1,086 matches
-
omului, satisfacția pe care i-o dă nu câștigul în sine, ci conștiința faptului că și-a învingerii propriilor slăbiciuni, că și-a depășit propriile limite. Forță și măreția omului constau în faptul că, pierzând o bătălie, nu se lasă înfrânt, ci se pregătește de alta. “Bătrânul și marea” se încheie cu planurile de viitor pe care și le fac Santiago și băiatul. Descurajarea de moment a bătrânului face treptat loc unui optimism exprimat prin proiecte concrete, aparent mărunte, dar care
Bătrânul și marea () [Corola-website/Science/315336_a_316665]
-
cucerind Preslavul (14 aprilie 971). Aici s-a dat mai întâi o luptă în fața orașului, în care victoria a fost, și de această dată, de partea bizantinilor, care l-au capturat chiar pe Boris al II-lea, în timp ce armata rusă, înfrântă, s-a adăpostit în cetate. Bătălia, însă, nu avea să se oprească aici, deoarece trupele imperiale au atacat fortificația în care se retrăseseră adversarii lor. În vreme ce se petreceau toate acestea, mulțimea romanilor (bizantinilor), aflată în mișcare în afara zidurilor, izbi cu
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
frontului pe aliniamentul Trabzon - Erzurum - Van. Revoluția Bolșevica a permis otomanilor să recupereze tot ce pierduseră până în acel moment dat în Caucaz. Până în cele din urmă, ofensiva neîncetata a trupelor Imperiului Britanic s-a dovedit prea puternică ca să poată fi înfrânta. Otomanii au fost înfrânți până în cele din urmă de forțele Antantei, conduse de generalul Edmund Allenby, sprijinite de arabi și de Republică Armenia. De fapt, spre deosebire de națiunile arabe, Republica Armenia a fost proclamata independența încă din timpul războiului. Teritoriile otomane
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
succes să se întoarcă în Ungaria, sperând să și-l recupereze. Prima tentativă fost în martie 1921, iar a doua în octombrie a aceluiași an, dar a fost respins repetat de Miklós Horthy, care era amiral austro-ungar și regentul Ungariei. Înfrânt și simțindu-se trădat, ultimul monarh al dinastiei de Habsburg, Carol I al Austriei a murit în anul 1922, bolnav de pneumonie și în sărăcie, pe insula Madeira, în Portugalia, unde a fost exilat ultima oară, prin decizia Consiliului Antantei
Carol I al Austriei () [Corola-website/Science/302672_a_304001]
-
cu celelalte națiuni captive, în-lăn-țui-te în sfera de influență a Rusiei staliniste. Cât despre rege, a doua lovitură de stat din viața sa, cea în care - fără să abdice de la demnitatea sa - și-a asumat, în numele implacabil al istoriei, rolul înfrântului, ea avea să-i deschidă calea dureroasă a exilului, surghiun început în ziua de 4 ianuarie 1948 - coincidență fatidică cu acel 4 ianuarie 1926, data când în-tregul ghem de contradicții în chestiunea succesiunii la Coroana României avea să-și înceapă
Regele și lecția de istorie by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Memoirs/9453_a_10778]
-
-lea de Capua s-a răsculat împotriva acestuia și și-a petrecut restul vieții căutând, cu ajutorul împăratului occidental și al papalității, să își reia principatul, însă fără succes. El a murit în 1156, iar puterea familiei Drengot a fost definitiv înfrântă. Cei cinci frați și urmașii lor: Rainulf Trincanocte, conte de Aversa, a fost fiul unui nepot al lui Asclettin conte de Acerenza. Dacă acest nepot a fost unul dintre cei patru frați ai săi sau un altul nu este cunoscut
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
1545 și 1570, numeroși sași părăsesc orașul, datorită introducerii doctrinelor unitariene. Restul de sași rămași în oraș au fost asimilați de unguri, orașul devenind un centru al nobilimii și intelectualității ungare. După ce la 18/28 septembrie 1600 Mihai Viteazul este înfrânt în bătălia de la Mirăslău, Clujul se va răzbuna pe oamenii acestuia. În timp ce se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Dieta de la Cluj (formată din aristocrația maghiară), condusă de Ștefan Csaky, unul dintre liderii grupării nobiliare care
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
său, Godefroi al II-lea în Lorena Superioară, fiind însă refuzat acordul pentru stăpânirea în Lorena Inferioară. Iritat de această decizie, Godefroi s-a răsculat în același an și a devastat teritoriile suzeranului său din Lorena. El a fost curând înfrânt, iar în locul său a fost numit Adalbert. Cu toate acestea, Godefroi a continuat lupta pentru stăpânirea întregii Lorene, iar Adalbert a murit în lupta de la Thuin contra sa, din 11 noiembrie 1048. Adalbert nu a avut copii care să fie
Adalbert de Lorena () [Corola-website/Science/328504_a_329833]
-
