iasă din oglindă, uitând că reflecția este unica materializare la care poate accede, crezându-se invidiat de așteptatul abia intrat, protagonist al unei deplasări mai lente după accident. -Oricând, oricând gata să-ncrucișăm spadele, mon cher! En garde?! se oferi în glumă Seniorul, continuând mai apoi solemn cu Cereți și vi se va da! Căutați și veți afla! Bate și ți se va deschide, fiindcă acela care cere capătă, iar cine caută găsește
SECRETUL LUI SENECA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382527_a_383856]
-
înzecită a consumației și fetița le fusese dată acasă. La plecare, copila deschisese ușa cabinetului Mirei și, plină de respect, îi strigase fericită același salut: Săru’ mâna, tovarășu’! Anii trecuseră. Și, deși Bucureștiul e oraș mare, ea și Rupița își încrucișaseră adesea drumurile, mai ales după Revoluție, de când florăreasa avea un chioșc în cartierul în care locuia Mira. Nu îndrăznise să-i adreseze mai multe vorbe decât cele conținute de salut, mereu același, de fiecare dată, cu înțelesul... vezi, n-ai
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
bancă și să luăm poziții de îngeraș cu mâinile la spate. Ce cuminți... cu buzunarele pline de caise crude! Toți le zvârleam în grabă pe sub bănci. În uimirea sa, domnul Arsu s-a transformat în stană de piatră cu mâinile încrucișate la piept, lăsându-ne să alergăm disperați pe lângă el. După câteva minute a intrat și dumnealui în clasă, prefăcându-se că nu vede podeaua plină cu verziturile împrăștiate până la catedră și la tablă. Ne-a întrebat blând: - Ați învățat, copii
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
Ai devastat-o, i-ai împins locuitorii spre crimă și jaf, i-ai orbit atunci când a fost vorba să-și aleagă un conducător. Am hotărât: Șeful Gărzilor Reunite este omul potrivit! Un popor are numai ceea ce merită! Pot dovedi că, încrucișând doar brațele, un neam poate înlătura orice Împărat, Dictator sau General! Președinte! Un Comandor e un fleac! Dar pentru asta trebuie să te naști liber. Să rătăcești, vreme de o generație, prin deșert... Te-ai spălat pe mâini! Soarta Stațiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să Își dezlipească nici o clipă privirea de pe fața poetului. Vorbi fără să aștepte ca Teofilo să Îl introducă. Și totuși domnia ta mă cunoști, messer Durante, iar eu te cunosc pe dumneata. Cu toate că e pentru prima oară când pașii noștri se Încrucișează. Eu sunt Francesco, de la Ascoli. La auzul acelui nume, Dante făcu o mișcare de surpriză. Ceilalți afișau, la rândul lor, cel mai mare respect cu putință. — Messer Cecco a fost ales rector al Studium-ului, se mărgini să spună Teofilo. Francesco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndoială. Clopotul de stingere sunase de ceva vreme când Își luă rămas bun. Dar nimănui din jur nu Îi păsa de stingere, de parcă toată lumea din acea cârciumă s-ar fi bucurat de un permis de liberă trecere. În dreptul ușii se Încrucișă cu cârciumarul, care avea aerul că așteptase momentul acela pentru a se apropia de el. Părea nerăbdător să Îi spună ceva, dar se mărgini la o plecăciune stângace și la câteva vorbe de salut bolborosite. I se păru că, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu Încă. — Fratele Noffo a cerut să vadă cadavrul. Glasul medicului șef din spatele lui răzbătea atenuat de mască. — Spre a aduce mângâierile creștinei milostenii. Dominicanul rupsese tăcerea. Stătea drept În fața lui Dante, cu capul afundat În glugă și cu mâinile Încrucișate În golul mânecilor. — Și eu te cunosc, messer Alighieri, și mă plec dinaintea funcției dumitale, a Învățăturii și a tăriei credinței dumitale. Faptul că Însăși căpetenia Inchiziției Împarte atâta milostenie e un izvor de speranță pentru noi toți. Aceasta Întărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii, părea să savureze spectacolul. — De ce naiba se chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru prea impresionat