1,238 matches
-
stat” (subl. ns.- L. B.). Constantin Brâncoveanu s-a condus și el după aceleași principii. Armata pământeană fusese, cum am spus, lichidată, dar în războaiele secolului XVIII voluntarii români se numărau cu miile, alcătuind detașamente speciale. S-a observat cu îndreptățire că, în acel secol, „afirmarea dinamică a conștiinței naționale este însoțită de o puternică resurecție a spiritului militar sau, cu alte cuvinte, la intensificarea curentului către oaste [N. Iorga]. Totodată, constatăm încercări - uneori, pentru scurt timp, izbutite - de reconstituire a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
proceda la un început de revoluționare a „chestiunii orientale”, în sensul motivațiilor războiului purtat de aliați după declanșarea ostilităților de către țar, în 1853: pentru sud-estul european - un stat român, barieră inviolabilă. S-a afirmat, și după opinia noastră cu deplină îndreptățire, că războiul franco-italo-austriac din 1859 a coborât Principatele pe treapta secundă a preocupărilor marilor Puteri, ceea ce a fost în avantajul cauzei române. Doi istorici propun însă câteva considerente pe care ni le însușim. S-a generalizat afirmația - notează ei - că
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
opiniei unor istorici, A. V. Fadeev ar fi exagerat slăbiciunea țarismului în acțiunile diplomatice și militare în anii crizei orientale redeschisă în 1821. Credem că observația este valabilă numai pentru diplomația lui Alexandru I. G. L. Arș sublinia cu deplină îndreptățire că, odată cu venirea pe tron a lui Nicolae I, activizarea diplomației ruse în chestiunea orientală a sporit și, drept rezultat, și în diplomația engleză a apărut tendința unei înțelegeri cu Rusia în problema greacă. Dealtfel, la această concluzie ajunsese cu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
conducătoare maghiare. F. I. Tiutcev scria că trebuie făcută o deosebire între Ungaria și Ungaria ungurilor; în poporul maghiar - sublinia el - s-au unit pasiunea revoluționară cu brutalitatea unei hoarde asiatice, și despre maghiari se poate spune, cu mai multă îndreptățire decât despre turci, că nu au nici un drept de patrie în Europa; conducătorii partidului maghiar sunt convinși că poporul lor are o misiune de îndeplinit în estul ortodox; ei se lansează în aventură; se vorbește de încorporarea definitivă a Transilvaniei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ignore atunci când o cereau interesele Rusiei imperiale. Așa a procedat Nicolae I în chestiunea greacă, între 1826 și 1830, în 1853 etc. Mai presus de toate au fost puse țelurile tradiționale ale Rusiei. K. Marx constată, în 1853, cu deplină îndreptățire, că „nu există trăsătură mai frapantă în politica Rusiei decât această tradițională statornicie nu numai în țelurile ei, ci și în mijloacele folosite pentru realizarea lor. În actuala problemă orientală [1853-1856 n.n.] nu există nici o complicație, nici un fel de tratative
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
celui care ar vrea să reducă totul la informația oferită de organele de simț și de instrumentele de măsură. Rațiunea este contradictorie prin propria sa natură 46. Unde sfîrșește raționalul și unde începe iraționalul? Gilles Gaston Granger 47 distinge cu îndreptățire trei tipuri de irațional: iraționalul "ca obstacol, punct de plecare al unei recuceriri a raționalității", "iraționalul ca recurs, ca mijloc de a reînnoi și prelungi actul creator" și, în fine, iraționalul "prin renunțare", care corespunde "unei veritabile respingeri a raționalului
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
dar dacă legile edictate de oameni contravin celor naturale, acestea nu pot fi considerate cu adevărat legi: "Dacă legea scrisă conține vreo prevedere ce contravine dreptului natural, ea este nedreaptă și deci nu poate obliga: dreptul pozitiv nu-și are îndreptățirea decât acolo unde este indiferent din punctul de vedere al dreptului natural dacă lucrurile se prezintă așa sau invers"58. Prin conștientizarea legilor naturale, oamenii participă la legea eternă a lui Dumnezeu 59. Teoriile antice și medievale ale dreptului natural
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
nega decât anevoie 74. Grotius a susținut că dreptul are și un înțeles care se referă la persoană. În acest al doilea înțeles, dreptul este "o însușire morală, aparținând unei persoane, de a avea sau de a făptui ceva cu îndreptățire"75. Ideea sa de a explica drepturile ca un atribut natural al individului a câștigat o faimă considerabilă, devenind ulterior fundamentul teoriei drepturilor omului. Ideea unei sociabilități naturale este respinsă de Thomas Hobbes (1588-1679) în opera sa fundamentală, Leviathanul (1651
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
conexiune necesară". Această afirmație îmbracă multe variante importante, dar care, din păcate, nu se remarcă toate prin claritate. Hugo Grotius, arată că un drept este "o însușire morală, aparținând unei persoane, de a avea sau de a făptui ceva cu îndreptățire 152", iar legile ne arată ce este sau nu în acord cu tipul de societate a ființelor raționale pe care cu toții îl dorim. Într-o primă instanță, legile fac acest lucru într-un mod negativ: este potrivit legii ceea ce nu