că hanul mongol punea mare preț pe loialitate deplină față de han și prieteni. Popoarele care au suferit din cauza invaziilor, jafurilor și măcelurilor mongole îl consideră pe Ginghis han tiran crud și sângeros, care dispunea omorârea în masă a populației băștinașe înfrânte. Cu toate acestea, Temüügin a avut și o perioadă lungă de pace ("pax mongolica"). Marele han a fost tolerant față de alte religii sau filozofii și asculta cu atenție ce aveau de spus sacerdoții și filosofii respectivi. Către sfârșitul domniei sale, Ginghis
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
nu ar fi fost transportat, în grabă, cu o oaste de 2000 de luptători la locul bătăliei, de către galerele pizane și genoveze, aflate în porturile Palestinei. Lupta decisivă a avut loc la 5 august, în urma ei Saladin fiind din nou înfrânt. Saladin, temutul sultan de altădată, îmbătrânea și pe zi ce trecea era tot mai puțin ascultat. La 2 septembrie 1192, el era nevoit să încheie o pace generală cu cruciații pe timp de trei ani și trei luni, prin care
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
act cu o valoare mai degrabă simbolică, de vreme ce Ucraina Occidentală își păstra propria armată și structură guvernamentală. După încheierea războiului polono-ucrainean, cea mai mare parte a teritoriului republicii a devenit parte a Poloniei în iulie 1919. Resturi ale armatei ucrainene înfrânte și-au găsit refugiu în Cehoslovacia vecină, unde au devenit cunoscute ca "Ukrajinská brigáda" (în limba cehă), în vreme ce cea mai mare parte a acestei armate a traversat frontiera în Republica Populară Ucraineană, unde a continuat lupta pentru independență. În 1920
Republica Populară a Ucrainei Occidentale () [Corola-website/Science/303918_a_305247]
-
condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. Revoluția română de la 1821 s-a integrat în mișcarile generale sociale și naționale care au zdruncinat continentul european
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
fugă pavilionul. I-am făcut semn să se apropie. A venit, cu un mers nesigur, și s-a așezat lângă mine. L-am cuprins cu brațul pe după gât și foarte greu m am abținut să nu plâng. Eram doi oameni înfrânți, înfricoșați, în imposibilitatea de a găsi o protecție, cu o singură certitudine: certitudinea morții. Fir-ar ea de viață! Și de moarte! Am regretat că nu aveam o sticlă de vodcă. Am început să adun pietricele de pe jos și să
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
era rușine. Cu siguranță, nu făcuse nimic pentru care să fie luat în seamă. Când își găsi regimentul și se opri în desimea soldaților, își dădu seama în sfârși că învinseseră. Privind în jurul colinei, i se păru ciudat că inamicii înfrânți nu se vedeau nicăieri. Încă stropit de noroi și sânge, Nobunaga stătea pe culme. La câțiva pași de scăunelul lui de campanie, câțiva soldați săpau o groapă mare. Fiecare cap de dușman era inspectat și apoi aruncat în groapă. Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
galop, cu Ieyasu pe spinare, Tadahiro și ceilalți servitori încălecară și porniră după el. Începu să ingă. Poate că zăpada așteptase să apună soarele. Suflată de vântul puternic, ninsoarea deasă se învolbura în jurul steagurilor, al oamenilor și al cailor armatei înfrânte, îngreunându-ne și mai mult drumul. Oamenii strigau zăpăciți: — Domnia Sa... unde-i Domnia Sa? — Încotro e cartierul general? — Unde mi-e regimentul? Pușcașii din Kai îi ochiră pe fugarii pierduți la marginea drumului și începură să tragă rafale asupra lor, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se răzvrăteau. Ținându-se pe poziție într-o mlaștină, respingeau atac după atac. Și nu erau singurii - aproape toate forțele clanului Akechi luptau cu o resemnare ireală, iar vocile armatei înfrânte răsunau cu o înverșunare pe care fiecare om și-o putea imagina în pieptul lui Mitsuhide. — Retrageți-vă înainte de a fi înconjurați! Înapoi! Înapoi! Acel cor jalnic răsuna din rândurile trupelor în succesiune rapidă, iar vestea tristă zbura ca vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să fie tranșată de vasalii superiori, își exprimă modesta opinie Hideyoshi, care obținuse prima victorie, ușurând astfel mult evoluția conferinței. — Ei, ce gânduri are cel mai vârtsnic vasal al nostru? Niwa, Takigawa și ceilalți îl salvară acum de dizgrație pe înfrântul Katsuie, oferindu-i poziția centrală în conferință. Prezența lui Hideyoshi, însă, era dificil de contestat, iar schița propusă îi fu înaintată în cele din urmă și lui. Se pșărea că n-avea să se finalizeze înainte de a se cere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