de Însemnele lui și de oamenii Înarmați care Îl urmau. Chestiuni preoțești, messere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl acuze pe Bruno de omucidere. Arestându-l ca autoritate civilă, l-ar fi smuls din mâinile Inchiziției, Împiedicându-l pe nebun să urce singur pe rug. Se pregătea să facă un pas În față când privirea i se Încrucișă cu a teologului, care părea să fixeze colțul unde se afla Noffo Dei. Ceva absolut imprevizibil Îl blocă. Văzuse o privire de Înțelegere circulând Între cei doi. Bruno știa de prezența călugărului, și totuși nu avusese nici o reținere În a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să rămână În tenebre, afară din casa Domnului. Și Cecco Angiolieri, sfâșiat de melancolia care Îl străbate ca o otravă fără leac. Fiecare ar fi putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea mai mare durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru bătături, luminăția-ta, de la noi de la Rarău. Episodul 39 SCURTĂ îNTREVEDERE CU SULTANUL — Vă mulțumesc din inimă! - spuse sultanul adânc mișcat. Dar stați jos, vă rog, stați turcește, simțiți-vă ca acasă. Cei trei moldoveni și viziriul se așază încrucișându-și ciolanele. Măi să fie! - zise sultanul privind desaga. Piatră ponce! Tocmai ce-mi trebuia! Cine-a fost cu ideea? — Eu! - răspunse spătarul Vulture într-o turcă perfectă. — Cum te cheamă? — Vulture, luminăția-ta - răspunse spătarul. — Și ce rang ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el o ușă închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă. V-ascult. Sunt vistiernicul Ximachi, de n-ați auzit cumva de mine. Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt ortodocși. Se apropiară unii de alții cu prudența și îndârjirea care transformaseră biserica creștină într-o instituție bicefală, cu creierul într-o parte și ideile într-alta. Unul din iezuiți, mai tinerel, avea fața ciupită de asceză. Când se-ncrucișară, iezuiții salutară cu tărie: — Ad majorem gloriam Dei! Metodiu șovăi o clipă, apoi găsi compromisul retoric salvator: — în veci, amen! Episodul 202 PAPA în vremea când se petrec întâmplările din această istorisire, pe scaunul pontifical odihnea Papa Grigorie al XV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot în tranșee. Metodiu se așeză în iarba pârlită de soare, având grijă să-și încrucișeze picioarele după modelul asiatic. Turcul observă asta și zâmbi: — Șezi bre, cum vrei, nu-ți fie frică - zise el. Dacă nu te-am omorât când te-am văzut venind, de ce-aș face-o acum? Oameni suntem... Metodiu se mulțumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei. Fără ca măcar să oprească motoarele, pilotul îi așteptă pe nenorociții săi pasageri să urce la bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se ca nisipul care încă mai plutea în aer să nu blocheze filtrele de aer. După aceea se pierdu din vedere, zburând foarte sus, în direcția îndepărtatei și mereu convulsionatei Angola. Tăcerea puse stăpânire din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pă ele pentru doctori țla ce s-o fi gîndit Leopold Bloom cînd Încerca cu tot dinadinsul să-și explice la ce se gîndea Stephen Dedalus gîndindu-se la rîndul lui la ce gîndea Leopold Bloom despre el gîndurile lui Chagall Încrucișate cu gîndurile lui Nietzsche dorințele lui Ginsberg cu dorințele lui Claudel și eu de cîte ori și cu cîți oameni am vorbit cu adevărat?) — uite-așa Îi Învîrtește pe degete pe toți. Da ce-ai rămas așa cu ochii holbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și pe deasupra toate roșii, de parcă totul ar fi fost organizat de Amália și fiecare noapte ar fi fost noaptea vrăjitoarelor îndărătnice, vara. Așa a trecut un an. Mai bine zis: și așa. Amália se plimba pe malul lacului cu mâinile încrucișate la piept, își privea uneori cronometrul, până la unsprezece sosea și ultima barcă, ea o lega cu lanțul de ponton, îi stingea sufletul din lampion și se culca în bucătărie. Pentru că ea nu avea vreme să se culce în cameră. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
