395 matches
-
fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de 43 de ani, viteazul Mihaiu a căruia moarte a umplut cu o înfiorare plină de ghiață inimile tuturor acelora care priveau în trânsul un geniu rar al veacului aceluia, și care, în admirarea de isprăvile lui cele minunate, nu-i tăgăduia titlul de MARE. Viața politică a lui a fost un fenomen iute
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Fiind mediocru și ca Învățătură, și ca inteligență, n-a putut să izbutească” (G. Galaction); - se pune virgulă Între complementele circumstanțiale așezate Între subiect și predicat, dar numai când subiectul este așezat Înainte de predicat: „Povestea bătrână, În măreția codrului, aduce Înfiorări pe chipurile lor trudite” (M. Sadoveanu); - se despart prin virgulă substantivele În cazul vocativ: „Am trei copii, Costică!” (I.L. Caragiale), „Deșteaptă-te, române!”; - după interjecții se pune virgulă: „Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?” (I. Creangă). Observație După
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesațiu care se potolește îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, înfiorare în fața lucrurilor sublime "din afară"". Între întemeietori și Grigore Alexandrescu la rîndul său se lamentează, deplînge sărăcia limbajului, nu mai puțin lipsa unor modele, de posibilitățile de exprimare lirică reduse ale limbii... În pofida acestor neajunsuri, plin de resemnare, scrie în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
descoperite la Sfântul Martin cel Mare din Bologna: Adorarea Copilului. Pe fragmentul inferior, Între un catâr, un bou și câteva figuri decapitate de ravagiile timpului, un Iisus Copil zăcea cu ochii Închiși, Într-o liniște aproape cadaverică, care anunța, Întru Înfiorarea privitorului atent, Christul torturat și mort din orice Pietate. Faulques tocmai Își curăța resturile de vopsea, când o umbră i s-a proiectat pe masă. A ridicat privirea și l-a văzut pe Ivo Markovic. 7. Când chelnerul i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
n-o Încălzea fiindcă era rece și depărtată ca a unui vulcan de pe peretele unui muzeu și ca a peisajului chinuit din Portmán, Olvido se răsucise delicat În brațele lui, iar el se gândise o clipă la diferențele dintre cuvintele „Înfiorare” și „presentiment”. Ivo Markovic tot mai privea marea. — Cred că ai dreptate, domnule Faulques, a spus. Ai dreptate când vorbești despre reguli, dungile tigrului și simetriile ascunse și neașteptate, despre care descoperim că au fost, poate, Întotdeauna acolo, dispuse să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
exilul nostalgic” („O albă lebădă sub lună și-n urmă, iată, Lohengrin. Sunt mort deși mă simt în viață. Trăiam odată-n vechiul burg !” - Anamnisis). Nici vetustețea acestor fresce „desprinse din stemă parcă”, nici chingile formei fixe (sonetul) nu întunecă înfiorarea, uneori muzicalizată simbolist, în fața timpului („În umbră-Umbră - el stă viu” - Pendula veche de stejar), temă ce-i domină versurile. Încă amintindu-i pe Heredia și pe Al. Macedonski în hieratismul de blazon al versurilor, poetul este totuși interesant prin eleganța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
care trece peste văi... În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. Romanticii cădeau în melancolii în fața lacurilor. Pe Alecsandri îl umple de o surdă spaimă șuierul vîntului: Ziua scade: iarna vine, vine pe crivăț călare, Vântul șuieră prin hornuri răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră launloc, Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. Prin temperamentul său de șopârlă, Alecsandri notează în chip fericit plăcerea nemișcării la soare, pirotirea euforică: Aburii ușori ai nopții ca fantasme se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Înrâurirea simbolistă s-a exercitat și asupra lui Goga, fără a-i fi modificat structura. Satul ține la el locul "cetății moarte" a poeților flamanzi, însetați de liniște și monotonie. Așa de puțin poate depăși poetul propria-i experiență, încît înfiorarea produsă de vederea mării nu-i deșteaptă decât imaginea de "crăiasă" și dorința de a se băga "slugă" la ea. N. IORGA Cine nu l-a ascultat niciodată pe N. Iorga (a fost un orator extraordinar, imposibil de transcris) cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n sus” (ibidem). Starea de „Înfiorare” În care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se simte Într-o clipă binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesapu care se potolește Îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, Înfiorare În fața lucrurilor sublime „din afară”. Heliade caută mereu compania elementelor sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte asemenea, să nu vie Într-o stare de mirare, de Înfiorare sau să nu se vază Într-o stare oarecum de hrăpire, adică să nu se simtă sublimul ce se pricinuiește sau din Înfățișarea lor sau din descrierea ce i se face despre dînsele” (Pentru stil). CÎteva pagini mai Înainte, retoricianul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astfel de stare de hrăpire a sufletului, aceea este sublimul.” Las necomentate ideile estetice din aceste pasaje, mă interesează doar acțiunea (imaginară) care decurge din starea de hrăpire a poetului În prezența obiectului său liric. Acțiunea presupune, Întîi, surescitarea (mirarea, Înfiorarea) subiectului, urmată de agresiunea față de obiect. O exaltare, totuși, care nu duce la pierderea rațiunii, o agresiune care se ferește să „desfigureze” obiectul. Surescitarea este totdeauna controlată la Heliade, agresivitatea este luată În primire de retorica abundentă a poetului. Violența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Peregrinările înfiorate pe la ferestrele mîngîiate de nămeți au rămas intacte în mirifica noastră amintire. Azi? Ce farmec mai are înălțatul stelei cu liftul? Și totuși... Acum cîteva seri, spre miezul nopții, la ușa noastră (de bloc) am ascultat cu dragă înfiorare un colind de o execuție perfectă: patru băieți, probabil conservatoriști, au cîntat cu acea exactitate a armoniei, întrecută poate doar de curata și, iată, veșnica emoție a sfintei sărbători. Să ne temem că acest colind chiar și așa, perfect, cum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe câmp. Pe deal, oamenii culeg viile și pregătesc pământul pentru anul viitor. În sfârșit, primul văl de brumă argintie se lasă peste pământ. Semn că iarna este foarte aproape. Norii fug goniți de vânturile înălțimilor. Pădurea are în răstimpuri înfiorări întunecoase și tace melancolică. Ea este o orgă strălucitoare din care vântul cântă o melodie tristă. Cu un văl de promoroacă, iarna a sosit și totul în jur este albit de mantia ei argintie. Pădurea cea de odinioară este îmbrăcată
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această febră a trăirii, un privilegiu, pentru că înseamnă, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
unor împrejurări limitat istorice, sondând, în același timp, substratul etern-umanului. Obiectivă și subiectivă totodată, realistă, dar și fantastică, alcătuită simetric din comic și tragic, opera lui Caragiale transmite în aceeași măsură "o nesecată și neegalată bună-dispoziție, ca și o gravă înfiorare dramatică"7, punând permanent problema raportului iluzie-realitate prin situații în același timp banale și complexe, redate printr-un limbaj deopotrivă clar și ambiguu. Recunoașterea și acceptarea acestui joc al complementarităților ar pune într-o altă lumină dilemele apărute în registrul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încercasem totul în afară de omor și trădare de la vârsta de 18 ani până la 60. Și acum eram covârșită de amarul pedepsei și o moarte rușinoasă mă aștepta... Nu mă gândeam nici la cer, nici la iad, nimic decât doar o simplă înfiorare fugară dar care trece... Era copleșită de rușine și durere la gândul vieții ei trecute, era plină de bucuria căinței. A fost ajutată, nesperat, de un pastor (trimis de "îngrijitoare", dăscălița în ale furtului) care a convins autoritățile să-i
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche și rostește o rugăciune... E un moment îndurerat... Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului. Nu-i durere mai mare nici rugă mai înălțătoare. Și lucrul continuă în înfiorarea generală. CU PĂRINTELE NIL DOROBANȚU „Pe cât e de mare sufletul față de trup, pe atât de prețios este cel care vindecă sufletele, față de cei care vindecă trupul.” (Sfântul Grigorie de Nissa) (Subiect care se repetă ca o completare la vol. I
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de 43 de ani, viteazul Mihaiu a căruia moarte a umplut cu o înfiorare plină de ghiață inimile tuturor acelora care priveau în trânsul un geniu rar al veacului aceluia, și care, în admirarea de isprăvile lui cele minunate, nu-i tăgăduia titlul de MARE. Viața politică a lui a fost un fenomen iute
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]