surprinzător de bine dispus. S-ar fi putut să se prefacă numai, dar părea mult mai relaxat decât își imaginase Inuchiyo că avea să fie. Inuchiyo fu mai binevoitor decât de obicei în salutările cu care-l primi pe generalul înfrânt. Toshinaga era la fel de preocupat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate în sânge. Părând fericit de-a binelea, Katsuie continuă să-i felicite pe tată și fiu pentru scăparea lor: — Această înfrângere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
continuare autoironia și ironia bine cumpănite, își fac simțită prezența și comprehensiunea, și compasiunea față de oameni în vremuri de restriște. Regina încurcăturilor (1993) reia texte mai vechi, dar abordează teme sau situații mai noi, integrate în aceeași viziune ironic-înțelegătoare. Optimiștii înfrânți (1994) marchează o schimbare de ton: balansul ironie-grotesc este echilibrat de simplitatea uneori extremă cu care naratoarea se înfățișează pe sine însăși într-o lume aflată în schimbare și degradare. Este confesiunea unei femei care a traversat trei epoci istorice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
modele (Slavici, Rebreanu, Preda), lăsate să evolueze în simplitatea lor complexă: Solomon, Vinița, femeia care nu și-a iubit soțul niciodată și a cărei dragoste și-o revarsă întreagă asupra copiilor, murind în cele din urmă, ca și bărbatul ei, înfrântă, neîmplinită; copiii lor, covârșiți de reacții sufletești intense, ce îi surprind pe părinți. Luciditatea observației urmărește personajele în relațiile lor de fiecare zi, descrise într-o frazare cadențată, de o oarecare solemnitate. SCRIERI: Lasă asta!, București, 1982; Eu și tata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
observației urmărește personajele în relațiile lor de fiecare zi, descrise într-o frazare cadențată, de o oarecare solemnitate. SCRIERI: Lasă asta!, București, 1982; Eu și tata facem sport, București, 1986; Schițe de roman, București, 1989; Regina încurcăturilor, București, 1993; Optimiștii înfrânți, București, 1994; Scrisoare din eternitate, București, 1998; Fetele lui Solomon, București, 1999; Cu familia la circ, București, 1999; Castelul englezesc, București, 2000; Ouăle și bibliografia, București, 2000. Repere bibliografice: Dumitru Dinulescu, Cartea vieții de fiecare zi, RL, 1982, 35; Răzvan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
zi, RL, 1982, 35; Răzvan Bărbulescu, Un Jerome K. Jerome feminin, FLC, 1982, 36; Gabriela Eftimie, Jumătatea plină a... destinului, „Azi”, 1993, 48; Alex. Ștefănescu, „Regina încurcăturilor”, RL, 1993, 28; Lorena Păvălan, Memoria voluntară, CNP, 1997, 6; Elena-Esther Tacciu, „Optimiștii înfrânți”, „Minimum”, 1998, 6; Lorena Păvălan, Humorul și talentul de a-l dărui, „Meridianul românesc”, 1998, 2; Alex. Ștefănescu, „Scrisoare din eternitate”, RL, 1998, 48; Ion Zubașcu, Maria Marian, RMB, 1998, 18; Mariana Șora, Americile după Columb..., ALA, 2000, 520; Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
de autori celebri, unii mai puțin cunoscuți, dar și volume ce adună mărturii sintetice ale celor trecuți prin iadul anchetelor. Sînt mărturii esențializate, care, ca într-o picătură de rouă, adună întreg universul concentraționar prin exemplaritatea acestor destine, mai toate înfrînte. În 1997, apare la Botoșani Calvarul deținuților anticomuniști botoșăneni, ce adună mărturii ale supraviețuitorilor consemnate de Dumitru Ignat. La acel moment, mai erau în viață, după cum consemnează realizatorul ediției, cam trei sute de foști deținuți politici. Mărturiile sînt ordonate alfabetic. Vasile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ai tradițiilor și ai unei mentalități structurate pe principiul dreptății, al cinstei, sunt puși față în față cu boieri și preoți lacomi, lipsiți de omenie. Odată declanșat conflictul, adevărații proprietari ai pământului pornesc să-și facă dreptate, biruind sau fiind înfrânți. Romanul Vârtejul (1937), premiat de Academia Română, emană un sunet de baladă ce răzbate de dincolo de duritatea elementelor realiste, acumulate în jurul unui destin individual, cel al țăranului Mitrea Căuș. Paralel cu degradarea conștiinței protagonistului care din dorința de a sta în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286260_a_287589]
-
hotărăște ce anume e stare de excepție. În urma acestei uzurpări, nemții au fost reduși la treapta de învinși care trebuie să accepte că sunt unicii vinovați pentru tot ce s-a întîmplat, caz în care, lipsiți de demnitatea cuvenită adversarului înfrînt, li s-a interzis să-și mai recunoască dușmanii și prietenii. Din 1945 încoace, germanii nu mai au dușmani, ci doar virtuali prieteni, ceea ce e totuna cu a spune că, politic vorbind, nemții sunt la cheremul altora. Le lipsește suveranitatea
Noi, cei învinși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4985_a_6310]