669 matches
-
să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe tremurătoare, ca niște monede cenușii. Zări, în spate, arcada elipsoidaiă a podețului de fier. Mașina cu roțile aproape de muchea cheiului, se mișca încet sub forța inerției. Probabil că în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a revenit periodic. Se spune că Sonetul 153 al lui Shakespeare se referă la Ennistone și că imaginația vie a bardului atribuie sursa izvorului unei farse pe care una dintre nimfele Dianei i-ar fi jucat-o lui Cupidon cel înfierbântat. În timp ce acesta dormea, i-a stropit penisul cu apa unui izvor răcoros, care de atunci încolo a devenit fierbinte, și ale cărui ape, se zice, au devenit tămăduitoare pentru „rușinoasele tulburări“ și „bolile ciudate“ provenite din amorul imprudent. O broșură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
când m-am uitat mai atent la buzele lui, am observat că erau date cu ruj. Nu foarte îngroșat. C-un pic de îngăduință, puteai să admiți că erau buzele unui tip care se înfierbânta repede. Sau era tot timpul înfierbântat. Mă rog, să zicem mocnit. Și totuși era ruj, fără putință de tăgadă. Bineînțeles, homo amândoi. Când mi-am dat seama că Anatol ăla, cu înfățișarea lui mai mult decât ciudată, era un vechi cunoscut de-al lui Ion Schipor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care îl cunoșteau mai bine pe Biscornet au mărturisit că nu-și pot da seama dacă acele obiecte de artă au fost făcute din fier forjat, din fier moale, din fier topit și lipit, din fier nesudat sau din fier înfierbântat și bătut zdravăn cu ciocanul pe nicovală. Așa și era, pentru că întotdeauna au existat secrete pe care numai meșterii cei mari le cunosc. „Da, dar unele sunt secrete diavolești.” „Sigur că da, dar unele pot fi și divine.” „Oricum ar
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
nici o dreptate care nu depindea numai de mine nu putea fi destul de sigură. Eram și la vârsta când îți închipui că rostul lumii n-a fost altul decât să pregătească apariția ta pe pământ, încît, cu o minte necoaptă, dar înfierbîntată, nu-mi lipsea nimic ca să mă iau în serios. Mă deranja, prin urmare, faptul că eu ca judecător urma numai să aplic legile, să le interpretez, fiind dator să judec în spiritul lor și chiar în litera lor. Asta însemna
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dar parcă îmi murise un frate. Mă lega de el misterul morții. Când însă moartea nu e mister, e oribilă. Lângă eșafod nu ninge niciodată. Nici nu se aude muzică de Schubert. Nu se aud decât râsetele, huiduielile și răsuflarea înfierbîntată a celor care vin să vadă la lucru călăul. Știi la ce m-am gândit în vreme ce te vedeam scriind, profesore? Că în nopțile cu lună în care lătrau câinii, în locul lunii, pe cer, era o ghilotină. Să recunoaștem, mai bine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
thal, cu Justiția și Dreptatea, adusă de pe Câmpia Filaretului și amplasată cam pe locul CEC-ului de azi, era dărâmată din ordinul caimacamului Emanoil Băleanu. Atunci avea să apară și la noi noțiunea de vandalism, de bună seamă că la înfierbântatul C.A. Rosetti, în Pruncul român. După o sută de ani, odată cu 1948 și apariția fiorosului Constantin Doncea ca primar în locul „legen darilor“ Delavrancea, Dobrescu, Donescu, dar mai ales Pake Protopopescu (a cărui statuie tot Doncea a demo lat-o
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pân-atunci la satirii păroși cu care trăiau? Cum se lăsau rănite, noapte de noapte, de grosolanele lor unelete de-mpere chere? Când dragostea, erotismul, pornografia, atin gerea sfârcurilor și descleierea buzelor cu degetele și cu limba sau doar cu răsuflarea înfierbântată se legau atât de evident de jocul de curbe, cute și umezeli al corpului feminin? Și nu al orică rui corp, ci numai al celei ce stătea acum pe cearșaf, cu picioa rele-ncru cișate, vorbind la mobil zâmbitoare și jucându
