700 matches
-
Dar încerc să nu mă simt descurajată. Mă forțez să merg la soția domnului Zhao, Yu Shan, ca să o implor pe ea. Își joacă rolul cu pasiune. Povestește despre chinul ei, își arată păduchii din păr și bășicile de la picioare. Înduioșează auditoriul. Nu plânge, zice Yu Shan. Nu-ți face griji. Știu pe cineva care s-ar putea să-ți fie de ajutor. Lasă-mă să mă ocup de asta și o să te caut în câteva zile. Yu Shan îi găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fiindcă un prânz ca acela te năucește ca un pumn în obraz - mama le-a luat pe femei cu ea în bucătărie, însă ele au bănuit ceva și au venit repede înapoi, tocmai când tata aproape că izbutise să-i înduioșeze pe cei doi bărbați. Ei se învoiseră să semneze caracterizarea propusă de tata, dar scorpiile s-au și repezit să dea cu gura, zicând că bărbații nu pot nicidecum să semneze, pentru că și-ar asuma un mare risc la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de o mână de femeie, ca să-i aline și să-i șteargă lacrimile cu o pânză călduță și moale. Așa se apropie iarăși unul de altul. După ce femeia m-a rugat de mai multe ori s-o ajut, m-am înduioșat și i-am promis să mă urc în primul tren spre Arad, ca să prind acolo trenul care venea din capitală. Dar, în vreme ce așteptam pe peron, a răsărit lângă mine ca din pământ sectoristul nostru și s-a interesat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Hai, mă, Piti, ce ești copil? Știi doar că te iubesc! Crezi că îmi pasă mie că mă cheamă ăla să-i fac masaj? - Oricum, maică-ta e tare ciudată. Mai întâi pune macaronari să te sune, iar acuma te înduioșează cu casete. - Ei, iart-o și tu! Ea, sărăcuța, îmi vrea binele. Doar că nu te înțelege. Ce vrei - dacă nu vii și tu cu o propunere concretă? Se teme că ai să mă transformi prea mult și nu o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un kilometru, netedă ca-n palmă, cu pământul cel mai roditor, părea o nesfârșită panglică vrâstată cu grădini de zarzavat. Gârla încă nu se vedea nicăiri. ― Oprește, Ichime! strigă Iuga înainte de-a începe coborâșul. Și adăugă către Titu, puțin înduioșat și mișcat: Vreau să-ți arăt pământurile noastre, și care au fost, și care au mai rămas. De aici se văd toate ca pe o hartă... Dincolo de valea Teleormanului, ce se afla acum la picioarele lor, pământul se încovoia prelung
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ridicoli. Pe urmă azi mai poate fiecare să-și croiască o viață nouă. Mâine poate ar fi mai greu... Miron stărui s-o convingă. Nadina îl întrerupse: ― Mă măgulește insistența ta, papa drag... E o dovadă de iubire care mă înduioșează. Dar, te rog, uite... (împreună mâinile ca la rugăciune), te rog, dă-mi dovada supremă de iubire și... să vorbim de altceva. ― Despre ceea ce aș fi vrut să mai vorbesc, nici n-aș mai putea pomeni, dacă hotărârea ta e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se uită la dânsul, ca și când n-ar fi înțeles, fiindcă, apărîndu-și trupul, a uitat primejdia adevărată. Din înfățișarea lui se dumeri, își aduse aminte și zise scîncit: ― Unde să fug ?... Scapă-mă!... Ce să fac ? Petre nu voia să se înduioșeze. Repetă mai aspru: ― Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc... Ieși morfolindu-și sfârșitul. Nadina îi auzi bocancii pe dușumele. Își căută ciorapii, bălăbănind cu mâna lângă canapea și șoșăind din buzele uscate, parcă ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de nunta lui, care era fixată peste câteva săptămâni după Paști. Jean îi propuse să-i fie cavaler de onoare. Titu acceptă cu condiția să aibă de pereche o domnișoară de onoare simpatică. Adică pe Tanța. Ochii doamnei Ionescu se înduioșară de mulțumire; chiar bătrânul Ionescu se sili să surâdă și reuși. Grigore Iuga sosi la București abia peste trei săptămâni după Titu. Deși avea figura obosită, în ochi îi pâlpâia parcă o nouă încredere. ― S-au întors, firește, toți cei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
asta este doar așa, o metaforă, o figură de stil, ca să dea mai bine în poveste !...). Consecința era clară : lăsat mașina în cîmp, întors la București pe jos și revenit cu asigurarea. Polițistul s-a uitat la mine, s-a înduioșat (că în România oameni sîntem, ce naiba !) și mi-a zis să mă întorc cu o asigurare. „Promiteți ?” - mă măsoară el din priviri. „Pe cuvînt de onoare !” - răspund eu fără să clipesc. Doar că era sîmbătă, iar noi eram in the