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
pozitivismului legalist, iar legea pozitivă nu mai are nicio legătură cu ideea de justiție, legalitate, experiență. "Juristul caută legile ... nu în rațiune, ci în codul oficial promulgat, sancționat de autoritatea supremă. Nu i se poate cere să dovedească adevărul și îndreptățirea lor, nici să le apere împotriva obiecțiilor rațiunii; căci mai întâi legile sunt cele care fac un lucru să fie drept. Cât despre a cerceta dacă aceste norme, ele însele sunt juste, aceasta e o problemă pe care juriștii înșiși
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
fundamentală (Martin Heidegger), ontologia umanului. Trebuie să o gândim pe aceasta din urmă pe baza discursului despre om din Sein und Zeit, lucrarea lui Heidegger; fără a rămâne însă acolo, fiindcă dintr-o asemenea perspectivă, ontologia umanului nu ar avea îndreptățire decât ca "ontologie fundamentală". Deși în "contextul justificării" ea este secundă față de ontologia fundamentală, în "contextul descoperirii" ea este înainte de aceasta. Modelul ei poate fi lămurit și prin raportare la cel al antropologiei filosofice. În unele dintre caracteristicile și componentele
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
pentru că acesta este final, înseamnă că prin celelalte tocmai el a fost căutat, el devenind, într-o asemenea perspectivă, dominant. Personalismul energetic poate fi vizat antropologic, după cum am arătat; de fapt, el propune o reconstrucție a umanului, astfel doar căpătând îndreptățire interpretarea antropologică pe care o vom încerca; reconstrucția umanului din personalismul energetic nu este însă în forma antropologiei filosofice, cum am fi tentați să credem după o privire rapidă asupra acestei filosofii, pentru că, în demersul pe care ea îl cuprinde
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
urmare, conceptul unei noi metafizici. Avem aici și motivul pentru care demersul din Prolegomene... este, după cum spune Kant însuși, analitic. În această lucrare, filosoful desface conceptul "noii metafizici" (îi dezvăluie sinteza), construit în Critica rațiunii pure, încercând să-i dovedească îndreptățirea, condițiile de posibilitate. Kant răspundea astfel primei întrebări dintre cele trei formulate în Metodologia transcendentală a primei sale Critici (întrebările: Ce pot ști? Ce trebuie să fac? Ce-mi este îngăduit să sper?). Răspunsul, complet în privința cunoștinței, construit însă numai
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
numai de fericirea individuală"65. Dar, date fiind acestea, cum comunică cele două instanțe ale unității umane de existență? În ipoteza năruirii acestei unități datorită plasării celor două "părți" sub legislații mundane diferite, însuși proiectul antropologic kantian și-ar pierde îndreptățirea; în plus, s-ar nărui și orice putință de legitimare a filosofiei kantiene ca o încercare filosofică de proiectare a metafizicii-știință, pentru că, rând pe rând, și-ar pierde sensul mai multe concepte: finalitatea, libertatea, cunoașterea etc. Unitatea de existență a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o anumită alcătuire a omului, a facultăților sale sufletești. E drept, demersul devine mai degrabă "analitic" în Prolegomene (Kant însuși precizează acest fapt), ceea ce schimbă accentul de la proiectul antropologic la proiectul propriu-zis al metafizicii-știință, fără ca cel dintâi să-și piardă îndreptățirea. Sensuri ale proiectului antropologic reapar în Critica rațiunii practice și sunt întărite în cea de-a treia Critică. De asemenea, metafizica, chiar în sensul ei prekantian, nu poate fi edificată așadar, nici nu poate fi conceput un nou proiect al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
constituie realitatea, ci totalitatea fenomenelor. Concepută ca totalitate, realitatea se află într-o ordine de finalitate, fără a fi vorba de intervenția unei "intenții" din afara realității energetice. Finalitatea este formula de ansamblu a evoluției realității. Abia dinspre punctul "final" capătă îndreptățire fiecare moment al ei. Conștiința omenească, forma finală a evoluției energiei, nu este un epifenomen, nici un suprafenomen, ci un fenomen înscris într-o desfășurare, într-o ordine care capătă coerență tocmai prin așezarea ei în această ordine: "Conștiința omenească așa cum
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existenței. Ea rupe evoluția liniară a lumii, cum ar spune P. Teilhard de Chardin; realitatea câștigă un nou mod existențial ce organizează energia și care-i dă, totodată, un sens "personalist". Prin anticipația finală, anume vocația, determinismul prin finalitate dobândește îndreptățire deplină. Cele două planuri cosmic și istoric pe care conceptul în cauză le desfășoară se suprapun până la identitate, în vocație. Prin teoria timpului (și a destinului) din Timp și destin, conceptul determinismului prin finalitate este justificat formal. Fără o asemenea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