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să-i Înghită pe toți. Hamalii negri stau tolăniți pe sacii plini cu ovăz din preajma toboganului, supraveghetorii moțăie pe grămada de boabe sau, ghemuiți În cerc În spatele unui zid de saci, joacă pasionat zaruri. Între timp trupele Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își scot chipiele, Își șterg cu mînecile fețele roșii, aprinse, Înjură pe șoptite și apoi așteaptă cu răbdare să se urnească din nou șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Încît pînă la urmă Îi Înduplecă. Se hotărăște ca negrii bolnavi să fie examinați acum pe loc, iar un medic militar Înalt, desemnat pentru această misiune, se ridică de la masă, le face semn celor În cauză și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se gudură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
degetul pe rană. Chiar așa e, nu ține de lumea asta“ - și s-a uitat la mine și, drept să-ți spun, a Încremenit. Da, și peste mulți ani, În timpul răscoalei lui Boxer, n-a venit acasă Într-o zi Înfierbîntat de veștile auzite? „A venit În sfîrșit ziua pe care-o așteptam de mult“ - a zis - „urciorul nu merge de multe ori la apă. S-a declarat război cu China, mă duc să mă-nrolez, pe cuvîntul meu!“ Da, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tulburare a mersului firesc al lucrurilor, nu. Cred că era mulțumit doar atunci cînd toate tramvaiele erau adăpostite, curățate și verificate, iar ușile închise. El vedea, probabil, drumul acestora de-a lungul orașului, claxonînd, accelerînd, frînînd brusc, șerpuind prin mulțimea înfierbîntată, cu toți oamenii aceia ciudați urcîndu-se și coborînd, ca pe un rău necesar. În ultimele cîteva luni, tramvaiele nu mai circulaseră în oraș. Șinele fuseseră luate, iar suprafața celor care rămăseseră la locul lor nu mai e strălucitoare, ci tocită
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lună de zile. Până atunci, marți, 6 martie, în "Adevărul", este reactivat Iosif Constantin Drăgan într-un interviu despre, ce altceva?, decât privatizarea. A doua zi, un alt articol, intitulat Vandalii la...statuie, relatează, cu poza în dreapta, faptul că "minți înfierbântate au profanat într-una din nopțile trecute statuia ecvestră a Iancului, înscriind (mîzgălind, de fapt) pe soclul ei, în ungurește, sloganuri auzite doar pe vremea lui... Horthy. Între el (aici limba română suferă, în mod sigur nu din cauza ungurilor) unul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
dai voie. Vreau să i le arăt directorului. Thaw închise ușa în urma lui. Intrase în clădire într-o stare de epuizare și, pe parcursul interviului, își menținuse o atitudine vlăguită, aproape apatică. Acum fixa coridorul de afară cu un interes speculativ înfierbîntat. Era străjuit de statui albe, ca de sare, înfățișînd nobili renascentiști și de nuduri ciobite de zei și zeițe. O ușă aflată printre toate acestea se deschise și un mic grup dezodonat de fete păși și-l înconjură o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu poți.“ Ceva se întîmplă la puțină vreme după cinci dimineața. Lupta împotriva gîndurilor legate de păduche și împotriva somnului care-i făcea să pară reali, cînd îi apăru imaginea lui Molly Tierney, ca o boare răcoroasă peste o frunte înfierbîntată. Se culcă simțind cum se umple încet cu o senzație de ușurare. Va merge la ea a doua zi și-i va explica foarte calm și fără patos că doar ea putea să-l împiedice să înnebunească. Dacă va refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dansau fără să se atingă. Lanark dansă pe sunetul mai lent degajat de cameră, al cărei singur zgomot era conversația. Ascultate laolaltă, toate conversațiile sunau ca o cascadă care sporovăie într-un lac, transformînd orchestra într-un zumzăit de insecte înfierbîntate. La început, ceilalți dansatori se loviră de el, dar mai tîrziu se traseră la marginea ringului ovaționîndu-l și aplaudîndu-l. Orchestra lunecă smucit și se opri, iar cealaltă Joy se desprinse și se alătură mulțimii. El o urmă printre rîsete, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fericire, resemnare, speranță, eșec, toate sentimentele pe care le cunoscuse în decursul vieții, și cu toate astea, erau de-o varietate surpinzătoare. Fiecare părea o lume în sine, cu vîrsta, clima și peisajul ei. Unul era proaspăt, primăvăratic, altul bogat, înfierbîntat și văratic. Unele erau blînde sau furtunos autumnale, altele mohorîte și înghețate. O femeie stătea lîngă el și prezența ei îi permitea să admire aceste lumi în liniște, fără să dorească să le cucerească sau să intre în ele. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ghemuiau pe petecele de iarbă sau se dispersau pe micile poteci. Un difuzor plasat pe vîrful dealului le spunea oamenilor să stea departe de monumente. — Rima trebuie să fie undeva în vîrf, spuse Alexander, poți merge? — Da, da, zise Lanark înfierbîntat. Da, toți trebuie să ajungem în vîrf, o să vină potopul, un potop imens. — Tată, nu fi prost. — Nu sînt prost. Cineva mi-a spus că totul se va termina într-un potop; era foarte sigur. Da, trebuie să mergem cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