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cozonac acru, cred că turnase dinadins zeamă de lămâie în aluat. Era clar că mi-o plătea, că-și bătea joc, plecam de fiecare dată teribil de furios, hotărât să termin cu ea pentru totdeauna. Dar, ajuns acasă, iar mă înduioșam, nu eram în stare să accept evidența: ea își găsise pe altul și nu mai vroia să aibă de-a face cu mine. Știam din tot felul de aluzii și ce e cu insul respectiv, un vaporean stupid care îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe rug. Ne-am grăbit să și executăm sentința, cât timp Zizi, buimăcită, nu apucase încă să-și dea seama de situația ei mizerabilă și să înceapă să se jelească, pentru că astfel ne temeam că ar fi putut să ne înduioșeze. Am găsit două scânduri îmbinate în unghi drept, pe care le-am înfipt într-o crăpătură din parchetul smuls al clasei. Funia am făcut-o din sfoara unei planșe înfățișînd "Rapița". Într-o tăcere în care doar trosnetul flăcărilor se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați din nou vracii și descântătoarele. Veni un unchi de al fetelor, un bătrân foarte blând și liniștitor, care cânta ziua întreagă imnuri vaishnave, melodii sfâșietoare și crude, ce-ți muiau voința și-ți înduioșau sufletul, și atunci asista întreaga casă, cu inginerul trântit pe un chaise-longue, cu perna sub cap și cu ochelarii negri, iar femeile, cu Mantu, cu Khokha și cu mine așezați pe jos, ascultând cântecul cu capul rezemat în palmă. Atunci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care țăcănea alături, pe masă. Pierduseră aproape tot timpul aruncându-și fraze fără rost, și-acum, într-o oră cel mult, colegul care-i lăsase camera putea să se întoarcă. Ceva, poate chiar amintirea ciorapului deșirat, poate stângăcia ei, îl înduioșă brusc și încercă să-și amâne febrilitatea, lăsându-și mâna să-i alunece de-a lungul creștetului lucios, cu părul strâns la ceafă cu un șiret negru. Dar ea se smuci și-l privi pe furiș, bănuitor și rău, nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pauvre Niki, în sinea lui, nu va uita niciodată că el este fiul unui mic negustoraș din Obor. Că prin mariajul cu ea a avut acces la o lume superioară... Acest lucru, pe care ea singură l-a înțeles, a înduioșat-o. Pauvre Niki ! Această mică rană a lui - pe care doar ea în lume i-o simte - a determinat-o să-i treacă atâtea cu vederea ! A fost tolerantă cu el din diverse motive, dar de înțeles doar în ultimul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dar am renunțat să-l închid în vreun fel, că nu mai aveam vreme. Dacă îi trecea cumva prin minte să sune în față la sonerie, cine știe ce putea să se mai întâmple ! Cumințenia și nepriceperea lui la femei (care mă înduioșaseră la un moment dat) sunt totuși, pentru un bărbat, un defect mare. De fapt, nu știam dacă eram decisă sau nu să fug cu Titi, se cădea însă, într-o asemenea situație, să văd ce are să-mi propună. Altfel lucrurile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că, pentru felul său de a fi, ceea ce îndrăznise să facă venind aici, cu două ore mai devreme decât restul musafirilor, era un gest de-a dreptul eroic ; văzându-l cum o ia pe alee, evident prost dispus, m-am înduioșat iarăși. M-am gândit că blândețea lui deschisese tandrețea în mine, așa cum se deschide o floare târzie. De două ori, cel puțin, mi-am repetat gândul acesta, și chiar cu aceste cuvinte. Cuvintele sunt aproape sigură că erau ale mele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
destul de mototolită fruntea, pe care apăruseră din nou pete roșii, ca atunci când se emoționează ; ceea ce mie nu-mi pare altceva decât un semn că pielea îi este la fel de delicată ca și sufletul. Văzându-i batista deloc impe cabilă, m-am înduioșat din nou, gândindu-mă că nu are cine să-l îngrijească, mama și surorile lui trăind în altă casă și sunt convinsă că nepăsându-le deloc de el. Un alt motiv de înduioșare a fost amintindu-mi că într-un
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