supraordonată valoric celorlalte ființări (datorită reconfigurării culturale a spațiului natural); este vorba despre orizontul istoriei. Prin intuiția destinului, decupăm din "realitate" istoria, recunoscân-du-i omului "înălțarea deasupra naturii". Și nu doar atât: individul sau comunitatea își confirmă identitatea de sine și îndreptățirea existențială, căci "cine se simte cu un destin, nu aleargă să se convingă dacă acest destin este sau nu adevărat; el trăiește în destinul său, cum trăiește în carnea și oasele sale"172. Spațiul uman astfel determinat pare a fi
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
De fapt, potrivit lui, termenii (conștiință, eu, personalitate) devin note ale conceptului de om. Iar omul nu trăiește izolat, ci în lume: în lumea-ca-energie, căci el este, ca personalitate, o corelațiune persistentă a acesteia; dar am putea spune, cu mai multă îndreptățire, că el există în lumea energiei personalizate, întrucât în chiar forma sa de existență se întruchipează diferitele forme de personalitate, de la cea mistică, primară, până la cea energetică, formă finală a personalizării energiei. Personalitatea mistică, "cea mai slabă dintre întrupările omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a individului, reprezintă, în fapt, categorii independente în personalismul energetic. Cultura este termen privilegiat în scrierile anterioare Personalismului energetic, în timp ce personalitatea devine termen fundamental în scrierile care alcătuiesc de facto sistemul personalismului energetic. Totuși, s-ar putea susține cu destulă îndreptățire că aceste din urmă lucrări nu transferă termenul culturii într-un plan secund. În Puterea sufletească (1908), cultura este termenul central. Ea este concepută ca un rezultat al "reacțiunilor sufletești" ale omului angajat în adaptarea la mediul natural; numai în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
energii. În constituția sa, tipul individual este "natural"; ca funcție însă, el este cultural. Dar funcția lui este primordială în ordinea determinismului prin finalitate. Munca este o activitate orientată către un scop, iar sistemul de aptitudini al tipului își dovedește îndreptățirea existențială numai în exercițiul acestei activități. Constituția naturală a tipului este condiționată de funcțiunea lui culturală; finalitatea se extinde asupra ordinii naturale, tipul apărând, astfel, ca un moment necesar în evoluția lumii. Această extindere are ca rezultat transferul tipului dintr-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
un agent omul selectează și folosește energiile ce conduc spre cea mai bună stare, "așezare", a lumii. Prin "umanizarea naturii", fiecare formă de energie este adusă în locul propriu, poziționat în funcție de forma finală a evoluției energiei: omul. Întregul univers își dovedește îndreptățirea "existențială" prin raportare la sine, iar nu la un principiu exterior. Faptul esențial care face din om scop final al lumii și care determină intrarea în ordinea determinismului prin finalitate este, desigur, anticipația, iar activitatea pe care ea o îndreptățește
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
deschide două orizonturi: al trecutului, în seria căruia el este punct final; al reevaluării, în care el este autorul actului originar, fiind el însuși de condiția originarului. Odată așezat în limitele propriei lucrări, legiuitorul reface ordinea trecutului; omul însuși capătă îndreptățire existențială prin actul său. Cele patru idei fundamentale ale filosofiei lui Nietzsche, potrivit unor interpreți ai acesteia (E. Fink, de exemplu) moartea lui Dumnezeu, voința de putere, veșnica reîntoarcere a Aceluiași, supraomul semnifică împreună tocmai acest moment al îndreptățirii existențiale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
capătă îndreptățire existențială prin actul său. Cele patru idei fundamentale ale filosofiei lui Nietzsche, potrivit unor interpreți ai acesteia (E. Fink, de exemplu) moartea lui Dumnezeu, voința de putere, veșnica reîntoarcere a Aceluiași, supraomul semnifică împreună tocmai acest moment al îndreptățirii existențiale a omului creator. Deicidul își are rostul în acest patrulater semantic. În schema formală a finalității kantiene și în cea a determinismului prin finalitate personalist-energetică, Dumnezeu lipsește pur și simplu: nu datorită deicidului, ci prin nerezervarea vreunei funcții. Kant
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
confundat cu o ordine de fatalitate (nu doar de finalitate). Persoana umană nu este, așadar, un fatum, un destin "natural". Această negație este întemeiată, în personalismul energetic, prin afirmarea ordinii de finalitate, în esență non-naturală, adică umană, întrucât ea capătă îndreptățire existențială prin apariția omului. Cele două ordini (de finalitate și de fatalitate) pot fi ușor confundate. Și, de fapt, teoriile care afirmă finalitatea transcendentă a naturii le confundă. În fond, determinarea finală prin destinul implacabil este chiar regula fatalității. C.
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]