insinuant: "Mergeți imediat la biroul Terenuri, semnați-vă cererile și nu va mai trebui să efectuați nici un minut de muncă în mine". Cayle rămase imun în fața acestui apel. Auzise de un fel de colonizare a înghețatei planete Marte și a înfierbântatei planete Venus. Până la urmă avea să se ocupe și ultimul pogon de teren, iar planeta avea să fie supusă influenței benefice a energiei atomice. Și așa, peste milenii, oamenii aveau, în fine, să topească toate lumile înghețate, dar locuibile, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
unul în plasă! Să vezi drăcie că nu încăpem în avion. Melania Lupu își flutură pleoapele: "Bine că și-a adus aminte de tapițer. Se vor hotărî în sfârșit s-o șteargă". Își întrerupse gândul atentă la inginer care argumenta înfierbîntat: ― Poftim! Cu ăsta ce mai faci?! Individul e în stare să trezească tot cartierul. L-au chemat oamenii să le facă treabă și dă cu nasul de ușa închisă. Nu, băieți, eu v-am salutat! Ne întîlnim dimineață la iarbă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu te poate prinde. Schiță câteva piruete apoi începu să se învîrtească din ce în ce mai repede și se lăsă să cadă pe pat. Părul i se zbârlise iar ochii îi străluceau plini de tinerețe. Își duse mâna la inimă și la obrajii înfierbîntați. ― Ce nebună mică ești tu, Melania! În realitate, n-ai mai dansat de mult și, recunoaște deschis, tare ai avea poftă s-o faci. La urma urmelor, nu înțeleg de ce n-ai pune patefonul: Jalousie și Comparsita! Nu, nu, nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
A doua greșeală", gândi Melania Lupu. Pe chipul ei nu se citea nimic. CAPITOLUL IX OMUL CARE NU UITĂ NIMIC ― Dacă nu aveți nimic împotrivă, aș vrea să mă retrag în camera mea. ― Firește, doamnă. Melania Lupu își atinse obrajii înfierbîntați. ― Mi-e teamă că a fost prea rece pentru mine la cimitir, am să iau un cașet. Zâmbi curajos ca și cum ar fi vrut să dea asigurări că totul e un fleac, că în general nu ia în serios micile indispoziții
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca principiu de viață. Grigore Popa rămase pe gânduri. ― Vă înșelați, domnule maior. Nu... E altceva. De fapt, nu m-ați înțeles. * Dorii Matei ieși din odaie fără să facă zgomot. Lăsă ușa deschisă și ascultă un timp. Auzi glasurile înfierbîntate ale bătrânului și maiorului, mișcările locotenentului care răzbăteau surd din cămară. În camera ei, Melania Lupii povestea ceva pisicii. Cunoștea vocea monotonă care se împletea la un moment dat cu ron-ron-ul motanului. Înaintă elastic și așteptă din nou." Acum!" gândi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
obișnuit să n-o văd. Sîntem mulți, fiecare are programul lui. Să zicem că lucrez toată seara în camera mea. Habar n-am dacă ăilalți sânt acasă, ce fac, ce le trece prin minte, dacă s-au spânzurat ori... Gesticula înfierbîntat traversând încăperea de la un capăt la celălalt. ― Ca să vezi! Domnul Grigore Popa vă descrie cu totul altfel. ― Gaura cheii strâmbă imaginile. E firesc! Cristescu căută o scrumieră. Ținea mâna țeapănă să nu cadă scrumul. ― Dați-i drumul pe jos, spuse
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
piciorul bolnav întins pe o pernă și să-și cearnă amintirile departe de ceilalți. Sau, cine știe, devenise victima propriei sale puteri din azil care arsese totul în jurul lui, ca un acid, și-l lăsase singur. Odată scăpasem fără voie, înfierbîntat, această comparație: "e ca un călău bătrîn" și imediat văzusem în privirile celor din jur o umbră de teamă; știau că un pustnic poate deveni oricând un monstru pentru simplul fapt că a uitat cum arată lumea. Preferam de aceea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]