unui animal domestic. în colțul buzelor tremurătoare, se stinge cu discreție, ca un cerc domol de apă, mâhnirea unei făpturi neștiutoare care tot nu înțelege de ce - pe nedrept - a fost lovită... La o asemenea priveliște, cum să nu întorci capul, înduioșat ca un călău sentimental ? Profesorul Mironescu urmărește cu degetul conturul unui nufăr (sau lotus) brodat, Margot șușotește cu micuța Yvonne, domnul Ialomițeanu tușește discret, pregătindu-se să lanseze o nouă întrebare. Dar atunci când el te privește cu ochi gravi, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a convalescent, dar destul de întunecat. Deși e tânăr și voinic, detestă armata și războiul, dar eu pot spune că le-am iubit ? Mi-am amintit cum a crescut printre picioarele noastre, ca un mic animal al casei, și m-am înduioșat chiar de răutățile lui : a refuza să fac orice pentru el este ca și când eu am semnat ordinul lui de mobilizare. La urma urmei, nu mi se cere decât să încerc. În plus, un argument pozi tiv, invocat, culmea !, de Margot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și poate recompune o vastă lume caleidoscopică. În același mod cu Céline, Gabriela Adameșteanu exploatează cu succes oralitatea limbii, și suntem cuceriți de cuvintele Vicăi care, pentru că a trăit o viață atât de grea, nu se plânge și nu se înduioșează niciodată de soarta ei. Departe de orice urmă de pesimism, autoarea ne face să împărtășim existența Vicăi într-un permanent amestec de umor și tandrețe. Totuși, bătrânețea și moartea vor învinge vocea sa plină de farmec. Dimineață pierdută se încheie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și în care, mobila veche, urâtă, ponosită era aceeași ca în clipa când văzuse el lumina zilei și tatăl lui vorbise rusește cu bunicul lui. John Robert nu se uita la vechile, răbdătoarele obiecte jerpelite și prezența lor nu-l înduioșa. Nu-l interesase niciodată lumea exterioară. Ședea pe pat și se gândea, dar nu la subiecte conceptuale. Avea nevoie, ca de un drog, de cineva cu care să discute, preferabil un alt filozof. Dorea să discute filozofie chiar dacă (pentru moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să se repeadă în stradă, scheunând și smiorcăindu-se, și cerând să fie arestat și pus sub supraveghere. Porumbeii, dis-de-dimineață, repetau încetișor: „Rozanov, Rozanov“. O visase pe Stella, îi revedea adeseori în vis capul frumos, de regină egipteană. Diane îl înduioșa și-i dăruia puțin calm, dar el o disprețuia. Pe Stella o admira, dar nu o putea suporta, Stella era un dușman. Simțea o vagă ușurare știind că e în altă parte, dar nu încerca nici cea mai infimă îngrijorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la executarea acestei sentințe. Oare nu avea victima anumite circumstanțe atenuante de care acuzata, în rolul de instanță pe care și l-a luat, trebuia să țină seama? Asemenea circumstanțe erau cu duiumul. Cum bănuiesc că apărarea va căuta să înduioșeze curtea invocând circumstanțe atenuante pentru criminal, eu voi căuta să invoc circumstanțele atenuante de care trebuia să beneficieze victima și care i-au fost refuzate. De ce ar avea dreptul la circumstanțe numai criminalii, nu și victimele? Iată, victima era un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zidirea trebuia reîncepută de la temelie. Într-adevăr, situația devenise critică. Intransigența ei, împinsă dincolo de orice limite, îmi aminti de eroina din Le Disciple. Ce ar fi dacă aș pune în aplicare faimoasa metodă a lui Robert Greslou? Adică s-o înduioșez prin suferințele mele, să-i trezesc compătimirea de soarta mea... nefericită? Într-adevăr, prin compătimire ajungi mai repede la inima unei femei decât prin orice alt mijloc. Adesea, încercasem la școală să-mi provoc plânsul la comandă. Izbuteam fără greș
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gândea că o luasem drept o femeiușcă ușoară, căreia, după ce te saturi, îi dai cu piciorul, ca unui lucru nefolositor. Și cine îndrăznise să comită această fărădelege? Cine îi amăgise simțirea cu o ploaie de cuvinte nesincere? Cine s-a înduioșat cu ipocrizie de tragedia ei familială făgă-duindu-i s-o apere de orice năpastă? Cine i-a jurat, numai într-o noapte, de mii de ori c-o iubește? Cine a izbutit prin ingenioase tertipuri să se strecoare în sufletu-i
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]