locul unde locuiam noi era aproape plin de căsuțe, toate albe și arătând la fel. Și dealul de lângă noi se dezvoltase bine. Chiar și pe întuneric se puteau vedea drumurile tăiate în el, ceea ce îl făcea să arate precum cuvintele încrucișate pe care domnul Farney încerca într-o vreme să ni le dădea să le rezolvăm, dar nimeni nu știa atâtea cuvinte ca să reușească. Dintr-odată i-am zis lui tanti Mae că văzusem la magazin o fată care îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și eu la un stadiu de claritate, un fel de nirvana a nopților de băută. Privirile nedumerite ale lui Tom s-au agățat de mine. L-am văzut cum mă recunoaște și apoi cum își aduce aminte de ceva, aproape încrucișându-și ochii din cauza efortului. S-a ridicat și a înaintat încet și impunător de-a lungul mesei. Stând lângă tânărul de lângă mine, pe care cred că îl chema Bob sau poate Doug, Tom l-a rugat politicos să se dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tauri, ochii ficși și mici. Fața și gâtul cărnos erau străbătute de vene iritate; arăta ca un porc enervat. Nat, dimpotrivă, se sprijinea lejer de marginea mesei, aparent relaxat. îi simțeam tensiunea clocotind prin sânge, dar își ținea încă picioarele încrucișate la gleznă, natural, cu mâinile băgate în buzunare. Johnny și-a luat mâna de pe fundul lui Harriet și a făcut un pas înspre Nat. S-au fixat cu privirile ca doi tauri. Nimeni nu-mi spune ce să fac cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine e calcul sau adunare. Sunt un bou desăvârșit, am mai spus-o. - Care e, asta? EMBED Equation.DSMT4 - Asta e, da, zice el, prinzând grimasa îngrijorării lumii, fără să vrea, pentru că este foarte expresiv acest Bogdan al meu. Își încrucișează brațele și așteaptă ca eu să trag o concluzie. Zadarnic însă. Mă uit la ceea ce îmi arată degetul său pătrat și încerc, chinuit, să dau un înțeles următoarelor cuvinte ori cifre. Zice așa: fie un poligon convex EMBED Equation.DSMT4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acestuia. Fermă și scurtă, așa cum trebuie să fie orice salut între doi bărbați. Avea pal mele aspre și degetele umflate la încheieturi de reumatism. Bătrânul dădu noroc și cu Vasilică după care se întoarse spre Cristi. Se îndreptase de șale, încrucișându-și brațele pe piept. Pufăia tăcut din lulea, așteptând ca cei doi să înceapă conversația, să spună ce îi adu sese acolo. Cum merge treaba? întrebă Vasilică, arătând cu capul spre zlătarii din apă. Starostele tresări la auzul întrebării. Privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
împunse el cu degetul în piept pe staroste. Cu tine vorbesc. Te rog să te asiguri că restul șatrei te ascultă, ne-am înțeles? Bătrânul dădu afirmativ din cap, după care mai spuse ceva pe limba lor. Rămase apoi tăcut, încrucișându-și din nou brațele pe piept. Stătea acolo în picioare și îl privea intens pe inspector pufăind din lulea. Spune-mi, cum s-a întâmplat? întrebă Cristi. Cum și, mai ales, când ați constatat că puștiul lipsește? Grupul începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și, începu să facă o serie de manevre astfel încât să se poziționeze cu spatele spre intrarea în peștera vâlvei. Dirijat chiar de Boris Godunov, șoferul dădea în marșarier. Cu un gest amplu, omul de încredere al lui Vlad Mihailovici își încrucișă brațele deasupra capului, făcându-i semn să se oprească. Se apropie de partea din spate a remorcii, privind la spațiul rămas acolo. Mulțumit, îi chemă la el pe cei câțiva oameni care așteptau adunați ceva mai departe. Doi se apropiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce-și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pîine, iar ei le mulțumeau, promițîndu-le, În schimb, viață veșnică, Înfățișîndu-le un ținut binecuvîntat unde aveau să ajungă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]